Psihologia şi sufletul. Un studiu despre originea, evoluţia şi natura sufletului, iată titlul unei recente traduceri, din acest an, din opera lui Otto Rank – la Editura Herald.
În 1926, de altfel, se va produce ruptura de Freud (iar Rank va pleca la Paris, unde îi va analiza pe Henry Miller şi Anaïs Nin; în 1935 va pleca definitiv, după mai multe vizite anterioare, în Statele Unite).
Un volum dens dintr-o perioadă târzie, post-freudiană a autorului, 1930, o carte de problematizare a unor teme precum raportul dintre psihologie şi „era sexuală” (cum o numeşte Rank), precum interpretarea viselor aşa cum a fost expusă de Freud în celebra carte omonimă de la 1900 şi cum este adnotată critic în acest volum de Rank, raporturile dintre individualism şi colectivism, suflet şi voinţă, natură şi spirit, ca şi problemele religiei şi ale credinţei. Sunt expuneri ale lui Otto Rank, precum spuneam, nu doar dense, dar şi culte, autorul lor aparţinând unei epoci a psihanalizei în care nevoia de confirmare a teoriilor psihanalitice prin aplicaţii culturale era foarte mare, incursiunile în filosofia culturii foarte dese, iar cultura “expediţionarilor psihanalizei” era mai mult decât suficientă – dacă ne gândim nu doar la vasta cultură a lui Freud, dar, iată, şi la cea a unuia dintre apropiaţii săi, Otto Rank (iar exemplele sunt abundente). Rank, care s-a considerat el însuşi un artist, a fost un mare cititor de literatură şi de filosofie, un foarte bun şi ataşat cunoscător al muzicii, un pasionat al miturilor. A scris poezie şi a ţinut un jurnal literar. A devenit doctor în filosofie al Universităţii din Viena în 1912, la 28 de ani, cu sprijinul lui Freud, fiind cel dintâi care a obţinut acest titlu cu o temă psihanalitică. Această epocă romantică a psihanalizei de la începutul secolului trecut a luat sfârşit (sau a fost refulată? aş lansa o ipoteză), s-ar putea spune, nu peste multă vreme, odată cu avansarea observaţiei clinice şi rafinarea tehnicii terapeutice, cu specializarea foarte riguroasă a psihanaliştilor practicieni în aceste privinţe. Deşi Freud vedea ca necesare în formarea psihanalistului cunoştinţe aprofundate din diverse domenii ale culturii (precum literatură, istorie, arheologie etc.), acest ideal mai poate fi doar rar întâlnit astăzi, ca psihanalişti cu o dublă expertiză, clinică şi culturală.
Otto Rank reprezintă un bun exemplu al începuturilor, al modului în care psihanaliza clinică se împletea cu – şi era, într-un anume sens, inseparabilă de – psihanaliza culturală. Problemele pe care le ridică, mai ales cele cu privire la anumite idei psihanalitice şi la statutul noii discipline în epocă sunt interesante şi pot oferi sugestii şi astăzi. Suntem, iată, cu un pas mai aproape de această lume a pionierilor psihanalizei şi de cea a lui Otto Rank în special prin această nouă traducere din opera sa, respectiv a volumului Psihologia şi sufletul. Un studiu despre originea, evoluţia şi natura sufletului, recent apărut la Editura Herald.
Dr. Matthew Fox, Stanford Lectures (Lecture 1, Topic 6)
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.