„Psihologia şi sufletul”, o carte de la începuturile psihanalizei

Otto Rank a fost unul dintre pionierii psihanalizei, colaborator foarte apropiat al lui Sigmund Freud cale de două decenii, investit de magistru cu multă încredere în chiar zorii noii discipline. Autor prolific, Otto Rank a scris multe cărţi şi studii, dintre care cea mai importantă rămâne Traumatismul naşterii (1924), ce dezvoltă o teorie a anxietăţii de separare, pentru care autorul ei caută multiple confirmări în miturile şi în cultura lumii. O carte foarte importantă, dar „neortodoxă” în raport cu vederile lui Freud, ceea ce va şi duce la separarea lui Rank de curentul principal al psihanalizei şi chiar la un anume fel de disidenţă. Unul dintre diferendele majore dintre Freud şi Rank este acela că ultimul a introdus pentru prima dată observaţii preoedipiene despre dezvoltare, părând astfel să slăbească importanţa complexului lui Oedip şi anticipând, în fapt, teoriile lui Melanie Klein.

 În 1926, de altfel, se va produce ruptura de Freud (iar Rank va pleca la Paris, unde îi va analiza pe Henry Miller şi Anaïs Nin; în 1935 va pleca definitiv, după mai multe vizite anterioare, în Statele Unite).

În limba română mai există o singură traducere din Otto Rank, după ştiinţa mea, publicată cu mulţi ani în urmă – şi anume Dublul. Don Juan, la Editura Institutului European din Iaşi, în 1997. Iată că la 13 ani distanţă, Editura Herald ne oferă o nouă traducere a lui Otto Rank, respectiv volumul Psihologia şi sufletul.

Un volum dens dintr-o perioadă târzie, post-freudiană a autorului, 1930, o carte de problematizare a unor teme precum raportul dintre psihologie şi „era sexuală” (cum o numeşte Rank), precum interpretarea viselor aşa cum a fost expusă de Freud în celebra carte omonimă de la 1900 şi cum este adnotată critic în acest volum de Rank, raporturile dintre individualism şi colectivism, suflet şi voinţă, natură şi spirit, ca şi problemele religiei şi ale credinţei. Sunt expuneri ale lui Otto Rank, precum spuneam, nu doar dense, dar şi culte, autorul lor aparţinând unei epoci a psihanalizei în care nevoia de confirmare a teoriilor psihanalitice prin aplicaţii culturale era foarte mare, incursiunile în filosofia culturii foarte dese, iar cultura “expediţionarilor psihanalizei” era mai mult decât suficientă – dacă ne gândim nu doar la vasta cultură a lui Freud, dar, iată, şi la cea a unuia dintre apropiaţii săi, Otto Rank (iar exemplele sunt abundente). Rank, care s-a considerat el însuşi un artist, a fost un mare cititor de literatură şi de filosofie, un foarte bun şi ataşat cunoscător al muzicii, un pasionat al miturilor. A scris poezie şi a ţinut un jurnal literar. A devenit doctor în filosofie al Universităţii din Viena în 1912, la 28 de ani, cu sprijinul lui Freud, fiind cel dintâi care a obţinut acest titlu cu o temă psihanalitică. Această epocă romantică a psihanalizei de la începutul secolului trecut a luat sfârşit (sau a fost refulată? aş lansa o ipoteză), s-ar putea spune, nu peste multă vreme, odată cu avansarea observaţiei clinice şi rafinarea tehnicii terapeutice, cu specializarea foarte riguroasă a psihanaliştilor practicieni în aceste privinţe. Deşi Freud vedea ca necesare în formarea psihanalistului cunoştinţe aprofundate din diverse domenii ale culturii (precum literatură, istorie, arheologie etc.), acest ideal mai poate fi doar rar întâlnit astăzi, ca psihanalişti cu o dublă expertiză, clinică şi culturală.

Otto Rank reprezintă un bun exemplu al începuturilor, al modului în care psihanaliza clinică se împletea cu – şi era, într-un anume sens, inseparabilă de – psihanaliza culturală. Problemele pe care le ridică, mai ales cele cu privire la anumite idei psihanalitice şi la statutul noii discipline în epocă sunt interesante şi pot oferi sugestii şi astăzi. Suntem, iată, cu un pas mai aproape de această lume a pionierilor psihanalizei şi de cea a lui Otto Rank în special prin această nouă traducere din opera sa, respectiv a volumului Psihologia şi sufletul. Un studiu despre originea, evoluţia şi natura sufletului, recent apărut la Editura Herald.

Dr. Matthew Fox, Stanford Lectures (Lecture 1, Topic 6)

http://cafegradiva.blogspot.com/