Terapeuta avusese o soră mai mică, extrem de populară în rândul băieţilor, frumuşică şi jovială, genul care îţi intră în graţii imediat. Pentru a se apăra de sentimentele de gelozie pe care sora ei i le provoca, a adoptat o atitudine de superioritate intelectuală şi morală, judecând succesul surorii ei în rândul băieţilor ca pe nişte apucături de târfă. Acelaşi lucru s-a repetat însă mult mai târziu, când în cabinet a venit o clientă foarte drăguţă şi foarte tânără care avea să-i povestească despre relaţiile ei sexuale. Fără să îşi poată da seama, contratransferul psihoterapeutei a generat în pacientă sentimentul că este privită ca promiscuă. Sentimentul lipsei de acceptare, de cooperare şi înţelegere pe care ne aşteptăm să le găsim la un psihoterapeut. Pentru că acest contratransfer nu a fost conştientizat la timp de psihoterapeut, după numai câteva şedinţe clienta a părăsit analiza.
Când terapeutul aparţine aristocraţiei protestante, ceea ce implică valori precum lipsa fastului in viaţa personală, indiferent cît de bogat ai fi, modestia, chiverniseala, respectarea regulilor cu stricteţe, şi primeşte în cabinet o PEA (prinţesă evreică americancă) veşnic preocupată de calitatea diamantelor şi a blănurilor primite în dar, ceea ce se intâmplă nu este deloc confortabil pentru psihoteraput: fără să reuşească să realizeze, gelozia şi lăcomia adânc reprimate îşi vor găsi expresia în sentimentele de dispreţ pe care le nutreşte faţă de pacientă.
Contratransferul este ansamblul de reacţii afective conştiente sau inconştiente ale analistului faţă de pacientul său.
şi
Racker a definit contrarezistenţele analistului ca fiind corespunzătoare cu rezistenţele pacientului referitoare la aceeaşi situaţie. Este ca şi cum ar fi o inţelegere tacită între pacient şi analist să nu vorbească despre un anume subiect […] Racker a văzut contrarezistenţele mai ales ca expresie a identificării terapeutului cu rezistenţele pacientului (care pot fi , în acelaşi timp, puse în legătură cu un conflict din trecutul terapeutului).
Bazându-se pe experienţa lor îndelungată ca formatori de psihoterapeuţi, supervizori şi profesori, cei doi autori ai cărţii în discuţie, Richard Robertiello şi Gerald Schoenewolf, ilustrează prin cazuri concrete 101 de situaţii de contratransfer şi contrarezistenţă. 101 greşeli în psihoterapie analizeaza 3 tipuri de contratransferuri – erotice, sado-masochiste şi narcisice – şi 2 categorii de contrarezistenţe – caracterologice si culturale. Exemplul cu care debutează acest text infăţişează un contratransfer erotic, iar al doilea priveşte un exemplu banal de contrarezistenţă culturală. Nevoia care a stat la baza acestei lucrări constă în ineficienţa apariţiei proceselor în discuţie (contratransferurile şi contrarezistenţele) şi în dificultatea unui psihoterapeut de a realiza singur când se află într-o astfel de situaţie. Este aproape imposibil să-ţi poţi ajuta pacientul dacă ai o rezistenţa inconştientă la etnia sau cultura din care face parte sau dacă propriile aspecte din trecut, nerezolvate, vin în acting out în relaţia cu pacientul tău.
Interesant, susţin autorii, în primii ani de practică psihoterapeuţii debutanţi se vor găsi captivi destul de rar în astfel de momente dificile in relaţia cu clienţii lor, pentru că în această perioadă ei sunt preocupaţi mai mult de aspectele tehnice şi de metodologie ale procesului terapeutic. Ulterior însă, odată ce aspectele procedurale au fost fixate, atenţia practicianului este mai liberă, mai lipsită de constrângeri. Practic, acum poate fi mult mai implicat şi mai atent la ceea ce se întâmplă în timpul şedintelor, la suferinţele pacienţilor şi mai ales la ecoul pe care îl are situaţia pacientului asupra lui însuşi, constatând, adeseori, că acest ecou există şi e semnificativ. Psihoterapia este o ofertă care i se face şi terapeutului, nu numai beneficiarului. Psihoterapeutul vine şi el cu propriile conţinuturi psihopatologice, iar în legătură cu acest lucru ce poate părea straniu dr. Robertiello spune:
Specialiştii din domeniul nostru trebuie să recunoască faptul că au o incidenţă mult mai ridicată de probleme psihice decît, să zicem, dermatologii, dentiştii sau arhitecţii […] Şansele noastre de a ne schimba total patologia şi de a ieşi din terapia de formare cu un bilet de sănătate mintală sunt neglijabile. […] În calitate de psihoterapeuţi, trebuie să luăm poziţie şi să recunoaştem existenţa şi persistenţa unei mari cantităţi de psihopatologie în noi înşine şi să renunţăm la atitudinea noastra defensivă. Trebuie să recunoaştem contratransferul şi contrarezistenţa ca fiind aspecte universale şi nu fenomene rare care apar doar în cazul câtorva terapeuţi diferiţi şi anormali.
Wes Christensen, Countertransference, 1988
Cu adevarat interesante sunt capitolele „Terapeutul neamţ şi victima holocaustului”, „Terapeutul – un pârlit alb şi debutanta (magnată)”, „Terapeuta heterosexuală şi pacienta lesbiană”, „A se întinde sau a nu se întinde pe canapea”, „Terapeutul care a adormit”. Fiecare dintre aceste exemple, pe lângă faptul că beneficiază de o expunere foarte concisă prin tehnica narativă specifică unei poveşti de copii sau a unui rezumat de liceu (făcând lucrurile cele mai importante să iasă în evidenţă, pentru a fi uşor identificate), oferă la final şi o explicaţie didactică despre ceea ce s-a întâmplat în cazul respectiv: ca nişte profesori exemplari, pe care cu toţii ni i-am fi dorit la vremea noastră, autorii clarifică punctual în ce a constat în primul rând transferul pacientului, care a fost ulterior răspunsul contratransferenţial sau contrarezistenţial al psihoterapeutului şi prin ce s-au manifestat toate acestea. Nu lipsesc completările referitoare atât la trecutul pacientului, cât şi al psihoterapeutului, pentru ca lumina să se aştearnă peste întreaga poveste din spatele reacţiilor din cabinet.
Heinrich Racker (1910-1960)
Istoria teoretizării contratransferului începe în 1910, când Freud, într-o scrisoare adresată lui Sandor Ferenczi, menţionează pentru prima dată acest aspect al psihoterapiei. Ulterior, Heinrich Racker, psihanalist foarte talentat, doctor în muzicologie şi filosofie, a fost primul care s-a dedicat studierii aprofundate a contratransferului (a introdus inclusiv termenul de „nevroză de contratransfer”, desemnând aspectul patologic al contratransferului) şi a elucidat faptul că:
Dacă ei (psihoterapeuţii) nu sunt conştienţi de ele (contratransferurile), este foarte probabil să se manifeste un acting out pentru (1) a-şi împlini impulsurile inconştiente şi adesea infantile ale sinelui; (2) a se apăra de aceste impulsuri ale sinelui şi (3) pentru a demonstra că nu s-a deteriorat nimic drept consecinţă a acestor impulsuri.
Noutatea cea mai interesantă cu care vine însă Racker este aceea a rolului de barometru pe care îl poate avea contratransferul în psihoterapie. Se creează un spaţiu nou al relaţiei din cabinet, un spaţiu în care pacientul este (extrem de) capabil să genereze inconştient, dar voluntar în psihoterapeut o serie de sentimente, stări psihologice, reacţii emoţionale:
De exemplu, dacă terapeutul ar începe să se simtă plictisit, el ar putea presupune că pacientul evită ceva; dacă s-ar enerva pe pacient, aceasta ar indica de obicei că pacientul şi-a dorit să-l enerveze pe terapeut; iar dacă terapeutul ar simţi o stare de excitaţie sexuală, aceasta ar fi atribuită seducţiei inconştiente a pacientului.
Cum poţi însă identifica graniţa atât de fină dintre contratransferurile provocate de pacient (a.k.a. identificări proiective) şi contratransferurile tale personale, făcute cadou de propriul tău trecut, de propriile traume, angoase, sentimente de inferioritate sau, după caz, de propriul narcisism, de propriul erotism ş. a. m. d.? Cum poţi şti unde este această graniţă invizibilă astfel încât să înţelegi dacă pacientul e „responsabilul” sau tu eşti responsabilul? Leopold Vansina si Marie-Jeanne Vansina-Cobbaert aduc în discuţie dificultatea acestei probleme şi implicaţiile ei etice legate de corectitudine, adevăr şi asumarea responsabilităţii contratransferului în cartea Psihodinamica organizaţiilor.
Richard C. Robertiello şi Gerald Schoenewolf, 101 greşeli în psihoterapie, Editura Trei, Bucureşti, 2010
Mihaela Costea
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
...va solicităm sprijinul, dragă cititoare, dragă cititorule. Audiența noastră a crescut foarte mult, cu deosebire în ultima vreme. Cafe Gradiva - Cultură, societate, psihoterapie este o publicație online unică, din câte cunoaștem, prin profil editorial, format și continuitate. Din 2007, am publicat mii de articole, eseuri, interviuri, știri, corespondențe și transmisiuni de la evenimente locale, naționale și internaționale, recenzii și cronici, anchete, sinteze și dosare, pictoriale, sondaje, opinii și comentarii - scrise, video, audio și grafice, de psihanaliză și psihoterapie de varii orientări, de psihiatrie, psihologie și dezvoltare personală, dar și sociale, educaţionale şi comunitare, pentru drepturile omului şi nediscriminare, culturale, literare și artistice, istorice și filosofice. Realizarea lor a presupus, cale de mulți ani, o muncă enormă, uneori „la foc continuu” ori „în direct”, consacrând nopți, weekend-uri și vacanțe. Au fost necesare felurite resurse, implicare și bani, toate în regim de voluntariat.
Faptul că ne citiți și că reveniți mereu ne încurajează și ne arată că suntem pe drumul bun. Ca publicație de tip magazin independentă editorial, nefinanţată, apărând într-o piață media vastă și cu mari resurse, avem nevoie de susținerea dv. pentru a face mai departe jurnalism psi de calitate. Fiecare contribuție de la dv., mai mare sau mai mică, este foarte importantă pentru a putea continua. Susţineţi Cafe Gradiva cu 1 euro sau mai mult - durează doar un minut. Vă mulţumim!
Cafe Gradiva - Cultură, societate, psihoterapie este un magazin online de psihologie, psihoterapie, psihanaliză şi psihiatrie şi cu deschidere spre sfera artistică şi culturală, educaţională, socială şi a proiectelor comunitare.