Citeştedespre
In analiza, Eul se reintalneste pe sine si se asculta. Discursul pacientului despre sine si despre ceilalti ii reda acestuia pe de o parte puterile la care renuntase, iar pe de alta parte capacitatea de a reflecta si a simti.
Psihanaliza a fost permanent marcata de contradictii si doliuri evolutive. In 1975 apare articolul lui Andre Green in care spune ca viitorul psihanalizei va depinde de capacitatea de a depasi contradictiile din insasi inima teoriei si a practicii. Doliul sta la baza evolutiei; exemplu: insusi Freud care a fondat psihanaliza dupa moartea tatalui sau.
Psihanaliza imbina rigoarea stiintifica si supletea artei in cadrul sau de lucru care este nevoie a fi maleabil. Ce inseamna cadru maleabil?
- spirit observator liber flotant al analistului (sa se lase purtat de asocierile libere ale pacientului, adica directivitatea sa vina de la acesta din urma)
- capacitatea analistului de a integra limitele proprii, inclusa fiind si aria psihosomatica (sa tina cont de ceea ce poate si ce nu propria sa persoana – explicatia mea)
- maleabilitate in fata realitatii celuilalt (sa tina cont de ceea ce poate si ce nu pacientul)
Teoria psihanalitica a fost impusa permanent remanierilor; psihanaliza de astazi abordeaza lucruri care acum 50 de ani nu erau posibil de auzit, atins, gandit, cum este lucrul cu pacientii limita – la limita psihanalizei este neanalizabilul.
Psihanaliza la limita presupune reamenajarea parametrilor cadrului intre cele doua psihisme, pacient si analist, adica
ajustarea limitelor intalnirii celor doi. Autoarea spune ca limita este o alta recunoastere a Inconstientului. In diada analist-pacient, cadrul intern al analistului il reprezinta pe cel de-al treilea. In aceasta triada complexa: pacient-analist-cadru, analistul lucreaza prin propriul sau travaliu psihic (atentie liber flotanta si contratransfer); cadrul intern este matricea preconstienta de legatura intre procesele primitive si secundare, iar in aceasta zona are loc creativitatea analistului, ne spune Daniela Luca.
Amenajarile de cadru in lucrul cu pacientii la limita presupun schimbari ale cadrului intern (al analistului) pentru a se putea intalni psihic cu acesti pacienti, analistul punandu-si la dispozitia pacientului mintea sa. Psihanaliza s-a maturizat de la interpretarea transferului (interpretari genetice, legate de istoria personala a pacientului) la interpretarea in transfer (in relatia analitica), un beneficiu fiind ca este crescuta astfel capacitatea de metaforizare si simbolizare.
La limita se intalnesc intensitatea angoaselor de intruziune si pierdere. Lucrarea ne-a vorbit in continuare despre vaguitatea limitelor eu-noneu, confuzia identitara a acestor pacienti, esuarea simbolizarilor, logica disperarii, fenomenele adictive si ura masiva fata de sine insusi. Limita nevroza-psihoza presupune si limita schimbare-neschimbare, analizabil-nonanalizabil.
In comentariul lucrarii, Andrei Constantinescu a spus ca atitudinea analitica este fateta interna a cadrului, iar contractul analitic (dintre cei doi) este fateta externa. Atitudinea analitica este data de propria istorie personala si profesionala a analistului. La limita, analiza poate fi in impas cand discursul analistului depinde de conflictele sale. Cadrul este un santier permanent in constructie, cu fiecare pacient in parte. Disponibilitatea analistului fata de pacient trebuie sa presupuna si constientizare: relatia poate fi constientizata numai de el, numai de pacient, de amandoi sau de nici unul. In momentele in care analistul isi permite “sa se rataceasca” – adica sa il insoteasca pe pacient – apare viul din vid pentru ca se naste viata psihica.
In ce masura putem vorbi despre rupturi sau incalcari ale cadrului? Andrei Constantinescu ne spune ca plasticitatea atitudinii analistului, de care ne vorbeste lucrarea prezentata, nu presupune demisia din rolul de analist, ci a tolera conflictualitate, dubii si erori. Presupune si capacitate de reflectie, de a-si trai propriile ganduri si de a gasi cuvintele potrivite. Pacientii la limita pot sa nu respecte contractul analitic, iar in aceste situatii limita de suportabilitate a analistului isi gaseste ecoul in contratransfer. Doar cu fiecare pacient in parte psihanalistul isi poate cunoaste limitele. De asemenea, in lucrul cu pacientii la limita ne punem intrebarea cum sa nu ne pierdem in vidul lor intern, iar un posibil raspuns ar fi: asigurand cadrul intern al analistului, negocierea limitelor sale interne.
