Lucrarea prezentata de Rodica Matei in cea de-a doua zi a Conferintei Internationale „Schimbarea in psihanaliza, psihanaliza in schimbare” a avut ca obiect contratransferul si adictiile. Am notat cateva idei de la aceasta interesanta expunere.
Corpul este cel mai adanc strat al Inconstientului. La pacientii adictivi, cuvintele declanseaza in terapie fantasme arhaice cu raspuns in corp. Zona somatica este un teritoriu evitat de simbolizare si trebuie sa evitam si noi interpretarea reactiilor corporale. Pentru acesti pacienti, corpul este ultimul lor strigat de ajutor. Adictivii au vise ce privesc corpul, precum si reactii somatice.
Prin corp, bebelusul se face auzit de mama. Daca separarea de mama este defectuoasa si apar lacune si in structura formarii Eului in separarea psyche-soma, corpul va ramane singurul sau spatiu tranzitional. Interdictiile precoce ale mamei sunt o cauza. Din cauza lor, bebelusul va renunta la sentimente ale sale, la ganduri ale sale si la zone ale corpului sau. In cura trebuie sa i se ofere un spatiu in care sa nu se simta abandonat.
E un mod de functionare pe care trebuie sa incercam sa-l intelegem intr-alt fel decat stim ca inseamna si functioneaza cura psihanalitica. Pacientul se va raporta la spatiul fizic al cabinetului ca la un corp vital (sunt pacienti foarte atenti la detaliile fizice din cabinet – este un spatiu foarte investit). Ei se apara foarte mult de exprimarea emotiilor pentru ca risca sa puna in pericol intregul edificiu al structurarii lor, precum si relatia cu obiectul. Alcoolicul se apara de durerea psihica insuportabila.
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Urmăriţi-ne pe WhatsApp
Abonaţi-vă la Newsletter
Regresia la exprimarea corporala deschide si drumul catre mentalizare deoarece somatizarile sunt incercari de
simbolizare. Cand tensiunile psihice par nelimitate, in terapia adictiei pacientul regreseaza la spatiul psihic arhaic facandu-ne atenti la simbolurile corporale. Nevoia de separare se exprima si ea in relatie cu persoana analistului; initial se raporteaza fuzional, iar apoi se produce separarea. In terapie are loc travaliul de structurare psihica, refacerea functiilor materne; capacitatea de a o reprezenta pe mama trece de la simbolurile corporale la cuvinte.
Pacientul adictiv pune afectele in afara psihicului. In campul corporalului se simte liber sa se exprime (se exprima emotional prin elemente corporale).
De asemenea, transferul se joaca si el in registrul somatic. Angoasa este debordanta si blocheaza alte afecte. Intr-o regresie foarte arhaica, la varsta exprimarii afectelor prin corp, pacientul poate aduce in sedinta carti de povesti de cand era mic, fotografii, e interesat sa afle despre viata terapeutului, iar riscul este ca terapeutul sa fie prea rigid din dorinta de asezare a limitelor si mentinere a cadrului.
Ca terapeut al unui adictiv, trebuie invatat de la pacient modul in care poate fi ajutat. Spatiul analitic e un univers matern cu care pacientul are nevoie sa fuzioneze fara a avea sentimentul ca distruge acest spatiu sau ca el va fi distrus.
In lucrul cu un alcoolic vom intalni idealizare, ambivalenta, reactie terapeutica negativa (se opune starii de bine din teama de separare) si atacul cu ura al interpretarilor pe care i le dam.
Din perspectiva contratransferului, putem simti vinovatie legata de imposibilitatea de a constitui cadrul, dar asta din cauza imposibilitatii pacientului de a suporta frustrarea si separarea. Pacientul are nevoie sa reconstituie conexiunea psiho-somatica pierduta prin raportarea la realitatea analistului.
