Situaţie cauzată, în parte, de faptul că aceşti pacienţi nu sunt din vreme depistaţi şi trataţi, inclusiv printr-o îngrijire psihoterapeutică. Într-o prezentare care a avut loc azi la Clinical Oncological Society of Australia’s Annual Scientific Meeting, psiho-oncologul Jane Fletcher a arătat că în jur de 25% din pacienţii cu cancer întrunesc criteriile diagnosticării cu tulburare anxioasă, 3% dintre aceştia suferind de tulburare de stres posttraumatic. Iar aceasta în condiţiile în care se ştie că sunt încă multe cazuri neluate în evidenţe.
Tulburările merg de la anxietate în general la panică şi stres posttraumatic, fobii (precum cea faţă de ace) şi răspunsuri condiţionate precum greaţa anticipativă.
Pacienţii pot rapid trece de la anxietate la probleme mai grave, precum atacurile de panică. În anumite cazuri, ei sunt incapabili să mai plece de-acasă,
spune Jane Fletcher.
Din păcate, nu avem cultura şi instruirea clinică pentru a interveni rapid şi din timp. Iar fără încurajarea şi sprijinul personalului medical, pacienţii nu-şi pun aceste probleme şi au tendinţa de a considera anxietatea drept ceva dat, cu care trebuie să se confrunte.
În opinia lui Jane Fletcher, ar fi potrivite în aceste cazuri intervenţii non-farmacologice, precum terapiile de relaxare, cele cognitiv comportamentale ori hipnoza.
Ca o concluzie, profesorul Bruce Mann, preşedintele Clinical Oncological Society of Australia (COSA) a arătat că atât COSA, cât şi alte organizaţii clinice din întreaga lume exercită presiuni justificate pentru ca distress-ul să fie recunoscut drept cel de-al şaselea semn vital, după temperatură, presiune sanguină, puls, ritm respirator şi durere.
