Citiţi "la cald" corespondenţele de la Conferinţa Naţională Alzheimer 2021 >>

  • Despre
  • Autori
  • Parteneri
  • Scrie la noi
  • Promovează
  • Newsletter
  • Contact
Sustine Gradiva
 
Cafe Gradiva
Cauta terapeut
Esti terapeut? Inscrie-te!
  • Prima pagină
  • Ştiri
  • Evenimente
  • Psi
    • Psihoterapie
    • Psihanaliză
    • Psihiatrie
    • Psihologie
  • Cultură
  • Societate
  • Podcast
No Result
View All Result
Cauta terapeut
Esti terapeut? Inscrie-te!
No Result
View All Result
Cafe Gradiva
No Result
View All Result
Caută terapeut | Terapeut? Înscrie-te!
Prima pagină Cafe Gradiva

Cum am început să salvez oameni

Cafe Gradiva by Cafe Gradiva
in Cafe Gradiva
4
Cum am început să salvez oameni
0 Shares
Share
Share
Pin
Tweet

Citeştedespre

Patrick Modiano la Londra

8 octombrie 2020
Am câştigat. Cu toţii.

Am câştigat. Cu toţii.

8 octombrie 2020
O pauză terapeutică

O pauză terapeutică

8 octombrie 2020
Cum am început să salvez oameni

Prin nu stiu ce socoteli misterioase sau poate ca fara nici o noima, mi se intampla constant sa devin parte din situatii asemanatoare. Ori viata e construita din compulsii la repetitie, ori pana si ea, compulsia, are nevoie de o viata, deci si-o construieste.

M-a cautat asa cum ma cauta mai toti oamenii, ca sa aud, sa ascult, sa spun ceva ce poate linisti. Nu ma intreaba nimeni inainte daca sunt pregatita pentru un astfel de rol. Pur si simplu pare ca stam cu totii la o masa la care mi-a fost pregatit intotdeauna acelasi scaun. Cu multi ani inainte cred ca mi-am construit cu grija locul, pornind de la amanunte minore care dau insa forma celei care urma sa devin mai tarziu.

Sunt situatii care ma sperie, in cel mai propriu sens. In timp am reusit sa stapanesc cumva aceasta teama acaparatoare, insa numai pe masura ce i-am gasit resorturile adanc infipte in mine, cu care am trait intr-o uniune pe care nu mi-am inchipuit-o niciodata inainte. Inainte de terapie.

E decisiv pentru mine ca orice om sa fie salvat. Sub ochii mei sora mea a fost obligata sa lase viata in urma, nu pentru ca i-ar fi cerut altcineva decat un virus ucigas.

Neputinta parintilor mei s-a suprapus dureros peste o amintire anterioara sfarsitului ei. Tatal meu, neintuind sau nefiind capabil sa gandeasca motivele pentru care un copil de sase ani citeste si scrie mult prea incet, nereusind sa auda o fetita adesea tacuta, cuminte, care nu se plangea de nimic, a ales sa-i dea o palma. In amintirea mea sunt martora acestei scene in care i se reproseaza ca nu vrea sa invete.

O luna mai tarziu diagnosticul suna necrutator. Neurologic boala ei urma sa fie fatala. Cu o precizie care te poate zdrobi, oricat de puternic te-ai crede, fiecare simt, fiecare functie si-au incetat rolul, pana cand a ramas un corp care-a renuntat si el, dintr-un devotament imposibil de inteles sau ca un soi de ultim gest de iubire.

Mama s-a invinovatit pentru moartea fiicei pe care a iubit-o atat de mult. Intai pentru ca o lasase sa mearga la inot neinsotita de ea, ci doar de parintii altor colegi de clasa, explicandu-si encefalita ei ca avand legatura cu acest sport. Apoi dintr-o explicatie teribila care se livreaza rudelor ramase in viata de catre tot felul de oameni superstitiosi. Scenarii infricosatoare despre vraji, morti si imagini care ma cutremura si acum, in ciuda luciditatii pe care o am.

Cum am început să salvez oameni

Mai tarziu, mama, afectata poate de aceasta pierdere, m-a amenintat in permanenta cu moartea. In diverse scenarii imaginate de ea, dar pe care mi le relata si mie dintr-un impuls pe care acum il calific drept sadic, daca mai poate fi vorba de asa ceva. Ma otravea tocmai cu mancarea pe care mi-o gatea ori ma omora in somn, in timp ce dormeam, cele doua optiuni de care m-am temut cel mai mult. De altfel, cele cu care m-am luptat intortocheat cel mai mult in analiza.

Tragand linie, am construit, condensand, o mama criminala.

Acum, in acest prezent iluzoriu, aparitia acelei fete cerandu-mi ajutor a retrezit intregul kit de utilizare din preajma mesajului “pericol de moarte”. Zile in sir m-am tinut cu greu pe picioarele care parca slabisera brusc. In paralel faceam eforturi sa o sustin pe aceasta tanara, s-o sprijin, atat cat permite pozitia in care ma aflu. Cu cat ma straduiam mai mult, cu atat corpul meu se alarma mai intens. La inceput n-am stiut ce se intampla. Pana cand m-am indreptat spre terapeuta mea, cu gandul sa-i cer s-o ajute. A fost o secunda in care imaginea surorii mele s-a suprapus peste a fetei si primul gand clar, limpede, a vorbit despre incercarea mea disperata de a ajuta cu orice pret inainte de a fi prea tarziu.

Patruzeci si cinci de minute mai tarziu simteam un val de furie, rapid disparuta, dar suficient cat s-o captez, din care a ramas un rest de revolta la adresa psihanalizei, regulilor ei si, cum altfel, terapeutei mele care, justificat, refuzase cererea mea.

Intr-un prim vis nocturn, bunicul meu (mort) imi spune ingrijorat si furios:

Ce se intampla?,

ca apoi intr-o alta scena tatal meu sa ramana rece, dispretuitor, pus fata in fata cu nevoia bunicii mele materne de a fi ajutata. Bunica la care am crescut, mama mea, asa cum o numeam in realitate. Pentru prima data am curaj, intr-un vis, e drept, sa imi acuz tatal intr-un mod imposibil de imaginat pentru mine, cel din realitate: un fel de blestem cu care il impovarez ca razbunare pentru ca-mi pierdeam “mama”.

Al doilea vis nocturn oglindeste si mai bine disperarea mea. Sunt invitata intr-un loc unde se serba ceva. Femeia care sarbatorea este, in realitate, una care m-a speriat intotdeauna din cauza unei gelozii patologice ce se potrivea pana la identitate cu delirul mamei mele. In vis, desi sunt invitata, servesc oamenilor prajituri. Gust dintr-una din ele si ma dezgusta, apoi brusc ma gandesc ca cineva ma otraveste. Vreau sa ies din acel spatiu si intru intr-un magazin cu haine colorate. Afara, ca si cum as fi zburat dintr-un decor in altul, ma aflu pe un deal. Cineva, pompieri, cred, cu un fel de macara scot afara dintr-o fantana un copil. O fetita intinsa pe spate, cu mainile pe piept. Eu sunt aproape de ea, toti ceilalti departe, la baza macaralei. Ma gandesc ca e moarta, dupa care vad ca misca buzele. Incep sa strig ca e vie, sa vina cineva sa o salveze si ma uit ingrozita la distanta dintre mine si familia ei, din care remarc o femeie imbracata in negru, prabusita la pamant, plangand. Mama ei, imi spun. Simt disperarea celui care stie ca nu se mai poate face nimic, totul se misca prea incet, nimeni nu ma aude.

In asociatiile pe marginea viselor, constat ca ma aflam pe un deal existent in realitate. Cel unde se gaseste bazinul de inot in care si eu, si sora mea luaseram lectii o perioada de timp pana la moartea ei. Fac legatura intre femeia in doliu, care statea in genunchi, plangand, si mama in fotografiile de la inmormantarea surorii mele sau poate asa cum am si vazut-o in realitate. Acum, in timp ce scriu, imi amintesc ca mult timp s-a vorbit despre buzele surorii mele, care s-ar fi miscat, transformand incruntarea ei intr-un zambet (real, as zice), in timp ce se afla in sicriu. La blocul terapeutei mele, mi-a atras atentia ea, se afla un loc cu multe prajituri si un magazin cu haine colorate. Ma-ntorc la furia de pe divan si la gandurile anterioare sedintei.

Un strigat de ajutor venit din mine, o furie destinata parintilor care nu-si salveaza copiii, ba chiar ii omoara din nepasare sau nestiinta, o revolta tinuta secreta in nenumaratele saloane pe a caror usa sta scris

Refulare. Acces intr-un singur sens!

Toate jucate mai mult decat transferential. Poate pentru prima data o situatie de viata ma pune fata in fata atat de clar cu propria istorie, dand cont cumva si de accesul pe care acum il am la mine, in sfarsit. Nu in ultimul rand, poate o identificare cu mama, pentru care incerc sa obtin o reparatie salvandu-i, simbolic, fiica si stabilindu-i astfel nevinovatia.

http://cafegradiva.blogspot.com/
Tags: après-coupautor: A Hawkening Lady

  Şi pentru că tot sunteţi aici…

...va solicităm sprijinul, dragă cititoare, dragă cititorule. Audiența noastră a crescut foarte mult, cu deosebire în ultima vreme. Cafe Gradiva - Cultură, societate, psihoterapie este o publicație online unică, din câte cunoaștem, prin profil editorial, format și continuitate. Din 2007, am publicat mii de articole, eseuri, interviuri, știri, corespondențe și transmisiuni de la evenimente locale, naționale și internaționale, recenzii și cronici, anchete, sinteze și dosare, pictoriale, sondaje, opinii și comentarii - scrise, video, audio și grafice, de psihanaliză și psihoterapie de varii orientări, de psihiatrie, psihologie și dezvoltare personală, dar și sociale, educaţionale şi comunitare, pentru drepturile omului şi nediscriminare, culturale, literare și artistice, istorice și filosofice. Realizarea lor a presupus, cale de mulți ani, o muncă enormă, uneori „la foc continuu” ori „în direct”, consacrând nopți, weekend-uri și vacanțe. Au fost necesare felurite resurse, implicare și bani, toate în regim de voluntariat.

Faptul că ne citiți și că reveniți mereu ne încurajează și ne arată că suntem pe drumul bun. Ca publicație de tip magazin independentă editorial, nefinanţată, apărând într-o piață media vastă și cu mari resurse, avem nevoie de susținerea dv. pentru a face mai departe jurnalism psi de calitate. Fiecare contribuție de la dv., mai mare sau mai mică, este foarte importantă pentru a putea continua.
 Susţineţi Cafe Gradiva cu 1 euro sau mai mult - durează doar un minut. Vă mulţumim! 

Sustine Cafe Gradiva

Cafe Gradiva

Cafe Gradiva

Cafe Gradiva - Cultură, societate, psihoterapie este un magazin online de psihologie, psihoterapie, psihanaliză şi psihiatrie şi cu deschidere spre sfera artistică şi culturală, educaţională, socială şi a proiectelor comunitare.

Citeşte şi

Absenţă motivată
Cafe Gradiva

Absenţă motivată

by Cafe Gradiva
8 octombrie 2020
Intre cabinet si laboratorul de minuni
Cafe Gradiva

Intre cabinet si laboratorul de minuni

by Cafe Gradiva
8 octombrie 2020
Pe autostrada psihismului uman
Cafe Gradiva

Pe autostrada psihismului uman

by Cafe Gradiva
8 octombrie 2020
Load More
Next Post
Niciodată atins: O psihanaliză a pasiunii – Prima şedinţă AIPsA în 2011

Niciodată atins: O psihanaliză a pasiunii - Prima şedinţă AIPsA în 2011

Comments 4

  1. Cafe Gradiva says:
    10 ani ago

    Extrem de sensibila, de intuitiva si de sagace scriitura! Autenticitate e cuvantul-cheie aici. Nu as vrea sa fac totusi o judecata estetica, data fiind nota terifianta, rupta din viata a acestor trairi…

    Răspunde
  2. Flori M. says:
    10 ani ago

    O experienta foarte consistenta care atinge ceva in cel care citeste. O experienta profund umana si adanc inradacinata in istoria personala.O astfel de impartasire te imbogateste. Multumesc

    Răspunde
  3. Georgiana Branisteanu says:
    10 ani ago

    Imi pare rau, AHL, nu am stiut ca ai patit asta!
    In timp ce citeam pasajul despre palma, mi-a venit in minte imaginea unui parinte care, disperat, nestiind de ce copilul e pe cale sa lesine sau nu reactioneaza, nu ii poate accepta starea inerta pentru ca il sperie, pe el, pe parinte, il sperie la fel de rau ca si moartea si atunci, ii trage o palma cerandu-i sa reactioneze ca sa fie sigur ca se resusciteaza, ca e viu…

    Răspunde
  4. A Hawkening Lady says:
    10 ani ago

    Georgiana, am "patit" multe. 🙂 Poate si acesta este un motiv pentru care scriu. Multe din cele traite – si care se vor regasi in fragmentele de pe Gradiva – au fost la un moment dat noi si pentru mine, desi chiar eu trecusem prin ele. Faptul ca le-am regasit in forme noi, ca le-am atasat afecte si, unora, sensuri, ca puzzle-ul s-a tot creat, cand intr-un colt, cand in altul (asa imi imaginez eu experienta terapeutica), toate m-au determinat sa pun aceasta istorie in scris.
    Ca un element de realitate, tatal meu i-a dat o palma pentru ca el isi imagina ca ea nu vrea sa invete. De fapt, ea nu mai vedea si, nefiind un copil care sa aiba curaj (cred) sa spuna adevarul, tacea. A fost primul simptom al bolii ei, pe care nici macar oftalmologii nu l-au pus in legatura cu o afectiune neurologica. Ulterior, aceasta scena asociata cu faptul ca sora mea era de fapt bolnava a conturat in mine imaginea unor parinti iresponsabili si vinovati.
    Altfel, da, cred ca parintii sunt adesea disperati, ingroziti cand e vorba de copiii lor. Ni se intampla tuturor, cred, chiar si in alt gen de relatie decat cea parinte-copil. Nu numai in preajma bolii ori mortii, ci de cate ori e vorba de ceva aflat dincolo de limita noastra de suportabilitate, atunci cand o anume disperare (tensiune)genereaza comportamente aparent nepotrivite.

    Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sunt de acord cu Termeni şi condiţii şi Acord de confidenţialitate.

Primeşte Cafe Gradiva pe email

Terapeuţi

psihoterapeut Gabriela Tudor Popescu în Braşov

Psihoterapeut Gabriela Tudor Popescu în Braşov, Carpaţilor 13

22 noiembrie 2020
Psihoterapeut Alina Neagoe în Constanţa

Psihoterapeut Alina Neagoe în Constanţa, Traian 70

22 noiembrie 2020
Scrie la Cafe Gradiva! Scrie la Cafe Gradiva! Scrie la Cafe Gradiva!

Ca la carte

Ce vede (proiecteaza) alchimistul in picatura de vin
Cafe Gradiva

Ce vede (proiecteaza) alchimistul in picatura de vin

8 octombrie 2020
Erich Fromm despre fenomenul narcisismului social
Cafe Gradiva

Erich Fromm despre fenomenul narcisismului social

22 noiembrie 2020
Promovaţi-vă evenimentele la Cafe Gradiva! Promovaţi-vă evenimentele la Cafe Gradiva! Promovaţi-vă evenimentele la Cafe Gradiva!

Ultima oră

Mihai Rusen No Man's Land

Mihai Rusen: No Man’s Land

28 februarie 2021
tehnologii asistive boala Alzheimer carantină

„Rudele pacienţilor cu Alzheimer ne sunau aproape non-stop”: panică şi pregătiri în carantină

27 februarie 2021
Sindromul de fragilitate la vârstnici

Sindromul de fragilitate la vârstnici. Vă puteţi imagina o lume fără demenţă?

27 februarie 2021
îngrijitorii persoanei cu boala Alzheimer

Cine-i îngrijeşte (în vreme de pandemie) pe îngrijitorii persoanei cu boala Alzheimer?

26 februarie 2021
Cafe Gradiva

Cafe Gradiva - Cultură, societate, psihoterapie este o revistă magazin online de psihoterapie, psihanaliză, psihologie şi psihiatrie, cu interese în sfera culturală şi artistică, socială, educaţională şi comunitară.

Urmăreşte-ne

Caută terapeut

Psihologi | Braşov | Bucureşti | Sector 3 | Constanţa | Psihoterapeuţi | Braşov | Bucureşti | Sector 3 | Constanţa | Psihoterapeuţi psihanalitici | Bucureşti | Sector 3 | Constanţa

Primeşte Cafe Gradiva pe email

  • Despre
  • Autori
  • Termeni şi condiţii
  • Acord de confidenţialitate
  • Cookies
  • Contact

© 2020 Cafe Gradiva - Pshanaliza, psihoterapie, psihiatrie, psihologie.

No Result
View All Result
  • Ştiri
  • Evenimente
  • Gradiva Podcast
  • Cauta terapeut
  • Terapeut? Înscrie-te!
  • Scrie la noi
  • Promovează
  • Newsletter
  • Contact

© 2020 Cafe Gradiva - Pshanaliza, psihoterapie, psihiatrie, psihologie.

Utilizăm module cookie pentru a vă asigura că beneficiați de cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Mai mult aici.