Sado-masochism si filosofia psihanalizei in NYC (No strings attached to Natalie Portman?)

Partea cea mai buna a scrisului este ca pot sa procesez ce s-a intamplat. Ma gandesc acum la o intrebare de pe Gradiva legata de ce spune Fonagy despre re-gandirea constiintei. De multe ori mi se intampla sa imi dau seama ca „realizarea” sau actualizarea a ce s-a intamplat pe parcursul unei zile e un efort si e activitate. Nu se intampla de la sine. Pe parcursul unei zile am senzatia ca se inregistreaza multe in mine, dar ele sunt doar minimal intelese si re-traite. De asta imi place experienta terapiei, pentru ca, printre altele, in cadrul analitic integrez fragmentele care sunt aruncate si disociate.

Imi place o remarca – mi-a ramas in minte:

terapeutica nu e neaparat interpretarea in terapie, cat experienta asocierii libere.

Gradiva functioneaza cumva ca un mediu de integrare si cred ca toti avem nevoie sa fim sustinuti, ascultati si lasati sa ne desfasuram gandurile. Suntem in cautare de un partener cu care sa ne simtim spontani si creativi. Terapeutii, prietenii, strainii intr-un tren, familia (daca suntem norocosi) se transforma in obiectele noastre integrative. Cafeneaua virtuala a lui Dorin este un spatiu care mi-a permis sa am contact cu amintirile mele din Romania si sa pot sa gandesc ce se intampla cu mine. In minte imi vine acum ideea lui Habermas ca sfera publica s-a dezvoltat in secolele XVIII-XIX din experienta cafenelelor si a impartasitului de reactii la evenimentele zilei. Un spatiu public bine gandit, ca interactiune a unor oameni interesati de idei similare, poate sa fie continator si terapeutic.

Bun, ma intorc acum la panelurile pe care le-am urmarit. Ultimele paneluri…

Simpozionul special legat de sado-masochism si analiza a fost lasat la sfarsitul zilei de sambata, strategic, pentru a iesi, cred, din zona arida a teoriei. Ideea simpozionului este sa regandeasca sexualitatea dintr-o perspectiva non-normativa, adica una in care ideile de sanatate sexuala sunt puse in paranteza pentru moment. Discutia a plecat de la cartea unei scriitoare, Melissa Febos, Whip Smart, unde ea isi povesteste istoria ei de dominatrix. O candidata, Avgi Saketopoulou, si doi analisti specialisti in gender, Muriel Dimen si Adrienne Harris au avut interventii in discutie. Acum, ca detaliu de context, simpozionul e organizat de latura deschisa catre Foucault, feminista si contestatoare a psihanalizei americane.

Muriel Dimen vorbind despre S&M in institutele de psihanaliza. Langa ea e Harris, apoi Febos (autoarea lui Whip Smart) si Saketopoulou. Dimen a a avut o interventie foarte puternica. Fosta profesoara de antropologie, ea s-a reorientat spre psihanaliza (vezi si cazul feministelor Nancy Chodorow si Jessica Benjamin, care s-au mutat din sociologie / filosofie in psihanaliza, dar mentinand o relatie permanenta cu teoria critica).

Ce mi-a placut mie e ca in contrast cu panelul despre disociere, care mi s-a parut cumva fara viata, panelul de aici e foarte personal, puternic si cu miza. Muriel Dimen ridica miza discutiei imediat cand propune audientei (cam o suta de psihanalisti)…

Mark si tabla, in timp ce eu scriu pentru Gradiva. Mark a fost foarte fain si ii sunt recunoscator pentru ca m-a primit sa stau la el.

[m-am oprit sa imi fac un ceai si sa schimb o vorba cu Mark. Sunt in asteptarea taxiului spre avion si Mark discuta cu o prietena despre Black Swan. Eu ii zic ca am avut o experienta psihotica cu filmul asta, iar el imi zice ca a vazut-o pe Portman la Carnegie Hall cu coregraful cu care s-a logodit si ca erau foarte vorbareti si indragostiti.]

Portman e peste tot in New York si e si in comentariul meu. No strings attached? Nu stiu, cred ca suntem legati de tine, Natalie, si de tine, Ashton, cu strings cu tot… Imi place si cum umbra unui trecator ne indica o alta parte a experientei americane, care vine din Edward Hopper si singuratate.

M-a intorc la Dimen. Ea ridica miza discutiei si sugereaza ca experientele Melissei nu sunt necunoscute comunitatii analitice. Ea zice ca sado-masochismul e foarte prezent in terapia analitica de formare si da ca exemplul primul sau analist, care, sper sa fi inteles bine, a sedus-o sexual. Ea isi descrie experienta ca fiind intalnita in institute si spune ca trebuie sa se vorbeasca despre ea. Dimen mai pune ca isi publica experienta in urmatorul numar din Psychoanalytic Dialogues si ca rusinea este o emotie care trebuie cercetata in comun de analisti. Mie imi place mult Dimen, pentru ca, fiind o buna foucaultiana, zice ca puterea este o experienta care genereaza rezistenta, dar intr-un soi de experienta care merge dincolo dintr-un contract explicit intre doi parteneri.

[tocmai am realizat ca vorbesc despre S&M si am pomenit Black Swan, care este un compendiu de S&M. Ca sa nu pomenesc ca sar de la Habermas la Foucault, dar asta e alta discutie…]

Ce vrea ea de la comunitatea analitica este un raspuns si o conversatie. Problema legata de S&M este ca ne atinge o asumptie puternica legata de ideea de consimtamant si ca prima noastra reactie este sa fim revoltati. Dar, daca trecem de prima reactie, intelegem ca S&M-ul face parte subtil din practicile noastre zilnice, ca este generat mai larg de institutiile puterii si ca de multe ori suntem purtatorii unor roluri – de sadic sau de masochist – pentru ca suntem distribuiti acolo de rolurile noastre sociale.

Avgi face si ea o buna introducere in literatura despre S&M si zice ca Freud a condensat doua intelesuri diferite (ale lui Sade si Sacher-Masoch) intr-un singur concept. Ea mai spune ca Freud are un sens al perversitatii legat de S&M si ca asta e o asumptie discutabila. La o intrebare din public, daca populatia S&M este mai patologica decat cea non S&M, ea raspunde ca studiul lui Robert Stoller indica ca nu exista o diferenta de patologie. Un psihanalist din public crede ca practicile S&M au salvat multi oameni, care altfel ar fi comis violente majore asupra propriului corp. Imi place ca Avgi pomeneste o carte a unei teoreticiene queer, An Archive of Feeling, unde ideea de terapie prin angajament in S&M este angajata.

As fi vrut sa aud un raspuns mai normalizator, care sa fi contrazis premisele non-normative ale discutiei (adica S&M nu trebuie gandit patologic). As fi vrut mai multa claritate, dar mi-a placut mult cum Dimen a spus ca ideea de rusine si violenta trebuie discutata in legatura cu practicile comunitatii analitice (eu sunt in terapie cu o psihanalista feminista si deocamdata nu simt puternic in relatia noastra o componenta de S&M, desi, din experienta unor prieteni, ea pare sa fie comuna in alte analize; asta nu inseamna ca subiectul puterii si participarea mea in roluri diferite – de victima sau de agresor – nu e parte importanta a analizei).

[Mark vede un meci de fotbal american si urla la touch-down. Eu ma gandesc ca scriu despre sexualitate – si la ce zice Fonagy ca ne simtim sexualitatea rusinoasa pentru ca nu este continuta cum trebuie de mame. Si imi amintesc de un alt teoretician queer, Leo Bersani, care spune ca

secretul mare al sexualitatii umane este ca celor mai multi oameni nu le place sexul,

in Is the Rectum a Grave?]

Lear si cauzalitatea in stiinta. Cam blurata cauzalitatea…

Makari vorbind la panelul final. Harris e langa el si istorica Lunbeck e in stanga cu o cafea de la omniprezentul Starbucks.

Cititi despre Psihanaliza, Sigmund Freud, freudismul si psihanalistii

Trec la ultimul panel al zilei de astazi, duminica. Aici s-au adunat intr-o conversatie despre psihanaliza un filosof (Jonathan Lear), Adrienne Harris (teoreticiana ideii de gender ca soft assembly), doi istorici ai psihanalizei (Robert Michels si George Makari) si o istorica, Elisabeth Lunbeck. Prind doar ultima parte pentru ca ajung tarziu – si il aud pe Lear cum spune ca modelul cauzal al stiintei este in mod fundamental contestat de psihanaliza, care este iritanta pentru stiinta. Mai spune ca realitatile cauzale sunt foarte complexe si ideea de determinare a unor cauze eficiente este iluzorie (bine, ca sa spuna dupa asta ca el crede ca modelele neurobiologice din psihanaliza sunt importante). Lunbeck il critica pe Lear pentru ca are un fel de asumptie revolutionara despre ideea lui, pe cand, zice ea, in stiintele umane ce expune el este acceptat de teoreticieni.

Se sta la coada. Se sta la coada la pus intrebari la panelul final.

Cea mai faina intrebare din public, pentru mine, are de face cu ideea de narcisism. Lash a scris o carte in anii ’70, foarte discutabila, despre cum cultura americana incurajeaza narcisismul, asta in conditiile in care psihologia sinelui de la Chicago a lui Kohut reabilita ideea de narcisism. Pentru Kohut, noi avem nevoie de experienta omnipotentei in copilarie si a narcisismului, ca un factor important in dezvoltarea noastra psihica. Lash zice ca suntem incurajati cu totii in a ne narcisiza patologic. Cum este astazi folosita ideea de narcisism? Raspunsul a fost ca exista cuvinte care sunt post-freudiene, care au intrat in vocabularul nostru si sunt acolo. Asta e o contributie majora a psihanalizei (ideea de reprimare sau ideea de inconstient au acelasi rol) si poate fi folosita de psihanalisti.

In metrou. O tanara citeste Biblia in spaniola, o doamna isi verifica blackberry-ul, cineva citeste despre dinozauri si tanarul din picioare citeste Voltaire. Mie nu imi place ideea asta de melting pot, pentru ca sugereaza un cazan si un produs final. Eu vad aici mai degraba o diversitate fascinanta.

PS 1: Aha, sa nu uit sa il pomenesc pe Otto Kernberg, decanul psihanalizei americane. Kernberg este un psihiatru si psihanalist faimos care incercat sa realizeze o sinteza intre scoala de psihologia eului si scoala obiectelor relationale in anii ’80 (cred ca a fost analizat kleinian, daca nu ma insel). L-am vazut pe coridor, l-am urmarit si l-am rugat sa imi ofere o poza pentru comunitatea de terapeuti din Romania. Mi-a spus ca se grabeste – si ca poate mai tarziu. Interesant este ca am pomenit intamplarea asta intr-un grup de psihanalisti si reactia a fost una de tipul: Aha, Kernberg si Paris Hilton refuza fotografia (evident, eu eram in scenariul asta un paparazzo, iar asta ma cam raneste narcisic). Kernberg este un nume, am avut experienta asta, care sugereaza reactii foarte puternice (am simtit asta si in alte contexte). Ma intreb de ce – si cred ca experienta celebritatii e importanta aici. Ma intreb daca asta se intampla si in spatiul nostru cultural cu celebritatile.

Ok, trebuie sa plec spre avion. Ne auzim in curand. Bogdan

In metrou. Un tanar negru care citeste Voltaire (interesant, nu l-am prins in poza) si o doamna care se odihneste pe un pachet de carpe de sters. Imi place dialogul dintre ei.

Trei figuri voluptoase si exotice intr-o vitrina de langa MOMA.

PS 2: Incerc sa lamuresc orice confuzie sau sa aud mai multe de la cititorii revistei.