Citiţi "la cald" corespondenţele de la Conferinţa Naţională Alzheimer 2021

  • Despre
  • Autori
  • Parteneri
  • Scrie la noi
  • Promovează
  • Newsletter
  • Contact
Sustine Gradiva
 
Cafe Gradiva
Cauta terapeut
Esti terapeut? Inscrie-te!
  • Prima pagină
  • Ştiri
  • Evenimente
  • Psi
    • Psihoterapie
    • Psihanaliză
    • Psihiatrie
    • Psihologie
  • Cultură
  • Societate
  • Podcast
No Result
View All Result
Cauta terapeut
Esti terapeut? Inscrie-te!
No Result
View All Result
Cafe Gradiva
No Result
View All Result
Caută terapeut | Terapeut? Înscrie-te!
Prima pagină Cafe Gradiva

Cum te cheama? Cine esti? O sa ramai cu noi?

Cafe Gradiva by Cafe Gradiva
in Cafe Gradiva
2
Cum te cheama? Cine esti? O sa ramai cu noi?
0 Shares
Share
Share
Pin
Tweet

Citeştedespre

Patrick Modiano la Londra

8 octombrie 2020
Am câştigat. Cu toţii.

Am câştigat. Cu toţii.

8 octombrie 2020
O pauză terapeutică

O pauză terapeutică

8 octombrie 2020

Cum te cheama? Cine esti? O sa ramai cu noi?

Nu reusesc sa-mi masor inaintarea in varsta decat privindu-i uimita pe adolescentii de astazi. Unii dintre ei sunt copiii impreuna cu care pregateam temele pentru acasa, altii sunt bebelusii pe care i-am tinut in brate, cu care am invatat mersul in picioare ori am exersat cum sa duci o lingurita la gura. Cu o singura fetita am facut eforturi sa ne insusim in fiecare zi lectia separarii. Ceva imi spune ca am reusit. Lipsa mea de experienta a fost compensata de o buna empatie.

Astazi ei, copilasii de atunci, au intre saptesprezece si douazeci si trei de ani. Surprinzator, inca ma mai vreau intrand pe usile unui loc unde, intinzandu-mi bratele, la capatul celalalt sa ma astepte o pereche de alte brate dornice de o astfel de intalnire. Asa cum i-am raspuns unui amic care-mi vorbea despre nevoia acestor copii care se agata de tine atunci cand intri in lumea lor, sustin in continuare ca nu ma stanjenesc micutii care ma cheama in universul lor greu vizibil noua, ci, din contra, ma implinesc.

Acum optsprezece ani paseam cu teama intr-o sala de joaca. Cred ca ma inmarmurisera toate detaliile pe care, in mare viteza, mintea mea le recepta. Pereti vii, imagini, jucarii colorate, sunete ametitoare si peste tot, dar peste tot copii. Unii mergand de-a busilea, altii alergand periculos peste trupurile unor sugari intinsi pe o saltea rosie, scancind sau pur si simplu ascultand si ei, atenti, zgomotele din jur, semnalele unei realitati pe care abia mai tarziu o vor intregi.

Cu rapiditatea pe care poate doar regresia o poate avea, mai ales acolo unde spatiul-timp nu importa, m-am gasit prinsa intre lumea reala, cea cu care fusesem nevoita sa ma obisnuiesc, si lumea fantasmatica, salvatoare, a dorintelor, cea in care vitalitatea isi croia drumul cu determinarea celei care nu se lasa invinsa de nimic. M-a trezit din emotia inca nedescifrabila un baietel de vreo cinci ani. Cu niste ochi mari, negri, cu gene lungi, negre si ele, inconjurat de un par blond, m-a sedus dinainte de-a ma lua de mana si-a ma intreba cu o inocenta si-o tandrete dupa care tanjesc si acum:

Pe tine cum te cheama? Cine esti? O sa ramai aici cu noi?

…si-am ramas. Oare exista oameni care sa nu poata auzi vocea aceea interioara din celalalt? Poate ca-mi e mie greu sa inteleg sau poate ca nu voi intelege niciodata cum de auzim cuvintele, pricepem sensurile lor de dictionar sau ni le amintim pe cele achizitionate gresit, insa ne dovedim aproape surzi la cererile din spatele lor. M-am declarat cu ceva timp inainte omul capabil sa asculte golit de sensurile cuvintelor. Sunt momente in care uit ce inseamna ele. Nu stiu daca exista receptori pentru ceea ce ma umple pe mine in astfel de clipe, imi imaginez ca da, de vreme ce isi gasesc portite sa ma viziteze. Nu stiu nici ce sunt acesti vizitatori. Stiu doar ca se transforma, ca-n basme, in emotii, sentimente, stari si uneori in imagini. Mi-ar fi fost atat de usor daca n-as fi fost nevoita sa le atasez cuvintelor. Am trait pana acum cu impresia ca-mi ajung eu si vizitatorii mei. Ca stiu ce am de facut si ca putem convietui intr-o armonie ce n-ar fi exclus sa fie invidiata de ceilalti care nu gaseau acest cod secret al nostru.

“Pe tine cum te cheama” era invitatia de a iesi din uniforma pe care ar fi urmat s-o port, din cadrul acela monoton, neschimbat, mereu acelasi, in care deosebirile veneau, aparent, din numele pe care le purtam.

“Tu cine esti” mi-a vorbit despre el, copilul parasit care-si cauta identitatea in raspunsul celorlalti. Cine suntem noi? Profesiile noastre? Sexul pe care il purtam? Varsta pe care o avem? Locul din care venim? Parintii din care ne nastem? Dorintele pe care le avem? Felul in care visam? Realitatea pe care suntem nevoiti sa o traim, cea care se construieste pentru noi?

Voi ce i-ati raspunde unui copil la aceasta intrebare simpla: Tu cine esti? Am fost si sunt ceea ce simt. Si, de cate ori e nevoie, mai sunt si ceea ce simt ceilalti. Cumva el, baietelul de care va spuneam, stia deja cine sunt in clipa in care formulase a treia intrebare: “o sa ramai aici cu noi?”. O speranta cu care investea orice chip nou, nevoia de a avea pe cineva langa el, gandul ca intr-o zi va aparea cineva numai al lui.

Ne-am imbratisat si-am ramas impreuna vreme de doi ani.

Acesti copii care se agata de noi ma fac sa ma imaginez pe mine, in patutul copilariei mele, tinandu-ma de gratiile din lemn si sperand ca se vor intinde doua brate catre mine, invitandu-ma intr-un spatiu care ar fi putut insemna increderea mea in ei, ceilalti, oamenii mari. S-a intamplat atat de rar sa coincida dorintele mele cu raspunsul realitatii si mi s-a spus, mai tarziu, atat de des ca sunt mare si lucrurile trebuie sa le fac singura, incat am devenit prematur independenta. Si, interesant, am investit toata increderea numai in copii.
Poate daca nu m-as fi temut sa intind mainile si sa intreb “tu cine esti” atunci cand inca nu cunosteam sensul multor cuvinte, astazi as fi fost doar un adult grabit sa treaca prin viata lui, neatent la chemarile celorlalti.

Mai stiu ca poate fi si o simpla amagire, o cale prin care imi intretin un ultim gand de care ma agat. Daca tot ce nu ma omoara ma intareste, atunci am transformat pana si raceala familiei mele aproape intr-o virtute si, mai ales, intr-un motiv de iubire.

http://cafegradiva.blogspot.com/
Tags: après-coupautor: A Hawkening Lady

  Şi pentru că tot sunteţi aici…

...va solicităm sprijinul, dragă cititoare, dragă cititorule. Audiența noastră a crescut foarte mult, cu deosebire în ultima vreme. Cafe Gradiva - Cultură, societate, psihoterapie este o publicație online unică, din câte cunoaștem, prin profil editorial, format și continuitate. Din 2007, am publicat mii de articole, eseuri, interviuri, știri, corespondențe și transmisiuni de la evenimente locale, naționale și internaționale, recenzii și cronici, anchete, sinteze și dosare, pictoriale, sondaje, opinii și comentarii - scrise, video, audio și grafice, de psihanaliză și psihoterapie de varii orientări, de psihiatrie, psihologie și dezvoltare personală, dar și sociale, educaţionale şi comunitare, pentru drepturile omului şi nediscriminare, culturale, literare și artistice, istorice și filosofice. Realizarea lor a presupus, cale de mulți ani, o muncă enormă, uneori „la foc continuu” ori „în direct”, consacrând nopți, weekend-uri și vacanțe. Au fost necesare felurite resurse, implicare și bani, toate în regim de voluntariat.

Faptul că ne citiți și că reveniți mereu ne încurajează și ne arată că suntem pe drumul bun. Ca publicație de tip magazin independentă editorial, nefinanţată, apărând într-o piață media vastă și cu mari resurse, avem nevoie de susținerea dv. pentru a face mai departe jurnalism psi de calitate. Fiecare contribuție de la dv., mai mare sau mai mică, este foarte importantă pentru a putea continua.
 Susţineţi Cafe Gradiva cu 1 euro sau mai mult - durează doar un minut. Vă mulţumim! 

Sustine Cafe Gradiva

Cafe Gradiva

Cafe Gradiva

Cafe Gradiva - Cultură, societate, psihoterapie este un magazin online de psihologie, psihoterapie, psihanaliză şi psihiatrie şi cu deschidere spre sfera artistică şi culturală, educaţională, socială şi a proiectelor comunitare.

Citeşte şi

Absenţă motivată
Cafe Gradiva

Absenţă motivată

by Cafe Gradiva
8 octombrie 2020
Intre cabinet si laboratorul de minuni
Cafe Gradiva

Intre cabinet si laboratorul de minuni

by Cafe Gradiva
8 octombrie 2020
Pe autostrada psihismului uman
Cafe Gradiva

Pe autostrada psihismului uman

by Cafe Gradiva
8 octombrie 2020
Load More
Next Post
Robert Lindner, “Ora de 50 de minute. Cinci psihoterapii ale unor pacienți aflați în pragul nebuniei”, Editura Trei, 2011

Robert Lindner, "Ora de 50 de minute. Cinci psihoterapii ale unor pacienți aflați în pragul nebuniei", Editura Trei, 2011

Comments 2

  1. Cafe Gradiva says:
    10 ani ago

    Nu doar o fire introspecta, de autentica extractie, dar si un filosof… o meta-gandire despre ce ni se intampla in forul interior, analitic.

    Răspunde
  2. Georgiana Branisteanu says:
    10 ani ago

    Da, e scris cu multa sensibilitate; eu am rezonat si pentru ca zilnic lucrez cu copiii din centrele de plasament si-mi pare ca seamana experienta cu acestia…

    Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sunt de acord cu Termeni şi condiţii şi Acord de confidenţialitate.

Primeşte Cafe Gradiva pe email

Terapeuţi

Psihoterapeut Alina Neagoe în Constanţa

Psihoterapeut Alina Neagoe în Constanţa, Traian 70

22 noiembrie 2020
Psihoterapeut Alexa Bîtfoi în Bucureşti

Psihoterapeut Alexa Bîtfoi în Bucureşti, sector 3

22 noiembrie 2020
Scrie la Cafe Gradiva! Scrie la Cafe Gradiva! Scrie la Cafe Gradiva!

Ca la carte

Salman Akhtar psihanalist
Cultură

Sinuciderea ca distrugere a Selfului total, la Winnicott şi Akhtar

9 februarie 2021
Psihanaliză şi (sau?) psihoterapie cognitiv comportamentală
Cafe Gradiva

Psihanaliză şi (sau?) psihoterapie cognitiv comportamentală

8 octombrie 2020
Promovaţi-vă evenimentele la Cafe Gradiva! Promovaţi-vă evenimentele la Cafe Gradiva! Promovaţi-vă evenimentele la Cafe Gradiva!

Ultima oră

Sindromul de fragilitate la vârstnici

Sindromul de fragilitate la vârstnici. Vă puteţi imagina o lume fără demenţă?

26 februarie 2021
îngrijitorii persoanei cu boala Alzheimer

Cine-i îngrijeşte (în vreme de pandemie) pe îngrijitorii persoanei cu boala Alzheimer?

26 februarie 2021
Salman Akhtar psihanalist

Sinuciderea ca distrugere a Selfului total, la Winnicott şi Akhtar

9 februarie 2021
tulburările funcţionale somatice

Tulburările funcționale somatice pot fi bine tratate prin psihoterapia psihodinamică pe termen scurt

3 februarie 2021
Cafe Gradiva

Cafe Gradiva - Cultură, societate, psihoterapie este o revistă magazin online de psihoterapie, psihanaliză, psihologie şi psihiatrie, cu interese în sfera culturală şi artistică, socială, educaţională şi comunitară.

Urmăreşte-ne

Caută terapeut

Psihologi | Braşov | Bucureşti | Sector 3 | Constanţa | Psihoterapeuţi | Braşov | Bucureşti | Sector 3 | Constanţa | Psihoterapeuţi psihanalitici | Bucureşti | Sector 3 | Constanţa

Primeşte Cafe Gradiva pe email

  • Despre
  • Autori
  • Termeni şi condiţii
  • Acord de confidenţialitate
  • Cookies
  • Contact

© 2020 Cafe Gradiva - Pshanaliza, psihoterapie, psihiatrie, psihologie.

No Result
View All Result
  • Ştiri
  • Evenimente
  • Gradiva Podcast
  • Cauta terapeut
  • Terapeut? Înscrie-te!
  • Scrie la noi
  • Promovează
  • Newsletter
  • Contact

© 2020 Cafe Gradiva - Pshanaliza, psihoterapie, psihiatrie, psihologie.

Acest site utilizează module cookie pentru a vă asigura că beneficiați de cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Mai mult aici.