Fiecare participa la propria viata trup si suflet. Nici nu avem altfel cum sa traversam aceasta existenta, nu?

Si pe acest drum, fie ca uneori suntem pe val si alteori la pamant, in tot ce ni se intampla, fie ca ne dam seama fie ca nu, fie ca ne gandim sau nu, fie ca simtim sau nu, suntem implicati trup si suflet. Avem si o vorba pentru aceia dintre noi care se daruiesc cu totul unei cauze, unui obiectiv, unei actiuni. Dar de foarte putine ori suntem constienti ca orice am face suntem trup si suflet in tot ceea ce intreprindem.

De ce nu suntem neaparat constienti de asta? Pentru ca fie functionam cu cele doua dimensiuni in directii diferite (vrem ceva si facem altceva), fie actiunea lor nu e aliniata (am face, dar suntem prea epuizati sa demaram), fie sunt atat de bine aliniate, incat tot ce simtim e o stare de bine generala si atunci nu ne preocupa sa impartim totalitatea in bucati.

Ei bine, problema cu adevarat apare acolo unde corpul si sufletul par sa faca parte din filme diferite, desi sunt implicate in aceeasi realitate. La modul cel mai concret cu putinta, imaginati-va ca aveti programata o vizita care nu va face placere, o obligatie cum ii spunem noi de obicei. Si desi ati hotarat ca va veti duce, pentru ca este o obligatie, nu?, desi ajungeti acolo si va propuneti sa petreceti cateva ore, nu o sa muriti din asta, nu?, incepeti sa va simtiti rau. Asta va pune in dificultate, plecati poate mai devreme, fie ca va simtiti eliberati cand ati plecat si raul dispare, fie incepeti sa va faceti procese de constiinta si sa va reprosati ca nu sunteti in stare sa va urmariti scopurile si ca v-ati facut de ras si starea de rau se accentueaza. In tot cazul ati fost in situatie cu trup si suflet, doar ca ele pe un nivel nu erau aliniate. Care era acel nivel? Inconstientul. Caci in mod constient eu stiu ce vreau si stiu si ce nu vreau, fac o alegere, dar o fac cu jumatate de masura. Alegerea e constienta, dar facuta pe jumatate, lasa cealalta jumatate activitatii inconstiente. Ori corpul nostru functioneaza aliniat la inconstient in cea mai mare masura. Asa ca desi picioarele ma duc, mainile cumpara o floare si gura spune

ce bucurie sa fiu aici, 

mecanismele mai fine si mai subtile saboteaza aceasta inocenta inselatorie si va spun:

hei, pe cine vrei sa pacalesti?

Ne-am imaginat o situatie cu totul si cu totul obisnuita, fara vreo implicatie traumatizanta. Dar ce ziceti cand starea de rau apare sistematic cand iesiti din casa? Cand copilul uda patul si murdareste pantalonii, desi nu mai este la varsta la care asta era ceva firesc? Cand ati traversat pierderea unei persoane dragi si asta a lasat in urma o afectiune somatica cu acte in regula? Cand percepeti dureri acolo unde nimic nu indica vreo problema? Ei bine, in aceste situatii, mai devreme sau mai tarziu ajungem sa fim obligati sa ne dam intalnire cu insconstientul, cu acel ceva din taramul necunoscut, care a ramas pentru mult timp ascuns sau neglijat de constiinta noastra preocupata mereu de adaptare.

Acum, ca tot a venit vorba despre adaptare, sa spunem cateva lucruri si despre ea. Este necesara 100% fara indoiala, provocarea consta in felul in care ne adaptam. Simptomele somatice si psihice ne vorbesc despre felul in care ne-am adaptat, despre pretul adaptarii, despre ce am avea de schimbat. Suferinta noastra ne poate fi de multe ori de folos. Este important sa o ascultam, inainte de a incerca sa scapam de ea.

Si cu aceasta am ajuns la ascultare. O ascultare speciala am zice, din moment ce ni se intampla atatea intr-o viata si totusi auzim atat de putin si ne pricepem sa ascultam si mai putin.

Si uneori avem nevoie de altii care sa ne auda si sa ne asculte si sa ne insoteasca pe drumul schimbarii, vindecarii, dezvoltarii.

Va propun sa parcurgeti o experienta inedita in lumea terapiei prin jocul cu nisip, o cale de vindecare si dezvoltare pe care fiecare o parcurge trup si suflet.

Ce sa fac?

Lasa mainile tale sa creeze, ochii vor urmari miscarea mainilor tale si rezerva-ti surpriza de a descoperi la final ce ai realizat. 

Acesta este de obicei primul dialog la marginea laditei cu nisip, intre client si terapeut.

In ladita cu nisip, utilizand apa si miniaturile, fiecare client realizeaza o imagine care poarta in sine o poveste. Mainile sunt cele care scriu aceasta poveste fara ca ratiunea si logica sa cenzureze acest proces creativ. In acest spatiu liber (pentru ca poate contine orice creatie) si protejat (pentru ca nimeni nu intervine in poveste si in firul procesului creativ) ai ocazia sa te joci. Ca adulti avem atat de rar aceasta ocazie. ei bine, in ladita cu nisip creatia e la ea acasa. Si, ca orice proces de creatie, proces simbolic, ne implica emotional si senzorio-motor.

Sandplay, cum este cunoscuta aceasta metoda terapeutica, ofera acces la inconstient prin jocul simbolic. Invatati sa vedeti, sa simtiti, sa descrieti experienta psihosomatica, sa o intelegeti, sa o integrati, sa ii dati sens. Ceea ce pare de neinteles capata un rost.

Fiind o terapie nonverbala, stimuleaza activitatea preverbala si activeaza acele arii ale creierului in care sunt encodate in profunzime experientele care ne impiedica sa evoluam, care s-au encodat in sistemul nostru nervos si au generat in timp diverse afectiuni somatice, psihice sau psihosomatice, de la simplele frici si nelinisti pe care le numim generic sensibilitate mai accentuata, stiti, eu nu eram asa, la anxietati puternice si atacuri de panica,

parca imi pierd mintile, simt ca voi muri in acest moment, 

iritabilitate si explozii de furie, nu mai reusesc sa ma controlez!, tulburari functionale in situatii stresante (palpitatii, tulburari gastrointestinale, dureri de cap, ameteli, dureri sau simptome fara o cauza organica, mictiuni frecvente, pipi in pat la copii mari, infertilitate, etc.), ma sperie foarte tare, cred ca sufar de o boala grava, si care in functie de intensitatea si durata stresului (cum e cazul unei traume) pot sa se permanentizeze. Si lista poate continua, caci, asa cum spuneam, la tot ce ni se intampla participam ca intreg, trup si suflet.

Este astfel posibil ca prin demersul jocului simbolic sa se dezamorseze capsule de energie blocata, sa se lucreze continuturi inconstiente tulburatoare intr-o maniera delicata si respectuoasa fata de necesitatile si disponibilitatea fiecarei persoane in parte la un moment dat.

Relatia cu inconstientul se dezvolta in primul rand prin relatia cu corpul, iar relatia cu corpul se stabileste in primul rand senzorial. Prin jocul cu nisip, experienta simbolica si emotiile puternice sunt purtate de experienta simturilor in aceasta ordine: tactil (a simti nisipul intre palme, intre degete, e uscat, e cald sau rece, catifelat sau aspru), vizual (ce forma ii dau, ce adaug peste forma de nisip, ce imagine se naste), auditiv (ganduri pe care le exprim in timp ce creez, voci care imi vin in minte, cuvinte pe care le-am auzit cine stie cand, comentarii pe care i le adresez terapeutului sau mie insumi) si chiar olfactiv (miroase a plaja, miroase a pamant umed, a gradina sau alte mirosuri asociate experientelor care se trezesc din trecut). Materialul simbolic este inainte de toate exprimat corporal. Pana sa ajunga a prinde glas ca o poveste este trait primar in corp.

O pacienta a realizat o imagine in ladita cu nisip. Pentru fiecare imaginea functioneaza ca un simbol. Si, fiind invitata sa priveasca la final acest simbol personal, a spus:

nu stiu ce este. dar simt ca mi-e frig… nu am energie… imi tremura picioarele (s-a asezat pe canapea), nu mai am nici o speranta… e liniste, nu mai e nimic de facut…

Primul ei contact cu lumea interioara, care ii cerea o schimbare imediata, a fost corporal. Ulterior a explorat emotiile, apoi a pus in cuvinte acea arie a vietii ei care suferea de lipsa energiei si apoi procesul a continuat cu schitarea posibilelor solutii.

Nisipul va invita sa va miscati. E o miscare in acelasi timp corporala, pentru ca nisipul trebuie modelat, asezat, batatorit, atins, scobit, fiecare face ce vrea cu nisipul, apoi sunt drumurile la rafturile cu miniaturi si explorarea acestora, atingerea, privirea… si este o miscare psihica pentru ca fiecare gest intreprins este limbajul unui act interior: o ezitare, o transformare a unei forme in alta, ramanerea in contact cu o miniatura, o reactie emotionala, un gand, o amintire, agatate de contactul cu nisipul, apa si miniaturile… Interiorul si exteriorul se misca din impuls, o alta logica le conduce in acest dialog.

O data deschisa usa inconstientului, clientul si terapeutul intra impreuna in acest taram al psihicului.

Cum e posibil? Sistemul nostru nervos este in asa fel construit incat sa poata fi conectat la sistemul nervos al altei persoane. Descoperirea neuronilor oglinda ne permite sa intelegem structurile neurologice ale acestei experiente in viata de toate zilele si in terapie. Astfel este posibil sa ii experimentam pe altii ca si cum am fi in propria lor piele. Avem si o vorba pentru asta:

a fi in pielea cuiva. 

De obicei nu vrem sa fim in pielea cuiva. Oare de ce? Pentru ca stim deja cum e, gratie neuronilor oglinda.

Aceleasi structuri functioneaza si in relatia terapeutica. Clientul este ascultat de terapeut, desi adeseori nici un cuvant nu este rostit in timpul in care clientul traverseaza procesul de creatie.

Terapeutul este prezent fara insa a interveni in acest proces de povestire de sine in forma simbolica. Terapeutul se gaseste in starea de ascultare silentioasa si co-participativa, el asculta prin totalitatea sa psihocorporala gesturile, respiratia, mimica, tot ceea ce pacientul produce, nu numai imaginea finala din ladita cu nisip. Aceasta conexiune face posibil ca terapeutul sa functioneze ca resursa, prezenta sa personala suportiva si capabila de ingrijire, generatoare de suficienta libertate, protectie si empatie facilitand activarea resurselor clientului pentru sanatate si crestere.

Sandplay therapy este o metoda care faciliteaza demersurile esentiale pentru sanatate. Mai multi pasi pe aceasta carare nisipoasa, iata o experienta cu sens.