Nancy Chodorow, feminismul psihanalitic si altele

Nancy Chodorow şi Dale Boeski

Uite, ma misc spre Institut astazi si vreau sa iti scriu despre feminismul psihanalitic. Am fost la doua evenimente organizate aici de Institutul de Psihanaliza, pentru ca o au ca profesor vizitator pe Nancy Chodorow. Chodorow este considerata o precursoare a interdisciplinaritatii in psihanaliza si a introdus scoala relatiilor obiectale (Winnicott si altii) in sociologia si feminismul american.

Dar pana la Chodorow o sa iti descriu cumva climatul politic de aici, pentru ca discutiile legate de psihanaliza sunt ancorate puternic in contextul social. Acum cateva zile a avut loc un protest al profesorilor si al „gulerelor negre,” adica clasa mijlocie de jos care resimte puternic taierile de buget facute de noua conducere republicana a statului Michigan.

In Winsconsin au fost proteste puternice si tot Midwest-ul este acoperit de demonstratii sindicale.

Lumea este foarte implicata politic si imi place tablita unei masini care imi aduce aminte de furia democrata fata de Bush.

Imi place ca democratii si cand sunt furiosi apeleaza la referinte cinematografice!

Furia republicana este de multe ori insotita de intrebari. De pilda, acum republicanii sunt hotarati sa puna lupa pe ce cred ei ca este trecutul dubios a lui Obama. Am stat de vorba cu un protestant singuratic si de admirat intr-un oras democrat ca Ann Arbor, care creste pe spatele unei Universitati bogate. John mi-a zis ca macar de Bush se stia ca e bufon, dar el crede ca Obama este foarte misterios si ca nu isi ofera certificatul de nastere public. John preia multe din temele lui Tea Party si ale celor numiti birthers, care cred Obama nu isi arata adevarata fata.

E o componenta evident rasiala in protestul celor de la Tea Party si Fox News (inclusiv in protestul lui John) care, pentru ca Obama e negru, il vad „misterios”, vor „dovezi” clare despre trecutul lui. Trecutul lui Obama, ca trecutul oricarui om, are mai multe sau mai putine colturi obscure, dar senzatia mea este ca mesajul aici este ca nu poate crezut pentru ca nu este „alb”. Exista si o componenta de clasa in mesajul celor furiosi pe Obama, pentru ca, daca te uiti, John intreaba nu ce a facut Obama in anii de dinaintea colegiului (pe care l-a facut la Oberlin), cat ce a facut inainte de Harvard (care e considerat foarte elitist si imposibil de ajuns). E interesant pentru mine cum un protest de clasa, cum e al celor din prima fotografie, este amestecat cu un protest legat de culoare, ca in mesajul de pe panoul lui John. Sunt analisti politici care explica succesul republicanilor tocmai pentru ca au captat un public sarac si l-au indreptat contra democratilor, considerati elitisti si ne-americani.

Dar sa ajungem la feminismul psihanalitic…

Nancy Chodorow a publicat o carte care se numeste Reproducerea maternitatii (The Reproduction of Motherhood) in 1978, care a schimbat cumva atitudinea feminismului fata de psihanaliza. Pentru multe feministe, cum a fost Kate Millet, psihanaliza a fost considerata inevitabil masculinista si Freud a fost criticat foarte puternic pentru atitudinea lui teoretica fata de femei (invidia de penis, sexualitatea masculinizata a femeilor, ideile despre homosexualitate ca fiind anormala fata de heterosexualitate). Daca in Marea Britanie Juliet Mitchell a scris o carte in care a indicat potentialul liberator al psihanalizei pentru feminism (Psihanaliza si feminism), Chodorow a aratat complexitatea psihanalizei si bogatia teoretica care sunt dezvoltate de Klein, Winnicott, Fairbairn, Guntrip si altii. Mitchell si Chodorow proveneau amandoua din medii ale intelectualilor de stanga, interesati de egalitatea sociala si schimbarea relatiilor intre barbati si femei. Mitchell, care mai tarziu a scris o carte faina numita Siblings, unde critica exclusivitatea oedipala din psihanaliza si spunea ca relatiile intre frati si surori pot fi foarte fertile pentru teorie ca relatiile fata de mama si tata, venea din mediul lui New Left Review, mediu de post-marxisti britanici critici fata de capitalismul national si global. La fel ca Mitchell, Chodorow, iesita din mediile de stanga influentate de Scoala de la Frankfurt, a fost hotarata sa introduca in teoria sociala abordari psihanlitice.

Acum suntem dupa aproape treizeci de ani, dupa ce Chodorow este aproape retrasa din Departamentul ei de Sociologie de la UCLA si a facut analiza, a devenit psihanalist si analist formator. Ea s-a orientat dinspre o teorie care vroia sa explice social diverse probleme ale sinelui catre o teorie care explica individul, si nu socialul. Ca sa vezi schimbarea, uite un exemplu.

In Reproducerea Maternitatii, carte scrisa cand ea nu era clinician, ea afirma ca femeile ca mame produc fiice cu capacitati maternale, unde femeile ca mame produc fii ale caror capacitati de dezvoltare si nevoi au fost puternic suprimate. Ea era interesata de generalizari sau tendinte de dezvoltare. Mai spune Chodorow:

Cele mai multe femei ies din complexul lui Oedip orientate catre tati si barbati ca obiecte erotice primare, dar e clar ca barbatii tind sa sa ramana emotional secundari sau cel putin emotionali egal, comparati cu primatul si exclusivitatea unui legaturi emotionale oedipale a baiatului fata de mama si femei.

Cu alte cuvinte, ea spune ca femeile tind sa aiba o mai clara diferentiere intre legaturi emotionale si erotice si ca structura relatiei lor cu mama genereaza aceasta tendinta. Pentru ca barbatii nu sunt implicati in cresterea copiilor, zice Chodorow, ei nu stiu sa faca munca emotionala cum stiu femeile. Pentru Chodorow solutia pentru o societate mai egala era ca barbatii sa invete sa faca munca emotionala, cu copii si cu partenerele lor.

Teza asta a fost foarte influenta in mediile progresiste americane si a dus la o regandire a feminismului psihanalitic.

Ce a prezentat aici Chodorow dupa treizeci de ani? Chodorow, ca orice figura marcanta aici, a avut un orar infernal, intr-o saptamana tinand aproape zece conferinte. Eu am fost la doua dintre ele. Ea a zis in prima ca multe femei se zbat cu problema maternitatii si ca o analiza a cazurilor individuale este foarte revelatoare. Pentru multe femei este prea tarziu pentru reproducerea maternitatii si, interesant, ea crede ca feminismul duce la o mascare a problemelor individuale. Adica ce spune ea este ca prin ideea de autonomie si independenta financiara multe femei isi neglijeaza dorintele biologice, care devin dureroase daca nu sunt indeplinite in intervalul 30-40 de ani. In modelul ei, ea zice ca femeile au dorinte innascute (drives) pe care, daca le neglijeaza, submineaza autonomia si independenta lor.

Daca prima conferinta s-a adresat unui public mai larg, din stiintele umane, a doua conferinta cu public de psihologi a avut ca tinta identificarea unui grup de psihanalisti independenti, care ar fi echivalentul american a grupului relatiilor obiectale din Marea Britanie. In echivalenta asta, Hans Loewald si Erik Erikson sunt corespondentii lui Winnicott, Milner si altii. Ideea este ca Chodorow descopera sau inventeaza un grup de analisti mai speciali, care aplica clasica metapsihologie a lui Freud, dar cu accente intersubiective puternice.

In noua ei abordare, ea crede ca explicatiile trebuie facute intotdeauna individual si cu accentul pe conflictele inerente subiectului. Acum nu mai avem o explicatie de tendinte sau de ce femeile sunt materne si ce produc social prin asta, cat o analiza a unor procese terapeutice care duc la imbunatatirea conditiei pacientului. Focusul e pe individ, pe conflictele lui intra-psihice si pe evolutia lui catre o eventuala schimbare.

Pentru mine, Chodorow a scris doua articole foarte bune pe care le consider foarte inteligente. In primul, unde afirma ca heterosexualitatea este o formatiune de compromis, ea schimba ideea clasica din psihanaliza ca heterosexualitatea trebuie luata de-a gata si homosexualitatea este de interogat. Problema zice ea e urmatoarea: de ce psihanalistii se intreaba despre misterul homosexualitatii si vor sa il explice? De ce intrebarea este intotdeauna de ce „ei” (adica gay-ii) sunt asa si nu altfel? De ce sa nu privim heterosexualitatea ca formatiune de compromis si de ce sa nu ne intrebam noi de ce suntem asa si nu gay, de pilda? Al doilea articol care e interesant pentru mine spune ca exista o idealizare periculoasa in feminism a mamei perfecte. Ce spune ea este ca exista o imagine e feminitatii ideale, care functioneaza ca un tipar de-a gata in feminism, unde mama este intotdeauna buna, hranitoare, disponibila si gata sa ofere suport empatic. Multe modele din Klein si Winnicott folosesc o mama ideala, care este ferita de conflicte si care afecteaza puternic teoria feminista.

Eu totusi ma uit acum la Chodorow ca fiind acum mai degraba o aripa mai conservatoare a feminismului psihanalitic. Atacand ideea ca relatia trebuie sa stea la baza analizei, ea se inscrie puternic in curentul clasic al metapsihologiei, unde individul trebuie analizat in primul rand. Analistul analizeaza pacientul si nu relatia intre cei doi. Oamenii sunt condusi de drives, care sunt activate in contexte sociale, si acele drives nu sunt analizate ca fiind construite social decat in secundar. Daca o femeie vrea sa fie mama, asta se intampla pentru ca ea vrea asta biologic si nu pentru ca dorinta ei este formata social. In scrierile ei nu se gasesc analize clare ale propriilor ei reactii fata de pacienti si ce a facut ea cu reactiile respective. Din prima ei conferinta, senzatia mea este ca femeile au greutati sa devina mame pentru ca sunt afectate puternic de conflictele lor intra-psihice. Totusi, nu am vazut cum deciziile lor sunt formate in contexte sociale unde exista discriminare si oprimare si cum dorintele sunt la randul lor produse de socializare si relatiile in care ele se afla. Exista foarte putin loc pentru ideea de eliberare in Chodorow, iar aplicarea responsabilitatii exclusiv pe pacienti mi se pare o strategie terapeutica care poate fi imbunatatita. (Punctul meu de vedere este al unui filosof ne-clinician, care foloseste texte feministe sa inteleaga procese terapeutice).