Citiţi "la cald" corespondenţele de la Conferinţa Naţională Alzheimer 2021 >>

  • Despre
  • Autori
  • Parteneri
  • Scrie la noi
  • Promovează
  • Newsletter
  • Contact
Sustine Gradiva
 
Cafe Gradiva
Cauta terapeut
Esti terapeut? Inscrie-te!
  • Prima pagină
  • Ştiri
  • Evenimente
  • Psi
    • Psihoterapie
    • Psihanaliză
    • Psihiatrie
    • Psihologie
  • Cultură
  • Societate
  • Podcast
No Result
View All Result
Cauta terapeut
Esti terapeut? Inscrie-te!
No Result
View All Result
Cafe Gradiva
No Result
View All Result
Caută terapeut | Terapeut? Înscrie-te!
Prima pagină Cafe Gradiva

Vulcanul din viaţa mea

Cafe Gradiva by Cafe Gradiva
in Cafe Gradiva
8
Vulcanul din viaţa mea
0 Shares
Share
Share
Pin
Tweet

Citeştedespre

Patrick Modiano la Londra

8 octombrie 2020
Am câştigat. Cu toţii.

Am câştigat. Cu toţii.

8 octombrie 2020
O pauză terapeutică

O pauză terapeutică

8 octombrie 2020

Vulcanul din viaţa mea

Ce e un cutremur? Un cutremur e… un cutremur, as fi raspuns intrigata acum cativa ani, ca si cum orice om ar fi trebuit sa vada o singura fateta a aceluiasi cuvant. O placa tectonica ce aluneca deasupra sau dedesubtul alteia. Nu tin la formulari exacte si corecte. In schimb am tinut mult, cu dintii aproape, de frica mea de cutremur pe care n-am lasat-o pana cand n-am avut ce sa pun in locul ei.

Intr-o zi am realizat ca nu mai pot dormi si nu ma mai pot trezi fara sa ma gandesc la momentul in care toata constructia de beton in care ma adaposteam urma sa se prabuseasca peste mine. Nu urma sa mor pe loc, ci sa raman prinsa acolo, intre bucatile din ea, din ceea ce mai ramasese din ea, intepenita monstruos pana cand as fi murit oricum, fara toate cele necesare vietii. Rar aveam curajul sa merg mai departe si sa ma imaginez cautand cai de salvare. De regula ma impotmoleam cand constatam ca sunt prea putine posibilitati sa ma salvez. Mai foloseam cateodata parti noi de scenariu in care, de fapt, existau locuri in care sa ma adapostesc si chiar puteam supravietui pana cand cineva urma sa ma gaseasca.

Dupa cateva luni in care am sperat la vreo asociatie care sa dezlege ceva din enigma acestei frici ivite aproape din senin – si ce mai senin! – n-am putut smulge din mine nimic mai mult decat amintirea vaga a lunii martie ’77, cand bunica a fugit cu mine in brate afara din casa. Cine poate garanta ca e amintirea mea, nu ceea ce am auzit din povestirile celor care m-au crescut? Tot zbuciumul meu dublat si de niste elemente de realitate, cum ar fi un birou intr-o cladire construita in 1930, in centrul capitalei, nu s-a lasat domolit nici macar de cuvintele analistei care o singura data l-a explicat in alti termeni, lasandu-ma sa inteleg ca nu are nimic de-a face cu un cutremur real, extern, ci cu unul interior. Dupa aceste cateva luni am clacat si am decis sa ma mut intr-o casa. La parter ca sa fiu sigura ca pot fugi. Habar n-aveam atunci ca, daca fug tot impreuna cu mine, cutremurul nici vorba sa ramana in urma.

Intamplarea, in cazul in care ea exista si nu e doar partea de alegere pe care o constientizam din atat de multele posibilitati pe care le avem in fiecare secunda traita, a facut ca in calea mea sa se iveasca o astfel de locuinta. Ma simteam cu picioarele pe pamant. Mi-am stabilit o zi de sambata pentru mutare si-am asteptat-o bucuroasa, pana cand vineri am fost anuntata ca o defectiune presupune sa aman mutarea cu cateva zile. Nu mi s-a parut nici o tragedie. Am transportat toate lucrurile si m-am intors in locul din care fugisem, unde mai aveam un pat si-un laptop la dispozitie. O ora mai tarziu, etajul cinci al blocului in care tastam s-a zguduit amenintator, scotand un fel de tanguit necunoscut mie, pentru ca nu-l mai auzisem niciodata. In secunda urmatoare geamurile au zornait ca un clopotel care ma anunta nu ca a venit recreatia, adica eliberarea, ci ca inevitabilul s-a produs. Tocmai traiam un cutremur singura, inchisa in casa din care la acea ora ar fi trebuit sa fi fost deja plecata.

Viata sau mintea aceasta atat de jucausa de nu poti tine pasul cu ea niciodata au mai lasat sa treaca putin timp pana cand sa descopar ca ma invecinam la cateva case distanta cu Societatea Romana de Psihanaliza. Nici macar atunci n-am inteles foarte multe din spaima zilnica pe care o caram cu mine pe sub teii din strada dr. Lister pana in cabinetul in care ma intindeam pe divan sperand sa ii descifrez sensul ascuns. Sa gasesc sursa aceea de tensiune care ma obliga la aparari ce ma storceau de energie. Cumva incepusem, totusi, sa inteleg ca adevaratul seism nu se petrecuse inca. Aproape in ciuda stiintei, iata ca exista cutremure care se anunta, sunt previzibile cumva, insa tot cu mainile legate esti.

A urmat un concediu ales din timp, pe o insula. De la aeroport spre hotel ghidul ne informeaza cu placere in glas ca suntem intr-una din zonele cele mai active seismic, dar ca ei, cei de acolo, nu se simt deloc afectati. Am privit prostita prin fereastra autocarului, intrebandu-ma daca eu construiesc terapia ori ea pe mine. Era prea tarziu sa ma mai revolt. Pasisem in mijlocul marilor indemnata de Penelopa, Ulysse si Elena din Troia dintr-un vis pe care l-am avut dupa un lant de asociatii in sedintele care l-au precedat.

Toamna m-a prins nepregatita. Intr-un extrem de scurt timp am ramas fara buna mea aparare, fobia de cutremur, si m-am ales cu o boala somatica. Pana sa ma dezmeticesc, cea din urma isi alesese locul, se intinsese peste tot prin jurul ei ca o proprietareasca aroganta, iar eu am lasat barometrul anxietatii sa urce pana unde s-a simtit el capabil. A urmat un cosmar ce cred ca va ramane varful analizei mele, cea mai intensa perioada, ceva intre fractura unei placi tectonice si eruptia unui vulcan. M-am plimbat zile si nopti pe strazi pana sa imi dau seama ca in apropiere nu aveam doar institutia-simbol al psihanalizei de la noi, ci si toate strazile cu nume de doctori. Ca un spital virtual, cu halate imaginare asezate pentru totdeauna acolo ca sa ma protejeze. O alegere inconstienta ca aparare pentru un pericol intern.

Furia mea, pentru ca despre ea fusese vorba, nu s-a vrut scoasa la iveala. A preferat sa stea tacuta, in spatele acestei scene pe care nu mai stiam cum s-o pastrez intreaga, confundandu-ma cu ea adesea, iar alteori privind-o mirata de parca nu as fi stiut de unde a aparut acolo. M-a zguduit in fel si chip, testandu-ma cu un cinism de care nici o fiinta umana, constienta de sine, nu cred ca e capabila. Sau poate sunt capabili criminalii aceia odiosi pe care preferam sa-i vedem doar in filme. Cine sa mai poata sa-si spuna in astfel de momente ca totul e spre binele lui? De unde atata forta incat sa crezi ca nu traiesti altceva decat zbuciumul mintii tale care se apara orbeste, incercand sa tina ferecate trairile tale intunecate? A fost un calvar, in cuvintele analistei mele. I-a parut rau, spunea, iar mie mi-a parut mai rau de ea decat de mine. As fi vrut sa pot ramane in continuare “copilul perfect” pe care-l afisam transferential.

In a patra zi de concediu m-am imbarcat pe un vapor care m-a dus spre o destinatie careia ii rezerv abia acum, in prezent, o semnificatie: Santorini, o insula a indragostitilor. Prinsa in apropierea a doi vulcani, din care doar unul activ, o farama de viata ramasa dintr-un urias cataclism.

Vulcanul meu nu s-a stins nici astazi, continua sa mai fumege si, uneori, sa ma arda cu o lava pe care cred c-am mai simtit-o o data pe aceeasi piele, in adolescenta mea, insa cu siguranta atunci aveam un prag de sensibilitate extrem de ridicat de vreme ce i-am rezistat. Si pentru ca explicatiile vor veni abia atunci cand voi putea tine acest puzzle intr-o singura mana, ma pregatesc sa-i inscenez cea de-a doua mare eruptie. Controlata de aceasta data.

http://cafegradiva.blogspot.com/
Tags: après-coupautor: A Hawkening Lady

  Şi pentru că tot sunteţi aici…

...va solicităm sprijinul, dragă cititoare, dragă cititorule. Audiența noastră a crescut foarte mult, cu deosebire în ultima vreme. Cafe Gradiva - Cultură, societate, psihoterapie este o publicație online unică, din câte cunoaștem, prin profil editorial, format și continuitate. Din 2007, am publicat mii de articole, eseuri, interviuri, știri, corespondențe și transmisiuni de la evenimente locale, naționale și internaționale, recenzii și cronici, anchete, sinteze și dosare, pictoriale, sondaje, opinii și comentarii - scrise, video, audio și grafice, de psihanaliză și psihoterapie de varii orientări, de psihiatrie, psihologie și dezvoltare personală, dar și sociale, educaţionale şi comunitare, pentru drepturile omului şi nediscriminare, culturale, literare și artistice, istorice și filosofice. Realizarea lor a presupus, cale de mulți ani, o muncă enormă, uneori „la foc continuu” ori „în direct”, consacrând nopți, weekend-uri și vacanțe. Au fost necesare felurite resurse, implicare și bani, toate în regim de voluntariat.

Faptul că ne citiți și că reveniți mereu ne încurajează și ne arată că suntem pe drumul bun. Ca publicație de tip magazin independentă editorial, nefinanţată, apărând într-o piață media vastă și cu mari resurse, avem nevoie de susținerea dv. pentru a face mai departe jurnalism psi de calitate. Fiecare contribuție de la dv., mai mare sau mai mică, este foarte importantă pentru a putea continua.
 Susţineţi Cafe Gradiva cu 1 euro sau mai mult - durează doar un minut. Vă mulţumim! 

Sustine Cafe Gradiva

Cafe Gradiva

Cafe Gradiva

Cafe Gradiva - Cultură, societate, psihoterapie este un magazin online de psihologie, psihoterapie, psihanaliză şi psihiatrie şi cu deschidere spre sfera artistică şi culturală, educaţională, socială şi a proiectelor comunitare.

Citeşte şi

Absenţă motivată
Cafe Gradiva

Absenţă motivată

by Cafe Gradiva
8 octombrie 2020
Intre cabinet si laboratorul de minuni
Cafe Gradiva

Intre cabinet si laboratorul de minuni

by Cafe Gradiva
8 octombrie 2020
Pe autostrada psihismului uman
Cafe Gradiva

Pe autostrada psihismului uman

by Cafe Gradiva
8 octombrie 2020
Load More
Next Post
John Bowlby, “O bază de siguranţă”, Editura Trei, 2011

John Bowlby, "O bază de siguranţă", Editura Trei, 2011

Comments 8

  1. Anonim says:
    10 ani ago

    Ce interesant, povestea asta are alt ton decat celelalte ale A Hawkening Lady. Cred ca mi se pare mai aproape de infruntarea directa, trairea frusta. Celelalte erau parca mai romantate. O fi de la furie 🙂

    Răspunde
  2. Ioana Marculescu says:
    10 ani ago

    Mi s-a parut semnificativa trecerea de la cutremur la vulcan. Ceva care se intampla exclusiv dedesubt se transforma in ceva care erupe, elimina. Se prefigureaza asadar o eruptie controlata.
    Iti tinem pumnii, HL.

    Răspunde
  3. A Hawkening Lady says:
    10 ani ago

    @Ioana, multumesc. Chiar dac-a trecut ceva timp de cand se intamplau cele scrise, sunt de acord cu tine. Pare sa fie de tinut pumnii. 🙂

    @Anonim, si eu cred ca si tine ca e diferita, asa cum sunt sigura ca si altele vor lasa aceeasi impresie, pe parcurs. In schimb n-as face furia responsabila chiar de orice. Pentru ca aceasta istorie sa fie oarecum inteligibila a fost nevoie sa fac compromisuri. Sa scriu un text despre ceva petrecut acum un an, pierzand deci farmecul de a se fi nascut din chiar din miezul intamplarilor. Ar fi una dintre explicatii. Altele sunt mai profunde, complicate sau necunoscute.

    Răspunde
  4. Anonim says:
    10 ani ago

    profa…
    nu stiu de ce, nu inteleg cum, povestea asta imi suna tare familiar!!! vad aici o alta persoana ,pe aceleasi drumuri si cu aceleasi trairi .Dar pentru ea eruptia, care ar fi parutcontrolata afost fatala…
    Tie,HL,si eu iti tin pumnii!

    Răspunde
    • Anonim says:
      8 ani ago

      Asa este.Stiu despre ce vorbeste Anonim

      Răspunde
  5. A Hawkening Lady says:
    10 ani ago

    @Anonim, nu stiu despre ce e vorba. Pot doar sa iti spun ca uneori mi-e frica si mie. Cateodata reusesc sa inteleg radacinile acestei frici si atunci ma simt in siguranta cu mine. Alteori imi spun ca si o extractie dentara imi poate fi fatala, asa ca pare mai simplu sa caut originea acestui control excesiv de care am nevoie (cu pretul retrairii tuturor grozaviilor) decat sa cred in continuare ca sunt unica stapana a vietii mele. Nesfarsite, evident. 🙂 E obositor sa fii intotdeauna numai in mainile tale.

    Răspunde
  6. Ioana Marculescu says:
    10 ani ago

    A semnifica in cuvant spaimele, furia, ura, le face mai putin distructive interior. Sa credem in functia curativa a cuvantului, si sa mai credem in dorinta de viata a fiecaruia. Sunt atatea prilejuri de fericire pe langa care trecem, preocupati de suferinta noastra. Nu avem decat sa fim mai atenti la realul din jurul nostru.
    Indiferenta e cea care ar trebui sa ne sperie, ea ne dezleaga de lume.
    Asa ca, H.L., sufera pana cand te vei bucura…

    Răspunde
  7. Anonim says:
    10 ani ago

    @HL
    Poate celelalte erau scrise intr-o stare mai de transa, mai asemanatoare cu visul.

    Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sunt de acord cu Termeni şi condiţii şi Acord de confidenţialitate.

Primeşte Cafe Gradiva pe email

Terapeuţi

Psihoterapeut Alexa Bîtfoi în Bucureşti

Psihoterapeut Alexa Bîtfoi în Bucureşti, sector 3

22 noiembrie 2020
psihoterapeut Gabriela Tudor Popescu în Braşov

Psihoterapeut Gabriela Tudor Popescu în Braşov, Carpaţilor 13

22 noiembrie 2020
Scrie la Cafe Gradiva! Scrie la Cafe Gradiva! Scrie la Cafe Gradiva!

Ca la carte

101 mecanisme de apărare
Cafe Gradiva

101 mecanisme de apărare

8 octombrie 2020
“Eu eram antiteza în carne şi oase a doctrinei psihanalitice”
Cafe Gradiva

“Eu eram antiteza în carne şi oase a doctrinei psihanalitice”

8 octombrie 2020
Promovaţi-vă evenimentele la Cafe Gradiva! Promovaţi-vă evenimentele la Cafe Gradiva! Promovaţi-vă evenimentele la Cafe Gradiva!

Ultima oră

tehnologii asistive boala Alzheimer carantină

„Rudele pacienţilor cu Alzheimer ne sunau aproape non-stop”: panică şi pregătiri în carantină

27 februarie 2021
Sindromul de fragilitate la vârstnici

Sindromul de fragilitate la vârstnici. Vă puteţi imagina o lume fără demenţă?

27 februarie 2021
îngrijitorii persoanei cu boala Alzheimer

Cine-i îngrijeşte (în vreme de pandemie) pe îngrijitorii persoanei cu boala Alzheimer?

26 februarie 2021
Salman Akhtar psihanalist

Sinuciderea ca distrugere a Selfului total, la Winnicott şi Akhtar

9 februarie 2021
Cafe Gradiva

Cafe Gradiva - Cultură, societate, psihoterapie este o revistă magazin online de psihoterapie, psihanaliză, psihologie şi psihiatrie, cu interese în sfera culturală şi artistică, socială, educaţională şi comunitară.

Urmăreşte-ne

Caută terapeut

Psihologi | Braşov | Bucureşti | Sector 3 | Constanţa | Psihoterapeuţi | Braşov | Bucureşti | Sector 3 | Constanţa | Psihoterapeuţi psihanalitici | Bucureşti | Sector 3 | Constanţa

Primeşte Cafe Gradiva pe email

  • Despre
  • Autori
  • Termeni şi condiţii
  • Acord de confidenţialitate
  • Cookies
  • Contact

© 2020 Cafe Gradiva - Pshanaliza, psihoterapie, psihiatrie, psihologie.

No Result
View All Result
  • Ştiri
  • Evenimente
  • Gradiva Podcast
  • Cauta terapeut
  • Terapeut? Înscrie-te!
  • Scrie la noi
  • Promovează
  • Newsletter
  • Contact

© 2020 Cafe Gradiva - Pshanaliza, psihoterapie, psihiatrie, psihologie.

Utilizăm module cookie pentru a vă asigura că beneficiați de cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Mai mult aici.