Deschiderea Salonului Relaţional

…Haideţi, dragi prieteni, să amenajăm aici un salon virtual pentru psihanaliza relaţională! Nu există în România organizaţii sau grupuri pe această orientare şi nici noi – autorii Cafe Gradivei – nu suntem altceva decât un grup de interese teoretice şi clinice incipiente.

Dar despre ce fel de orientare terapeutică vorbim? De-a lungul timpului, începând cu primii discipoli ai lui Freud care au început să construiască orientări şi şcoli mai mult sau mai puţin îndepărtate de concepţia maestrului, psihanaliza a evoluat absolut luxuriant, atât în interiorul organizaţiei originare, Asociaţia Internaţională de Psihanaliză (psihanaliza postfreudiană, kleiniană şi postkleiniană, winnicottiană, bioniană etc.), cât şi în şcoli înrudite şi care păstrează în titulatura lor termenul „psihanaliză” (ex.: psihanaliza lacaniană, psihanaliza legăturilor, psihanaliza relaţională).

Ce este intersubiectivismul?

A aparut treptat în gândirea psihanaliştilor independenţi (aceştia, în perioada Marilor Controverse dintre şcoala annafreudiană şi cea kleiniană, au apărut urmând exemplul lui Donald Woods Winnicott, formând astfel grupul independenţilor; cele trei orientări din cadrul IPA s-au menţinut până astăzi).

A apărut ca tendinţă de a muta atenţia clinicianului de la peisajul relaţiilor obiectale intrapsihice (aşa cum ne-au obişnuit kleinienii şi postkleinienii) către un alt factor al schimbărilor profunde din analiză (considerat de ei mai important) – şi anume peisajul psihic al fenomenelor şi schimburilor intersubiective, intersubiectivismul fiind astfel precursor al conceptelor winnicottiene de „spaţiu tranziţional” şi „fenomene tranziţionale”.

Pe filiera Jacques Lacan, Donald Woods Winnicott, Wilfred Rupert Bion, Thomas Ogden, Stephen Mitchell, Jessica Benjamin etc. – ajungând astfel la intersubiectiviştii zilelor noastre – a luat un contur foarte frumos conceptul de „cel de-al treilea (intersubiectiv)”, care păstrează de-abia atât de slabe legături cu strămoşul său kleinian de „triangularitate precoce” şi încă şi mai slabe cu freudianul „al treilea oedipian”.

Dar, să nu divagăm atât de mult şi să ajungem în sfârşit la motivele Salonului nostru – şi anume elemente teoretice de psihanaliză relaţională!

O dezvoltare mai îndrăzneaţă a intersubiectivismului ca privire clinică (mai îndrăzneaţă decât în Europa) întâlnim în psihanaliza americană, unde a luat fiinţă în 2001 Asociaţia Internaţională de Psihanaliză Relaţională (cu sediul la New York).

De aceea, „relaţionişti” sunt numiţi mai mult cei de peste Ocean, europenii rămânând doar „intersubiectivişti” în timp ce Grupul de Studiu al Proceselor Schimbării de la Boston, provenit din Societatea Psihanalitică din Boston, sunt consideraţi chiar „relationişti extremi”.

Vom discuta toate aceste tendinţe în spaţiul rezervat Salonului Relaţional de Cafe Gradiva, pe măsură ce vor apărea în articolele şi capitolele pe care urmează să le rezumăm aici.

…Şi veţi fi invitaţi să comentaţi! 🙂

Am simţit nevoia să fac această micuta buclă istorică pentru a ajunge să vă prezint salonul nostru virtual în care, deocamdată, suntem doar eu (în Bucureşti) şi colegul meu Bogdan Popa (în Ann Arbor), încălzindu-ne gândirea relaţională la şemineul gradivian amenajat pentru noi de Dorin Bîtfoi, amfitrionul Cafe Gradivei.

Vă mărturisesc că, pentru mine personal, această punte virtuală între Bucureşti şi Ann Arbor va fi o posibilitate grozavă de a-mi cultiva privirea relaţională prin dialogul cu Bogdan care ne transmite direct de la sursă.

Am constatat, citind textele relaţioniştilor şi studiindu-i la seminarii (SRP – Study Group IPA) că începe să mă prindă din ce în ce mai mult acest curent şi fără să vreau încep să gândesc în limba conceptuală relaţionistă, dar mă simt încă departe de a stăpâni bine termenii pe care am să vi-i propun pentru discuţie.

Voi publica, aşadar, în această rubrică, felul în care eu am înţeles ceea ce am citit şi auzit din psihanaliza relaţională. Vă invit să împărtăşim păreri!