Prolog
Departe, in tara necunoscuta a inconstientului, balerina Nina cauta floarea propriei subiectivitati. Adica a acelei Nina care este si subiect ce are propria simtire si perceptie, centru independent de actiune si decizie, si nu numai obiect al nevoilor, actiunilor geniului rau. Geniu rau matern care iata, o cuprinde cu aripile sale (cele ale dependentei constrangatoare) si o vrajeste in lebada alba – fetita dulce a mamei.
Actul I
In „castelul” diadei are loc „petrecerea” dependentei coercitive. Relatia complementara mama-fiica isi continua dinamica de tipul „cel care face / cel caruia i se face”, geniul rau matern fiind „cel care face”, iar Nina, fetita cea dulce, lebada alba, „cea careia i se face”. Dar ce face mama? O mentine pe fiica intr-o stare de neajutorare, de bebelus caruia i se face – este hranit, imbracat, spalat. Care, altfel spus, nu este un subiect capabil de actiune si decizie, nu exista ca subiectivitate. O fetita dulce ca o lebada alba vrajita, blocata in postura de cea careia i se face. Dar dependenta coercitiva le prinde pe mama si fiica in dansul reactivitatii amplificatoare si deci al impasului. Cum poate iesi Nina din complementaritatea diadei? In relatia complementara cu mama sa exista doua optiuni: supunere si rezistenta. Pana acum ea a exersat supunerea. Dar iata ca vine randul partiturii rezistentei, a lebedei negre, cea care face.
In toiul „petrecerii” dependentei, la antrenamente, coregraful vine sa o aleaga pe Regina Lebedelor. O sansa pentru Nina de a iesi din dependenta, din relatia complementara cu mama sa, de a-si recupera propria subiectivitate. Pentru ca acest coregraf pare a juca rolul celui de-al treilea, respectiv cel care prin suportarea tensiunii diferentei dintre nevoile proprii si nevoile celuilalt ar deschide calea spre recunoasterea reciproca. Astfel, el ii spune: poti fi si lebada neagra, cea care face, ataca, seduce. Cu alte cuvinte, nu mai fi neputincioasa, nu renunta la lupta, recunoasteti propria participare la propria ta viata, recupereaza-ti subiectivitatea. Si lebada neagra incepe sa muste. La propriu, asa cum il musca pe coregraf.
Dar, distructiva, Nina – lebada alba se simte in continuare intr-o pozitie de neputinta. Ramasa singura, cand se anunta rezultatele selectiei, da sa plece convinsa ca nu a fost aleasa. Dar „stolul de lebede” al colegelor ei vine si o anunta ca a castigat. Alearga sa-i dea vestea mamei.
Actul II
Geniul rau matern continua sa fie cel care face, continua vraja anihilarii subiectivitatii Ninei. Vraja se intinde de la – mananci acum cat si ce tort vreau eu, mama, pana la tu – traiesti pentru dorintele mele, esti doar obiectul prin care imi satisfac propriile nevoi, mai exact nevoia de o cariera stralucita ca balerina. Tu, copilul, nu ai propriile nevoi, nu ti le recunosc, nu esti un subiect.
Nina – lebada alba se supune in continuare acestei mame care o devoreaza. Nu-si recunoaste propria contributie, propria responsabilitate. Pentru ca-i este frica de a fi blamata si refuza sa accepte ca a o rani pe mama este un lucru inevitabil. Ba, mai mult, pentru ea echivaleaza cu a o ucide. Si se simte plina de auto-culpabilizare. Astfel, isi spune, de exemplu, ca Beth, balerina, (“mama”) careia ii ia locul s-a accidentat din cauza ei, nu suporta sa-i vada ranile, de parca ea i le-ar fi facut. Imposibil, o lebada alba nu face asa ceva! Nu face!
Sub indrumarea coregrafului, un al treilea posibil, Nina – lebada neagra continua sa-si pregateasca rolul, sa se descatuseze. Un al treilea posibil? Nu, din pacate. Si coregraful se arata a fi la fel de orb la nevoile si dorintele Ninei, careia nu-i accepta nici un protest, nici o deviere de la programul stabilit de el pentru pregatirea rolului. Ba chiar ii tine si o lectie de „seduce si abandoneaza”. Si pentru el ea este obiect al satisfacerii aspiratiilor personale de coregraf genial. Nu mai e fetita cea dulce, ci mica mea printesa. Nimic nou in nerecunoasterea Ninei ca subiectivitate.
Insa partitura conflictului creste in intensitate, presiunea impasului creste si ea. Si lebada neagra incearca sa contracareze supunerea prin sfidare. Dar si prin autodistructivitate. In ceea ce priveste autodistructivitatea, deocamdata se manifesta doar sub forma unor halucinatii.
Cat despre sfidare, vedem sfidarea Ninei la adresa mamei crescand treptat de la incercarea de a-si bloca usa la camera, refuzul de a-si da bluza jos, „am 28 de ani”, pana la a pleca fara a cere voie seara in oras cu Lilly, sub privirile batjocoritoare ale mamei.
Actul III
Ne aflam intr-un bar. Lilly, pe neasteptate, intra in rolul unui al treilea care-i deschide Ninei poarta spre placere, spre eliberarea pasiunii. Foloseste tot repertoriul greu – alcool, droguri, seductie. Si Nina – lebada alba face loc Ninei – lebada neagra care seduce. Dar si rolul lui Lilly de a fi al treilea esueaza, nici ea nu-i recunoaste Ninei subiectivitatea, pentru ca Nina, fie ea lebada alba sau neagra, “nu are cu ce”. Tom are.
 |
| Black Swan interpretată la şedinţa AIPsA (7 mai 2011) |
Odata ajunsa acasa, intra in joc si lebada neagra, cea care ataca. Conflictul cu geniul rau matern devine aria unei opozitii de nerezolvat, a unei lupte de genul „ucide sau vei fi ucis”. Sfidarea a atinge cele mai inalte note si se transforma in atac. Mama este data afara cu violenta din camera. Dar mai ales i se striga:
fetita ta cea dulce a murit; eu sunt Regina lebedelor, tu nu ai plecat niciodata din lac.
S-ar parea ca Nina este pe cale sa-si recupereze subiectivitatea, calitatea de subiect, de centru de decizie si actiune. Am putea spera, daca imediat dupa sfidare nu ar intra in scena autodistrugerea, sub forma halucinatiilor, in care pur si simplu picioarele i se rup.
Lebada alba a disparut. Lebada neagra are rolul principal, este cea care face. Insa ce face geniul rau? Ce a facut intotdeauna. Ramane o mama care nu recunoaste subiectivitatea copilului –
nu mai esti fetita mea!
daca nu esti exact asa cum vreau eu, si nu renunta sub nici o forma la pozitia de control.
Coregraful si Lilly nu au reusit sa interpreteze rolul unui celui de-al treilea adevarat. Nici unul din ei nu a a fost conectat cu Nina si au devenit mai degraba invadatori persecutori. Lilly, spune Nina, o urmareste si vrea sa-i ia locul, iar coregraful este complice.
Ce-i mai ramane Ninei de facut? Sa danseze! Si sa fie perfecta! Asa ca fuge disperata spre teatru!
Actul IV
Seara spectacolului. Nina face o ultima incercare de a-si recupera subiectivitatea prin interpretarea Reginei Lebedelor. Si nimic nu pare sa-i stea in cale.
Dar nu exista spatiu in diada, ca un geniu rau, mama nu a permis. Cel de-al treilea, care ar fi aparat de prabusire relatia Ninei cu mama sa, a esuat. Regina Lebada, rolul ce ar fi putut avea la randul lui rolul de al treilea, este asociat perfectiunii mortifere. Alt esec.
Si prabusirea a luat aspectul unei opozitii polarizate, a luptei pentru putere. Si Nina nu se poate salva din lupta de tipul „ucide sau vei fi ucis”. Si cum intr-o lupta de acest gen nu poate avea decat o solutie justa, doar ucigand lebada neagra din ea, lebada alba poate intra in rolul lebedei negre. La propriu! Nu e loc pentru amandoua! Si autodistructivitatea Ninei isi gaseste replica finala in sinucidere.
Regina Lebedelor cedeaza. Predarea, adica acceptarea realitatii celuilalt fara pierderea propriei realitati, s-a dovedit a fi imposibila. Lebada alba nu se poate preda lebedei negre, nu o poate recunoaste ca pe ceva diferit de ea, cu care totusi sa ramana conectata. Daca tu esti neagra, inseamna ca eu sunt alba. Fiecare, si lebada neagra, si lebada alba, isi spun una celeilalte: tu nu existi.
Vraja nu s-a risipit.
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Foarte faina interpretarea relationala si extrem de sugestiva. Cred ca se lipeste interesant in Salon, si merge mult in directia lui Benjamin si Mitchell.
Eu cu filmul asta nu am o relatie buna. Cred ca cer de multe ori de la filme sa ma trateze cu grija, si sa nu ma arunce intr-un spatiu psihotic in care trebuie sa fiu atent sa nu imi calc pe traume. Am iesit de la Black Swan si eram ametit. E o senzatie de coercitie in film, in sensul in care trebuie sa urmaresti prabusirea inerenta a lebadei, care imi da fiori. Nu prea e spatiu pentru inventivitate, pentru spatiu, pentru respiratie in filmul asta (si camera pe umar a la Dogma amplifica efectul asta).
Din nou, senzatia mea a fost ca regizorul nici macar nu a cautat o vaga solutie de iesire din complementaritate. Dupa mine, exista un sadism care e in spatele filmului, unul subtil, in care esti pus intr-un scenariu dinainte dat, un script sexual fara posibilitate de modificare. Acum nu zic ca orice S@M e rau, dar ca exista unul creativ si unul fara mult spatiu de manevra!
🙂 Da, foarte frumoasa prezentare. Se pare ca Nina a ramas in travaliul de a-si defini propria subiectivitate – daca ar fi sa o vedem ca pe un pacient border (cum am vazut-o eu) – la limita, alb sau negru, supus sau calau, provocandu-si sau ascunzandu-si ranile, sedusa sau seducatoare dar ramanand permanent in paradigma lui "sau… sau…"
O interpretare foarte coerenta si curgatoare, subscriu si eu. Si fain structurata ca un libret!
Bogdan, eu cred ca e un efect premeditat al filmului, sa te ameteasca, spre a te identifica cu eroina 🙂 Si mie mi s-a parut ca are o curgere halucinanta. Pare chiar o halucinatie. Filmarea din mana isi are rolul ei, dar si filmarea de pe macara in invartejirile dansului de pe scena (si nu numai – exista multa "invartire" si circularitate in film, de ex: cand Nina face o pirueta, usa se deschide, iar ea se dezechilibreaza), cadrele foarte stranse (chiar si pe scena!), care te priveaza de reperele inconjuratoare, te dezechilibreaza. Si adesea intunecate. Trecerile foarte rapide si amestecate cu camera de la o persoana la alta, iar uneori taieturile rapide de montaj. Gros-planurile eroinei si a persoanelor de pe langa ea, cu accent pe ochi si privire – si, dimpotriva, planurile generale, un pic prea generale, cu multa lume, care parca doar figureaza, dar nu o observi prea bine, parca e doar panza unui tablou (de pilda, fostei dive parca nu-i remarci bine figura – desi e vorba de Winona Ryder 🙂 mi-a trebuit ceva vreme sa-mi dau seama ca ea este). Etc.
Cred ca fara viziunea asta – si as spune: calculele – regizorala si de camera filmul ar fi iremediabil saracit – cu toata interpretarea excelenta a lui Natalie Portman.
Un link catre o interpretare din alt unghi Black Swan – metamorfoza unei schizofrenii paranoide. Si o alta, aici The Horror of Accelerated Adolescence in “Black Swan”.
Ma bucur ca v-a placut interpretarea. Dar vad ca, asa cum am spus in titlu, nu e loc de predare, nici macar nu amintiti de ea. Cum ar fi fost posibila, dupa voi, predarea, apropo de regizorul care nu cauta solutii?
Eu am apelat la interpretarea relationala tocmai pentru ca e un film care dupa mine merge dincolo de sado-masochism.
Cat despre impactul rascolitor al filmului, cred ca la baza sta faptul ca este o exemplificare a ceea ce spunea M. Eliade, ca viata este rezultatul unei decizii, aceea de a ucide pentru a trai.
Nu stiu daca Nina are nevoie neaparat de predare. Poate ca da, dar asta e un pas complicat, care intervine intr-o relatie, pe care nu il determini voluntar, nu? Eu zic ca Nina are macar nevoie de un prieten (a), si nu de figuri seducatoare in jurul ei care o destabilizeaza (mama, coregraful, rivala). Poate daca ar merge la terapeut lucrurile ar fi mai bune. Iti dai seama, pot sa incep sa fantazez diferite directii, inclusiv o alianta cu Lily pentru a iesi din powertrip-ul coregrafului (sau mamei).
Dupam mine, regizorul nu cauta solutii pentru ca nu e interesat de solutii. El vrea sa ne arate cat de ucigatoare e lumea dansului, in competitia pentru perfectiune. E un fel de demolare prin expunere a conditiilor in care viata unei balerine nu conteaza, in ansamblul mai mare al nevoii de perfectiune. Cumva, teza lui este ca 'border'-ul (ca sa psihopatologizam un pic) este creat de relatiile cu diferite figuri din viata balerinei, si mai larg de sistem.
Te rog sa imi spui cum vezi tu o deplasare dincolo de ce spune Georgiana prin "sau -sau," sau S@M-ul lui 'iti fac- ma faci.'
Poti sa spui mai multe despre ce inseamna a ucide pentru a trai? A ucide simbolic, te gandesti tu? Ca in intr-un scenariu Oedipian?
Carmen ne-a spus la sedinta (prezentarea nu a fost citita) ca mama nu era in stare sa se predea ritmului fiicei. Daniela Luca a amintit de "ingrijirile primare" de care vorbeste Donald Winnicott – adica de ceea ce mama trebuie sa "ii faca" bebelusului pentru ca el sa ajunga sa "fie" iar eu am continuat ca, intr-adevar, mama este intr-un "a face" permanent, fara limite, iar acest "a face" nelimitat nu il recunoaste pe copil ca subiect independent motiv pentru care acesta nu va putea atinge "a fi"-ul…
Cam toata lumea a fost de acord ca coregraful functioneaza ca si mama pentru ca ii impune un ideal care nu e al ei si asta pentru ca el a fost vazut mai ales pe relatia profesionala pe care o avea cu Nina (ei i se cerea sa fie urmatoarea regina lebada). Eu l-am vazut insa si altfel – nu am apucat sa spun asta pentru ca si asa ne venea randul cu greu la cuvant. 🙂 In primul rand, pe de o parte, mi-a placut relatia lor chiar daca era una destul de sado-masochista. Nu mi-a placut ca prelua de la el un ideal profesional (Ideal de Eu) ucigator – oricum, nepotrivit cu profilul ei asa cum se conturase pana atunci – insa, in plan pulsional, ea avea nevoie de un stimul pentru fantasmele pe care nu si le-a permis pana atunci (colega noastra Flori Moldoveanu a pomenit ceva despre sexualitatea Ninei). Deci, din punctul asta de vedere, relatia cu el o vad ca pe o evolutie posibila… filmul nu continua ca sa ne confirme sau nu… 🙂 sau macar ca pe o incercare de crestere… In mare masura, el este investit si matern pentru ca ea nu isi integrase obiectul bun si rau intr-o ambivalenta fireasca (iata cum trecem prin toata istoria psihanalizei). Cand exista un astfel de decalaj intre parteneri, relatia nu prea are sanse pentru ca nu ne asteptam sa functioneze terapeutic unul pentru altul (nu cred ca o astfel de cerere poate sa fie de bun augur) dar ca supapa fantasmatica, el functioneaza bine pentru ea. De fapt, acum in timp ce scriu, imi dau seama ca el mi-a amintit de Patrick Swayze si Jennifer Grey in Dirty Dancing… :))
Da, predarea se petrece la nivel inconstient.
Bogdan, de ce nu ar fi nevoie de predare? Si cum vezi tu rolul unui prieten? Are nevoie sa invete si lectia seductiei, de ce nu? Cat despre terapeut, cred ca ar fi nevoie de un terapeut care sa aiba capacitatea de a se preda. Ei, ce sa-i faci, tot predarea!
Nu prea vad, asa cum sunt datele filmului, o deplasare dincolo de "sau -sau," sau S@M-ul lui 'iti fac- ma faci.'Asta e problema, se ramane in acel ori te ucid ori ma ucizi. Dincolo de asta solutia nu poate veni decat de la un al treilea.
Cat despre ce inseamna a ucide pentru a trai, sigur ca e simbolic. Asa de exemplu, matricidul necesar pt a dobandi adevarata independenta. Dar aici matricidul e imposibil, pt ca simbolic=real.
Dar se refera si la distrugerea, uneori concreta si necesara a ceva pentru a putea construi altceva.
Exemplul care imi vine in minte tine de inceputul vietii, cand oul se grefeaza pe uter prin distrugerea celulelor uterine.
Georgiana,care e legatura cu Dirty Dancing,dupa tine?
Ma gandeam exact la ceea ce spui tu acum prin: "Are nevoie sa invete si lectia seductiei, de ce nu?" – e vorba de seductia adolescentina – in unele filme e cu final fericit, in altele, nu… :))
De acord cu voi ca seductia e importanta, si ca poate reprezenta potential de crestere. Cred ca vroiam sa zic ca exista o seductie distructiva, in sensul in care te folosesc exclusiv pentru fantezia mea, fara sa las spatiu de explorare. In sensul asta mi se pare ca figurile din viata Ninei nu lasa loc de multa explorare pentru ce ar vrea ea, pentru dorintele ei (si asta voi ziceti foarte clar).
Predarea nu mi se parte mie foarte importanta aici, pentru nu vad nici macar potential de relationare ne-distructiva. Adica cum spui si tu, imposibila predare. La ce sa ma predau: la coregraful doar seducator, fata de care sunt unul din studentii pe care ii seduce? la mama, care e incorsetata in mania ei? la rivala, care nu stiu ce intentii are? Eu as zice, Nina, pleaca din mediul ala toxic, muta-te in alt film, in Dirty Dancing, gaseste un spatiu in care esti tu cu tine si cu propria ta subiectivitate, si lasa figurile astea distructive in spate. Cam asta e fantezia mea, asta legata de get the hell out of there, si mai putin de hai, predate fata de una din figurile astea.
Acum, inteleg ca in cazul Ninei astea sunt personajele din viata ei interna, si poate o solutie mai buna decat plecarea este sa lucreze cu materialul pe care il are, adica sa ii vada, si sa se relationeze, diferit fata de cei trei. Poate ca de acolo vine schimbarea, dar dupa cum vezi si tu, din datele problemei, e greu de produs un al treilea.
De asta, cateodata cu oamenii aflati in situatii critice din astea, a pleca nu este neaparat o lasitate, cat mai mult o cale de a incerca noi relatii. Si din nou o relatie poate fi inceputa cu mama, in alti termeni, Trebuie asta sa insemne neaprat un matricid? Nu stiu, poate un matricid al unei anumite reprezentari si relatii.
@Ioana: ca tine, eu zic ca al treilea poate sa fie un nou inceput, cadrul analitic, o noua relatie cu propriile obiecte interne. oricum, extindem al treilea asta si il facem foarte flexibil, si multe din personajele pe care noi le folosim- benjamin, sau ogden- s-ar supara cu flexibilitatea noastra. Ar zice ca nu avem proprietatea termenilor…
Am o intrebare: de ce coregraful o alege tocmai pe ea, eterna lebada alba pentru rolul dual? Ce intuitie, ce asteptare, ce dorinta?
Mie in povestea asta mi-a placut coregraful. Mi se pare un soi de analist care se incapataneaza s-o ajute pe balerina sa-si accepte partea senzual-agresiva, nesupusa, cea care isi uraste mama, partea care-i va permite sa se separe, sa se elibereze intr-un final de idealul de eu pe care mama il proiecteaza "in" ea, nu "asupra" ei. N-as zice ca el intra in categoria "mamei rele" sau a seducatorului distructiv. Poate ca el o ajuta sa se predea partii ei agresive, cu rabdare si speranta.
Inclin sa fiu de acord cu Bogdan ca e un film greu, ca o identificare proiectiva. Un semn ca ne-am identificat cu Nina, probabil.
@Bogdan: Da, nu om avea proprietatea termenilor asa cum i-au gandit Benjamin sau Ogden, dar nici ei nu mai folosesc termenii in sensul "tatalui". Asta nu-i face mai putin interesanti, nu-i asa?
Mi se pare foarte interesanta intrebarea despre coregraf daca e sa-l analizam pe el. Pare sa fie vorba despre o nevoie a lui de a-si integra ambivalent cele doua parti. Care parti? Imi amintesc acum de Al Pacino in "Pact cu diavolul". Iar tipa era tot o psihotica. 🙂
Oare sa fie nevoia lui de a-si integra partile, sau el este deja un "cunoscator"? Eu inclin spre a doua varianta. Abia cand detii aceasta riscanta (pana la un punct pentru lumea interna) cunoastere poti sa-i ajuti si pe altii s-o dobandeasca. Altfel cum? Prin delegatie?
Prin celalalt?
Draga Ioana, gandeste-te la diferenta intre "nevoia nerezolvata" de a-si integra partile (sa zicem, sinele adevarat si fals) si varianta cealalta, de "cunoscator"… Crezi ca ai mai putea sa simti nevoia de a ajuta pe altul daca tu nu ai mai avea o parte vulnerabila? Mai ales, intrand intr-o relatie de cuplu (relatie care presupune intimitate si deci, regresie catre ceea ce este nerezolvat) in care partenerul are o anumita problema, in mod sigur exista o sensibilitate la acea problema a celui in cauza… 🙂
Ajungem aici la esenta psihoterapiei. Daca ai parti neintegrate ai un motiv serios sa faci profesia asta. Daca nu, nu, zici tu.
Eu inclin sa cred ca nu e asa de simplu, si ca, in general un "cunoscator" are tendinta de a-i ajuta si pe altii sa fie ca el. Pur si simplu.
Iar explicatia mea nu e mai argumentata decat a ta. Amandoua sunt de fapt afirmatii.
Sigur, in cazul filmului lucrurile sunt nuantate, coregraful ar avea intentia sa o seduca pe Nina, dar renunta. Simte ca Nina nu e pregatita.
Asa e, eu il vad pe el ca pe un terapeut, dar recunosc ca am tendinta de a-i vedea pe oameni mai sanatosi decat sunt, de aceea admit ca punctul meu de vedere poate fi gresit.
Asta a propos de cat de diferit putem percepe realitatea celuilalt, nu-i asa?
Mi-a placut foarte mult ideea ta, Bogdan, cu "Nina, muta-te in Dirty Dancing"!
Mi se pare ca se forteaza putin aici ideea de "predare" (relationistii sa-mi spuna daca gresesc) – eu cred ca e un moment in terapie / relatie, nu ceva premeditat. Ori vreo tehnica speciala, ce se poate invata – nici consoarta lui Boogie nu a invatat-o, in fond. Personal, mi-a placut acest concept tocmai pentru ca o stare sau un moment de mare inspiratie si traire care se intamplau si pana acum intuitiv a primit un nume. Dar tot intuitiv ramane…
Altfel mi se pare ca se face o confuzie intre ce spui tu, Bogdan, prin "figuri seductive" si "arta seductiei" pe care ar fi trebuit s-o deprinda Nina.
@Ioana: Coregraful este, de acord, o figura ambigua. Mi-l pot imagina si ca analist. Dar cum se face ca rezultatul = "creatiile" sale – deja doua, in film – se autodistrug in final?
Pai toti (sau majoritatea) suntem nevrotico-normali. Nu am spus ca trebuie sa fii mai nebun decat restul ca sa faci psihoterapie ci, sa fi deprins un mod de a gestiona propria nebunie si pe a celuilalt (in cadru) insa nu cred sub nici o forma ca vrei sa-l vindeci pe celalalt pe ceva ce nu ai tu insuti o vulnerabilitate (ok, mai mica decat a lui) pe care sa vrei continu sa o vindeci. E aceeasi intrebare pe care ne-o punem despre creator, cred, si s-a scris o groaza pe tema asta.
Cred ca ar trebui Carmen sa ne explice mai mult ce a vrut sa spuna prin imposibilitatea de predare a Ninei. Carmen vorbeste in lucrare despre un conflict intern intre Nina ca lebada alba si Nina ca lebada neagra (cel putin eu asa am inteles) insa conceptul de predare se refera la relatie, nu la o dinamica interna, asa este… 🙂 Sigur, nu poate fi invatata cognitiv/comportamental predarea ci cred ca tot in relatie cu un altul care sa ti se predea tie si cu care sa cresti astfel – eventual in analiza…
@Georgiana; Sigur ca predarea se invata in relatie. Dealtfel, in relatie este si Nina provocata sa isi descopere latura "intunecata". Dar, in lupta ei interna intre lebada alba (perfecta, conformista, sine fals, ideal de eu al mamei) si lebada neagra (periculoasa, cu dorinte puternice resimtite ca distructive, sine mai degraba adevarat, ideal de eu al coregrafului), Nina face un complicat travaliu psihic. Cele doua parti clivate negociaza, (sau nu, daca ne gandim ca fantasmatic se elimina una pe cealalta)se lupta, pana la punctul unde lebada alba se "preda" lebedei negre. E adevarat,predarea nu se petrece in relatia cu un celalalt, ci in relatia dintre cele doua parti clivate ale Ninei. Sinele fals se preda sinelui adevarat. De ce n-am putea accepta si o astfel de varianta de interpretare. Ii suparam pe Banjamin sau Ogden?
@Dorin: Cum ar zice inteleptul, analistul lucreaza si el cu materialul clientului. Cat despre Nina, inca nu s-a transat rezultatul final al intalnirii dintre ea si coregraf. Sper.
@Ioana: Mi se pare geniala ideea asta cu predarea ca relatie intre doua obiecte interne. De ce sa nu ai o relatie de al treilea intre doua parti din tine? Eu cred ca traditia asta interpersonalista e ancorata in discutia intre doua persoane care e foarte buna. Dar daca o plasam la obiecte interne? Foarte, foarte interesant.
Problema mi se pare mie ca predarea e insotita de creearea de nou si de experiente creatoare, si nu de auto-distrugere. Adica, predarea in sensul ei clasic nu trimite la moarte, cat la viata.
Ioana, facem asa. Tu scrii o lucrare cu focus pe predare intre doua parti si daca vrei sa o faci clinica sau teoretica e alegerea ta. O dezvolti cu noi pe gradiva, o trimiti la publicat, o publici intr-o revista faina, astia iti dau premiu, impartim banii pe gradiva, si tu devii faimoasa. Ce crezi?
@Dorin: unde vezi tu confuzia la seductie?
Dar vad ca va ,,predati", nu gluma!Asa cum am scris, vraja nu s-a risipit.
Si, da, geniala si foarte interesanta ideea de predare intre doua parti! Cu atat mai mult cu cat predarea nu se face catre cineva, asa cum am inteles-o eu.
Georgiana,ideea mea de imposibila predare era tocmai asta:lebadei albe(obiect intern daca vreti) ii este imposibil sa recunoasca lebada neagra(obiect intern daca vreti)- si invers – in calitatea ei de a fi fi ceva diferit, separat si autonom si sa ramana in acelasi timp conectate.Repet, fiecare isi spune una alteia : tu nu existi!Si predarea este imposibila tocmai pt ca se ramane in dinamica:ucizi sau vei fi ucis!Nu e loc decat pentru una din ele. Si nu cred ca e vorba de clivaj, e vorba de instinctul de supravietuire. Poate undeva la nivelul bazal instincte de autoconservare versus sexualitate.
Si da, Bogdan, predarea e insotita de creatie si nu de auto-distrugere, nu trimite la moarte, ci la viata. Tocmai de aceea predarea Ninei este imposibila, e prea multa autodistrugere in joc.
Cat despre coregraf, din punctul meu de vedere este un seducator, dar unul pervers, asa cum s-a spus si in sedinta.In esenta el ii spune Ninei: subiectivitatea ta e aceea care spun eu ca e subiectivitatea ta. Tocmai de aceea eu cred ca s-a transat rezultatul final al intalnirii dintre ea si coregraf.O iubire imposibila, din pacate. Erosului nu i se lasa spatiu, nu poate lega, in ciuda sarutului din final.
Ioana, succes in lucrarea despre predarea intre doua parti! Ai surprins cel mai bine(mai bine ca mine)esenta a ce vroiam sa spun in lucrare.Sper sa ma mentionezi ca punct de plecare a ideii(prin articolul scris).
@Bogdan: Iti multumesc pentru intentii, draga americane. Eu una ma lupt cu indiferenta, si nu stiu daca am sa-i supravietuiesc. Mi-e al naibii de greu, asa ca daca iti place ideea cu predarea intre doua obiecte interne, fa-o tu.
Si nu e nicio problema cu crearea de nou, Nina chiar a experimentat noul in dansul lebedei negre, a experimentat succesul si bucuria de "a-si fi dat drumul" părtii senzual-agresive cu nuante exhibitioniste (de vreme ce o face pe scena)…Si de ce n-am putea considera asta ca ceva nou?
Nu stiu cum Dumnezeu voi o vedeti pe fata asa distrusa dupa toata "aventura". Mie mi se pare tocmai apta pentru un nou inceput. Sunt eu chioara, nu pricep sensul adevarat sau sper prea mult? Lamuriti-ma, va rog.
@Bogdan: In lupta intre partile clivate ale Ninei nu exista un al treilea, un arbitru, un analist, poate de aceea confruntarea ajunge la asemenea cote. In cazul asta, al treilea ar fi fost capacitatea ei de a se intelege, de a se privi din afara, ceea ce ii lipseste, din pacate. Ea pune in act, nu reflecteaza, ca un border autentic. De aici intensitatea trairii si sentimentul ca povestea nu iti lasa spatiu. Pai tocmai d'aia nu iti lasa spatiu, ca personajului ii lipseste abilitatea de a-si reprezenta in fantasma si a prelucra prin gandire ceea ce fantasmeaza.
In contextul asta coregraful se extrage din relatia cu ea, fapt care-l transforma intr-un indiferent. Poate se sperie de intensitatea si calitatea fantasmelor ei pe care le intuieste din extraordinara ei perseverenta. El asteapta cresterea ei, dar anticipeaza un esec. Astfel, coregraful cauta si gaseste o solutie de compromis in asteptarea deznodamantului, asa cum nu ar trebui sa faca un analist. El devine public si atat. Ar vrea sa vada ceva frumos, dar daca lucrul asta nu este posibil, va merge maine la alt spectacol…
Nina moare la final, reuseste sa se omoare cautand sa atinga perfectiunea, eu asa am inteles. Coregraful nu e un seducator pentru viata ci pentru arta, nu persoana il intereseaza ci opera lui, de asta "printesele" lui se distrug pana la urma, dupa ce ating pentru cateva momente perfectiunea artistica.
Nina nu cauta doar sa-si scoata la iveala cealalta latura, ea este tot timpul in colivia dansului, trebuie sa fie completa in acea colivie care e impregnata de privirea sufocanta a mamei.
N-ati spus nimic despre istoria mamei, ea parca renuntase la dans dupa ce ramasese insarcinata tot cu un coregraf genial? (nu-mi amintesc bine, am vazut mai demult filmul)
@ Carmen: Felicitari pentru prezentare, eu m-am trezit mai tarziu cu comentariile.
Cat despre genialitate, sa fim seriosi, am masura limitelor mele, asa ca o sa va rog sa nu mai faceti misto de mine in felul acesta…
Nu am de gand sa scriu niciun articol, daca vi se pare ideea interesanta, folositi-o, tu sau Bogdan. Mi-ar placea sa particip la bucuria voastra. Pana la urma e o ipoteza ca oricare alta.
Zici ca coregraful e pervers. Inseamna ca toti coregrafii sunt perversi, pentru ca asta e jobul lor, sa gaseasca balerine pentru rolurile principale din spectacolele lor? Daca n-ar face asta, n-ar fi nici perversi, dar nici coregrafi…N-ar fi pervers daca ar folosi-o impotriva dorintei ei? Daca ar manipula-o fara drept de apel?
O iubire imposibila, zici? Pai e imposibila pentru ca Nina e un copilas mic, nu vad de ce el ar fi de vina aici. El o doreste ca orice barbat normal, e adevarat, insa, ca asteapta si un soi de rasplata pentru a o fi ales in rolul principal (ceea ce nu-i tocmai o dovada de iubire dezinteresata, asa cum ne-am dori). Dar esecul e al ei, nu al lui.
Sa nu uitam ca omul are rabdare ca Nina sa "intre in pielea personajului" de lebada neagra. Ii acorda incredere pana in ultima clipa. Ce e asa de pervers aici?
Poate ar fi de gandit si la faptul ca el se identifica proiectiv cu mama Ninei, cea care ii cere acesteia perfectiune. Tot o ipoteza.
Ma opresc. Blogul asta e un prilej foarte bun ca sa fug de penitenta mea cu indiferenta. Parc-as fi copil, atunci ma duceam sa beau apa doar ca sa nu studiez la pian…
Eu zic ca e o deosebire intre "seductiv" si "seducator". Nu pentru ca o invata pe Nina arta seductiei este coregraful seductiv, ci pentru ca o manipuleaza (cum s-a mai spus, intr-alt registru, e o figura perversa). Seductia nu e pentru el un scop in sine, ca pentru un Casanova (un seducator, nu si un seductiv); desi coregraful imbraca deghizajul unui seducator clasic. Manipularea este scopul. Poate ca Nina are nevoie sa invete "lectia seductiei", nu stiu, dar nu o va invata de la coregraf, pentru ca acesta de fapt nu i-o preda.
Ca sa incerc un raspuns radical la intrebarea Ioanei – de ce o alege coregraful pe Nina: Eu cred ca tocmai pentru ca ii intuieste potentialul de autodistrugere. De altfel, daca va amintiti, el ii explica la un moment dat Ninei carierea precedentei dive: atat de autodistructiva, dar atat de minunata pe scena. Omul are o reteta si o miza foarte personala – "artistica" – in asta, de a face "ceva ce nu s-a mai facut" (Carmen – exceptionala cunoscatoare a montarilor! – cred ca il va contrazice aici) – respectiv ca lebada alba si lebada neagra sa fie interpretate de aceeasi protagonista. Asta-i viziunea lui artistica = rolul lui in plan psihic, de a distruge lebada alba (prea facil pentru el!) si de a o transforma in lebada neagra, at any cost. Dar costul, de fapt, se stie care este.
@Dorin: Vad ca in comentariile voastre exista un consens in ceea ce priveste rolul manipulator al coregrafului. Neindoielnic, el nu e o lebada alba. Dar cati dintre noi suntem asa? De ce trebuie sa gasim un vinovat in story-ul asta care sa nu fie Nina sau mama ei, mai degraba? Nina pare o victima? Da, e victima mamei ei, dar e si un agresor,cum altfel, scena luptei ne-o confirma. Interesant cum voi insistati in externalizarea motivelor/dorintelor inconstiente ale Ninei, ca si cum coregraful ar fi un malefic care-i impune Ninei un ideal fara legatura cu lumea ei interna. Ei bine, "meritul" lui consta tocmai in a intui strafundurile lebedei celei noi, si a incerca sa le fructifice intr-o opera inovatoare.
Daca stam sa ne gandim, povestea cu cele doua lebede interpretate de aceeasi dansatoare ar avea si avantajul punerii impreuna a doua parti clivate, trecandu-se astfel de la pozitia schizo-paranoida la cea depresiva. El nu incearca s-o distruga pe lebada alba, ea are partea ei de spectacol pe care nu i-o neaga nimeni. El incearca doar sa le puna impreuna pe cele doua intr-o singura interpreta.
Da, omul are o reteta: gaseste nebune care sa traiasca numai cand danseaza. Pana la urma, e departe de a fi analistul pe care l-am dori pentru Nina. Oricat de simpatic mi-ar fi, admit ca nu-si face bine treaba de suport afectiv, dar ce sa-i faci, el are totusi alta meserie…
Multumesc pentru felicitari, Ioana. Cat despre genialitatea ideii,stai linistita, nu te transforma automat intr-un geniu. Eu fac ''primii pasi'' in relationism si am alte proiecte, asa ca se pare ca ramane pe Bogdan. Iubirea este imposibila pentru ca autodistructivitatea Ninei si perversitatea pana la distrugere a coregrafului nu lasa Erosul sa-si faca treaba, sa lege.
Cat despre perversitatea coregrafului,Dorin a explicat foarte bine. Numai ca as adauga ca el o invata pe Nina lectia seductiei, dar pe cea a seductiei perverse.
Si motivul alegerii Ninei este intr-adevar distructivitatea ei, simtita atunci cand l-a muscat. Dar nu cred ca vrea sa distruga lebada alba. Idealul lui este de a avea o Regina Lebada, adica lebada perfecta in ambele registre.
Si, Dorin, cand el spune ca vrea sa faca ce nu s-a mai facut, nu se refera(nici in film) la interpretarea rolului de catre aceeasi balerina, ceea ce se intampla frecvent, ci la faptul ca vrea sa dezgolesaca, cum spune el, montarea clasica rusa, practic sa puna accent pe partea senzuala, pe sexualitate in cele din urma. Dar si asta s-a facut, e adevarat punandu-se accent pe homosexualitate.Precizez ca premiera Lacului Lebedelor a fost un esec, tocmai datorita coregrafiei. A avut succes abia cand a fost montata de maestrii de balet Marius Petipa si Lev Ivanov, montare clasica rusa, care a rezistat cu succes de la Ceaikovski pana acum. E aproape imbatabila.
Si da, vorbiti de coregraf pentru a nu vorbi de mama, pentru ca acolo este cu adevarat problema. O mama care nu lasa loc decat pentri ori-ori, ori noi, ori ea se pare, de vreme ce nu prea pomenim de ea. Si nici nu prea ati reactionat la ideea de matricid. E greu cand o mama profund ancorata in registrul melancolic iti transmite de la inceput si constant mesajul: tu nu existi!
Dar, nu-i asa, exista depresii ale mamelor si exista tulburari de dezvoltare.
Din nou, mi se pare geniala ideea Ioanei ca de fapt noi externalizam problema Ninei. Adica, ne intereseaza rolul distructiv al mamei, sau al coregrafului, uitand in toata povestea asta ce face Nina in actiunile ei si ca nu e o victima pasiva la ce se intampla. Cred ca (in apararea mea, ca sa fiu un pic defensiv) ca filmul te pune in pozitia de a te simti ca Nina, si de a simti ca o victima intr-un carusel care e scapat de sub controlul realitatii.
Pana la urma, poate tind sa patologizez figurile din viata Ninei uitand ca ea insasi isi traieste forma ei de halucinatie activa, ca o dorinta. Trebuie poate sa ne–o imginam pe Nina ca un subiect activ al fantasmelor ei S&M si mai putin ca o victima inocenta.
Problema dupa mine este ca daca insistam pe rolul ei activ in fantasme, asta nu inseamna ca figurile din viata ei isi fac doar meseria. Meseria mamei sau a coregrafului nu este sa ii spuna: "tu nu existi," dupa cum spune atat de frumos Carmen. Eu as zice ca dimpotriva rolul lor 'profesional' ar fi sa spuna tu existi si esti 'fabulous, darling' si sa vada potentialul ei de fiinta umana si de dansator, nu?
Oare asta ii spune coregraful: "tu nu existi", sau ii spune "tu nu esti numai lebada alba, esti si lebada neagra, doar ca iti refuzi cea de-a doua realitate?"
Meseria mamei Ninei e facuta mult mai prost decat cea a coregrafului. Mama Ninei e patogena rau, rau. Acolo e problema, nu la coregraf.
Poate ne-am concentrat toti pe Nina pentru ca ne-am identificat cu ea. Ne-am simtit nebagati in seama, manipulati, folositi, sedusi. Uitam insa ca si asta era o parte a dorintei ei. Nu s-ar fi lasat folosita daca macar o parte a ei nu si-ar fi dorit asta. Mai mult, noi ne-am dorit pentru ea sa fie altceva decat este: o fiinta libera sa decida, sa aleaga, sa iubeasca si sa refuze. Dar astia suntem noi, nu ea. Sa nu uitam asta, altfel risca sa cadem in pacatul de a crede ca noi stim, ca un analist serios, ce e in mintea ei. Noi nu putem avea decat propria reflectie a mintii ei, cum ar zice Renik, neavand nicio clipa acces la lumea ei interna cu adevarat.
Traiasca relationalismul!
Desi cu intarziere, da Ioana, Nina nu este o fiinta libera sa decida, sa aleaga si sa refuze, pentru ca mama ei i-a transmis clar, de la inceput si fara intrerupere "tu nu existi''. adica esti numai si numai ceea ce eu, mama, decid si aleg pentru tine. Si poate ca e si dorinta Ninei de a fi folosita,dar cred ca aceasta dorinta are la baza nevoia de supravietuire. Macar sa supravietuiasca daca nu poate trai.
eu am simtit nevoia sa il revad in 2018 pentru ca *mai era ceva*. Vad acum pe cati ne-a miscat, deci include multe patologii. Am remarcat lipsa masculinului in viata Ninei. Cand apare masculinul, e sub forma perversa: moșul care simuleaza masturbarea intr-un metrou de noapte gol și coregraful. Singurele ei fantasme sexuale la care avem acces sunt cele cu o femeie(colega concurenta).
pe fond, coregraful are dreptate cand ii explica ca este greu sa exprimi emotii legate de viata sentimentala si cea sexuala, dacă nu le-ai experimentat. Perversitatea lui apare atunci cand se foloseste de puterea lui de a-i da rolul ori ba, pentru a o seduce si saruta. Se erijeaza in mentorul ei in sfera eroticului, din pozitia de sef greu de refuzat. Ea se preface sedusa, dar il musca si pleaca. Lui ii place jocul ptr ca ii va da rolul.