La sala Paris Gauche a hotelului Novotel s-a desfasurat ieri prima zi a lucrarilor workshop-ului “Bebelusul tau e mai inteligent decat crezi! Ajuta-l sa se dezvolte la maxim!”, organizat de Fundatia Acorns (la care Cafe Gradiva este partener media). N-am putut sa nu observ tineretea, atat a organizatorilor, cat si a participantelor, tinerete ce ma duce cu gandul la forta Erosului, atat de necesara bebelusilor, dar si parintilor. Apropo de parinti, nu a fost nici un tatic! Nu o fi suportat rivalitatea cu un bebelus inteligent, imi spun in gluma.
In deschidere, managerul general al Fundatiei Acorns, Valentina Secara, a vorbit despre dorinta Fundatiei de a oferi cele mai bune servicii de educatie timpurie si ingrijire copiilor cu varsta intre 0 si 3 ani. In ceea ce priveste acest workshop, scopul sau este de a sensibiliza personalul care lucreaza in crese si gradinite, dar si mamicile, fata de importanta educatiei timpurii. Majoritatea participantilor, aveam sa aflu in pauza, erau educatoare din crese si gradinite de stat sau private, precum si mamici.
Educatie timpurie, asa cum a sustinut in lucrarea care a deschis workshop-ul Cathy Hamer, psiholog educational din Marea Britanie, inseamna comunicarea cu bebelusul, acesta fiind si titlul lucrarii prezentate. Lucrare prin care ne-au fost oferite dovezi experimentale ale importantei relationarii si comunicarii mama-copil din primele momente de viata. Astfel, de exemplu, relatia de dragoste a mamei cu bebelusul sau favorizeaza dezvoltarea cerebrala a bebelusului, mai exact a conexiunilor neuronale. Stimularea copilului dupa nastere cu experiente noi, au demonstrat cercetatorii, predispun copilul la performanta ulterioara si l-ar face prin aceasta mai pregatit pentru supravietuire si pentru a lupta cu orice context nefavorabil. Perioada 0-3 ani reprezinta o adevarata “fereastra de oportunitati” pentru mintea si gandirea umana de mai tarziu. Oportunitati care se pot pierde fara a mai fi putea fi recuperate in perioada adulta. Pentru ca in aceasta perioada creierul se dezvolta in procentaj de 80% si se formeaza anumite structuri, tipare cerebrale specifice. Iata ca si creierul are nevoie de experienta de satisfacere, as spune.
Foarte important in stimularea bebelusului, a mai afirmat Cathy Hamer, este de a vorbi cu copilul, ceea ce favorizeaza inclusiv formarea conexiunilor cerebrale. S-a constatat ca parintii nu considera comunicarea verbala cu copilul ca fiind o activitate, o interactiune, nu asteapta raspunsul copilului. Legat de activitati, iata ca cercetatorii au constatat ca principalele activitati care provoaca dezvoltarea copilului sunt sapte: cantatul / spunerea de poezii, cititul, mersul in vizite, desenul / pictura, a merge in librarii, jocul cu litere si crearea de oportunitati pentru a se juca cu prietenii. Ma intreb de ce aceste activitati si nu altele.
Iata si alte concluzii ale cercetarilor prezentate in lucrare: parintii supraapreciaza durata de timp in care vorbesc cu copiii lor; parintii vorbesc copiilor mai mult intr-un limbaj avansat; parintii vorbesc mai mult cu copii cu varste intre 2-48 luni la sfarsitul zilei; varsta mamei influenteaza semnificativ utilizarea limbajului in relatie cu propriul copil; reteaua sociala a mamei influenteaza interactiunile ei cu bebelusul. Nu ni se spune insa ce importanta au aceste concluzii pentru dezvoltarea copilului.
Dar interesanta mi s-a parut concluzia ca mamele depresive sunt mai putin atasate si folosesc mai putin atingerea, iar partenerii lor nu pot compensa aceste efecte negative! Iata ceva ce mie imi da de gandit in ceea ce priveste rolul tatalui.
Intr-un studiu numit “fata in fata”, prezentat si video, ne-au fost exemplificate diferite moduri de comunicare parinte-copil, atat la nivel de mimica faciala, de gestica, dar si la nivel verbal. Exemple in care parintele si copilul sunt parteneri, adultul interactioneaza cu copilul, il considera capabil sa asculte si sa dea un raspuns. Ceea ce, asa cum am inteles eu din prezentare, ar fi o expresie a manifestarii afectivitatii, a raspunsului afectiv in comunicare.
“Personalitatea copilului, reguli si disciplina” este titlul lucrarii prezentate de Carmen Anghelescu, psiholog, in cea de-a doua parte a zilei. Doamna Carmen Anghelescu, aflu, are un doctorat a carui coordonator a fost… Serge Lebovici! Nu stiu cat din lucrul cu Serge Lebovici se regaseste in spiritul lucrarii doamnei Anghelescu. Se pare ca a fost cucerita de neurostiinte.
Neurostiinte care sustin importanta definitorie a ceea ce se intampla in primii trei de viata asupra a ceea ce se intampla mai apoi in viata. Si mai sustin existenta competentelor bebelusului si existenta functiilor specifice de invatare. Si, foarte important, afirma necesitatea existentei conexiunilor neuronale afective, conexiuni care neefectuate in primii trei ani, nu mai pot fi recuperate.
Se pare insa ca investitia in educatia timpurie poate fi recuperata, ba chiar pentru fiecare dolar investit in educatia timpurie economia castiga sapte dolari! Dar educatia timpurie presupune scoaterea mamelor din productie, deci ce e de facut, intreaba doamna Anghelescu? Eu nu am un raspuns la aceasta intrebare. De fapt, pentru mine e no comment. Si nici la seminar nu s-a gasit raspunsul.
In ceea ce priveste personalitatea copilului de 0-3 ani, doamna Anghelescu a vorbit despre temperament. Ne-a prezentat si o scala de evaluare a temperamentului, cu noua factori. Am fost invitati fiecare sa completam aceasta scala pentru a ne convinge cat de diferiti suntem unii de altii, mai exact ca cei noua factori de evaluare a temperamentului difera foarte mult de la o persoana la alta, pe o scara de 1 la 5 pentru fiecare factor. Asa o fi.
Cat despre reguli si disciplina, sunt foarte importante, trebuie respectate, cea mai importanta fiind stabilirea regulilor.
Ca psihoterapeut de orientare psihanalitica, in urma cele doua prezentari am ramas cu impresia ca toate aceste experimente, dincolo de a arata importanta relatiilor si comunicarii timpurii cu copilul, ascund o aparare fata de marea incarcatura afectiva (a se citi pulsionala) pusa in joc de acest tip de relatie si comunicare. Le cercetam, educam si le facem mai putin periculoase, mai usor de suportat. Daca e sau nu doar o impresie sper sa aflu in urmatoarele zile ale workshopului.
Ce surpriza placuta, Carmen! Ma bucur ca te-ai gandit si la noi si sa ne povestesti tot, tot… ! 🙂 Interesant, am ramas cu gandul la observatia ta din final: studiem aceste aspecte ca sa diminuam anxietatea faptului ca nu putem controla aceasta dezvoltare, nu? E greu de cantarit cat primeste bebelusul si cum va folosi hrana emotionala in evolutia sa, nu?
Ce diferenta intre modul de a gandi dezvoltarea in paradigma psihanalitica si cea cognitiva.
Poate le uneste segmentul neurologic si teza ca primii ani sunt decisivi, a propos de relationalism si atasament.
In rest, trista perspectiva, mi se pare mie. Statistica, disciplina, uah, cata defensa.
Am apreciat comentariul critic, Carmen. Multumesc.
Ce frumos ca suntem toti on line aproape ca in conferinta! 🙂 Paradigma psihanalitica si cea cognitiva cred ca se intalnesc prin multe puncte. In afara de studiile developmentale, ma gandesc acum la teoria lui Fonagy cu privire la invatarea constienta si rationala a mentalizarii in lucrul cu pacientii border (e aproape comportamentalist).