Ce inseamna nivelul implicit al interactiunii in situatia analitica

Acest text este un rezumat al articolului „Explicarea implicitului: nivelul local si microprocesul schimbarii in situatia analitica” publicat de Grupul de Studiu al Procesului de Schimbare de la Boston (B. C. P. S. G.) in 2002.

Psihanalistii relationali considera ca factorii de schimbare in cura psihanalitica trebuie cautati in procesul interactiv ce are loc intre pacient si psihanalist. Acest proces interactiv trebuie, deci, studiat, iar relationalii s-au gandit ca un model foarte bun il constituie studiile asupra dezvoltarii care se ocupa de interactiunea mama-copil.

Exista un model narativ / declarativ al actiunii terapeutice si unul mai profund, numit local, considerat a fi implicit. Procesele interactive din analiza duc la schimbari in proceduralul relatiilor pacientului (se modifica felul de a fi cu celalalt). Cunoasterea relationala implicita reprezinta felul de a fi cu celalalt. Procesele interactive dintre pacient si analist au loc la acest nivel local si ele reprezinta ceva mai mult decat interpretarea in producerea schimbarii.

Schimbarile in procedurile relationale ale pacientului sunt produse de momentele de intalnire din relatia analitica. Initiativele celor doi care interactioneaza duc la ceea ce numesc relationalii prin potrivire impreuna. Potrivirea duce la modificarea diadei, iar aceasta modificare este numita moment de intalnire. In functie de momentul de intalnire, cei doi creeaza in continuare modalitati si mai potrivite de a fi impreuna. Procesul interactional in desfasurarea lui este numit miscare impreuna.

Psihanalistii din acest grup (Boston Change Process Study Group) si-au pus intrebarea daca de-a lungul procesului de interactiune pot fi identificate exact momentele in care apare schimbarea in pacient sau cand aceasta este iminenta. Initial, acesti indicatori cautati au fost considerati a fi momentele de mare intensitate emotionala. Apoi au observat ca schimbarea terapeutica apare la fel de bine si in momentele mai putin intense, mai linistite. Schimbarea despre care vorbim consta in obtinerea de noi forme de a fi impreuna cu celalalt.

Miscarea impreuna: procesul clinic la nivel local

Metoda obisnuita de discutare a materialului clinic este cea narativa, bazata pe reconstituirea continutului si a formei sedintei, reconstituire efectuata de catre analist din memorie sau cu ajutorul notitelor luate in timpul desfasurarii sedintei. Observatiile inregistrate pe video arata insa ca aceste naratiuni nu surprind multe dintre micro-evenimentele procesului complex interactiv desfasurat simultan la mai multe niveluri. Acest proces detaliat este cel pe care-l denumim cu termenul de nivel local. Lumea fractiunilor de secunda a nivelului local reprezinta predominant o zona de evenimente specifice marunte si mai putin una de semnificatii simbolizate si verbalizate.

Autorii spun ca schimbarea procedurilor relationale are loc la acest nivel local. De aceea ne intereseaza evenimentele care au loc la acest nivel. Inregistrarile video cu interactiunile dintre copiii mici si mamele lor au evidentiat o mare bogatie de detalii: microprocesele desfasurate in fractiuni de secunde (detalii marunte cu privire la limbajul corporal, gestica, expresia fetei, ritmul si tonul vocii). Acest nivel metacomunicativ este transmis partial prin cuvant (ex.: nuantele alegerii cuvintelor, sincronizarea, prozodia discursului). Nivelul fractiunilor de secunda este nivelul local in care are loc viata relationala.

Interactiunea este inevitabila si isi are radacinile in biologic

In calitate de organisme vii, suntem destinati schimbului / interactiunii cu mediul inconjurator. Este modul in care traim, ne autoreglam si ne dezvoltam. Noi consideram ca acest proces de schimb este intemeiat biologic si ca el poate fi luat in considerare si studiat din perspectiva etologica. Atunci cand doua animale sunt puse in acelasi spatiu, apare un complicat proces de reglare a distantei fizice, a miscarilor de apropiere si de indepartare a unuia fata de celalalt. Posturile si miscarile se vor regla in functie de natura tipului de angajament care se stabileste. Toate acestea reprezinta „kinetica” interactiunii. In cazul oamenilor, acest proces este in mare masura mentalizat, aceasta insemnand ca explorarea, reglarea si stabilirea unor limite adecvate si a unor structuri temporale ale interactiunii se vor desfasura mai mult in spatiul intersubiectiv decat in cel fizic. Vor exista insa, cu siguranta, si actiuni in plan fizic.

Avem de-a face, in relatia cu celalalt, cu un proces de apropiere sau de indepartare, de determinare sau de evitare a intamplarii unui fapt, de crestere sau de descrestere a unei stari de stimulare, de schimbare a starilor afective. Toate acestea pot fi denumite „kinestezii mentale”. Pe baza acestor miscari de inainte si inapoi putem ajunge sa ne simtim „in sincronizare” cu celalalt sau sa ramanem cu un sentiment ca el se afla la un milion de kilometri distanta. Stim cand ne place sau ne displace cineva, cand vrem sa fim placuti sau sa ramanem indiferenti cuiva, cand tanjim sa fim mai aproape sau cand dorim sa ne retragem, cand vrem sa se intample ceva sau dorim sa amanam acel moment. Aceasta negociere apare in domeniul implicit al interactiunii chiar daca, in situatia analitica, relatia este mediata verbal. In spatele continutului verbal explicit exista intotdeauna o multitudine de alte mesaje, multe dintre ele neajungand la nivelul constiintei reflexive, dar facand parte din subtextul care constituie domeniul implicit.

Relationalii spun ca toate intentiile pacientului si ale analistului sunt exprimate prin enactment-uri (comunicari prin microactiuni). Enactment-urile reprezinta succesiunea de acte care alcatuiesc un proces continuu de potrivire a celor doi parteneri.

Consideram nivelul psiho-etologic drept nivelul local al interactiunii care are loc pe intreg parcursul relationarii a doua persoane. Orice altceva va fi contextualizat de catre acesta. Integritatea Selfului, in calitate de unitate, necesitatile sale de autoorganizare, necesita o continua actiune, reactiune / interactiune. Acesta este nivelul local.

Interactiunea este spontana, creativa si construita impreuna

Interactiunea implica si elemente vechi, cunoscute, dar si elemente de noutate. Daca ar fi permanent complet noua, cei doi parteneri nu s-ar putea recunoaste unul pe celalalt, nu ar mai avea un punct de plecare pentru acordarea reciproca si desfasurarea de activitati impreuna. Daca este exagerat de planificata dupa tiparele cunoscute, este resimtita ca inautentica, stereotipa. Consideram, asadar, ca interactiunea este spontana si partial previzibila.

Alexandra Murray Harrison a inregistrat video urmatoarea sedinta cu Laura, o pacienta in varsta de 5 ani (redata in articolul in manuscris „Setting up the doll’s house”, 2001, publicat în 2009 ca „Setting up the Doll House: a Developmental Perspective on Termination” in Psychoanalytic Inquiry). Dupa ce a inspectat casa papusilor, Laura a inceput sa caute in cutia cu jucarii incercand sa gaseasca obiecte pe care sa le puna inauntru. Desi mama se afla in spatele ei, se pare ca Laura o monitorizeaza indeaproape, evitand in acelasi timp contactul vizual si verbal cu analistul care se afla in partea stanga a copilului. Dupa trei minute de sedinta, Laura (P) se intoarce pentru prima data dinspre mama spre analist (A), punct in care se poate spune ca incepe secventa de interactiune.

Comentariile autorilor articolului sunt scrise cursiv.

Secventa I

P: Asa, nimeni nu poate sa intre in camera.

Nu vreau ca tu sa te apropii. Totusi, cuvintele sunt in contradictie cu afectul si prozodia, ceea ce spune, hmm, poate la un moment dat…

A: Mda, o idee buna! Ce-ar fi sa-mi dai si mie ceva de facut? Vrei sa-mi spui ceva… ce as putea face… cu… casa papusilor?

Scopul imediat al analistului este sa stabileasca o legatura cu Laura, sa incerce sa se alature jocului ei. Acest joc de la nivelul local, de a stabili un gen de angajament cu copilul, isi are originea in scopul final de a o ajuta sa se schimbe.

P: Eu… nu stiu inca.

Da inapoi, dar mentine totusi un oarecare contact.

A: OK, astept pana imi sugerezi ceva.

Amanare si acceptare a ezitarii Laurei de a impartasi initiativa.

P: Aceasta camera va fi doar cu paturi.

Initiativa.

A: Doar cu paturi.

Acceptare / validare continuand incercarea de alaturare.

P: Nu cred ca asta va merge. Camera aia are numai paturi (beds) si camera asta are numai paturi (beds).

Se retrage.

A: Bine… doua camere… si numai paturi.

Din nou acceptare / validare a faptului ca initiativa apartine Laurei.

P: Mda. De fapt… aia nu va fi dormitor. Asta va fi.

Inapoi / inainte, repetare a actiunii bipolare; de data asta apare o directie.

A: Bine.

Sta cu ea.

P: Asa se potriveste.

Avanseaza in directia stabilita. Aceasta directie este vazuta acum ca reprezentand o miscare catre impreuna intre cei doi – se potriveste.

P: Si e o singura cale pentru a intra. Trebuie sa sari inauntru… si sa sari in pat… asa.

Accesul este controlat strict pentru a mentine o distanta intersubiectiva confortabila. Dar lucrurile au evoluat de la nimeni nu intra pana la este o singura cale pentru a intra.

Secventa a II-a (incepe 26 de secunde mai tarziu)

P: Hmm. O groaza de paturi (blankets)! Da.

A: OK… nu uita, astept sa-mi dai ordine.

Pot sa ma alatur?

P: [Rade.] Hmmm. Intotdeauna e greu sa gasesti paturi (blankets). [Cauta in cutia cu jucarii, dar nu pare a gasi ceea ce cauta.]

Respingere / ezitare si evitarea interactiunii directe.

A: Ce fel de copii?

Analistul n-a auzit bine, a crezut ca ea a spus copii albi (blank kids) in loc de paturi (blankets) si a cerut o clarificare si o comunicare mai directa.

P: Paturi (blankets)!

Mai mult contact, dar fara conectare.

A: Aa… paturile (blankets).

E show-ul tau, dar vezi, cel putin îl facem impreuna.

P: E atat de greu sa gasesti pernele.

Repeta tema negasirii lucrurilor. Fara sa stie ce cauta, se adapteaza schimband ceva cu altceva, pentru ca apoi sa trebuiasca sa-si schimbe din nou obiectivul, cand nu ajunge la nici un rezultat. Ea inca se retine de la a se angaja, dar adauga mici parti la contact.

A: A, da, unele paturi (blankets) si perne s-or fi… s-o fi intamplat ceva… cu ele.

Analistul cauta o modalitate de a mentine legatura, care merge insa fara sa adauge continut sau directionalitate. E o actiune de pastrare a contactului, care reuseste in timp ce copilul isi schimba mereu obiectul cautarii.

P: Mda, bine… asta e o masa… doar ca o sa avem nevoie de doua din astea. Stiu ca ai doua.

Da, prima afirmatie de noi o sa…

A: Vrei sa ma uit?

Acum pot sa ma alatur tie, sa-mi castig acceptarea pe terenul tau de joaca oferindu-ti ceva?

P: Mda… Am gasit-o!

Da, poti sa mi te alaturi, sa-mi oferi ceva. Asteapta! Mi-am atins scopul, nu mai am nevoie de ajutor. Partea cu nu e necesar apartine unei alte zone, cu o semnificatie mai redusa, din moment ce totul a mers spre constituirea alaturarii. Dupa trei oferte de ajutor din partea analistului, ca modalitati de alaturare, si doua refuzuri din partea Laurei, ca modalitati de a sta deoparte, aceasta a acceptat pana la urma actiunea comuna.

A: Bravo!

Iti validez succesul / imi dau seama ca incepi sa vrei sa ma lasi sa ma alatur tie. Ma bucur!

Urmarind interactiunea psihanalistului cu micuta pacienta, nu m-am putut abtine sa nu va redau textul integral. Cred ca avem in aceasta vinieta un model de lectura a comunicarii de la nivel procedural: comentariile scrise cu litere cursive. Aceste comentarii ale autorilor sunt traducerea in cuvinte a schimbului de mesaje de la nivel procedural. Pe masura ce partenerii isi tatoneaza pozitia unul fata de celalalt, nu putem anticipa pozitia lor de la un moment la altul, adica felul in care isi vor raspunde unul altuia. Relatia este totalmente spontana la nivel local (procedural), fiecare negociindu-si spatiul intersubiectiv.

Relationalii B. C. P. C. G. spun in continuare ca la baza raspunsurilor pe care cei doi si le adreseaza stau pattern-urile lor adaptative denumite cunoastere relationala implicita. Aceasta cunoastere a modului de a fi cu celalalt este traita prin actiuni (enactment-uri), inclusiv actiuni de vorbire. Miscarea impreuna este un proces co-creat. Mai departe, ei dau exemple de situatii similare petrecute in relatia psihanalistului cu pacientii adulti.

Tacerea. Ea este de mai multe feluri (cerinta, constrangere, impacare, odihna, tensiune, intimitate etc.). Fiecare o interpreteaza si o resimte in functie de modul propriu de a simti ce se intampla in relatie. Cand unul dintre cei doi (autorii il dau ca exemplu pe analist) decide sa rupa tacerea, relatia va evolua de la acel moment. Dar putea sa o faca mai devreme sau mai tarziu de acel moment, iar evolutia relatiei ar fi fost diferita. Cuplul analitic alege un anumit traseu al relatiei, iar pe celelalte, nenumarate, nu se merge. Unde anume va ajunge relatia se va sti sigur numai dupa ce aceasta va fi ajuns acolo.

In partea a doua a acestui articol, pe care am sa o rezum saptamana viitoare, vom afla ce spun psihanalistii de la B. C. P. S. G. despre:

• miscarile relationale si cresterea potrivirii
• perspectiva teoriei sistemelor dinamice
• elementele interactive care catalizeaza schimbarea
• si o vinieta clinica foarte scurta pe care o vom comenta.