Lansarea Căminului Cultural, Bucureşti, 9-11 iunie

Avem deosebita plăcere de a vă invita joi 9 iunie 2011, ora 13.00, la subRahova*, la conferinţa de presă prilejuită de lansarea proiectului Căminul Cultural, un proiect a cărui direcţie artistică este concepută de artiştii Brynjar Bandlien, Farid Fairuz şi Manuel Pelmuş. Proiectul este administrat de Asociaţia culturală „Solitude Project” în cooperare cu Bandlien / Pelmuş. Partenerul principal al Căminului Cultural este Fundaţia Erste.

Cu ocazia conferinţei de presă va fi prezentată lucrarea Desen de intrare (opening drawing) de Dan Perjovschi. Vor fi prezenţi: Manuel Pelmuş (Căminul Cultural), Christine Boehler (ERSTE Foundation), Farid Fairuz (subRahova & Căminul Cultural), Brynjar Bandlien (Căminul Cultural)

Lansarea Căminului Cultural cuprinde două zile (10 și 11 iunie) de conferinţe, intervenţii şi prezentări publice desfăşurate sub titlul Where Art does take place in the End Times?.

Lipsa constantă de resurse pentru arta contemporană a devenit condiţia sa aproape firească. Exploatarea şi autoexploatarea artiştilor domină prezentul şi activitatea multora dintre cei activi pe scena artei contemporane. În același timp mai multe spaţii dedicate artei contemporane sunt închise sau lipsite de resursele necesare. Ce fel de spaţii dispar şi ce fel de spaţii apar în aceste „vremuri de cumpănă”? Şi mai ales în ce condiţii supravieţuiesc sau dispar ele? Ce poziţie ar putea sau ar trebui să adopte artiştii faţă de această nouă realitate în care arta este din ce în ce mai privată de resurse şi a ajuns la starea de precaritate permanentă?

În cele două zile invităm diferiţi artişti, curatori şi reprezentanţi ai mai multor platforme artistice independente să abordeaze această „nouă” realitate. Vor fi analizate noile circumstanţe în esenţa lor, pentru a încerca să înţelegem ce strategii şi practici artistice sunt posibile și necesare.

Participă: Vladimir US, Raluca Voinea, Alina Șerban, Dan Perjovschi, Rarița Zbranca, Matei Bejenaru, Anca Benera, Ștefan Tiron, Sigrid Gareis, Gianina Cărbunariu, Mădălina Dan, Alexandra Pirici, Brynjar Bandlien, Nicoleta Braniște, Manuel Pelmuș și Farid Fairuz.

*Conferința de presă si cele două zile de conferințe, intervenții și prezentări publice vor avea loc la subRahova, un spațiu destinat artei contemporane situat în vecinătatea cartierului Rahova, pe strada Sergent Nuțu Ion nr. 2 (a treia intersecție de la Hotel Marriot spre cartierul Rahova, la intersecția străzii Mihail Sebastian cu Calea Rahovei). subRahova este un proiect coordonat artistic de artistul Farid Fairuz și administrat de Asociația culturală Solitude Project. Artist asociat: Eduard Gabia.

*subRahova

Jurnaliștii care doresc să participe la conferința de presă din 9 iunie sunt invitați la ora 12.00 în fața intrării principale a Bibliotecii Centrale Universitare (în spatele statuii ecvestre a regelui Carol I), de unde va fi organizat un transport până la subRahova. După conferința de presă, jurnaliștii se vor putea întoarce în centru cu același microbuz.

Programul evenimentelor
10 și 11 iunie 2011

10 iunie @ subRahova
Where Art does take place in the End Times? – o serie de intervenții, conferințe și dezbateri I

12:00 – 12:30 – primirea oaspetilor si prezentarea spatiului subRahova – Farid Fairuz
12:30 – 13.00 – prezentarea Căminul Cultural – Manuel Pelmuș, Brynjar Bandlien și Farid Fairuz
13:00 – 14:45 – intervenție Alina Șerban, curator, Centrul de Introspecție Vizuală
14:45 – 15:30 – intervenție Ștefan Tiron, traficant de informație, Paradis Garaj
15:30 – 16.00 – Pauză
16:00 – 16.45 – intervenție Gianina Cărbunariu, regizor
16:45 – 17:30 – intervenție Rarița Zbranca, Fabrica de Pensule / Fundația AltArt Cluj Napoca
17:30 – 18:15 – Discuție liberă
18:15 – 19:00 – Pauză
19:00 – 20:00 – Ce e de făcut când nu mai e nimic de făcut? conferință de Dan Perjovschi

11 iunie @ subRahova
Where Art does take place in the End Times? – o serie de intervenții, conferințe și dezbateri II
12:00 – 12.45 – CNDB ocupat, intervenție Mădălina Dan & Alexandra Pirici
12:45 – 13:30 – intervenție Vladimir US, Asociația Oberliht, Chișinău
13.30 – 14:15 – intervenție Nicoleta Braniște, Asociația Colectiv A, Cluj-Napoca
14:15 – 14.45 – Pauză
14.45 – 15.30 – intervenție Raluca Voinea, critic de artă și curator, Asociația E-cart
15:30 – 16:15 – intervenție Sigrid Gareis (curator independent, fost director al Tanzquartier Wien)
16:15 – 17:00 – intervenție Matei Bejenaru (artist, inițiator al Bienalei Periferic Iași)
17:00 – 17.30 – Pauză
17:30- 18.15 – Conferință Anca Benera, artist & curator, Centrul de Introspecție Vizuală
18:15 – 19:00 – Concluzii

Ce este Căminul Cultural

• Un cadru de gândire şi acţiune, nu un spaţiu fizic;
• Un cadru performativ şi discursiv pentru practica artistică şi politică;
• O iniţiativă prin intermediul căreia vom aborda probleme/subiecte (referitoare la gen şi apartenenţa rasială) care nu sunt dezbătute sau sunt marginalizate în spaţiul public din România;
• O platformă pentru realizarea de radiografii subiective din sfera dansului contemporan, performance-ului şi a artelor vizuale, dispuse să examineze într-o manieră radicală şi lipsită de compromisuri realitatea artistică şi socio-politică;
• Un cadru pentru discursurile şi acţiunile contemporane care lipsesc dintr-o cultură dominată încă de instituţiile publice şi de politicile artistice tradiţionale şi conservatoare.

Context istoric

În 50 de ani de regim comunist în România, fiecare oraş şi sat de pe teritoriul ţării avea propriul Cămin Cultural. Cea mai bună traducere pentru acesta ar fi: un cămin al culturii sau o casă culturală. În limba română, cămin desemnează şi aşezământul familial concentrat în jurul vetrei, un spaţiu cald, intim, protector. Termenul sublinia, de asemenea, necesitatea existenţei unui spaţiu intim destinat culturii în general. Cultura trebuia protejată şi adăpostită într-un spaţiu singular propriu, unde să nu depindă în mod direct de capriciile altor instituţii mai puternice. Spaţiul trebuia să fie disponibil indiferent de cât de puţini erau locuitorii sau de cât de îndepărtată era regiunea. Se presupunea că toată lumea are acces la Căminul Cultural.

Iniţial, Căminul Cultural a constituit şi vârful de lance al unui tip de propagandă culturală puternic axată pe problemele de zi cu zi – de natură medicală sau igienică sau presupunând de cele mai multe ori aptitudini practice, tehnice şi de rezolvare a problemelor. Aceasta presupunea şi producţia unui anumit tip de informaţii referitoare la diseminarea diferitelor cunoştinţe de specialitate, foarte importante pentru supravieţuirea la nivel local. Din acest motiv trebuie să evidenţiem că rolul principal pe care l-a jucat Căminul Cultural a fost cel de spaţiu dedicat culturii materiale.

Dar nu era vorba numai despre supravieţuire. Căminul Cultural nu era conceput ca un spaţiu exclusivist, închis sau având legătură doar cu munca; el devenea treptat un centru unde se desfăşurau diverse activităţi recreaţionale cum ar fi sărbătorile săteşti, proiecţiile de filme sau căsătoriile.

Ca spaţiu secular şi administrativ distinct, Căminul Cultural a reuşit să se desprindă de vechile tradiţii, cuprinzând activităţi din afara bisericii şi a sferei de influenţă a acesteia. Un alt aspect foarte important l-a constituit faptul că acesta era separat şi de şcoala locală, chiar dacă avea legături puternice cu sistemul educaţional tradiţional. El oferea un spectru cultural mai variat şi găzduia numeroase activităţi care nu beneficiaseră niciodată de un spaţiu al lor. Era mai spaţios decât o sală de clasă şi mai puţin preocupat de diferenţierile pe criterii de sex şi grupă de vârstă, care constituiau norma la vremea respectivă. În funcţie de oraş, de sat sau de dărnicia primarului, dimensiunea, arhitectura sau dotările Căminului Cultural variau foarte mult.

De asemenea, Căminul Cultural trebuie privit ca o entitate distinctă de Casa de Cultură, instituţie mai exclusivistă, cu un statut cultural mai înalt. Casa de Cultură, mult mai impunătoare prin comparaţie, avea o abordare descendentă a cunoştinţelor şi problemelor locale. Aceasta era dedicată celebrării Uniunilor sau altor asociaţii importante de mari dimensiuni. Casa de Cultură beneficia în plus de comisii artistice şi de un oarecare lustru estetic, pereţii sau holurile sale fiind adesea împodobite cu picturi murale sau cu mozaicuri imense ce înfăţişau scene eroice, ca într-o celebrare permanentă a victoriilor şi triumfurilor României.

Acesta este motivul pentru care ar trebui să facem o distincţie clară între Căminul Cultural şi Casa de Cultură. Clădirile Căminului Cultural au avut dintotdeauna un aspect relativ modest, neutru, funcţionalist şi erau binecunoscute pentru faptul că se puteau întreţine cu uşurinţă. Oamenii care veneau din zonele proxime ale oraşelor sau satelor se puteau recrea la Căminul Cultural. Era un lucru obişnuit ca noii veniţi să fie prezentaţi acolo locuitorilor satului sau oraşului.

Ce s-a întâmplat cu Căminul Cultural în România s-a întâmplat cu întreaga cultură românească după 1989. Analizând destinul Căminului Cultural ne putem face o idee corectă asupra destinului culturii în general. Pe măsură ce cultura a căpătat, în cadrul propagandei turistice oficiale, o dimensiune din ce în ce mai spirituală în scopul construirii unei imagini a României ca „ţară fabuloasă”, pentru a nu spune o ţară de poveste, cultura materială a fost exclusă cu fermitate din sfera culturii, devenind aproape în exclusivitate o componentă a activităţilor comerciale, antreprenoriale, de self help şi de marketing; a fost vândută şi cumpărată.

Rezultatul final a fost dispariţia fondurilor alocate Căminelor Culturale de pe întreg teritoriul ţării. Clădirile şi dotările au fost dintr-o dată neglijate cu desăvârşire, fiind forţate să dobândească o orientare comercială mai pronunţată, să îşi schimbe destinaţia în restaurante sau cluburi sau să se confrunte cu propria dispariţie. Clădirile au fost imediat canibalizate de diverse interese şi au început să devină progresiv centre ale imperialismului cultural.

Unele dintre ele şi-au păstrat funcţionalitatea până în ziua de azi, reprezentând, în fapt, o amplă mişcare de rezistenţă economică împotriva sistemului capitalist. Au reuşit să reorienteze activităţi şi preocupări care în caz contrar ar fi devenit prizoniere ale sistemului. În acest mod, locuitorii oraşelor şi satelor au uneori posibilitatea de a evita restaurantele şi cluburile scumpe. Într-un sat sau un oraş unde funcţionează un Cămin Cultural, acesta va fi ales, cel mai probabil, ca locaţie pentru organizarea unei căsătorii, fiind învestit cu funcţii care pentru localnici sunt mai adecvate şi mai importante.

În opinia noastră, Căminul Cultural mai are încă un rol important de jucat, ţinând seama de funcţia sa anterioară şi de rolul său de gazdă. Acesta trebuie să fie un spaţiu activ, secular, un spaţiu dedicat dezbaterilor şi diseminării de cunoştinţe; trebuie să umple golurile lăsate de instituţiile educaţionale şi comerciale conservatoare. De asemenea, acesta trebuie să combată tendinţa de adoptare a unei perspective spiritualiste asupra culturii române, posibil simbolizată de comasarea existentă în titulatura Ministerului Culturii şi Cultelor. O singură persoană sau o singură instituţie care administrează atât cultura, cât şi religia constituie o noţiune la fel de ridicolă ca şi cea a unui mare preot / patriarh care veghează asupra culturii.

Cultura nu ar fi trebuit să fie alipită niciodată cultelor, la fel ca orice altă sectă religioasă naţională permisă în afara religiilor oficiale, deoarece, începând chiar din acel moment, aceasta îşi va dezvolta propria clasă de preoţi intelectuali şi ezoterici şi îşi va organiza propriile ceremonii culturale grandioase şi festivaluri pompoase.

În prezent, galeriile şi alte centre culturale se confruntă cu aceeaşi rată de extincţie cu care s-au confruntat şi Căminele Culturale. Sediile lor sunt mutate, preluate şi practic invadate în chiar centrul Bucureştiului, în baza unor decrete oficiale, de firme brutale angajate într-o aprigă competitiţie. Un Cămin Cultural reabilitat ar mobiliza energia şi calităţile speciale care i-au caracterizat destinaţia şi sensul iniţial pentru a da naştere în regim de urgenţă unei noi arene publice.

Noul Cămin Cultural ar trebui să semnaleze aceste probleme şi altele asemenea lor şi să încerce să schimbe mersul lucrurilor, atât cât îi stă în putinţă.