Ziua a treia si ultima a lucrarilor workshop-ului „Bebelusul tau e mai inteligent decat crezi! Ajuta-l sa se dezvolte la maxim!” (25-27 mai), organizat de Fundatia Acorns este „ziua americana”. Pentru ca vorbitorul este Jim Bagnola (SUA) – executive coach şi corporate educator, printre clientii săi pentru sesiunile de coaching numărându-se şi lideri ai marilor companii din Top Fortune 500. Si care ne va vorbi despre „How to Become a Professional Human Being”.
Daca spui America, spui spectacol, asa ca intrarea, ca de altfel intreaga prezentare a lui Jim Bagnola nu a facut exceptie. El si-a facut intarea… lustruind pantofii unor participanti din sala. Efectul-surpriza, nu? A urmat o poveste despre cineva a carei meserie, 12h / zi, 6 zile pe saptamana, era de a lustrui pantofii. Dar care se considera un tehnician pentru pantofi, care facea lumea mai frumoasa in partea de jos. Si care pentru J. Bagnola era exemplu a ceea ce se cheama un profesionist.
Dupa care ni se spune ca lectia de azi este despre a avea grija de tine, pentru ca asa cum ai grija de tine, asa vei avea grija si de ceilalti. Asa cum ne ingrijim, ca parinti de exemplu, asa vom avea grija si de copii.
Problema femeilor ar fi tocmai asta, ca au grija de toata lumea din jur, dar nu si de ele, ceea ce se pare ca ar fi inscris chiar in codul lor genetic. Grija pentru ceilalti care face ca bateria societatii sa fie femeile. Din pacate, afirma Bagnola.
Dar cum avem grija de noi? Avem un singur corp, asa ca trebuie sa avem grija, ni se spune de ce / cat mancam sau bem, cum ne odihnim sau miscam, ce gandim. Mi-a atras atentia afirmatia ca prin minte ne trec 60 milioane de ganduri pe zi care ne influenteaza corpul, cu alte cuvinte le mai si somatizam? Doar, asa cum afirma vorbitorul, corpul urmeaza mintea.
Un american nu poate vorbi fara sa nu faca referire la clasamente. Daca nu stiati, aflati ca principalele cauze ale bolilor sunt malnutritia (inteleasa ca obiceiuri alimentare proaste) si stresul. De aceea este foarte important ce si cum mancam, dupa principiul „sunt ceea ce mananc”. Este necesar de asemenea: sa ne eliberam de stres; sa recunoastem ca putem gresi, deci ca nu avem intotdeauna dreptate; sa admitem ca nu stim; sa spunem si „nu” apropiatilor; sa ascultam, adica sa fim capabili sa reproducem ceea ce ascultam. Principala cauza a conflictului ar fi exact asta, ca nu stim sa ascultam. In schema situatie-interpretare-raspuns cam sarim peste interpretare. Poate si pentru ca, ma gandesc eu, avem, dupa cum ne spune Bagnola, 1 / 10 de secunda pentru a lua o decizie.
Si in continuare avem, as zice, un adevarat show al omnipotentei gandirii. Aflam ca in situatii conflictuale, sangele din creier merge spre brate, ca raspuns de lupta, sau spre picioare (cel mai des in cazul copiilor), ca raspuns de fuga. Deci nu se poate invata din teama.
Cu ajutorul unor voluntari din public, ni se demonstreaza atat acest lucru, cat si importanta gandirii pozitive / negative asupra corpului. Astfel, de exemplu, voluntarul era rugat sa-si tina un brat intins in lateral. Noi am fost invitati sa gandim pozitiv si apoi negativ la adresa voluntarului. Si am vazut ca atunci cand gandeam pozitiv, voluntarul se putea apara la incercarea lui Bagnola de a-i cobori bratul intins, in timp ce atunci cand gandeam negativ, Bagnola reusea sa-i coboare bratul foarte usor. Au fost mai multe demonstratii de acest gen. Ca la numerele de magie. Magie sa fie? Oricum, aflam ca puterea cuvantului si a gandirii are sustinere si in fizica, in ceea ce se cheama actiune la distanta.
Sugestive mi s-au parut informatiile ca majoritatea lucrurilor pentru care ne ingrijoram nu se intampla niciodata si ca 90% din cuvintele, gandurile de azi le-am gandit si ieri, cu alte cuvinte spunem, gandim, facem cam acelasi lucru in fiecare zi, repetam adica. Deci de ce ne macinam si de ce repetam? As spune ca inconstientul stie de ce.
Cat despre influenta cuvintelor, gandirii asupra copiilor, ei sunt mai sensibili la cuvinte, ganduri pentru ca au creierul in formare. Dar sunt mai sensibili si la sentimente. De aici, importanta limbajului, la nivel de formulare. Este indicat, de exemplu, sa folosim si in loc de „dar”, „dar” care ar fi un semn ca nu ascultam. Nimic insa despre ce se afla dincolo de cuvinte.
Cam asta am retinut eu din ceea ce inseamna a avea grija de noi.
Va intrebati poate, apropo de tema worhshop-ului sustinut de J. Bagnola, ce inseamna a fi un om profesional, ceea ce ar implica, dupa spusele vorbitorului, a fi un parinte profesional. Iata raspunsul. Un om profesional este cel care stie ca:
- este propriul sau beneficiar, ca el este cel care-si creeaza raiul si iadul;
- cea mai importanta relatie este cea pe care o are cu el insusi;
- fiecare alegere conteaza;
- trebuie sa-i tratezi si pe ceilalti ca pe niste profesionisti;
- corpul urmeaza mintea.
Legat de profesionism, trebuie sa spun ca am fost placut surprinsa sa constat calificarea educatoarelor prezente, care erau la curent cu multe dintre cele prezentate de vorbitori pe parcursul celor trei zile. Dar mai ales am apreciat faptul de a continua sa lucreze si cu 30 de copii in grupa, avand si niste salarii de mizerie. Pentru ca acesti copii sa mai aiba o sansa.
Cat despre parintii prezenti in sala, remarcabile dorinta si interesul lor de a invata sa fie parinti mai buni, asa cum a reiesit din numeroasele intrebari pe care le-au pus trainerilor pe parcursul celor trei zile.
De retinut o regula pentru parinti, formulata de Bagnola: parintii nu au intotdeauna dreptate, dar intotdeauna ar trebui tratati cum trebuie, adica respectati. De acord. Si pentru copii, care e regula, ma inteb eu?
Raspunsul vine in final, cand J. Bagnola ne povesteste despre parintele Gabriel, din Columbia. Care a salvat zeci de mii de copii abandonati, aflati pe strazi, printr-o fundatie pe care o are. Si care ne spune ca un copil este o oportunitate, nu o problema. Un copil este un dans al creatiei! Si ca esentiala pentru un copil este dragostea. Probabil cea mai importanta concluzie a acestor trei zile.
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Mi se pare extraordinar ca au loc astfel de evenimente pentru ca adultii mai au foarte multe de invatat unii de la altii pana sa se poata scutura bine de tot de clisee in privinta relatiei cu copilul. Drumul este insa spre bine, cred. 🙂 Mi s-a parut foarte interesant experimentul cu gandurile pozitive si negative. 🙂 Banuiesc (adica asa am inteles) ca voluntarul respectiv a stiut cand sala avea ca tema ganduri pozitive si cand din cele negative, nu? 🙂 Mi se pare iarasi, foarte draguta ideea ca avem cam aceleasi ganduri in fiecare zi. 🙂 De fapt, cred ca prezentarile acestea ale tale de la eveniment, Carmen, mi-au dat o stare ludica (fiind vorba despre copii?) si iti multumesc pentru asta! 🙂 Chestiunea aceasta cu fluxul ideativ repetitiv am asociat-o cu secventele clinice in care urmarim asociatiile libere ale pacientului pe parcursul mai multor sedinte. Este interesant sa identifici, cel mai concret in supervizarea pentru un pacient, elementele de schimbare iar expresia "Asta pare ceva nou!" este de obicei insotita de bucurie. 🙂
Carmen, pare ca te-ai simtit bine in a treia zi cand ai fost la works-hop. Relatarea ta e foarte faina.
Eu am avut o reactie foarte puternica de respingere cand am citit despre actiunile educatorului corporatist. Si am sa iti spun de ce. Pe vremuri in America se practica o forma de spectacol care se numea blackface, in care aveai un menestrel alb care isi dadea cu negru pe fata si canta cantece 'negre.' Ideea era ca un alb putea foarte bine sa fie 'negru' si fara probleme putea sa articuleze experienta unui negru. Ca vorba aia, la sfarsit 'se spala' pe fata, si putea sa voteze, nu trebuia sa mearga la coada autobuzului, si nu era vazut ca ne-educat si ne-spalat.
Asta imi vine in cap cand vad un educator corporatist care invata lumea cum e cu profesionalismul unui stergator de pantofi. Adica, el tine cursuri la CEO's si probabil are acces la resurse si nu trebuie sa traiasca viata unuia care are mai putine, dar care poate sa le zica unor executives care castiga de mii si mii de ori mai mult- "uite, oamenii astia care castiga ca dracu pot fi fericiti."
Asa ca, sunt de acord cu tine, efortul unor educatoare de a lucra cu copii in conditii de mizerie este extraordinar. Dar eu le-as lasa pe educatoare sa vorbeasca despre experienta lor, si as fi foarte sceptic cu show-uri unde se elogiaza munca unui om, dar de la distanta, cu pretentia ca ii fac un bine. Cred ca educatoarele astea stiu bine ce inseamna profesionalismul uman, si poate e nevoia ca experienta lor este sa fie auzita, si nu representata in povesti de altcineva.
Frumoasa concluzia: un copil e un dans al creatiei. Bucuria ta care se vede in ce scrii imi taie din amarul pe care l-am simtit legat de domnul Bagnola.
@Georgiana, da e foarte bine ca au loc astfel de evenimente care pot ajut la imbunatarirea relatiei parinte copil.Pentru ca, asa cum spune Bagnola, adultii nu sunt decat copii cu scuze mai bune. Deci au nevoie sa invete.
Cat despre experimentele cu voluntarii, au fost valabile ambele variante, adica a stiut ca avem ganduri pozitive si negative, dar a fost si intors cu spatele si noi faceam semne ca la gladiatori, cu degetul in sus sau in jos.Da, interesante, dar eu personal nu am nevoie de asemenea experimente ca sa fiu convinsa ca mintea influenteaza corpul, dar probabil ca tine de structura mea. Ma bucur ca relatarea mea ti-a creat o stare ludica, si sigur se datoreaza si copiilor de care e vorba. Interesanta asocierea ta legata de gandurile repetitive si clinica.
@ Bogdan, da m-am simtit bine si probabil si mai relaxata.Si eu am avut o reactie de respingere fata de acest tip de educatie din aceleasi motive ca si tine, fara sa stiu exact exemplul de care tu povestesti. Pe mine m-a dus cu gandul la ipocrizie si la ceva de genul ii iubesc pe saraci, dar nu vrea sa am de-a face cu ei. Si poate undeva mesajul ascuns transmis celor care castiga mii si mii de dolari este si:ce va mai trebuie, uite ca cei saraci sunt multumiti, poate vreti sa fiti saraci!Nu am reactionat atat de puternic pentru ca se incadra cu imaginea mea despre modul de a fi si gandi american. Si dincolo de orice reactie negativa, trebuie sa recunosc ca mi-a fost transmis si mesajul ca americanii stiu sa se bucure de viata, chiar daca sub forma de a profita. Adevaratul profesionalism mi-a fost transmis de educatoare si perfect de acord ca experienta lor trebuie auzita chiar din gura lor. Chiar m-ai pus pe ganduri cum am putea sa facilitam asta.
Bucuria mea este legata de faptul ca scriu despre copii,acel dans al creatiei asa cum atat de frumos spunea parintele Gabriel.
Ma bucur ca v-am transmis ceea ce eu cred cu toata puterea, ca un copil este Erosul, dragoste bucurie, in toata splendoarea si puterea lui. Si felicitari copilului din voi ca a simtit asta.
Multumesc mult, Carmen, pentru felicitari! :)) Copilul din mine chiar s-a bucurat.
@Bogdan:
S-ar putea sa fie destul de greu de trait printre corporatisti. Noi, aici, avem mai putini; sau poate nu ii stiu eu…
"Adevaratul profesionalism mi-a fost transmis de educatoare si perfect de acord ca experienta lor trebuie auzita chiar din gura lor. Chiar m-ai pus pe ganduri cum am putea sa facilitam asta."
Ceea ce spuneti voi imi aminteste de cand am lucrat cu grupuri de educatoare din Bucuresti, in 2001-2002. A fost intr-adevar o experienta foarte, foarte buna pentru mine.
@ Carmen: fain raspunsul tau. M-am temut ca am dat prea tare in prezentator, si m-am temut ca nu o sa intelegi ce vreau sa spun. M-am bucurat sa vad ca ai inteles exact ce vreau sa spun.
@Georgiana: ma bucur sa te aud din nou. Legat de portavoce, acum cateva zile ii scriam unei prietene despre exemplul asta. Am fost uimit sa vad ca scrii despre asta la discutia individal-social. Eu nu stiu multe despre terapia de familie, si ma intreb daca stii si alte persoane care discuta ideea asta de portavoce. Daca ai vreo idee de vreun autor, te rog spune-mi.
Draga Bogdan, din cate stiu, Enrique Pichon Riviere scrie despre asta dar am sa ii rog pe prietenii nostri Anca si Claudiu Ganciu care sunt formati in terapie psihanalitica de familie sa ne explice mai bine conceptul.