 |
| În 1966, Yukio Mishima îşi interpretează suicidul într-o sesiune foto, în rolul Sf. Sebastian. Patru ani mai târziu îl va pune în faptă. |
Este concluzia la care a ajuns un studiu britanic – ce reprezintă o premieră, publicat la sfârşitul anului trecut de King’s Health Partners. Studiul a luat în calcul aproape 3 000 de pacienţi din Marea Britanie, a căror suferinţă psihotică – schizofrenie ori tulburare bipolară – s-a declanşat în perioada 1965-2004. Au fost analizate certificatele de deces şi au fost investigaţi în medie 11 ani şi jumătate după diagnosticare.
S-a constatat astfel nu doar că riscul sinuciderii este în cazul lor de 12 ori mai mare decât media, dar şi că acesta rămâne ridicat şi în următorii 10 ani de la diagnosticare – de 4 ori peste medie. (E adevărat, se poate presupune că în această perioadă a existat o monitorizare clinică mai puţin sistematică). Pe de altă parte, studiul a arătat că procentul de 10-15%, vehiculat până acum cu privire la numărul pacienţilor psihotici care se sinucid este fals, în realitate fiind mult mai mic. Această eroare vine din anii ’70 şi se bazează pe tehnicile de măsurare mai imprecise de atunci.
Ceea ce a surprins foarte mult, inclusiv pe cercetători, a fost menţinerea unui risc mare de sinucidere şi în anii care urmează primei diagnosticări. Ceea ce constituie, bineînţeles, un semnal util pentru psihiatri, care trebuie să rămână vigilenţi pentru o perioadă mult mai lungă decât îşi închipuiau.
