Conform unui studiu american din 2008, dintr-un eşantion de 7 905 medici chirurgi, 501 (6,3%) au mărturisit că au avut gânduri de sinucidere în ultimul an, ceea ce înseamnă un chirurg din 16. Cu toate acestea, în general nu au consultat un psihiatru ori psihoterapeut (doar 130 au făcut-o, adică 26% dintre cei cu ideaţie suicidară), ci, din teama că totuşi practica lor va fi afectată, şi-au administrat singuri medicamente ori au făcut apel la prieteni medici care li le-au dat neoficial.
Rezultatele studiului arată că teama de a nu fi făcut o eroare medicală majoră în ultimele trei luni poate indica un risc de sinucidere de 3 ori peste medie. Pentru medicii de peste 45 de ani riscul sinuciderii este de 1,5-3 ori mai mare, scăzând dacă sunt căsătoriţi şi au copii şi crescând în urma unui divorţ.
Sursă: Science Daily
Aiureala curata. Cine poate demonstra asa ceva?
Simplu. Au marturisit chiar ei… 🙂
Ce facem cu cei care nu au marturisit?
La ce lupta heteroagresivitate(teama de a nu fi facut o greseala medicala majora) si autoagresivitate(idei suicidare)este in randul chirurgilor, pe mine nu ma mira. Ma mira oarecum lipsa de adresabilitate la psiholog, intr-o tara ca America.
Si apropo de medici,as vrea sa adaug ca la baza este o meserie care are la baza in principal frica de moarte si ura fata de oameni care sunt sublimate sau devin formatiune reactionala. O spun ca cineva care a lucrat 13 ani in sala de operatie.Si poate gandindu-ne la asta, devin mai de inteles ideile suicidare.Depinde cat de bine le reusesc apararile.
Mi-a placut foarte mult comentariul tau, Carmen!
Ma gandesc ca apelarea chirurgilor la alti medici care sa le dea pastile in loc sa mearga la psiholog sau psihoterapeut tine totusi de neincrederea ca alti specialisti decat ei, medicii, se pot ocupa de sanatatea omului (problema narcisica). Si se pare ca functionarea asta nu poate fi demontata nici macar de evolutia culturii sociale.
Sau poate ca fiind diagnosticati cu o boala mentala li se retrage dreptul de a profesa si isi pierd jobul…