(pentru Al si refuzul ei productiv de a sta deoparte de teorie )
Gillian Straker e profesor de psihologie la Universitatea din Sidney si psiholog de orientare relationala. In colectia reprezentativa despre noile voci in psihanaliza relationala ea scrie despre perversiune (Enter the Perverse). Intrebarile ei sunt fascinante si urmaresc natura perversiunii: ce numim perversiune si cum o putem identifica, tinand cont de faptul ca perversiunea este construita relational?
(Straker e in dreapta imaginii)
Ce spune Straker pe urmele relationalilor este ca maniera in care noi construim perversiunea trebuie explorata, pentru ca perversiunea nu sta in obiectul din fata noastra, cat in relatia pe are o construim cu obiectul. Care sunt mecanismele producerii perversiunii in propriile minti?
[Mai clar, ce spune ea este ca nu exista niciodata un subiect pervers care este independent de noi. Cand simtim sau judecam o perversiune, o construim si o atasam unui sentiment si unei judecati. Noi producem perversiunea si noi producem subiectii perversi.]
In textul asta isi face propria analiza si pleaca de la un roman erotic cu scene S&M pe care l-a citit. Ea spune ca in experienta ei a perversiunii, ea a vazut o ruptura intre emotie si cognitiv si un refuz al angajarii cu experienta celuilalt ca o proprietate a schimbului emotional. Mai mult, ea are experienta anxietatii cand se gandeste la experiente „perverse”, dat fiind ca i se pare ca acolo s-ar rupe bariera intre public si privat. In experienta barierii, ea a experimentat dezgustul, care serveste in a trasa o granita intre permis si respingator.
Cum e definita in literatura perversiunea?
Neil Altman spune ca in perversiune este implicata ideea de mort (-aciune). Cu alte cuvinte, exista o excitatie falsa care acopera sentimentul de inutilitate si il substituie senzatiei de vitalitate. Kahn scrie despre perversiune ca este fondata pe lipsa de dorinta reala si presupune lipsa de dorinta in sex. Stoller scrie despre perversiune ca o forma erotica de ura.
Straker observa ca toate definitiile astea ale perversiunii tin perversiunea departe, ca si cum ea nu ar fi in noi. Exista lucrari care arata cum ea este co-creata si e produsa de analist, nu numai vazuta in celalalt. Muriel Dimen zice ce perversiunea suntem noi, iar Thomas Ogden
[care este un scriitor extraordinar si care trebuie discutat de Gradiva]
observa in lucrarea lui Subiectii perversi ca suntem implicati in perversiune si ca in analiza trebuie sa ne lasam sa intram in relatii de
seductie, dominatie, coruptie psihica si in foloasele viclene ale inocentei.
[Eu as zice pe urmele lui Foucault ca natura relatiilor noastre si a formelor de a experimenta puterea ne plaseaza inevitabil in campuri de genul asta. Puterea lui a fi dominat si a domina este inevitabila in relatiile noastre sociale.]
Daca nu ne lasam sa intram in astfel de relatii, noi nu vom putea sa intram in perversiune si sa intelegem elementele care ne ingrijoreaza.
„A intra in pervers” presupune in mod traditional o forma de a splita emotia si cunoasterea, pentru a controla emotiile. Straker zice ca „a intra in pervers” este o incercare de a suspenda emotia pentru a putea gandi. In limbaj clasic, este o invitatie la a separa eul care observa de cel care simte, astfel incat cele doua euri nu comunica. Straker zice ideea ei se bazeaza pe studiul lui Damasio, pentru care creierul nostru este o „audienta captiva” a emotiilor noastre.
[Ce spune Straker suna mai degraba a disociere decat „a intra in pervers”. Faptul ca nu observi emotia indica un proces de aparare, dar ma intreb de ce e asta neaparat un ghid pentru perversiune. Ce face perversiunea o aparare atat de puternica? Doar faptul ce este legata de sexualitate, sau poate ca este o sexualitate care sperie in perversiune, una a dominatiei si a lui fi dominat, care nu corespunde cu un ideal egalitar al reciprocitatii in sex? ]
Scena perversa
Straker citeste un roman scris de Jane de Lynn in care sunt descrise o serie de experiente lesbiene ale unei povestitoare care cauta un ideal si care stie pe undeva ca nu poate fi atins. Povestitoarea a agatat o femeie „urata” intr-un bar si a facut-o sa se dea cativa pasi in spate, ca pe un stereotip de chinezoaica, de rusine. Povestea continua cu o experienta in care autoarea se simte din ce in ce mai excitata pe masura ce cedeaza controlul celuilalt, si eliberandu-se de o responsabilitate pe care a simt-o puternica:
Ce s-a intamplat, s-a intamplat. Nu am ales-o si nu era vina mea.
Totusi, ea zice asta fara sa isi dea seama ca ea produce un scenariu, o punere in scena, subminand chiar ideea de supunere pe care o dorea.
Autoarea in roman este constienta de propriile splitari interioare, pentru ca isi da seama ca este excitata, controlata si dominata
de aceasta fiinta care ma dezgusta.
In proces, ea este legata, gaurita cu pumnul (fisted), plesnita si lasata excitata cat timp partenera se duce la baie sa isi spele mainile. In final, este lasata cu un vibrator in fund in timp ce partenera pleaca fara promisiunea de intoarcere.
[Poate sa fie tonul clinic al povestii, dar mie scena nu imi provoaca repulsie, sau anxietate. Poate ca am probleme sa ma imaginez in pozitia unei femei cu un vibrator in fund pe un pat? Poate ca dezgustul nu se produce pentru ca imi lipseste capacitatea empatica de a ma identifica emotional cu personajul?
Poate pentru ca lipseste chiar dimensiunea erotica in poveste – si totul pare a fi clinic, lucrat de la distanta in textul lui Straker, sunt incapabil sa ma mobilizez afectiv. Cu alte cuvinte, esuez sa intru in pervers, deocamdata, pentru ca asta nu e textul meu!]
Autoarea din poveste mai raporteaza ca exista o splitare in ea, unde simte ca se fute [cum sa traduc aici fucking fara a ajunge la banalul „are sex”] mai degraba din intentie decat din dorinta. Intentia asta, fara dorinta, este gasita pe de o parte excitanta, dar si dezgustatoare pentru ca ce se intampla este periculos.
[Aici incep sa fac ci eu click in sfarsit pentru ca am senzatia ca stiu ce inseamna excitant si dezgustator, in acelasi timp. Cred ca traducerea lui fucking ma face sa fiu emotional implicat la alt nivel, unde ma pot identifica. Ma intreb daca asta e un „procedural”?]
Straker se uita la definitiile anterioare ale perversiunii si nici una nu i se pare ca ii spune multe despre povestea noastra cu lesbiene. Excitarea falsa e probabil produsa de mai toti din cand in cand si e greu de folosit ca criteriu. A te fute din intentie – cine nu a facut-o din alte motive decat dorinta sau dragostea? Nu prea pare un criteriu foarte bun. Ca sa nu mai zic eu: cine nu a facut-o fara ura sau furie ca un ingredient al placerii sexuale? Criteriile astea par cumva de pe alta planeta si reproduc greu ce ar fi experienta lui Straker a perversului.
Scena perversa a lui Straker (si a mea)
Straker citeste Jane De Lynn pentru un seminar academic. Prima ei experienta in contact cu textul a fost a anxietatii de a fi descoperita, de a spune ceva unde ea nu mai are control. Ea simte ca lumea ei privata poate fi tradata si ca ar putea sa comita vreun act ratat, care ar descoperi-o si ar arata ce nu ar vrea sa arate. Ea trebuie sa comenteze textul si sa faca o analiza psihanalitica a povestii, dar se simte amenintata.
Cu alte cuvinte, Straker zice ca este inevitabila anxietatea comentarii unor experiente perverse, pentru ca barierele si perversul analistului vor intra in joc oricum. Straker se gandeste sa faca o analiza clasica care presupune
[imi place cum functioneaza inconstientul: am intrat in ITunes-ul meu si am selectat o piesa si o ascult pe Dido cum zice ca
Cand esti drogat, dragule, eu sunt beata, si facem dragoste partial orbiti]
eu, sine si supra-eu, dar isi da seama ca nu poate sa o faca. Isi da seama ca ar intra intr-un discurs al controlului si, ca printr-o analiza clasica, s-ar plasa departe de spatiul intersubiectiv pe care l-a creat lectura textului.Ce face, prin urmare? Se uita la propriile reactii din timpul lecturii textului.In primul rand, Straker si-a dat seama ca refuza orice angajament real cu subiectivitatea povestitorului si il dubleaza pe autor in refuzul de a face contact cu realitatea subiectiva a personajelor. Ea se uita la poveste ca la un scenariu, ca la un script, care este repetitiv. O femeie mai urata decat propria persoana este cautata pentru a se preda ca unui obiect al dorintei, dar intr-un mod care presupune oroare, placere intensa si dezgust.Straker observa ca este prinsa intr-o retea emotionala stranie. Isi da seama ca se raporteaza foarte rece, foarte obiectiv la poveste, si in procesul asta face ceea ce povestitoarea face, adica refuza un angajament emotional. Straker isi da seama ca isi suspenda propria experienta a dezgustului si neplacerii pentru a continua sa citeasca povestea. La fel ca povestitoarea, ea a observat ca simte dezgust si placere dintr-un loc care este in afara ei, adica dintr-o splitare intre un eu care observa si un eu care simte, pe o canapea de un alt fel.[Ma intreba si eu cum functioneaza splitarea cand citesc textul lui Straker. Am tradus scena cu vibratorul si nu am simtit nimic, si am inceput sa fiu in poveste cand am tradus fucking cu futut. Sensul asta al provocarii din traducere, sensul ca fac contact cu o experienta a dezgustului, a placerii interzise, a opozitiei, a incalcarii de granite, este cel care ma face sa pun cele doua euri – cel care observa si cel care simte – mai bine in contact.]Ca atare, Straker zice ca experienta simtirii afectelor este in sine suspecta. Experienta simtirii emotiilor ca fiind in departare, ca fiind separate, este o indicatie ca intimitatea personajului cu sine insasi a fost compromisa, la fel ca intimitatea cu partenera ei, ca si intimitatea cu sine insasi (a lui Straker cu Straker).[Adaug eu: ca si a mea cu mine. E interesant, m-am simtit mai detasat cand am scris despre „momentul intim” a lui Ehrenberg decat cand scriu despre perversiune. Cred ca poate momentul asta intim e mai abstract pentru mine decat ce spune Straker ca se intampla ca disociere intre emotie si cognitie.E cam ce spune Al pe Gradiva despre ruptura intre teorie si analiza personala, pe care eu incerc ca de obicei sa o problematizez.]Se produce o ruptura, in ruperea de emotii, in sensul ruperii continuitatii lui a fi de care zice Winnicott. Prin lectura ei, Straker a fost de acord sa intre intr-un mod al experientei caracteristic perversului, adica o constrangere, o senzatie de inchidere a afectelor, care este similara cu sentimentele pe care povestitorul le simte pentru partenera.Straker spune ca povestitoarea a prescris sentimentele pe care a vrut sa le simta, nu numai printr-o alegere a partenerei (sa simta dezgust), dar si printr-un scenariu in care ea este extrem de pasiva. Naratoarea a ales o forma specifica de intimitate, o intimitate care constrange si limiteaza emotiile. Aceste emotii sunt constranse de asteptari, astfel incat sa nu existe o confruntare socanta cu ceea ce scapa si dispare si cu ce este dincolo de controlul nostru omnipotent. Evaziunea emotiei simtita autentic este de fapt intentia naratoarei, zice Straker.
Cum se poate scapa de repetitie?Straker zice ca – noi ca cititori – suntem in pozitia sa repetam actul personajului. Cum putem scapa de senzatia de repetitie? Cum putem iesi din impulsul de controla materialul si din experienta sexualitatii de tipul asta? Cum putem pune impreuna emotia si cognitia? Cum putem sa facem gandul nostru creativ?[Acum ascult Nick Cave – I Let love in: Sunt la partea in care spuneI’ve been castrated, and I’ve been lobotomized!]
Straker spune ca e bine sa ne uitam la anxietatea pe care ne-o trezeste tot ce inseamna sexualitate si, mai mult, anxietatea care deriva din incalcarea involuntara a granitei intre privat si public. Asta ne duce la blocarea sentimentelor noastre afective si mai ales a perceptiilor noastre somatice. Acolo se poate lucra, in dezghetarea inregistrarii senzatiilor noastre – in special a celor legate de anxietate si sexualitate. Ea zice ca in comentariul textului a fost prinsa intre o moralitate calduta, burgheza de a condamna perversiunea si una erotica, fara granite, pe care o imbratiseaza nedescriminat. Asta produce o anxietate puternica.In al doilea rand, Straker zice ca raspunsurile cele mai interesante sunt date de senzatia de dezgust. [Martha Nussbaum, care este poate unul din cei mai cunoscuti filosofi americani, a scris enorm despre dezgust ca afect care nu trebuie sa faca parte din judecatile politice. Eu cred ca Straker, ca dezgustul trebuie investigat foarte bine, cel putin.] Dezgustul duce la o indepartare reflexa fata de ceea ce nu acceptam si dezgustul, care se poate incalci in alte emotii, ne amplifica nevoia de distanta. O analiza a dezgustului, a ceea ce consideram scarbos sau dezgustator, ne poate duce la intelegrea perversului.Concluzia lui StrakerStraker se intreaba: daca perversul este creat in spatiul inter-subiectiv prin evocarea dezgustului, ce facem cu asta? Raspunsul ei este ca limbajul care ne produce dezgust o face prin ruptura unei granite legate de corp, a ceea ce este interior si ce este exterior, a ceea ce este privat si este public. In dezgustul pe care ni-l provoaca un roman cu scene S&M suntem prinsi in flacarile perversului si e bine sa ii simtim consecintele. Totusi, zice ea, o analiza a dezgustului presupune un spatiu sigur, care poate simultan sa il simta, contina si exploreze. Cum creem spatiul asta sigur pentru explorare, ma intreb eu? Important, zice Straker, este cum producem o analiza a dezgustului fara sa ajungem imediat la cenzura supraeului, care ne inchide gandirea si ne respinge accesul la modul in care noi suntem implicati si generam perversul.Bogdan PopaSubscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Urmăriţi-ne pe WhatsApp
Abonaţi-vă la Newsletter
Ah, multumesc, sunt flatata de dedicatie. Departe de teorie, aproape de pervers :). Din pacate nu m-am apropiat de experienta perversa pana acum, nu inteleg prea bine ce inseamna pervers…chiar, poti sa-mi explici?
O sa citesc si mai atent articolul.
Nu inteleg unde e psiholoaga asta originala ca abordare, in fond isi descrie contratransferul, ce a simtit etc exact ca un analist obisnuit.
Nu inteleg nici asta "daca perversul este creat in spatiul inter-subiectiv prin evocarea dezgustului, ce facem cu asta?". Ha? Cum adica e creat in inter-subiectiv?
Cred ca mi-am facut norma de nu inteleguri :). Astept cuminte.
Pai de ce nu ar fi original ceea ce e descris, simtit, ca un analist obisnuit? Eu zic ca e originala tocmai pentru ca nu sunt multe fasoane legate de modul in care isi descrie experienta. Dar, evident, ai dreptate, asteptam mai mult, mai tare, mai original. Eu zic ca sunt foarte interesante speculatiile ei despre cum teoria ne tine departe de emotie. Ea zice cumva ca despartiea asta intre cognitiv si emotie ne arunca in pervers. Similar, dezgustul este o granita care ne face sa intelegem ce este pervers si ce nu e. Cand suntem dezgustati, deja cream o bariera a perversiunii.
Problema cu perversul nu este ca nu se intampla in exterior, ma rog, ca un exhibitionist care isi arta partile intime in public. Evident, exhibitionistul face ce face fara ca eu sa il produc subiectiv. Si de pilda Robert Stoller are dreptate sa zica ca frica de umilire duce la exhibitionism. Un exhibitionist, de pilda, e interesat de reactia pe care o produce in celalat, de obicei, un barbat care isi arata genitaliile unei femei. Exhibitionistul e interesat sa tine frica de umilire, pe care o produce in femeie, la distanta. Sau cum ar zice altii, face o identificare proiectiva. Produce umilinta in celalat pentru a nu o simti el insusi.
Dar exista un proces in care il produc ca pervers cand il il atasez unui anumit mod de a ma raporta la perversiune. Adica, perversul dupa Straker, e dat de suspendarea de emotie, de senzatia de distanta, de script, de automat pe care o avem in experienta noastra. Controlul emotiilor ca un fel de producere de script automat este modul in care noi producem perversul.
Ce este interesant pentru mine aici este ca perversul nu este la distanta, nu este ce fac altii, ci ceea ce producem noi social, prin reactiile noastre afective. Si perversul este inaugurat de anumite bariere, de splitul de emotie, sau de dezgustul fata de obiect. Si exista, dupa autoarea noastra, modalitati de iesire din perversul pe care noi il inauguram. Adica, de pilda explorarea propriilor reactii de dezgust, cand se produc, si de ce, ne fac sa intelegem cum producem noi perversul pentru noi.
'Nu intelegurile' sunt foarte faine. Ele sunt curajoase si deschid ferestre.
Ce-i drept textul ma zapaceste, nu reusesc sa prind un fir logic. Parca ai pus din mai multe parti la un loc si nu e clar. Deci ideea principala ar fi ca noi producem perversiune in noi insine si in celalalt prin separarea gandirii de emotie, atat de mult incat ajungem la senzatia de script automat, de masinarie care se invarte fara controlul nostru, departe de noi, la distanta. Un igredient important e dezgustul. Hai ca parca's la gradinita dar incerc sa-mi explic.
First, splitarea intre emotie si gandire nu duce automat la pervers..poate duce la obsesional, la cerebral, la control freak, la distantare cinica, la clivaj functional si nu mai stiu la ce…unde incepe perversul?? De fapt intrebarea mea de baza e ce e aia pervers? Vorbim in sens psihanalitic sau social? Pervers e ala care face "perversiuni" sexuale, ala care trateaza oamenii ca obiecte, ala care functioneaza splitat, o parte accepta realitatea si alta o refuza? Vorbim de perversul sexual sau de functionarea perversa?
Hai sa zicem ca vorbim despre perversul sexual ca asa se pare…pai nu stiu daca sa am incredere in emotiile lui Straker, daca eu simt alte emotii fata de perversi?
Stai ca ma duc sa caut un pervers si-ti spun:D.
E asa o zona oarba pt mine perversiunea..mi-e foarte greu sa-mi dau cu parerea..stii ce mi-ar placea, hai sa ne imaginam un exhibitionist in parc la Herastrau si sa vedem ce am simti fata de el, ce zici?
Am vazut ca zapaceala e o reactie pe care o ai la textele mele. Asta se potriveste cu reactia terapeutei mele, pentru ca imi zice ca o fac confuza. Da, sunt multe voci in text- o voce a personajului din carte, a autoarei, a psihanalistei si a mea. Ideea cu mixajul asta de voci dupa mine este ca reda mai bine si mai confuz modul in care gandim, cu multe voci si cu mult messiness in simtire.
Eu zic ca trebuie sa mergem mai mult la gradinita- dupa cum formulezi tu- pentru ca asa putem sa intelegem ce zic altii. Reformularea asta de baza e de altfel foarte grea- si anyway, gradinita inca se intampla pentru mine si inca e greu sa merg acolo:) De asta, multumesc ca te-ai dus la gradinita cu mintea atat de clara!
Cred ca intrebarile tale sunt foarte faine si cred ca trebuie sa descoperim ce este perversul incepand de la cum simtim noi. Ca tine, nu imi e clar de ce splitarea ne baga in pervers. Dar inteleg ca Straker ne arata o fereastra unde putem sa ne uitam sa intelegem perversul si cred ca putem sa pornim la drum prin a ne arunca privirea in directia asta.
Ok cu experimentul tau de imaginatie. Filosofii mei il numesc un contrafactual. Dar eu prefer un pic sa pornesc de la experientele pe care le-am avut, sau despre care am auzit.
Cand stateam ca student pe langa parcul Operei, era un tip care se punea sub geamul fetelor si se expunea in permanenta. Fetele erau speriate, dar nu amenintate, pentru ca stiau ca tipul asta isi arata chestia si apoi fugea si nu era periculos. Ce vroia el de la ele era senzatia asta primara de umilire, pe care o cauta in privirea si atitudinea lor.
Prima reactie a fost de furie. Cum e posibil sa faci asta? Apoi am descoperit interesul. Am inteles ca incep sa ma intreb de ce se intampla asta si ce vrea omul asta de fapt. M-am intors la furie si dezgust. Dezgustul cred ca l-am simtit odata cand am vazut un tip care cred ca era personajul in cauza. Parea un tip haituit de ceva si umbla in spatele caminului. Nu parea periculos, si parea mai degraba haituit, bolnav, ca o stafie. Cauta o victima, si acum ma intreb cat simtea el ca e victima in situatia respectiva.
Am simtit un coctail destul ciudat de mila, furie, dezgust si frica. Mi s-a mai intamplat odata cu o femeie nebuna care a inceput odata sa se dezbrace in fata mea. Senzatia a fost ca vreau sa dispar, ca imi e rusine, dar asta avea de a face cu faptul ca era o femeie.
Senzatia ca cineva vrea constient sa ma umileasca am avut-o in viata in alte circumstante considerate normale. De multe ori, mi se pare acelasi mecanism al perversiunii in asta.
Acum, bineinteles, te las pe tine sa il imaginezi pe tip in Herastrau si reactia ta. Daca il imaginezi si il facem personaj, iti spun si eu ce simt fata de el. Dar trebuie sa punem niste carne pe personajul nostru, mai intai.
Draga Bogdan, eu as avea nevoie (daca e sa facem lista de cereri) 🙂 sa imi povestesti mai mult despre clivajul intre teorie si traire si legatura lui cu perversiunea. Cum descrie ea perversiunea prin acest clivaj? Multumesc!
Nici mie nu imi e clar, Georgiana, de ce clivajul intre teorie si sentiment ne arunca in pervers. Cred ca ce vrea sa zica ea este ca clivajul deschide perversul, prin ideea asta de rupere a continuitatii lui a fi. Adica disocierea cu script automat este o functie a unei activitati perverse. Cred ca ideea asta de pervers e mai bine conturata prin dezgust, caci de acolo ne pronuntam noi legat de ce e normal si pervers. Dezgustul este calea regala catre pervers, daca e sa interpretez ce zice Straker.
Bogdan, sorry ca am disparut. O sa revin
E penibil sa constati, in aceste comentarii savante,eludarea, daca nu chiar, ignorarea limbii romane .Exista echivalente clare in limba materna pentru toti termenii utilizati("tradusi fonetic",din franceza).Pare sa fie una din hibele afisate ,cu pretiozitate, de catre psihologii/psihoterapeutii autohtoni.
Sper ca macar unii din psihanalistii formatori inteleg ce vorbesc.Ca altfel,vai de "analizati"
Genial.Limbajul specific e binevenit intotdeauna. Si eu m-am gandit constant de unde apare perversul, il asociam cu lipsa de respect, dezgust. Chiar daca e un fum sau o ratacire printre idei te ajuta sa.ti formezi propria teorie. Limbajul academic avansat er putea totusi fi tradus in romaneasca curenta….sau mai bine nu!:) Merci mult!