Prezint in acest text a doua parte a rezumatului lucrarii The Foundational Level of Psychodynamic Meaning: Implicit Process in Relation to Conflict, Defense and the Dynamic Unconscious publicata de Grupul de Studiu al Procesului de Schimbare din Boston in 2002 (prima parte, aici).
Pattern-ul evitant operează complet la nivelul local implicit, dureaza numai cateva secunde şi este executat la fiecare mişcare relaţională. In clinica, pattern-ul evitant al pacientului este vizibil prin evitarea de catre acesta a intimitatii si apropierii de psihanalist, precum şi prin tendinţa de a diminua semnificaţia ataşamentului relaţional.
Într-un exemplu dintr-o casetă filmată, după ce mama l-a lăsat în laborator cu un asistent, băieţelul de 18 luni stă la uşă, ignorând propunerile asistentului, strigând-o pe mamă, lovind uşa închisă prin care a plecat ea. Când ea s-a întors, el e încă la uşă, dar, imediat ce a văzut-o, se intoarce cu spatele şi începe sa se indrepte în direcţia opusă mamei lui. În ciuda încercării lui de a scăpa, ea il ajunge şi il apuca neglijent sub braţe să-l prindă, ţinându-l la o distanţă semnificativă de corpul ei. El protestează împingându-se departe de umerii ei şi arătându-şi rezistenţa. Mama sa zâmbeşte crispat peste tipetele lui, dar pana la urma cooperează şi îl pune jos. El fuge de ea catre un perete indepartat al camerei, tinandu-si capul si umerii intr-o postura prabusita, invinsa. Conflictul izbitor in raspunsurile baiatului pot parea dramatice in schimbarea sa brusca de la lovirea indelungata a usii si strigarea dupa mama lui si fuga departe de ea atat de repede dupa ce ea a reaparut.
E dificil de explicat acest comportament in termenii unui set coerent de motive si scopuri.
Conflictul este de asemenea observabil timpuriu in primul an de viata. De exemplu, intr-o consultatie clinica cu o mama si fiul ei in varsta de doua luni, mama si bebelusul interactioneaza intr-o modalitate infantila. Mama e foarte activa, foarte expresiva emotional, dar se exprima un pic prea intens pentru bebelus. Vocea ei este prea ridicata, sincronizarea sa e prea rapida, trecerile sale in exprimare sunt prea abrupte. Bebelusul se uita la ea cu ochi mari si un tonus incordat alternandu-si expresiile pentru o perioada lunga intre placere si suferinta. Copilul este in conflict. Pe de o parte vrea sa se bucure de interactiunea cu ea; pe de alta parte interactiunea este prea intensa pentru el si se afla la limita dintre a se indeparta de mama si a cadea intr-o stare de suferinta. Multi autori au descris de asemenea comportamentul conflictual in primul an de viata.
Comportamentele defensive ale bebelusului in jurul nevoilor de atasament sunt exact evidenta ca putem localiza debutul proceselor defensive in interactiunile implicite nonverbalizate. Deopotriva, schimbarile afective nonconflictuale ca si starile defensive mai conflictuale care pot fi o parte a acelor schimbari sunt bazate pe experientele traite cu altii si nu sunt originate in fenomenele intrapsihice primare.
In timp ce cuvintele incep sa fie folosite in timpul copilariei, pe intregul parcurs al vietii sensul relational continua a fi transmis primar prin retinerea a actelor relationale. Deci de asemenea cuvintele sunt folosite pentru prima data in serviciul procedurilor relationale pe parcursul copilariei, incorporarea cuvintelor in actiuni deja pline de sens nu face sensul acestor actiuni accesibil gandirii reflexive sau reprezentarilor simbolice.
Copilul de trei ani poate fi capabil sa foloseasca termenii „bine” si „rau”, dar nu si-i poate reprezenta constient (sau verbal), ceea ce ii inhiba impulsul de a obtine confort in relatie cu parintele pentru ca retragerea fizica a parintelui sau sau tonul rece al vocii sale comunica dezaprobarea pentru cautarea de catre copil a confortului in relatie. Cele mai multe sensuri s-ar putea sa fie incorporate in aceste proceduri relationale implicite.
In timp ce noi descriem aici manifestarile timpurii ale conflictului in domeniul implicitului, este crucial sa nu echivalam implicitul cu nonverbalul sau preverbalul. Implicitul poate fi foarte bine relevant de catre formele de interactiuni verbale ca si de cele nonverbale. Cumva, aspectele implicite ale sensului nu se afla in continutul cuvintelor insele. Sensul implicit exista, deci vorbim printre randuri asa cum rezumatul anterior din The master a aratat clar. Exista de asemenea forme de conflict care sunt transmise implicit prin interactiunea verbala ca si, la fel de bine, prin interactiunea nonverbala. In timp ce odata cu dezvoltarea schimburile verbale devin din ce in ce mai mult o parte a interactiunilor cu ceilalti, regulile, sintaxa si interactiunile subliniate sunt negociate prin indicii afective si de intentie de la inceputul vietii si sunt rar aparute la nivelul descrierii constiente verbale. In schimb, ele raman o parte a cunoasterii noastre relationale implicite.
Asemenea reguli de interactiune includ asteptari cu privire la ce forme de relatie afectiva pot fi exprimate deschis in relatie, ce forme au nevoie a fi exprimate doar in moduri defensive precum si ceea ce nu poate fi exprimat decat in forme modificate sau dislocate.
Ca si sintaxa care guverneaza limbajul utilizat, noi incepem sa derivam si sa folosim aceste reguli, reguli care structureaza conflictele si apararile noastre, ca parte a cunoasterii noastre relationale procedurale, inainte sa fim capabili de a putea produce vreo descriere verbala constienta cu care se aseamana aceste reguli.
Considerand ca cel mai complex proces de dezvoltare are loc mai tarziu, in perioada verbala facem o eroare si o inversare a teoriei curente. Aceasta versiune de teorie traditionala nu este actualmente congruenta cu intelegerea rolului formelor timpurii de sensuri implicite ca fiind dezvoltate in nivelul profund si fiind baza pentru formele mai tarzii de sens si gandire.
Noi argumentam ca apararile stabilite pe care le vedem in situatia clinica au radacini in structura dialogului dintre cele doua persoane internalizat si se afla in domeniul implicit. Aceste fenomene sunt esenta materialului clinic dinamic. Ele sunt intotdeauna considerate intrapsihice.
Studiile de atasament au demonstrat ca multe pattern-uri defensive nu sunt vazute ca rezultand dintr-un conflict intrapsihic individual sau o perturbare interpersonala limitata unei specifice perioade de dezvoltare. In schimb, aceste pattern-uri defensive apar ca si cum ar constitui una din multele componente mentinute si activate interpersonal in diferite perioade semnificative ale vietii pacientului. Cercetarile developmentale au revelat, de exemplu, ca tendinta copilului de a-si inabusi sentimentele vulnerabile de suparare sau distress si de a muta atentia departe de relatie pe activitati impersonale nu trebuie vazuta ca fiind defense obsesionale rezultate dintr-un control puternic in copilarie. Cercetarile de atasament au evidentiat, de asemenea, manevre defensive in copilarie, cum ar fi evitarea infantila a afectului, dar nu doar in caracterul temperamental al copilului, ci si in raspunsurile comportamentale si afective ale ingrijitorilor, raspunsuri bazate pe modelele proprii de relationare ale ingrijitorilor. Aceasta literatura a demonstrat ca mult din ceea ce a fost vazut pana acum ca provenind din intrapsihic provine mai degraba din matricea interactiva si vine sa constituie apoi domeniul intrapsihic. Nu exista nici o alta separare a domeniului intrapsihic.
Apararile sunt vazute ca partial bazate pe structura schimburilor cu ceilalti semnificativi. In mod curent, reflectia reciproca a enactment-urilor in terapie este vazuta ca pe o sursa bogata de insight. Fiind legat de cunoasterea procedurala implicita, reflectia asupra enactment-urilor dezvaluie o miscare defensiva sau informatie cu privire la afecte. Cercetarile developmentale au stabilit clar ca multe dintre miscarile defensive vizibile in enactment-uri au origini in ambele persoane.
Cu acest nou si bogat punct de vedere a ceea ce se intampla in viata interactiva si afectiva, noi replicam ideea conflictului din structura tripartita cu aceasta diada a punctului de vedere a pattern-ului complex al conflictului dintre directiile intentionale ale self-ului si directiile intentionale a celorlalti semnificativi care sunt reprezentati la nivel implicit.
Freud a fost cartezian cand a separat mintea de fizic. El a conceput gandirea ca derivata dintr-o actiune inhibativa (cred ca e vorba de refulare!). Unii autori, zic autorii, adesea uita ca actiunea a fost prima si apoi gandirea. Exemplul clasic al lui Freud a fost un bebelus infometat care nu se poate angaja intr-o actiune specifica: suptul ca satisfacere a dorintei pentru ca mama nu a fost prezenta. In acord, energia psihica normal directionata catre functiile motorii si senzoriale ale gurii a fost redirectionata si canalizata catre partea perceptiva a mintii pentru a creea o halucinatie a suptului sau bautului. Actiunile inhibate se intorc intr-un produs derivat: fenomenele mentale. Similar, tehnica canapelei si interdictia impotriva „acting in” sau „acting out” a fost de a forta energia psihica intr-o exprimare prin intermediul gandirii, ceea ce poate fi urmat de asociatie libera si cura prin cuvant.
Rezultatul este un curent intelectual puternic si multe curente moderne in psihanaliza care privilegiaza naratiunea sau interpretarea mai degraba decat actul insusi.
Interdictiile tehnice si teoretice impotriva actiunii, in special „acting in”, au fost de asemenea puse in aplicare de psihanaliza pentru a contine si redirectiona potentialele enactment-uri disruptive ale transferului si contratransferului.
Dam prioritate actiunii fata de gand ? Da si nu. O astfel de intrebare nu face sens din perspectiva contemporana a mintii incorporate si capacitatea pentru participarea centrala a celuilalt. Schimbarea recentei paradigme in stiintele cognitive propune o minte ce nu este independenta, ca entitate separata de corp. In schimb, gandirea insasi necesita si depinde de sentimentele emanate de corp, cum sunt miscarile si actiunile. Intalnirile intersubiective se bazeaza pe oameni cu mintea incorporata care actioneaza si reactioneaza atat fizic, cat si mental. Mie mi-a placut foarte mult aceasta idee!
Pentru a conceptualiza adecvat domeniul Inconstientului, este necesar sa facem o distinctie clara de-a lungul tipurilor de procese implicite. Foarte important, in conceptia lui Freud, inainte de materialul ce poate fi refulat, a fost materialul din domeniul explicit, care se afla in domeniile constient sau inconstient. Freud a echivalat clar inconstientul dinamic cu procesul refularii, dar exista procese ce nu sunt considerate cu necesitate parte a refularii. Aceste procese pot include toate aspectele relatiilor de obiect timpurii, care sunt repuse in act in tratament, toate ariile proceselor mentale care sunt in afara constientei, intr-un fel neintegrate cu alte aspecte ale gandirii si pentru care ele sunt rezistente afective pentru a include acele arii de schimb cu sine si cu celalalt.
Argumentul nostru este ca interactiunile care vin sa constituie cunoasterea relationala implicita sunt psihodinamice. Ele sunt sentimente detinute profund, conflicte si defense. Aceste fenomene au istorie, forta motivationala si sunt in mod clar incarcare de sens psihologic, asa cum sunt in afara constientei, dar nu prin insusirea de-a fi fost refulate. Noi credem ca conceptul de inconstient dinamic si de psihodinamica in general trebuie acum sa cuprinda aceasta arie mai larga de fenomene mentale, incluzand cunoasterea relationala implicita.
Baiatul de 1 luni care se balansa pe canapea stie ca mama sa este ostila contactului afectiv fizic si nu balansarii sale pe canapea si el incepe clar sa isi reprezinte si sa internalizeze aceasta aversiune cu conflictele si inhibitiile insotitoare. Asteptarile lui dezamagite ar putea fi consecinta istoriei acestor intalniri relationale frustrante. Ar putea fi cu certitudine considerate pline de sens psihodinamic pentru orice analist. Asemenea comportamente sunt o esenta puternica a ceea ce facem fata in fiecare zi cu pacientii nostri. In viziunea noastra, aceste comportamente demonstreaza centralitatea psihodinamica a procesului implicit. Aceste procese constituie domeniul unde are loc inima procesului analitic.
Punctul major al acestei lucrari – spun autorii – a fost de a delimita relatia inversata intre presupusul nivel „superficial” al interactiunii imediate si presupusul nivel „profund” al componentelor intrapsihice cum sunt conflictul si apararea. Traditional, componentele intrapsihice sunt considerate a determina ceea ce s-a intamplat la nivel interactiv. Nivelul interactiv a fost vazut aproape ca rezultat al fortelor profunde.
Noi sugeram in schimb ca procesul interactiv insusi este primar si el genereaza materialul de baza din care noi concluzionam ceea ce numim conflict, aparari si fantasme. Din acest miscari, ca experimentate in interactiune, sunt conturate interpretarile psihanalitice. Din asta rezulta ca conflictele si apararile apar si constau din campul interactiunii si ca viata relationala este nivelul profund al experientei. Noi obisnuim sa descriem aspectele repetitive ale acestor strategii relationale, cum sunt conflictul si apararea, ca fiind indicatori secundari ai nivelului profund, dar nu nivelul insusi si care exista independent de experienta traita. Multi au argumentat indelung ca asemenea actiuni relationale sunt inima psihanalizei. Aceste procese relationale au fost pe larg descrise abstract si chiar metaforic, cumva, mai degraba decat in termeni de schimburi specifice care sunt reprezentate la nivel implicit. Noi sugeram ca conflictul si apararea sunt rezultate folositoare, care sunt derivate din nivelul implicit al interactiunii traite. Cumva, acestea sunt secundare. Trecutul este adus in prezent la nivelul experientei traite. Asa cum, nivelul actiunii relationale este baza pentru identificarea psihodinamicii la care psihanalistul va raspunde implicit si interpretativ.
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
@Georgiana: Incep sa-mi placa tare relationalistii tai. Mi se pare foarte interesanta ideea ca defensele se invata din relatie, de la celalalt. O sa-l recitesc si revin.
Revin cu mai multe, dar mi se pare deocamdata ca partea a doua a ta intra in dialog fain cu discutia noastra legata de Renik si contra-transfer.
Pana revin, si daca te uiti tu pe blog intre timp, am acum o nedumerire. Eu inteleg ca pattern-urile astea din copilarie formeaza nivelul implicit, procedural, al interactiunii. Senzatia mea este ca ele se formeaza in permanenta si nu sunt aceleasi- complet aceleasi- ca in copilarie. Daca nu vine ceva cand nu vreau eu, pot sa reactionez similar ca atunci cand eram bebe, dar mi se pare ca povestea e mai complicata. Cred ca sunt mai multe structuri care se suprapun. Depinde fata de cine reactionez si cine este obiectul dorit si in ce circumstante sunt. E o echivalare determinista- adica cum reactionez in copilarie, reactionez exact la fel si acum, si mi se pare cam ingusta. Nu zic ca grupul zice asta, dar pare ca e undeva in fundalul a ce spun. Ma insel? Tu ce crezi?
Iata-ma din nou, de data asta cu ceva precizari. Ideea ca defensele se invata de la un adult e foarte valoroasa, dupa mine. Dar ma gandesc ca lucrurile nu se opresc doar la o imitatie transformata mai tarziu in identificare, ci si ca preluarea defenselor si a modului de relationare nu convine, nu se potriveste perfect cu structura copilului, altfel conflictul intre sinele sau adevarat si cel fals (indus in relatie) nu ar mai exista. Mi se pare asadar o oarecare exagerare care vrea, probabil, sa accentueze rolul relatiei in formarea psihicului. Un pacat simetric egal cu cel al M. Klein. E undeva un compromis de facut, care antreneaza si ce spune Bogdan, si anume ca lucrurile sunt in schimbare pe tot parcursul vietii noastre. Insa trebuie sa admit ca adevarata ideea ca fondul implicit al conflictului si defensei raman relativ neatinse, se schimba poate partea de socializare, de exprimare si cum zice Bion de mod de a face publica comunicarea.
Sa luam cazul baietelului de 18 luni. Cand mama pleaca plange si reactioneaza cu furie, cand aceasta se intoarce e indiferent la ea. Nu cumva copilul plange dupa o mama-obiect intern ideal care pleaca si e indiferent la mama reala-indiferenta care revine? Nu cumva o obliga sa simta si ea ce a simtit el cand a fost parasit? Eu pricep ca relatia implicita primeaza, dar lucrurile asa cum sunt descrise dovedesc anume intentii ale copilului, cel putin. Nu e util sa le formulam in cuvinte?
Frumos art si complet. Felicitari
@Bogdan: Ai dreptate, asa mi se pare si mie ca spun numai ca cele cateva tipuri de pattern de atasament descrise sunt doar niste categorii care descriu cu un anumit grad de generalitate reactiile noastre, ca orice categorii limitate. Ei mai spun ca aceasta cunoastere relationala implicita este un taram larg care se imbogateste si nuanteaza in timp, odata cu varsta.
@Ioana: Sigur ca toate aceste intentii ale copilului sunt de presupus. E foarte util sa le formulam in cuvinte. Nu cred ca intentiile de la nivel implicit procedural nu pot fi puse in cuvinte (incercam sa le traducem in limbaj). Noi le formulam rational dar asta nu inseamna ca nu sunt relevante pentru nivelul profund. Totul este sa nu facem noi confuzie si, odata ce ne-am insusit informatia ca exista acest nivel in noi, sa nu fim tentati tot ca pana acum sa plasam intentia la nivelul superficial al interactiunii constiente, volitionale, nu?
@iri: Multumesc! Ma bucur ca va foloseste!
"Mama e foarte activa, foarte expresiva emotional, dar se exprima un pic prea intens pentru bebelus. Vocea ei este prea ridicata, sincronizarea sa e prea rapida, trecerile sale in exprimare sunt prea abrupte."
Asta e descriere a ceea ce in teoria atasmentului e o mama care e nesigur "foarte atasata." Psihologii pe care i-am auzit eu folosesc termenul popular de helicopter-mother, care e o reactie la mama ne-atasata, la parintele care isi ignora copii. Mama elicopter- care functioneaza ca un elicopter fata de copil- nu prea da spatiu de dezvoltare copilului, nu il lasa sa fac greseli, nu il lasa sa aiba propriile experiente. De notat ca e vorba de mama intotdeauna si nu de tata, ca nu prea vezi tati elicopter:)
"In timp ce noi descriem aici manifestarile timpurii ale conflictului in domeniul implicitului, este crucial sa nu echivalam implicitul cu nonverbalul sau preverbalul. Implicitul poate fi foarte bine relevant de catre formele de interactiuni verbale ca si de cele nonverbale."
Aici nu prea inteleg eu cum implicitul este prezent in cuvinte. Implicitul e relational si manifesta un pattern de atasament. Ma intreb care e relatia intre non-verbal si verbal in ce priveste implicitul. Adica, de multe ori sunt mai atent la comportamentul non-verbal al cuiva, pentru ca de acolo mi se pare ca aflu intentii neverbalizate. dar grupul asta zice ca este un implicit foarte puternic in verbal si ca acolo pot fi decupate modelele astea relationale. Hmmm, incerc sa ma gandesc la un exemplu concret dar nu imi vine nimic in minte. Si exemplele lor cu bebelusii sunt la nivel pre-verbal si nu verbal, nu? inca confuz…
"Interdictiile tehnice si teoretice impotriva actiunii, in special "acting in", au fost de asemenea puse in aplicare de psihanaliza pentru a contine si redirectiona potentialele enactment-uri disruptive ale transferului si contratransferului."
Grupul asta pare sa fie distruga, ca Renik, distanta intre acting-out si interpretare.
"Freud a echivalat clar inconstientul dinamic cu procesul refularii, dar exista procese ce nu sunt considerate cu necesitate parte a refularii. Aceste procese pot include toate aspectele relatiilor de obiect timpurii, care sunt repuse in act in tratament, toate ariile proceselor mentale care sunt in afara constientei, intr-un fel neintegrate cu alte aspecte ale gandirii si pentru care ele sunt rezistente afective pentru a include acele arii de schimb cu sine si cu celalalt."
Aici cred ca se inteleg bine cu Donnel Stern. Inconstientul este mult mai mult decat refulatul, si ne-integratul, sau disociatul este mai complex si mai bogat decat in in teoria lui Freud.
Ce nu inteleg eu, pe de alta parte, este unde mai sunt obiectele interne, asa cum zice si Ioana, in alt sens. mai avem obiecte interne sau doar modele relationale? daca avem in primul rand modele relationale, atunci obiectele astea sunt mai palide, mai sterse, si o dinamica nu se asociaza neaparat unui obiect cat unei relatii. Dar dupa mine avem relatii de gen- cu mama sau tatal- care sunt importante pentru ca sunt atasate unui obiect specific, si nu numai unui model relational. Adica, ce vreau sa zic, cred ca modelele astea relationale fac abstracte niste relatii primare care sunt deja conturate cumva in functie de obiect (mama sau tata). Adica, mi se pare ca pierdem o calitate a atasamentului care e data de un obiect specific. ma rog, asta e ce imi vine in cap acum…
Reiau citatul propus de Bogdan pentru a remarca faptul ca descrierea contine deja o schita de interpretare. Totul e "prea" la mama. Aviz mamelor care vor sa fie perfecte. O mama suficient de buna e una care are curajul si relaxarea de a-si dezamagi din cand in cand copilul, lasandu-l sa mai si sufere, sa mai si gandeasca, sa-si cladeasca un eu adaptat la realitatea frustranta. Pare aceasta o mama care traieste intr-o fantasma de fuziune periculoasa pentru bebelus. El unde se mai repliaza narcisic oare? Sa banuim ca mama e ambivalenta si ca transforma masiv in contrar cum zice Bogdan? Poate da, poate nu. Dar mai interesant mi se pare copilul care e descris ca fiind invadat de mama omniscienta.
Nu pot sa nu ma intreb cat de obiectiva poate fi o asemenea observatie, stiut fiind ca obiectivitatea observatiei se pierde odata cu constiinta faptului ca esti observat. Si observatorul nu are si el partea lui de transfer in descriere? Am banuiala ca observatia e facuta de un "invadat", e doar o ipoteza.Totul e relativ, dupa mine. Oricum, fragmentele de observatie mi se par utile ca punct de vedere.
@:"Psihologii pe care i-am auzit eu folosesc termenul popular de helicopter-mother, care e o reactie la mama ne-atasata, la parintele care isi ignora copii."
Multumesc, nu am stiut de termenul acesta! Descrie, deci, o mama fuzionala, nu? Cum adica este o reactie la mama neatasata? In sensul ca este opusul?
@:"Aici nu prea inteleg eu cum implicitul este prezent in cuvinte."
Adica tu vrei sa spui ca autodezvaluirea este mai degraba nonverbala decat verbala? Fata de teoria clasica ce prioritizeaza vorbirea, ei pun pe acelasi plan ca importanta pentru exprimarea proceduraluilui vorbitul si tacerea. Insa tu esti si mai radical din cate-mi dau seama, nu?
@:"Grupul asta pare sa fie distruga, ca Renik, distanta intre acting-out si interpretare."
Si ceea ce era pana acum considerat actig precum si vorbitul (aici intra interpretarea) precum si tacerea sunt considerate actig. Totul este acting. 🙂
@:"Aici cred ca se inteleg bine cu Donnel Stern. Inconstientul este mult mai mult decat refulatul, si ne-integratul, sau disociatul este mai complex si mai bogat decat in in teoria lui Freud."
Da, Donnel Stern chiar face parte din echipa B.C.P.S.G.! Este deci, coautor al acestor articole scoase de Grup.
@:"Adica, mi se pare ca pierdem o calitate a atasamentului care e data de un obiect specific."
Ei nu mai vorbesc in termeni de obiecte interne. Sigur, la ei, obiectele interne sunt modelele de relatii. Atasamentul nu e dat de obiectul specific ci de relatia cu el. Iar relatia cu el este, desigur, unica. Cunoasterea relationala implicita nu include doar categorii de modele de relatie ci in primul rand relatiile asa cum sunt traite strict subiectiv de individ.
@Ioana:
Ai dreptate, descrierea contine si interpretarea interactiunii procedurale dintre mama si bebe.
Mi-a placut remarca ta ca observatia a fost facuta de catre un "invadat". :)) Dragut! Nu ma gandisem deloc in felul acesta. Dar oare, ca sa putem observa invazia lui A asupra lui B, nu ar trebui sa fi cunoscut-o intru catva si noi, la randul nostru? 🙂 Adica, observatorul trebuie sa fi avut o capacitate de a empatiza cu bebelusul, cred.
@Georgiana: Mama-elicopter e intr-adevar o mama fuzionala, cum zice si Ioana. E o reactie culturala la mama neatasata, cel putin in ideea ca cei care sunt copii parintilor din anii 60-70, crescuti mai liber, mai libertin, poate, vor un altfel de parenting si devin foarte atasati de copil. Mamele astea elicopter si tatii elicopter ii vezi in spatiile de joaca, unde sunt la cativa centimetri de copil, fara sa lasa mult spatiu de explorare. Oricum, asta e un stereotip. Dar mama elicopter este elicopter nu pentru ca este atasata, asta e frumos, cat pentru ca este nesigur atasata…
Implicit in non verbal si verbal: pai nu stiu cat de radical sunt. Eu nu prea inteleg din exemplele lor unde e implicitul in legatura dintre verbal si non-verbal. Tu ai avut un exemplu cu implicitul in verbal in partea 1, si apoi exemple cu implicit in non-verbal in partea a doua in exemple cu bebelusii. Mie imi este greu sa vad unde e implicitul in legatura dintre cele doua exemple pentru ca mi se pare diferit. Adica implicitul in non-verbal pare ca e mai puternic, e in fata ta, in timp ce in verbal e o munca de interpretare, tu trebuie sa il vezi in spatele continutului. Nu prea stiu ce vreau sa spun cu asta, incerc sa imi dau seama unde ajung cu ideea asta.
Prietenul nostru Donnel Stern e diferit de Daniel Stern, care un fel de parintii 'moderni' ai psihanalizei atasamentului, si scrie cu grupul.
Obiecte interne: cred ca nu mai sunt obiecte interne in ce face grupul asta. pare ca sunt relatii, si foarte putin obiecte interne.
@Bogdan:
Aha, interesant conceptul si elocvent, dupa cum il descrii, pentru atasamentul nesigur. Mersi!
Vrei sa spui ca e mai usor sa ii traducem semnificatiile din materialul nonverbal decat din cel verbal si cred ca ai dreptate – semnificatia adica intentia, semnificatia actului (act verbal sau nonverbal). Pai nu ne exprimam mai bogat in limbajul nonverbal decat in cel verbal care devine mai abstract? Cred ca despre asta este vorba.
Ai dreptate. Trebuie sa il reiau pe Donnel.
Pai nu vorbesc in termeni de obiecte interne ci de relatii interne.
@Georgiana: Eu stiu daca ai dreptate? Adica empatizam cu parti din noi, narcisic. Totusi miracolul empatiei lasa loc la mult mai mult decat la intelegerea propriei experiente pe care o intalnim la ceilalti. Eu m-as gandi mai degraba la nevoia analistului (via pacient) de a se simti separat. In psihanaliza se vorbeste mult despre mama ideala, suficient de buna, etc, si mai putin despre nevoia de a fi separat a bebelusului. El e vazut doar ca un fuzional si un receptacul pentru dorinta fuzionala a mamei. Eu cred ca nu e asa de simplu. Textul despre care vorbim imi confirma ipoteza. Si mai ales interpretarea, nu descrierea.
Paradoxal, dupa mine, lumea e plina de psihanalisti barbati care incearca sa surprinda esenta maternitatii. Cea mai mare parte a lor isi proiecteaza dorintele in teorie, descriu o mama fuzionala, mereu la cheremul copilului, copilul e o parte din mama, etc…Ce departe de realitate mi se pare ca sunt, cu exceptia lui Winiicott, desigur. Copiii au nevoie de spatiu ca sa poata creste, au nevoie de mame care sa-i simta ca separati de cand s-au nascut. Sa-mi aleg asta ca tema de doctorat?
Daaa 🙂 alege-ti ca tema de doctorat!
Mi se pare nemaipomenita ideea ta de nevoie de separare a bebelusului – cred ca despre asta este vorba!
Si mi-a placut enorm fraza:
"Paradoxal, dupa mine, lumea e plina de psihanalisti barbati care incearca sa surprinda esenta maternitatii."
:))) Am ras mult la ea.
@Georgiana: Multam de incurajare. Si eu cred ca as putea sa "cresc" cu tema asta. Ce bine cand ai ocazia sa ai oameni cu care sa te sfatuiesti. Esti un sprijin, ca de obicei.
@Ioana: Poate tema separarii e legata si de indiferenta, nu? La Winnicott, mamele sunt de multe ori doar servante ale copilului, si nu prea au o viata independenta de asta, ca sa nu mai zic ca tatii sunt inexistenti in Winnicott.
@Bogdan: Din cate mi-am dat eu seama, indiferenta (inconstienta) e o defensa la care apelam cand nu putem sa ne traim afectele pe deplin. De aceea Freud vorbeste despre indiferenta doar o singura data in "Pulsiuni si destine ale pulsiunilor" referindu-se la ea ca la alternativa la ambivalenta. Nu e o pulsiune de sine-statatoare.
Cat despre separare si indiferenta, da, nu ne putem separa fara sa devenim indiferenti la suferinta, pierderea, nevoia, dorinta celuilalt. Ne alegem pe noi in detrimentul celuilalt. E agresivitate in indiferenta asta, dar nu e nimic mai sanatos decat indiferenta adolescentului care isi proiecteaza plecarea de acasa. Cei care pleaca stiu cum e sa nu-ti pese de suferinta parintilor, nu-i asa?
Tatii nu existau la Winnicott pentru ca nu ei veneau cu copiii la consultatie. Iar mama este "prea prezenta" pentru ca W. se lovea tot timpul de ea…