Cunoasterea relationala implicita sau ce inseamna a fi cu celalalt (II)

Prezint in acest text a doua parte a rezumatului lucrarii The Foundational Level of Psychodynamic Meaning: Implicit Process in Relation to Conflict, Defense and the Dynamic Unconscious publicata de Grupul de Studiu al Procesului de Schimbare din Boston in 2002 (prima parte, aici).

Pattern-ul evitant operează complet la nivelul local implicit, dureaza numai cateva secunde şi este executat la fiecare mişcare relaţională. In clinica, pattern-ul evitant al pacientului este vizibil prin evitarea de catre acesta a intimitatii si apropierii de psihanalist, precum şi prin tendinţa de a diminua semnificaţia ataşamentului relaţional.

Într-un exemplu dintr-o casetă filmată, după ce mama l-a lăsat în laborator cu un asistent, băieţelul de 18 luni stă la uşă, ignorând propunerile asistentului, strigând-o pe mamă, lovind uşa închisă prin care a plecat ea. Când ea s-a întors, el e încă la uşă, dar, imediat ce a văzut-o, se intoarce cu spatele şi începe sa se indrepte în direcţia opusă mamei lui. În ciuda încercării lui de a scăpa, ea il ajunge şi il apuca neglijent sub braţe să-l prindă, ţinându-l la o distanţă semnificativă de corpul ei. El protestează împingându-se departe de umerii ei şi arătându-şi rezistenţa. Mama sa zâmbeşte crispat peste tipetele lui, dar pana la urma cooperează şi îl pune jos. El fuge de ea catre un perete indepartat al camerei, tinandu-si capul si umerii intr-o postura prabusita, invinsa. Conflictul izbitor in raspunsurile baiatului pot parea dramatice in schimbarea sa brusca de la lovirea indelungata a usii si strigarea dupa mama lui si fuga departe de ea atat de repede dupa ce ea a reaparut.

E dificil de explicat acest comportament in termenii unui set coerent de motive si scopuri.

Conflictul este de asemenea observabil timpuriu in primul an de viata. De exemplu, intr-o consultatie clinica cu o mama si fiul ei in varsta de doua luni, mama si bebelusul interactioneaza intr-o modalitate infantila. Mama e foarte activa, foarte expresiva emotional, dar se exprima un pic prea intens pentru bebelus. Vocea ei este prea ridicata, sincronizarea sa e prea rapida, trecerile sale in exprimare sunt prea abrupte. Bebelusul se uita la ea cu ochi mari si un tonus incordat alternandu-si expresiile pentru o perioada lunga intre placere si suferinta. Copilul este in conflict. Pe de o parte vrea sa se bucure de interactiunea cu ea; pe de alta parte interactiunea este prea intensa pentru el si se afla la limita dintre a se indeparta de mama si a cadea intr-o stare de suferinta. Multi autori au descris de asemenea comportamentul conflictual in primul an de viata.

Comportamentele defensive ale bebelusului in jurul nevoilor de atasament sunt exact evidenta ca putem localiza debutul proceselor defensive in interactiunile implicite nonverbalizate. Deopotriva, schimbarile afective nonconflictuale ca si starile defensive mai conflictuale care pot fi o parte a acelor schimbari sunt bazate pe experientele traite cu altii si nu sunt originate in fenomenele intrapsihice primare.

In timp ce cuvintele incep sa fie folosite in timpul copilariei, pe intregul parcurs al vietii sensul relational continua a fi transmis primar prin retinerea a actelor relationale. Deci de asemenea cuvintele sunt folosite pentru prima data in serviciul procedurilor relationale pe parcursul copilariei, incorporarea cuvintelor in actiuni deja pline de sens nu face sensul acestor actiuni accesibil gandirii reflexive sau reprezentarilor simbolice.

Copilul de trei ani poate fi capabil sa foloseasca termenii „bine” si „rau”, dar nu si-i poate reprezenta constient (sau verbal), ceea ce ii inhiba impulsul de a obtine confort in relatie cu parintele pentru ca retragerea fizica a parintelui sau sau tonul rece al vocii sale comunica dezaprobarea pentru cautarea de catre copil a confortului in relatie. Cele mai multe sensuri s-ar putea sa fie incorporate in aceste proceduri relationale implicite.

In timp ce noi descriem aici manifestarile timpurii ale conflictului in domeniul implicitului, este crucial sa nu echivalam implicitul cu nonverbalul sau preverbalul. Implicitul poate fi foarte bine relevant de catre formele de interactiuni verbale ca si de cele nonverbale. Cumva, aspectele implicite ale sensului nu se afla in continutul cuvintelor insele. Sensul implicit exista, deci vorbim printre randuri asa cum rezumatul anterior din The master a aratat clar. Exista de asemenea forme de conflict care sunt transmise implicit prin interactiunea verbala ca si, la fel de bine, prin interactiunea nonverbala. In timp ce odata cu dezvoltarea schimburile verbale devin din ce in ce mai mult o parte a interactiunilor cu ceilalti, regulile, sintaxa si interactiunile subliniate sunt negociate prin indicii afective si de intentie de la inceputul vietii si sunt rar aparute la nivelul descrierii constiente verbale. In schimb, ele raman o parte a cunoasterii noastre relationale implicite.

Asemenea reguli de interactiune includ asteptari cu privire la ce forme de relatie afectiva pot fi exprimate deschis in relatie, ce forme au nevoie a fi exprimate doar in moduri defensive precum si ceea ce nu poate fi exprimat decat in forme modificate sau dislocate.

Ca si sintaxa care guverneaza limbajul utilizat, noi incepem sa derivam si sa folosim aceste reguli, reguli care structureaza conflictele si apararile noastre, ca parte a cunoasterii noastre relationale procedurale, inainte sa fim capabili de a putea produce vreo descriere verbala constienta cu care se aseamana aceste reguli.

Considerand ca cel mai complex proces de dezvoltare are loc mai tarziu, in perioada verbala facem o eroare si o inversare a teoriei curente. Aceasta versiune de teorie traditionala nu este actualmente congruenta cu intelegerea rolului formelor timpurii de sensuri implicite ca fiind dezvoltate in nivelul profund si fiind baza pentru formele mai tarzii de sens si gandire.

Noi argumentam ca apararile stabilite pe care le vedem in situatia clinica au radacini in structura dialogului dintre cele doua persoane internalizat si se afla in domeniul implicit. Aceste fenomene sunt esenta materialului clinic dinamic. Ele sunt intotdeauna considerate intrapsihice.

Studiile de atasament au demonstrat ca multe pattern-uri defensive nu sunt vazute ca rezultand dintr-un conflict intrapsihic individual sau o perturbare interpersonala limitata unei specifice perioade de dezvoltare. In schimb, aceste pattern-uri defensive apar ca si cum ar constitui una din multele componente mentinute si activate interpersonal in diferite perioade semnificative ale vietii pacientului. Cercetarile developmentale au revelat, de exemplu, ca tendinta copilului de a-si inabusi sentimentele vulnerabile de suparare sau distress si de a muta atentia departe de relatie pe activitati impersonale nu trebuie vazuta ca fiind defense obsesionale rezultate dintr-un control puternic in copilarie. Cercetarile de atasament au evidentiat, de asemenea, manevre defensive in copilarie, cum ar fi evitarea infantila a afectului, dar nu doar in caracterul temperamental al copilului, ci si in raspunsurile comportamentale si afective ale ingrijitorilor, raspunsuri bazate pe modelele proprii de relationare ale ingrijitorilor. Aceasta literatura a demonstrat ca mult din ceea ce a fost vazut pana acum ca provenind din intrapsihic provine mai degraba din matricea interactiva si vine sa constituie apoi domeniul intrapsihic. Nu exista nici o alta separare a domeniului intrapsihic.

Apararile sunt vazute ca partial bazate pe structura schimburilor cu ceilalti semnificativi. In mod curent, reflectia reciproca a enactment-urilor in terapie este vazuta ca pe o sursa bogata de insight. Fiind legat de cunoasterea procedurala implicita, reflectia asupra enactment-urilor dezvaluie o miscare defensiva sau informatie cu privire la afecte. Cercetarile developmentale au stabilit clar ca multe dintre miscarile defensive vizibile in enactment-uri au origini in ambele persoane.

Cu acest nou si bogat punct de vedere a ceea ce se intampla in viata interactiva si afectiva, noi replicam ideea conflictului din structura tripartita cu aceasta diada a punctului de vedere a pattern-ului complex al conflictului dintre directiile intentionale ale self-ului si directiile intentionale a celorlalti semnificativi care sunt reprezentati la nivel implicit.

Freud a fost cartezian cand a separat mintea de fizic. El a conceput gandirea ca derivata dintr-o actiune inhibativa (cred ca e vorba de refulare!). Unii autori, zic autorii, adesea uita ca actiunea a fost prima si apoi gandirea. Exemplul clasic al lui Freud a fost un bebelus infometat care nu se poate angaja intr-o actiune specifica: suptul ca satisfacere a dorintei pentru ca mama nu a fost prezenta. In acord, energia psihica normal directionata catre functiile motorii si senzoriale ale gurii a fost redirectionata si canalizata catre partea perceptiva a mintii pentru a creea o halucinatie a suptului sau bautului. Actiunile inhibate se intorc intr-un produs derivat: fenomenele mentale. Similar, tehnica canapelei si interdictia impotriva „acting in” sau „acting out” a fost de a forta energia psihica intr-o exprimare prin intermediul gandirii, ceea ce poate fi urmat de asociatie libera si cura prin cuvant. 

Rezultatul este un curent intelectual puternic si multe curente moderne in psihanaliza care privilegiaza naratiunea sau interpretarea mai degraba decat actul insusi.

Interdictiile tehnice si teoretice impotriva actiunii, in special „acting in”, au fost de asemenea puse in aplicare de psihanaliza pentru a contine si redirectiona potentialele enactment-uri disruptive ale transferului si contratransferului.

Dam prioritate actiunii fata de gand ? Da si nu. O astfel de intrebare nu face sens din perspectiva contemporana a mintii incorporate si capacitatea pentru participarea centrala a celuilalt. Schimbarea recentei paradigme in stiintele cognitive propune o minte ce nu este independenta, ca entitate separata de corp. In schimb, gandirea insasi necesita si depinde de sentimentele emanate de corp, cum sunt miscarile si actiunile. Intalnirile intersubiective se bazeaza pe oameni cu mintea incorporata care actioneaza si reactioneaza atat fizic, cat si mental. Mie mi-a placut foarte mult aceasta idee!

Pentru a conceptualiza adecvat domeniul Inconstientului, este necesar sa facem o distinctie clara de-a lungul tipurilor de procese implicite. Foarte important, in conceptia lui Freud, inainte de materialul ce poate fi refulat, a fost materialul din domeniul explicit, care se afla in domeniile constient sau inconstient. Freud a echivalat clar inconstientul dinamic cu procesul refularii, dar exista procese ce nu sunt considerate cu necesitate parte a refularii. Aceste procese pot include toate aspectele relatiilor de obiect timpurii, care sunt repuse in act in tratament, toate ariile proceselor mentale care sunt in afara constientei, intr-un fel neintegrate cu alte aspecte ale gandirii si pentru care ele sunt rezistente afective pentru a include acele arii de schimb cu sine si cu celalalt.

Argumentul nostru este ca interactiunile care vin sa constituie cunoasterea relationala implicita sunt psihodinamice. Ele sunt sentimente detinute profund, conflicte si defense. Aceste fenomene au istorie, forta motivationala si sunt in mod clar incarcare de sens psihologic, asa cum sunt in afara constientei, dar nu prin insusirea de-a fi fost refulate. Noi credem ca conceptul de inconstient dinamic si de psihodinamica in general trebuie acum sa cuprinda aceasta arie mai larga de fenomene mentale, incluzand cunoasterea relationala implicita. 

Baiatul de 1 luni care se balansa pe canapea stie ca mama sa este ostila contactului afectiv fizic si nu balansarii sale pe canapea si el incepe clar sa isi reprezinte si sa internalizeze aceasta aversiune cu conflictele si inhibitiile insotitoare. Asteptarile lui dezamagite ar putea fi consecinta istoriei acestor intalniri relationale frustrante. Ar putea fi cu certitudine considerate pline de sens psihodinamic pentru orice analist. Asemenea comportamente sunt o esenta puternica a ceea ce facem fata in fiecare zi cu pacientii nostri. In viziunea noastra, aceste comportamente demonstreaza centralitatea psihodinamica a procesului implicit. Aceste procese constituie domeniul unde are loc inima procesului analitic.

Noi sugeram in schimb ca procesul interactiv insusi este primar si el genereaza materialul de baza din care noi concluzionam ceea ce numim conflict, aparari si fantasme. Din acest miscari, ca experimentate in interactiune, sunt conturate interpretarile psihanalitice. Din asta rezulta ca conflictele si apararile apar si constau din campul interactiunii si ca viata relationala este nivelul profund al experientei. Noi obisnuim sa descriem aspectele repetitive ale acestor strategii relationale, cum sunt conflictul si apararea, ca fiind indicatori secundari ai nivelului profund, dar nu nivelul insusi si care exista independent de experienta traita. Multi au argumentat indelung ca asemenea actiuni relationale sunt inima psihanalizei. Aceste procese relationale au fost pe larg descrise abstract si chiar metaforic, cumva, mai degraba decat in termeni de schimburi specifice care sunt reprezentate la nivel implicit. Noi sugeram ca conflictul si apararea sunt rezultate folositoare, care sunt derivate din nivelul implicit al interactiunii traite. Cumva, acestea sunt secundare. Trecutul este adus in prezent la nivelul experientei traite. Asa cum, nivelul actiunii relationale este baza pentru identificarea psihodinamicii la care psihanalistul va raspunde implicit si interpretativ.