Aflandu-ma in etapa de studiu a psihoterapiei existentialiste si pregatind recenzia cartii Psihoterapia existentiala a lui Yalom, m-am surprins ca cel mai mare efect il are asupra mea capitolul despre Libertate. Dupa existentialisti, omul are patru griji fundamentale: moartea, libertatea, izolarea existentiala si lipsa de sens. Sunt patru griji pe care omul se vede nevoit sa le infrunte si natura solutiei la aceste griji este masura sanatatii sale mentale.
Asadar, in una din seri m-am avantat in „Libertate”, unde Yalom explica urmatoarele: a fi liber este pentru noi aproape ca o povara, pentru ca atunci cand nimic nu iti este impus, tu esti cel care trebuie sa aleaga (scopuri, cai in viata, mijloac, valori etc). Daca tu esti cel care alege, atunci ceea ce ti se intampla, modul in care traiesti si rezultatele pe care le obtii iti pot fi imputate. Este ca si cum cineva, exterior sau interior, luati-o cum vreti, te-ar intreba: ce ai facut cu viata ta si ce ai facut din tine? Din anumite puncte de vedere, dictatura este mai placuta, mai suportabila si avantajoasa decat libertatea fara limite. Pentru ca atunci cand altcineva iti dicteaza destinul, tie nu ti se poate reprosa nimic, pentru ca ce poti face tu, cate optiuni ai? In schimb, libertatea nelimitata impune a alege intre infinit de multe optiuni si a fi responsabil pentru fiecare gest-alegere.
Avand toate aceste notiuni inca in proces de digerare, a doua zi primesc in vizita pentru o discutie psihoterapeutica pe o cunostinta a carei nemultumire se poate sintetiza intr-un inconfort cu slujba actuala, prietenii si timpul petrecut cu acestia intr-un mod nesatisfacator, incredere scazuta in propria persoana, o dezamagire chiar fata de propria persoana dat fiind ca imaginea de sine fusese una buna inainte, spre deosebire de acum. I-am cerut sa-mi relateze o amintire timpurie a unei intamplari unice. Amintirile timpurii sunt folosite de psihoterapeutii adlerieni pentru a ajunge la esenta stilului vietii persoanei, la convingerile despre viata, despre sine si oameni si la scopurile persoanei.
Amintirea lui se rezuma astfel: la varsta de 5 ani, in sala de judecata, la divortul parintilor sai, judecatoarea il intreaba cu cine vrea sa ramana, cu mama sau cu tata. Raspunsul copilului care era foarte speriat a fost ca nu stie cu cine vrea sa stea si ca cel mai bine sa decida ea, judecatoarea, in locul lui.
Nu a fost usor sa rezist ispitei gandului ca tocmai aceasta teama de a alege, care atrage dupa sine refuzul responsabilitatii pentru propriul destin, sta la baza inconfortului trait de catre cunostinta mea.
Urmarea in recenzia cartii Psihoterapia existentiala, in viitorul apropiat.
Foto: [my freedom begins here] wallpaper by Celso Junior
