Liber la interpretări

Mă priveşti, mă priveşti de aproape, tot mai de aproape şi atunci ne jucăm de-a ciclopul, ne privim tot mai de aproape şi ochii se măresc, se apropie între ei, se suprapun, iar ciclopii se privesc, răsuflând descumpăniţi, gurile se întâlnesc şi luptă fierbinte, muşcându-se cu buzele, abia sprijinind limba de dinţi, zbenguindu-se în lăcaşele lor unde un aer greu intră şi iese însoţit de un parfum vechi şi de tăcere. Atunci mâinile mele încearcă să ţi se adâncească în plete, să-ţi mângâie încetişor necuprinsul părului în timp ce ne sărutăm de parc-am avea gura plină de flori sau de peşti, de mişcări vii, de aromă nedesluşită. Şi dacă ne muşcăm durerea e dulce, şi dacă ne sufocăm într-o efemeră şi cumplită sorbire simultană a respiraţiei, moartea aceasta instantanee este frumoasă. Şi nu-i decât o singură salivă şi un singur gust de fruct pârguit, iar eu te simt tremurând lipită de mine precum luna în apă.

 (…)

A fost singura dată când, descumpănit ca un matador fabulos pentru care a ucide înseamnă a reda taurul mării şi marea cerului, o maltrată pe Maga de-a lungul unei nopţi nesfârşite despre care nu mai prea vorbiră apoi, o făcu Pasiphae, o întoarse şi o pătrunse ca pe un adolescent, o cercetă şi-i impuse servituţile celei mai amărâte târfe, o preaslăvi ca pe o constelaţie, o ţinu în braţe mirosind a sânge, îi dădu să-i bea sămânţa ce năpădeşte gura ca o provocare către Logos, i-a supt umbra pântecelui şi a crupei atingându-i apoi chipul pentru a i-l unge cu propria-i esenţă în acest ultim act de cunoaştere pe care numai bărbatul îl poate dărui femeii, o înnebuni cu pielea şi părul şi saliva şi scâncetele lui, o goli până la cea de pe urmă picătură din forţa-i magnifică, o trânti pe pernă şi pe cearşaf simţind-o cum plânge de fericire lipită de faţa lui pe care o nouă ţigară o reda nopţii din cameră şi din hotel.

www.cafegradiva.ro