Arderea obiectului rău în aici-şi-acum

Sa urmarim doua tipuri de grup – cel de psihodrama analitica in felul celui descris in articolul anterior, bazat pe joc, pe constructia unor scene pe care membrii grupului o fac, iar scena se joaca, asociatiile libere si regula non-omisiunii fiind respectate, si un alt tip de grup analitic in care exista o experienta la care grupul participa fara a o putea construi. Pentru a fi mai clar pot spune ca aceasta experienta este o expunere stiintifica sau, la fel de bine, un film ori o alta experienta.

Ceea ce au comun cele doua grupuri este expunerea „aici si acum”. Cu alte cuvinte, in permanenta grupul parcurge o experienta care este mereu in prezentul imediat si care este punctul de referinta exterior si interior ce pune in evidenta relatiile, legaturile, specificul fantasmat al grupului. De asemenea acest „aici si acum” va evidentia foarte clar si apararile grupale impotriva angoaselor, impotriva pericolelor pe care experienta de grup le aduce ca fantasma.

„Aici si acum” este o experienta a visului. Visul se desfasoara mereu „aici si acum”, iar acest spatiu nu este unul care are trecut, prezent si viitor, ci unul atemporal. In vis este spatiul imaginar al visului (visul are mereu o locatie data), grupul are un spatiu de expresie si un spatiu imaginar. Aceste ultime doua tipuri spatiale sunt incluse in scena psihodramatica unde devine o schita. In tipul de grup dat de o expunere sau de un film, teatru, etc. aceste spatii vor fi preluate de opera respectiva si date de specificul ei.

In secventa de psihodrama din articolul precedent vorbeam despre un foc de tabara. Acolo spatiul era reprezentat de o „tabara” situata undeva, fara o locatie anume, ca un spatiu de poveste si care joaca rolul unei schite de reprezentare. Dar in mod real, grupul se aseaza in cerc devenind „un uter” continator daca vom utiliza observatiile lui Anzieu privind spatiile imaginare ale grupului. Iar in mijloc, focul de tabara care este locul de „ardere”, de fascinatie si care lasa locul unei asocieri complexe – poate sa fie la fel de bine locul de depunere a „obiectului rau” care este ars. Aici putem sa vorbim despre rolul pe care il joaca focul de tabara facut in momentul despartirii grupului, dar acest lucru va tine de asociatiile fiecaruia privind propriile focuri de tabara la care a participat.

Cand nu avem jocul psihodramatic, ci un film, vom observa cu usurinta ca asezarile difera. Opera vine cu un spatiu deja mentionat. „Padurea pierduta” aduce despre un spatiu izolat, despre o comunitate care nu exista de tip insula. Filmul Viata si moartea lui Peter Sellers aduce un spatiu al actorului care isi modifica personalitatea, adica un spatiu interior, fiind prin aceasta o invitatie la analiza. Diferitele spatii ale grupului vor fi mereu schitate, ele vor juca rolul de reprezentare in care grupul poate evolua.

Diferenta dintre secventele de joc psihodramatic si cele bazate pe artistic sunt date de un specific. Jocul psihodramatic aduce un neprevazut, un imprevizibil, personajele odata create au o anumita autonomie care este redata ca nimeni nu stie ce vor spune, ce vor face ele. Filmul si chiar teatrul aduc o stabilitate. Intotdeauna personajele vor juca la fel, vor spune aceleasi lucruri. Jocul psihodramatic poate sa fie asociat din aceasta perspectiva cu jocurile video. Acolo avatarul nu se va comporta la fel, sufera modificari si suporta specificul comunitatii virtuale si pe cel al persoanei reale.

Acest tip de grup caruia i se potriveste numele de grup operational este o alta modalitate de abordare care raspunde acelorasi obiective. El permite oferirea unei experiente formative si exploratorii. Nu putem sa omitem in final ca in fata jocului psihodramatic si in relatie cu opera apar frecvent aparari. Cea mai obisnuita este cea in care se incearca intelectualizarea situatiei, dar despre aceasta in alt context.