Era o zi de August extraordinara. Cald, dar nu atat de cald incat sa nu vreau sa ies din casa. M-am gandit la lacul Lamiei si cat de frumos e sa stai relaxat acolo unde lacul face un cot. Ca sa ajungi in apa, trebuie sa calci pe cativa bolovani si apoi, salbatic, lacul se deschide cu totul. Ca sa ajungi la lac, trebuie sa iesi din orasul campus si sa te afunzi in ruralul Indianei.
Lily ma vizita si nu prea stia bine Indiana. Ea s-a nascut in suburbiile Chicago-ului si cred ca nu e obisnuita cu ruralul Indianei. Si eu, evident, stau intr-un campus unde sunt ferit cumva de cultura alba, puternic religioasa si traditionala a Indianei.
Cand iesi din orasul campus, intri in cumva alta lume. Multa lume academica le zice white trash oamenilor care locuiesc in rural. Epitetele astea rasiste sunt intotdeauna ok daca le sunt aplicate albilor. In cultura progresista a campusului american, rasismul se muta subtil de la rasismul fata de negri si asiatici la dispretul fata de oamenii saraci care voteaza cu republicanii si care nu sunt educati. Rasismul nu dispare, dar poate fi considerat neproblematic daca respinge ce simtim noi ca e dureros. Frica de a ajunge acolo – de a fi needucat si sarac – duce la o splitare din asta puternica pentru academici, care muncesc tocmai ca sa evite saracia si lipsa de educatie. White trash e tocmai un mod de a proiecta frica asta, de a o articula prin devalorizarea celuilalt. Daca rasismul e splitare, atunci si liberalii progresisti au splitarile lor.
Ziua era extraordinara, iar catelul cred ca abia astepta sa faca cativa pasi afara din casa. Ne urcam in masina si Lily conduce. Ma uit pe IPod-ul ei si cred ca pun Black Eye Peas. Incep sa dau din cap si sa ma agit. Alunecam pe langa casele cu masini mari, grele, urate si bisericile se multiplica rapid. Suntem deep in rural Indiana.
O intreb pe Lily deodata, fara sa imi dau seama: Cum te simti? Inaintam in the heart of heartland si lucrurile devin mai interesante, NU?
[Imi amintesc ca am mers cu bicicleta la lac anul trecut, iar la intoarcere dintr-o masina niste glumeti au aruncat o sticla cu apa in mine. Aproape ca am cazut de pe bicicleta. Evident, atunci m-am gandit ca astia din rural erau in masina si nu niste frat boys care au bani si care tocmai isi fac educatia la o universitate publica bine cotata in US. Prejudecata mea s-a activat imediat si am speculat imediat ca astia sunt de la tara.]
Lily imi aude intrebarea. Imi raspunde: Da, inaintam in the heart of darkness. Lily e terapeuta in Ann Arbor, Michigan, si ii place terapia care se bazeaza pe mindfulness si schimbarile comportamentale (CBT). Aluzia la heart of darkness, la romanul lui Conrad, era ca incepem sa intram in jungla, adica intr-un spatiu pe care amandoi il asociem amandoi cu lipsa de securitate si cu pericolul.
Simt ca e o usoara anxietate intre noi. Spun ceva despre rasismul meu care ii asociaza pe cei de la tara cu pericolul, Lily tace si conduce in continuare.
Ajungem la lac. Vreau sa intram, dar un paznic ne opreste si ne intreaba de taxa. Am uitat de taxa si nu am marunt la mine sa ii platesc. Imi dau seama ca trebuie sa cautam un magazin de unde putem sa scoatem bani de pe card. Intoarcem masina. Plecam sa cautam un magazin.
Lily devine usor agitata. Ma intreaba deodata unde mergem si ii spun ca nu stiu. Ii spun ca o sa gasim un magazin in jur.
E normal sa fie agitata si imi dau seama si eu ca sunt agitat. Suntem intr-un spatiu pe care il asociem cu pericolul si anxietatea amndurora e vizibila. Suntem scosi dintr-un plan prestabilit si cautam un loc intr-un spatiu nesigur.
Facem dreapta la un moment dat. Lacul se asterne in fata noastra, dar pare cumva distant, greu de atins. Nu prea spunem multe in masina. Amandoi suntem concentrati sa gasim un loc de unde putem sa scoatem bani de pe card. Deodata, unul din barurile ascunse, cum vezi la tara in Romania, se deschide pe partea dreapta. Doua masini ponosite sunt parcate in fata. Parcam masina si Black Eyes Peas tace.
Deschid usa, ies, si doua motociclete cu doi tipi masivi, in jeci de piele se opresc langa noi. Ma opresc, o astept pe Lily sa iasa din masina si mergem inauntru in bar. In bar, un fum gros, si penumbra. Imi dau seama ca sunt foarte nervos. Deodata ma gandesc la accentul meu, la faptul ca sunt adanc in Indiana. Senzatia ca o sa fiu umilit, ca o sa fiu poate batut aici e foarte puternica.
Imi aduc aminte ca am mai intrat aici si nu m-am simtit foarte expus. Ma uit la Lily. Si ea e foarte agitata.
Putem sa facem din anxietatea noastra un animal. Sau sa o facem materiala, ca pe un sambure pe care amandoi il simtim tare in stomac. Am creat anxietatea asta prin discutia cu the heart of darkness.
Ii cer barmanitei sa imi dea un Diet Coke si zece dolari cash de pe card. Barmanita pare sa inteleaga din prima ce i-am zis. Lily e in continuare foarte agitata. Eu ma simt extrem de speriat. Lily ma intreaba daca barmanita a inteles ce vreau de la ea.
Deodata, din nou, anxietatea e tare. Ca am accent, ca barmanita e de la tara si nu intelege. Imi dau seama ca Lily e nervoasa ca mine si ca amandoi suntem blurati de anxietatea asta. Nu mai gandim clar. Plutim amandoi intr-un spatiu al disocierii, al fricii.
Barmanita intelege din prima ce vreau. Imi da banii inapoi exact.
Lily se duce la baie si apoi iesim. Catelul ne astapta cuminte in masina. Lacul e deodata, mult mai aproape, mult mai real si amandoi incem sa respiram mai bine. Mai adanc.
Imi place mult textul asta. Nu stiu inca de ce anume atat de mult. Poate pentru ca fraza este scurta (si pe mine ma prinde bine stilul asta de scriitura); poate pentru ca textul mi-a dat senzatia de "the heart of lightness" mai degraba decat "darkness"; poate pentru sonoritatea curata din "Incep sa dau din cap si sa ma agit."; poate pentru ca e pur si simplu bine scris. In orice caz, felicitari autorului!
Si mie mi-a placut textul tau, Bogdan! Mi se pare foarte viu, te transpune acolo. Felicitari si din partea mea!
Bogdane, unde "sade" disociatul daca voi sunteti atat de receptivi la anxietatea voastra? Mie mi se pare ca te afli in puterea anxietatii, ba chiar ca ti-o doresti, cumva.
Multumesc de cuvinte bune. Mie imi place cum scrii tu, Alexa, si cred ca invat de la asocierile tale libere. Ce e fain si socant in ce citesc eu cand scrii este placerea cu care scrii.
Relationalii mei sunt alive and kicking, si ma bucur sa o aud pe Ioana. Ne intoarcem la povestea noastra cu disociatul. Pai eu vad asa lucrurile: daca exista anxietate, ea este intr-o parte a mintii. Evident, ea poate lua un control mai mare, daca nu o vad. Poate exista dorinta ca anxietatea asta sa aiba control, ca imi da o senzatie de usurare. Asa ca disociatul asta, ca zic ca tine, 'sade' in permanenta in mintea mea, sau as zice eu e activat de campuri interpersonale si sociale. In cazul de fata disociatul e produs interpersonal, prin activarea unei frici care e produsa intre noi. Eu tind sa ma uit la oameni ca niste 'anxiety mules' care umbla din loc in loc si cara anxietatea si disociatul cu ei. Daca esti in raza unor mules din astia care sunt foarte producatori de anxietate, incepi si tu sa o simti puternic. Sunt curios daca ce zic face sens, tinand cont de discutiile noastre (deja) mai vechi.
f frumoasa povestirea