Shangbo e o tibetana micuta, cu parul negru sarmos si cu un zambet timid. Fata ei are ceva din fata tarancilor care tocmai s-au intors de la camp – are un soi de negreata, ca si cum mici bucati de pamant inca ii sunt pe fata. A aparut de dimineata la usa si mi-a spus ca e prietena lui Chuck. Eram cam confuz, trebuia sa imi amintesc cine e Chuck si am strigat-o pe Nancy sa vina sa stea de vorba cu ea.
Mai tarziu, Nancy ma striga ea si imi dau seama ca micuta tibetana are nevoie de ajutor. Stam pe canapea si Nancy imi zice povestea ei. Shangbo a locuit langa centrul zen de langa noi si sotul ei a dat-o afara. De dimineata sta la un vecin, Chuck, si are nevoie de ajutor. Mancare, loc de stat, slujba orice. Sotul ei a adus-o din Tibet, dupa ce au fost casatoriti pentru patru ani, si vrea sa divorteze acum. O intreb daca are carte verde si spune ca da. Ii spun ca legal sotul nu poate sa o deporteze si fata ei se largeste intr-un zambet mare.
Mi-am dat seama imediat ca Shangbo este intr-o situatie disperata. In plin scandal familial, in tara straina, cu o engleza buna, dar sovaielnica, fara familie, fara bani, fara ajutor. Am simtit o tarie, o duritate extraordinara in corpul ei, ca si cum trebuie sa inoate in contra curentului. In duritatea ei Shangbo are ceva dintr-un copil pierdut care striga dupa ajutor. Si din siguranta aproape inconstienta ca se va descurca. Am simtit ca, instinctiv, vreau sa fac contact cu ea emotional, sa ii transmit inconstient ca are ajutor aici, la casa vecinilor si ca exista o iesire din situatia ei. Shangbo are o fermitate sigura, dar simteam inconstient mana unui copil abandonat care se intinde dupa ajutor.
Am stat un pic de vorba despre ce se intampla cu ea, in ce situatie e si ce posibilitati are. I-am dat telefonul meu si i-am spus sa ma sune daca are nevoie sa mearga in oras, pentru ca nu are masina si trebuie sa isi gaseasca loc de stat.
A doua zi, o voce imperativa ma scoate din calculator si imi spune cateva minute o poveste din care nu inteleg nimic. Imi dau seama ca vorbesc cu Shangbo. Inteleg ca vrea sa mearga la servicii sociale si sa aplice pentru tichete de masa. Ii spun sa vina in zece minute.
Sun la servicii sociale si imi spun sa vin maine pentru ca au program doar intre 8 a. m. si 11 a. m. Ma gandesc la alte posibilitati de ajutor: sa margem laSalvation Army sa intrebam de ajutor si la centrul zen unde poate ar putea sa gaseasca unde sa stea. Ne urcam in masina si de data asta nu imi e rusine de hainele mele murdare din spatele masinii. Imi verific cd-ul si imi dau seama ca am o trupa punk, violent femmes, si ma intreb daca e cea mai apropiata atmosfera pentru Shangbo acum. Bine, fac munca sociala acum, dar trebuie neaparat sa am blisters in the sun in fundal?
Shangbo pare cumva lipita de scaun. Nici nu stiu daca intelege ce asculta. Ma rog, poate astea sunt doar asumptiile mele colonialiste. Sau poate ca as vrea sa o vad dand din cap haotic si suparat, in ritmul sacadat la unui cantec al unei trupe de colegiu intr-un oras din Midwest, plina de anxietate sexuala si plictiseala provinciala.
Conduc incet prin oras si pun intrebari simple. Cand a venit in Ann Arbor, ce facea inainte si ce se intampla cu ea. Intre timp, cat ea vorbeste, imi dau seama ca ma mut din fantezia mea violent femmes in alta fantezie cu mine ca asistent social ajutandu-i pe imigranti sa se integreze. Ma imaginez ca luptatorul pentru justitie sociala, zbatandu-se cu fortele intunericului. Ma imaginez ca luptatorul pentru dreptate, care, masculin, ii arata femeii parasite si abandonate ca exista speranta in lumea asta cruda. Ma simt infoiat, si bine. Imi mestec fanteziile incet, e dimineata, vremea e superba si, in fond, simt ca facem ceva productiv.
Ea ma intreaba despre situatia mea, ii povestesc cum s-a intamplat cu cartea verde la mine. Ajungem la templu, preoteasa zen nu e acolo, dar vorbim cu cineva care ne asigura ca se poate gasi un loc daca Shangbo vorbeste cu preoteasa. Ne mutam de acolo si conduc lenes prin oras. La un moment dat casc. Ea ma intreaba de ce fac asta si eu zic, stii sunt cam lenes in dimineata asta si casc. La care Shangbo imi zice ceva care ma lasa masca: uite, iti zic in gluma, tu ai casa asigurata, traiesti cu Mike si Nancy, ai parinti, casti, ca ma rog, ce ai de facut!
Dau banda incet inapoi in cap si incerc sa imi dau seama de unde a aparut asta. Ma intreb ce am zis ca sa provoc reactia asta.
Shangbo, care parca vrea sa se lipeasca de un stereotip din asta al asiaticului cuminte si politicos, sa plesneasca?
Aha, inainte de replicile despre cascat, de fapt i-am spus: Stii, sunt cam lenes, stii ce inseamna lenes, nu? Poate ca replica mea, ca o intreb daca stie ce inseamna lenes o face nervoasa. Poate ca si-a simtit atacat nivelul de engleza. Din proprie experienta, vorbitorii ne-nativi de engleza devin nervosi cand engleza le este verificata. Poate ca contrastul asta, intre existenta mea aparent aranjata, traind cu o familie de artisti, si ea, care e disperata si cauta un loc de stat, poate ca asta a facut-o sa plesneasca un pic. Oricum, m-a lasat masca. Imi dau seama ca se afla intr-o situatie foarte complicata si ca este nesigura.
Conduc in continuare. Nu stiu de ce, dar o intreb ce fac parintii ei. Imi spune ca amandoi parintii sunt morti. Are o frate si o sora, si amandoi sunt mai in varsta.
Ceva s-a schimbat in mine cand Shangbo a plesnit. Ma intreb ce. Poate ca fantezia asta a mea a salvatorului – pe care o mestecam in timp ce discutam – a provocat-o sa imi arate furia ei? Poate ca ideea asta ca sunt lenes, ca sunt vulnerabil, a facut-o sa devina rautaciosa? Nu voi sti niciodata. Dar parca furia lui Shangbo a adus ceva nou in relatie, un fel de curent de realitate, care m-a scos pe mine din simpla fantezie progresista. A provocat un scurt-circuit, ca si cum Shangbo mi-a zis: sunt aici, sunt disperata, e rau, si sunt mai mult decat biata asta victima pe care tu te imaginezi ca o salvezi. Furia asta reala, furia asta directa pe am simtit-o imi zice ca Shangbo are multe resurse sa supravietuiasca. Cu o persoana de care depinde pentru ajutor, Shangbo poate sa plesneasca si sa stie ca e in siguranta. Nu pot sa ma impiedic sa fiu cumva gelos pe ea. Cred ca e mai puternica decat ma asteptam.
Maine dimineata o duc la servicii sociale pentru tichete de masa.
...va solicităm sprijinul, dragă cititoare, dragă cititorule. Audiența noastră a crescut foarte mult, cu deosebire în ultima vreme. Cafe Gradiva - Cultură, societate, psihoterapie este o publicație online unică, din câte cunoaștem, prin profil editorial, format și continuitate. Din 2007, am publicat mii de articole, eseuri, interviuri, știri, corespondențe și transmisiuni de la evenimente locale, naționale și internaționale, recenzii și cronici, anchete, sinteze și dosare, pictoriale, sondaje, opinii și comentarii - scrise, video, audio și grafice, de psihanaliză și psihoterapie de varii orientări, de psihiatrie, psihologie și dezvoltare personală, dar și sociale, educaţionale şi comunitare, pentru drepturile omului şi nediscriminare, culturale, literare și artistice, istorice și filosofice. Realizarea lor a presupus, cale de mulți ani, o muncă enormă, uneori „la foc continuu” ori „în direct”, consacrând nopți, weekend-uri și vacanțe. Au fost necesare felurite resurse, implicare și bani, toate în regim de voluntariat.
Faptul că ne citiți și că reveniți mereu ne încurajează și ne arată că suntem pe drumul bun. Ca publicație de tip magazin independentă editorial, nefinanţată, apărând într-o piață media vastă și cu mari resurse, avem nevoie de susținerea dv. pentru a face mai departe jurnalism psi de calitate. Fiecare contribuție de la dv., mai mare sau mai mică, este foarte importantă pentru a putea continua. Susţineţi Cafe Gradiva cu 1 euro sau mai mult - durează doar un minut. Vă mulţumim!
Cafe Gradiva - Cultură, societate, psihoterapie este un magazin online de psihologie, psihoterapie, psihanaliză şi psihiatrie şi cu deschidere spre sfera artistică şi culturală, educaţională, socială şi a proiectelor comunitare.
Foarte captivanta relatarea ta, mi-a placut foarte mult! 🙂 O sa-mi permit sa zic si eu ceva de Shangbo, indiferent care este realitatea ei de dincolo de textul tau (acum imi trece prin minte ca psihanaliza se aplica mai bine la personaje literare decat la cele reale unde risti sa fii salbatic mai ales daca nu le cunosti personal)! Este posibil ca intrebarea daca stie ce inseamna lenes sa nu ii fi atins "stiutul" englezei ci daca a fost vreodata si ea lenesa/relaxata. Mai departe, sunt de acord cu tine ca pare o persoana care isi permite sa spuna ce simte si sa se simta in siguranta in acelasi timp. Insa, limita aceasta a fost depasita cumva, ajungand, din cauza relatiei cu acest sot, in aceasta situatie (e interesant care o fi limita dintre mecanismele autodistructive si cele de supravietuire).
Si mie mi-a placut povestirea foarte mult. Scrisa cumva in genul romanului politist a la Dashiell Hammett sau Raymond Chandler. Ca si cum ai fi un fel de Philip Marlowe al relationalitatii 🙂 Mi se pare ca analizezi relatia si contextul foarte bine. Altfel, eu cred ca ai ajutat-o realmente, practic, concret. Ma intreb de aceea daca totul poate fi incarcat in contul "fanteziei salvatoare". N-as zice ca e totul in fantasma. Pe ansamblu, imi place mult autoanaliza stereotipurilor, felul in care esti atent la diferentele culturale.
Sunteti foarte draguti amandoi, si cred ca de asta imi place mie Gradiva!
Sunt de acord cu Georgiana ca poate ne permitem sa interpretam mai mult cand e vorba de fictiune sau de personaje pe care le stim mai putin, si putem noi sa punem carne pe ele. Pana la urma, interpretarea e munca de imaginatie si cumva suntem mai relaxati cand e vorba de personaje pe care la creem noi. De multe ori imi place cum sunt desfacute cazurile de psihoterapeuti pentru ca sunt povesti, sunt mici naratiuni in care terapeutul 'inventeaza' un personaj. Evident, riscurile de confidentialitate sunt mult mai mari in acea situatie.
Foarte faina remarca despre cuvanul lenes. De acord, cred ca faptul ca Shangbo trebuia sa isi gaseasca de lucru imediat, si ca nu isi permitea sa fie relaxata, a facut-o sa aiba un conflict puternic si sa rabufneasca. Inca sunt uimit ca a avut puterea sa 'plesneasca' in conditiile in care depindea de mine, ca sa fi dusa cu masina. Inca ma gandesc la asta, si la taria ei. Si cred ca ai dreptate, poate asta sa fie un indiciu si de comportament distructiv.
Mie imi place mult Chandler, Dorin, asa ca ma uit la ce comparatia ta fara jena:) Da, ai dreptate, am ajutat-o concret, mai ales ca a capatat tichetele de masa, care sunt in jur de $200-300, si ca am dus-o si sa caute de munca. Dar asta nu inseamna ca 'fantezia salvatorului', zic eu, nu e mecanismul principal de motivatie aici. Ma rog, greu de despartit cateodata cata fantasma si cata realitate!
Da, chestia cu diferentele culturale o sa mai apara in ce scriu, cu un unghi psihologic, bineinteles!
Mersi pentru "dragutenie", Bogdan! Vad ca toata lumea spune asta. 🙂 Cred ca aici, fantasma ta de salvare e foarte sanatoasa pentru ca are un puternic corespondent in realitate, nu inlocuieste realitatea (adica nu in totalitate).
Imi place mult. Sa plesneasca adica sa rabufneasca?
Da, sa rabufneasca.
Foarte captivanta relatarea ta, mi-a placut foarte mult! 🙂 O sa-mi permit sa zic si eu ceva de Shangbo, indiferent care este realitatea ei de dincolo de textul tau (acum imi trece prin minte ca psihanaliza se aplica mai bine la personaje literare decat la cele reale unde risti sa fii salbatic mai ales daca nu le cunosti personal)! Este posibil ca intrebarea daca stie ce inseamna lenes sa nu ii fi atins "stiutul" englezei ci daca a fost vreodata si ea lenesa/relaxata. Mai departe, sunt de acord cu tine ca pare o persoana care isi permite sa spuna ce simte si sa se simta in siguranta in acelasi timp. Insa, limita aceasta a fost depasita cumva, ajungand, din cauza relatiei cu acest sot, in aceasta situatie (e interesant care o fi limita dintre mecanismele autodistructive si cele de supravietuire).
Si mie mi-a placut povestirea foarte mult. Scrisa cumva in genul romanului politist a la Dashiell Hammett sau Raymond Chandler. Ca si cum ai fi un fel de Philip Marlowe al relationalitatii 🙂 Mi se pare ca analizezi relatia si contextul foarte bine. Altfel, eu cred ca ai ajutat-o realmente, practic, concret. Ma intreb de aceea daca totul poate fi incarcat in contul "fanteziei salvatoare". N-as zice ca e totul in fantasma. Pe ansamblu, imi place mult autoanaliza stereotipurilor, felul in care esti atent la diferentele culturale.
Sunteti foarte draguti amandoi, si cred ca de asta imi place mie Gradiva!
Sunt de acord cu Georgiana ca poate ne permitem sa interpretam mai mult cand e vorba de fictiune sau de personaje pe care le stim mai putin, si putem noi sa punem carne pe ele. Pana la urma, interpretarea e munca de imaginatie si cumva suntem mai relaxati cand e vorba de personaje pe care la creem noi. De multe ori imi place cum sunt desfacute cazurile de psihoterapeuti pentru ca sunt povesti, sunt mici naratiuni in care terapeutul 'inventeaza' un personaj. Evident, riscurile de confidentialitate sunt mult mai mari in acea situatie.
Foarte faina remarca despre cuvanul lenes. De acord, cred ca faptul ca Shangbo trebuia sa isi gaseasca de lucru imediat, si ca nu isi permitea sa fie relaxata, a facut-o sa aiba un conflict puternic si sa rabufneasca. Inca sunt uimit ca a avut puterea sa 'plesneasca' in conditiile in care depindea de mine, ca sa fi dusa cu masina. Inca ma gandesc la asta, si la taria ei. Si cred ca ai dreptate, poate asta sa fie un indiciu si de comportament distructiv.
Mie imi place mult Chandler, Dorin, asa ca ma uit la ce comparatia ta fara jena:) Da, ai dreptate, am ajutat-o concret, mai ales ca a capatat tichetele de masa, care sunt in jur de $200-300, si ca am dus-o si sa caute de munca. Dar asta nu inseamna ca 'fantezia salvatorului', zic eu, nu e mecanismul principal de motivatie aici. Ma rog, greu de despartit cateodata cata fantasma si cata realitate!
Da, chestia cu diferentele culturale o sa mai apara in ce scriu, cu un unghi psihologic, bineinteles!
Mersi pentru "dragutenie", Bogdan! Vad ca toata lumea spune asta. 🙂
Cred ca aici, fantasma ta de salvare e foarte sanatoasa pentru ca are un puternic corespondent in realitate, nu inlocuieste realitatea (adica nu in totalitate).