Inaugurăm astăzi dosarul toamnei 2011, grupat tematic în jurul unui eveniment de excepţie, nu doar pentru jungieni, ci şi într-un plan mai larg cultural: publicarea, la 1 septembrie 2011, în traducere românească, a operei fundamentale a lui C. G. Jung, Cartea roşie (Editura Trei, traducere de Viorica Nişcov – din germană şi Simona Reghintovschi – din engleză).
Apărută în condiţii grafice excepţionale, la numai doi ani după inauguratoarea ediţie în engleză, masiva Carte roşie reprezintă cheia de boltă pentru întreaga operă jungiană, aşa cum o spune însuşi autorul; „reactorul nuclear” al acesteia, cum o caracterizează istoricul Sonu Shamdasani. Aici, în centrul perioadei psihotice a lui Jung, îşi au originea concepte definitorii ale psihologiei analitice, precum „inconştient colectiv”, „arhetip”, „anima”, „imaginaţie activă” ş. a. Lucrând-o o viaţă întreagă şi aprofundându-i mereu sensurile şi neînţelesurile (dar considerând-o neterminată, chiar la finalul vieţii, ceea ce se pare că a cântărit cumva la nepublicarea ei atunci), Jung se va simţi definit în cea mai mare măsură de rodul acelei perioade atât de tulburi şi pline de necunoscut, 1912 / 1913 – 1918 / 1919 (dar cu reverberaţii până prin 1930; reluată apoi – cartea – după război). Atât în timpul vieţii sale, cât şi după dispariţia sa în 1961, Jung nu a pus această carte decât într-o circulaţie extrem de restrânsă: în familie şi într-un cerc foarte mic de intimi. A fost o carte ţinută la secret – într-un sens propriu chiar, începând cu anii ’80, când a fost depusă într-un seif elveţian.
Vom discuta în dosarul toamnei despre această operă-cheie – despre cea mai importantă carte încă nepublicată din istoria psihologiei, cum era denumită până acum doi ani; ca şi despre, în plan mai general, copilăria, viaţa şi opera lui Jung – cu puncte de vedere şi articole ale moştenitorului Ulrich Hoerni, ale istoricului Sonu Shamdasani, ale biografei Deirdre Bair şi ale lui Jung însuşi. Vom publica extrase şi fotografii în premieră din Cartea roşie şi vom asculta punctele de vedere ale editorilor români, respectiv ale psihanalistului şi filosofului Vasile Dem. Zamfirescu, directorul general al Editurii Trei, ale psihanalistei şi traducătoarei Simona Reghintovschi, precum şi ale jurnalistului şi fenomenologului Victor Popescu – căruia îi exprim aici gratitudinea mea pentru contribuţia sa decisivă la realizarea dosarului. Mulţumiri deosebite doresc să adresez de asemenea Editurii Trei, pentru articolele şi interviurile acordate cu atâta promptitudine, ca şi pentru permisiunea reproducerii unor texte şi imagini.
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Am gasit un pdf in engleza acum vreo juma de an, cand cautam cu totul altceva dar asta este…(era un cuvant serendipity daca l-am scris corect). Recunosc n-am citit cartea doar m-am uitat la poze(cat de infantil e asta!).
Imi pare rau ca Ana nu mai e printre noi sa o vada.
Mary
Tocmai ilustratiile fac cartea, de ce-ar fi infantil 🙂
Imi place Jung pentru ca si el era introvertit ca si mine, si deasemenea in copilarie am trecut prin cateva experiente asemanatoare cu ale lui (un fel de obsesii religioase), dar apoi viata mea a luat o alta turnura.
Insa m-a frapat ca pot exista asemanari intre un baiat elvetian din secolul trecut si o fata din Romania anilor 90.
Deasemena si pentru mine pictura reprezinta un mod de a-mi exprima emotiile, as fi vrut sa ma inspir putin din ce-a pictat el.
Nu sunt de acord cu ideile lui ca femeile ar fi atehnice, la mine la facultate(Informatica) e adevarat suntem 1/3 fete si 2/3 baieti iar in Politehnica sunt si mai putine, e adevarat ca prin natura mea sunt mai degraba umanista, dar cred ca e mai folositor pentru societate ca si femeile sa faca o munca productiva in mod direct decat sa se ocupe de gospodarie si atat, sau sa fie in cel mai bun caz profesoare. Ideile astea sunt prea conservatoare si cred ca devin tot mai neadevarate.
Avea dreptate la teoria cu anima si animus, chiar eu a trebuit sa dezvolt o gramada de trasaturi de caracter masculine (sa ma masculinizez sufleteste) ca sa ma pot adapta la cerintele vietii pana la urma.
Insa un adevar foarte mare este ca oamenii neglijeaza aspectele emotionale si sufletesti care-i individualizeaza. Dar cred ca urmarirea realizarii profesionale(si deci a sigurantei de zi cu zi)nu intra in conflict cu procesul de individuatie. Sper si imi place sa cred ca se poate gasi o cale de mijloc.
Maria