Seminarul a avut loc la manastirea numita Couvent de la Tourette, care este locuita de calugari dominicani, dar care gazduieste si numeroase expozitii, seminarii, grupuri de studiu. Este aproape de Lyon, la liziera padurii si este construita in 1960 de catre Le Corbusier.
Asa cum Didier Anzieu si alti psihanalisti care s-au ocupat de grup recomanda, astfel de manifestari se tin intr-un loc izolat care sa faciliteze legaturile dintre membrii grupului si sa reduca preocuparea lor pentru lumea exterioara. Am putea spune ca acest loc izolat, departe de oras, de orice sat, de magazine, de restaurante, de locuri de distractie etc. este echivalentul grupal al pozitiei „intins pe divan”, care are acelasi scop – de a reduce motricitatea si contactul cu lumea exterioara, reala si de a favoriza travaliul interior. Acesta a fost motivul alegerii acestei manastiri ca loc de desfasurare a seminarului dedicat animatorilor de grup, de catre cele doua psihanaliste: Rosa Jaitin si Christiane Joubert.
 |
| Mănăstirea Couvent de la Tourette |
Obiectivele seminarului au fost:
- Identificarea axelor teoretice in practica celor care lucreaza cu grupuri;
- Aprofundarea conceptelor care permit animarea grupurilor pornind de la trairile animatorului;
- Gasirea obstacolelor si continerea angoaselor pe care rezistenta grupala le provoaca animatorilor.
Grupul a fost format in acest an din 29 de persoane, in majoritate psihologi din Franta. Tehnica de lucru este cunoscuta de cei care au o formare la Apsylien si este numita „multiplicare pluridramatica”. Conceptul pe care se sprijina aceasta tehnica este asocierea scenelor precum asocierea libera din psihanaliza clasica.
Tehnica cuprinde mai intai impartirea grupului mare in grupuri mici (5-8 persoane) si apoi construirea de fiecare grup a unei scene pornind de la temerilor participantilor in privinta lucrului cu grupuri. Scena se numeste „profesionala” pentru ca se construieste plecand de la situatii intalnite in practica profesionala. Dupa ce fiecare grup joaca scena profesionala, are loc o reflectie asupra propriilor stari, emotii si ganduri ale celor care a jucat. Asta permite o elaborare secundara, in cuvinte de aceasta data si permite aducerea la suprafata a trairilor pe care scena le-a suscitat in fiecare.
Prima parte a zilei de sambata a fost asadar inceputa cu aspecte teoretice despre angoasele traite in grup si despre dinamica grupului urmate de lantul asociativ al acestor scene profesionale. Scena profesionala este construita si jucata de un grup, ceea ce permite interfantasmatizarea si circularea afectelor intre membrii grupului. Jucarea ei aduce o elaborare prin transformarea a ceea ce era o teama intr-o actiune. Astfel toti ceilalti sunt invitati sa simta impreuna cu cei care joaca si vor asocia in mintea lor cele vazute, auzite si simtite cu cele traite de ei insisi.
A doua parte a zilei a inceput cu un exercitiu de reverie privitor succesiunea separarilor de familie si grupuri din viata fiecaruia (plecarea la gradinita, inceperea scolii, plecarea la liceu, facultate, inceputul vietii profesionale), ceea ce a deschis calea catre construirea celei de-a doua scene, numita consonanta, adica scena familiala. Grupurile au construit de aceasta data o scena familiala, evocata de scena profesionala anterioara si de elaborarea ei. Au aparut pe scena situatii angoasante din familii construite de fiecare grup, care au adus la suprafata angoasele subiacente celor profesionale. Sfarsitul primei zile a fost o elaborare grupala a scenelor familiale consonante.
A doua zi a inceput cu un lant asociativ al grupului care a incercat sa elaboreze impreuna experiente si trairi legate de locul in care ne aflam, experiente onirice grupale si asocieri legate de ziua precedenta si de impactul scenelor asupra grupului. Apoi, fiecare grup a construit scena rezultanta care este o re-construire a scenei profesionale initiale, in urma elaborarii grupale. Jucarea acestei scene a aratat modificarile suferite de scena profesionala initiala si a permis o noua analiza a angoaselor grupale.
Grupul a beneficiat in incheierea seminarului de o tehnica de mediere numita „foto-limbaj” (photo-langage), cu care eu am luat contact prima data si pe care o voi descrie pentru voi. Este vorba despre o tehnica de mediere cu ajutorul unui set de fotografii realizate de o echipa formata dintr-un psihanalist si un fotograf. Tehnica se foloseste in grupurile pentru adulti, grupuri de formare, dar si grupuri de adolescenti. Initial, grupul nu vede fotografiile, dar primeste de la moderator un consemn in functie de care fiecare participant va alege o fotografie, fara sa o ia. Este vorba de a privi fotografiile si a alege una, avand in minte consemnul. Pentru grupul nostru consemnul a fost „experienta acestor doua zile”. Apoi grupul revine si merge din nou pentru a lua fiecare fotografia aleasa anterior. In cazul in care un participant nu mai gaseste fotografia pe care o alesese anterior, nu trebuie sa aleaga alta. Astfel se va vedea ca o fotografie a fost aleasa de mai multi participanti si fiecare va vorbi despre ce simte in legatura cu ea. Dupa ce fiecare a vorbit despre trairile si asocierile proprii legate de fotografie si consemn, depune fotografia in centrul grupului. O specificitate a acestei tehnici este ca moderatorii participa si ei la fel ca si membrii grupului. Aceasta experienta de punere in comun a experientelor din cele doua zile a fost mediata de tehnica foto-limbajului, care a permis grupului sa faca un travaliu de separare si de incheiere a seminarului.
