Bogdan Ion: Tratamentul informat de feedback si practica bazata pe evidente – utilitate sau necesitate in asistarea traumei?

Lector univ. dr. Bogdan Ion este psihoterapeut si vicepresedinte al Comitetului Stiintific al Congresului National de Psihotraumatologie. In cadrul acestui eveniment, a prezentat lucrarea „Tratamentul informat de feedback si practica bazata pe evidente – utilitate sau necesitate in asistarea traumei?”.

Doua concepte sunt avute in vedere: tratamentul bazat pe feedback si practica bazata pe evidenta. Primul concept se refera la importanta de a cere permanent acordul si feedback-ul pacientului cu privire la desfasurarea terapiei. Evidentele sunt rezultate ale cercetarii. Care este relatia dintre evidenta si practica? Scolile de psihoterapie au incercat initial sa isi dovedeasca evidenta pe baza rezultatelor din practica. Insa concurenta dintre scoli nu dovedeste ca o scoala este mai buna decat alta. Baza lor comuna consta in rezultat.

Pana unde sunt utile evidentele rezultate din cercetarea practica si la ce servesc? Sunt costisitoare si percepute ca prea teoretice. Prezinta dificultati de implementare deoarece este dificil sa generalizezi aceste rezultate – e dificil de stabilit esantioane reprezentative. De asemenea, cercetarile sunt de obicei bazate pe variabile care coreleaza prea putin cu rezultatele (deoarece tehnica conteaza foarte putin); ar trebui sa se centreze pe aspecte care se coreleaza mai mult cu rezultatele. Rezultatele cercetarilor impun terapeutului ca Trebuie facut intr-un anumit fel!, ceea ce poate restrictiona mult actul terapeutic. Retestarea si a fi deschis la eroare ne ajuta sa retinem mai bine decat repetarea.

Ce aspecte se coreleaza cu rezultatele?

De asemenea, responsabilitatea angajarii pacientului in terapie o are preponderent psihoterapeutul – ne spune lectorul – si mai putin tine de pacient si de capacitatea lui de a se angaja intr-un asemenea demers. Eu ma intreb daca nu cumva aceste impartiri proportionale nu au mai mult un sens didactic, dorind sa subliniem cu el unul sau altul din aspectele deopotriva de importante si problematice ale unui asemenea demers…

Persoana terapeutului conteaza mai mult decat metoda – se pare ca este o idee la care se adera astazi pe scara larga si cred ca decurge din viziunea relationala ce insoteste ca un fir rosu cam toate orientarile terapeutice.

Alte idei notate de mine: terapeutul nu poate face in general predictii (anticipari exacte) ale rezultatelor terapiei. Insa despre calitatea relatiei terapeutice se pot face predictii: adica putem anticipa modul in care clientul traieste relatia cu terapeutul.

Ce inseamna aceste doua lucruri ? Pentru mine, ca psihanalist, ideile acestea rezoneaza cam asa: multe persoane care ajung la primele sedinte in cabinet intreaba mai mult sau mai putin direct despre promisiunile pe care le poate obtine privind tratamentul; aceasta abordare a psihoterapiei de catre public cred ca isi are provenienta si in cultura mai raspandita privind interventiile medicale unde expectatiile au o mai mare si directa legatura cu rezultatele. Este destul de dificil uneori sa explici unui solicitant sau viitor pacient ca psihoterapia nu este un program care se adreseaza direct simptomelor sale, ci ca acestea se pot remite pe parcursul curei daca relatia terapeutica merge bine. Dar este esential, cred, deopotriva pentru pacient si terapeut, ca acesta din urma sa faca predictii cu privire la relatie, la posibilitatea intreprinderii unui astfel de demers, adica la sansele pe care pacientul le are de a se angaja intr-o relatie care sa mearga bine. Ce inseamna sa mearga bine este o discutie mai lunga, dar facand o mica paranteza putem spune sa decizi in mod responsabil daca incepi sa lucrezi sau nu cu acel pacient.

In sensul acesta a mers si prezentarea, pentru ca lectorul a afirmat cu mult curaj faptul ca psihoterapeutul poate avea si efect negativ asupra clientului. A enumerat patru riscuri: