Brînduşa Orăşanu: Spaţiul şi timpul contratransferului

Prima prezentare în plen i-a aparţinut psihanalistei Brînduşa Orăşanu care, urmându-şi o preocupare mai veche, a tematizat contratransferul în termeni de spaţiu şi timp. Din lucrarea sa densă şi abundentă în referinţe istorice, am reţinut trimiterile la Sigmund Freud şi la ideea inconştientului ca „receptor telefonic”, la Melanie Klein, precum şi la Paula Heimann şi Heinrich Racker – două nume fundamentale în discuţiile despre utilizarea contratransferului, care vor mai reveni în decursul acestei prime zile.

Poate gândi analistul în timp ce acţionează? Ar fi dezirabil, arată dna Brînduşa Orăşanu. Dar nu şi posibil, se impune prin urmare o alternanţă între gândire şi acţiune. Munca analistului se împarte între împărtăşirea trăirilor pacientului şi interpretare, care reprezintă, fireşte, o detaşare. Activitatea analistului a fost uneori comparată cu activitatea onirică transformatoare, analiza oferind un fel de spaţiu oniric, unde pe de o parte se creează timp, pe de altă parte acesta este internalizat de analist. Dilatarea spaţiului şi a timpului îi dă analistului posibilitatea de a observa mişcările din spaţiul analitic, ca şi pe cele din propriul său spaţiu interior.

Ca vignetă clinică, dna Orăşanu a ales un caz din tinereţea lui W. R. Bion, care este chiar cel al marelui dramaturg Samuel Beckett. Comentariile îi aparţin lui Didier Anzieu, care a arătat cum Beckett, după o perioadă bună în analiză, a început să se simtă tot mai rău. În această situaţie, Bion îi cere să se separe de mamă, la care Beckett ţine foarte mult. Pacientul se opune însă, coalizându-se în schimb cu mama şi chiar ieşind din analiză. Anzieu arată că Bion avea dreptate în ceea ce gândea, dar nu trebuia să şi spună: Beckett ar fi trebuit să fie capabil să se separe singur. Ceea ce dezvăluie îndemnul lui Bion este contratransferul său. Subestimat nu a fost doar transferul matern, ci Beckett însuşi, în iubirea pentru mamă.

În intervenţia sa, Giampaolo Kluzer, discutantul prezentării, s-a concentrat asupra aspectului istoric al conceptului de contratransfer (în 1910). Intenţia lui Freud a fost, venind dinspre Charcot şi Bernheim, să creeze o teorie care să reprezinte o ruptură cu sugestia şi cu hipnotismul, respectiv un cadru terapeutic nou. Astfel, la început, termenul de contratransfer este utilizat doar prin opoziţie cu cel de transfer. Această încercare de a elimina elementele de sugestie şi hipnotism l-a împiedicat pe Freud să vadă rolul şi istoria personale ale analistului. A fost sarcina postfreudienilor să le conştientizeze în importanţa lor pentru analiză.

Luând cuvântul din sală, dl Franco de Massi a opinat că Freud n-a vorbit deschis despre contratransfer pentru că a crezut că nu e un bun argument (pentru psihanaliză?), pentru că un argument prea complicat, pentru că reprezintă o reacţie subiectivă a analistului. Freud se referă pentru prima dată la contratransfer într-o scrisoare către Jung, legată de povestea binecunoscută azi cu Sabina Spielrein, Freud referindu-se aici la un contratransfer patologic.

Găsesc potrivită drept concluzie a prezentării analogia dnei Brînduşa Orăşanu potrivit căreia a spune azi că psihanalistul este subiectiv seamănă cu a spune că psihanalistul respiră. Desigur că respiră. Întrebarea este cum: mai discret ori mai zgomotos. De aici discuţia se poate deschide către noi puncte de vedere.