Dintre persoanele adulte din România, se estimează că peste 70% au trăit sau vor trăi experienţa a cel puţin unui eveniment traumatic la un moment dat în viaţa lor, iar trauma psihică este responsabilă pentru aproape 50% din totalul problemelor emoţionale şi psihice. Deşi îngrijorătoare, această statistică nu este deloc surprinzătoare de vreme ce un număr deosebit de mare de situaţii de viaţă au potenţial traumatizant, de la separarea de persoanele dragi, situaţiile de abuz ori pierderea locului de muncă şi până la accidente, conflicte ori catastrofe naturale.
Trauma este o reacţie normală la o situaţie anormală. Spre deosebire de stres, care afectează temporar psihicul, acesta tinzând să-şi recapete echilibrul în mod natural, trauma ne diminuează capacitatea de a gestiona problemele cu care ne confruntăm, provocând rupturi la nivelul psihicului.
Oamenii obişnuiesc să spună că „li se rupe sufletul” sau că „îi doare foarte tare”. În urma evenimentului traumatic se pierde ceva din noi, se creează în interiorul nostru o ruptură, ruptură pe care noi, specialiştii, o numim traumă psihică. Rareori însă observăm trauma, cel mai adesea făcându-se vizibile efectele pe care ea le are în viaţa noastră,
explică conf. univ. dr. Diana Vasile, preşedinte al Institutului pentru Studiul şi Tratamentul Traumei şi Preşedinte al Comitetului Ştiinţific al Congresului Naţional de Psihotraumatologie 2011.
Trauma ne poate afecta la nivel emoţional, fizic, cognitiv, comportamental şi relaţional. Anxietatea, fobiile, sentimentele exagerate de frică, vină, ruşine, neputinţă, atacurile de panică pot fi semne că un eveniment în care am fost implicaţi sau la care am fost expuşi şi-a pus amprenta traumatică asupra noastră. Simptomele emoţionale sunt adeseori însoţite de manifestări fizice ale efectelor traumei, printre cele mai comune fiind lipsa apetitului, dificultăţile de somn, scăderea nivelului de energie, disfuncţiile sexuale fiind printre cele mai comune.
De asemenea, nu este deloc neobişnuit ca, din dorinţa de a masca simptomele traumei, unele persoane să adopte comportamente compulsive şi adictive, cum sunt abuzul de alcool, droguri, mâncare. Altele pot manifesta simptome cognitive, precum dificultăţile de concentrare, scăpări de memorie, refuzul de a lua decizii.
De vreme ce traumele se petrec adesea în contextul relaţiilor – spre exemplu, abuzul, abandonul, neglijarea, lipsa suportului celorlalţi, separarea de persoane dragi, efectele traumei pot fi de natură relaţională. Cel mai frecvent ostilitatea, izolarea, problemele sexuale, frica puternică de abandon şi respingere, dorinţa de a-l controla pe celălalt sunt semne ale traumei psihice.
Tratamentul traumei: triada medic de familie – psihiatru – psiholog
Poate că cel mai des situaţiile de traumă le pot observa medicii de familie, căci oamenii vorbesc mult mai frecvent cu aceştia decât ar putea să o facă cu un psiholog sau psihiatru. Astfel, medicul de familie este primul care intervine, trimiţând persoana la un consult de specialitate. Apoi, psihologul poate interveni, dacă simptomele nu sunt atât de grave încât să afecteze funcţionarea de zi cu zi. Dacă însă funcţionarea este grav afectată, cel mai bine este să apelăm la un psihiatru. Aceşti trei specialişti sunt cei mai îndreptăţiţi să recunoască o traumă psihică şi să recomande cea mai bună cale de urmat,
afirmă conf. univ. dr. Diana Vasile.
Tratamentul traumei psihice urmează, în cele mai multe dintre cazuri, două mari direcţii: tratamentul psihologic şi cel medicamentos. În funcţie de severitatea simptomelor, tratamentul medicamentos însoţeşte sau chiar precede cura psihoterapeutică.
În lipsa unui tratament adecvat, persoana riscă să fie copleşită de efectele traumei, dezvoltând blocaje în unele zone de viaţă şi pierzându-şi vitalitatea de a rezolva problemele specifice respectivelor arii.
Aceste blocaje personale pot fi depăşite! Încurajez oamenii să-şi exploreze interiorul tocmai pentru a scoate la lumină energia rămasă acolo, plus o mulţime de alte calităţi şi capacităţi personale care pot fi înflorite în urma unei cure psihoterapeutice,
recomandă conf. univ. dr. Diana Vasile.
Cui cerem ajutorul?
Persoanele care se confruntă cu o traumă psihică pot cere ajutorul specialiştilor din cadrul Institutului pentru Studiul şi Tratamentul Traumei (ISTT), structură înfiinţată cu scopul de a oferi sprijin persoanelor care trec prin situaţii traumatice sau care au pe cineva drag care suferă în urma unei astfel de situaţii. Sprijinul oferit se poate concretiza prin informaţii, sfaturi, recomandări şi servicii de evaluare şi tratament.
Pe de altă parte, pentru specialiştii care lucrează cu trauma psihică şi suferinţa umană, Institutul pentru Studiul şi Tratamentul Traumei (ISTT), alături de Asociaţia Română de Terapii Scurte şi Consultanţă Orientată pe Resurse şi Soluţii (ARTS&CORS) şi Asociaţia Română pentru Sănătate Mintală (ARSM), organizează anul acesta, în perioada 6-9 octombrie, la Bucureşti, prima ediţie a Congresului Naţional de Psihotraumatologie. Evenimentul este primul de această amploare din România şi urmăreşte să contribuie la promovarea şi dezvoltarea ştiinţei psihotraumatologiei în ţara noastră, constituindu-se drept un forum profesional de o ridicată valoare ştiinţifică, prin care specialiştii să poată prezenta şi dezbate experienţe profesionale, trecute şi prezente, din domeniul psihotraumatologiei şi ştiinţelor conexe.
Suntem într-un moment în care conştientizarea importanţei traumelor fizice şi psihice umane nu mai poate fi evitată, cum nu mai poate fi ignorat nici efectul lor asupra relaţiilor dintre oameni, culturi, sau naţiuni. Varietatea situaţiilor traumatice mondiale actuale ne fac să considerăm necesară accentuarea preocupărilor pentru diminuarea efectelor patologice ale traumatizării umane, pentru stimularea relaţiilor interumane ca factor de prevenire şi de protecţie împotriva patologiei posttraumatice, precum şi pentru stimularea acelor resurse şi oportunităţi ce se nasc din experienţele adverse,
concluzionează conf. univ. dr. Diana Vasile.
Note despre autor: Conf. univ. dr. Diana Vasile
Prin preocuparea sa constantă, profesionistă şi pasionată pentru potenţialul de dezvoltare şi evoluţie a fiecărui om, Diana Vasile a reuşit să demonstreze valoarea evolutivă a recunoaşterii şi vindecării rănilor psihice. Ca om, psihoterapeut, psiholog clinician şi cadru didactic universitar, Diana Vasile militează de peste 13 ani pentru eliberarea resurselor psihice blocate în traumele noastre, resurse care pot aduce un plus semnificativ de bucurie, sens, relaţii hrănitoare în viaţa noastră. Studiile sale masterale şi doctorale din ţară, precum şi specializările efectuate în străinătate, alături de experienţa din practica privată şi academică, i-au permis o contribuţie ştiinţifică de înaltă ţinută. Astfel, dânsa este membru fondator al Asociaţiei Române de Terapii Scurte şi Consultanţă Orientată pe Resurse şi Soluţii (ARTS&CORS), membru fondator şi preşedinte al Institutului pentru Studiul şi Tratamentul Traumei (ISTT), membru al International Center of Clinical Excellence (ICCE), membru fondator al Societăţii de Psihoterapie Experienţială Română (SPER), membru al Academiei Terapeuţilor de Traumă din Australia (ATT).
Despre Congresul Naţional de Psihotraumatologie 2011 (CNPT 2011)
Într-o perioadă de evoluţie umană în care cotidianul devine din ce în ce mai împovărător, iar experienţele negative lasă urme din ce în ce mai greu de atenuat, trauma capătă forme şi valenţe noi şi afectează viaţa umană în toate aspectele sale. CNPT 2011 îşi doreşte să surprindă toate aceste forme, să le încadreze în contextul social prezent şi, prin schimbul de experienţă dintre specialiştii ce vor fi prezenţi, să identifice metodele şi instrumentele disponibile în acest moment pentru îmbunătăţirea vieţii celor afectaţi.
Pentru a răspunde cât mai bine nevoii de interdisciplinaritate în abordarea traumei psihice şi a suferinţei umane, precum şi pentru a sprijini schimbul de informaţii profesionale între specialişti din diferite ştiinţe, acoperindu-se astfel domeniul psihotraumatologiei într-o manieră comprehensivă şi exhaustivă, congresul se axează pe trei mari direcţii de dezbateri şi prezentări: Clinică, Organizaţională şi Socială. Tocmai din dorinţa de a aduce interdisciplinaritatea în prim-planul structurii ştiinţifice a CNPT 2011, organizatorii şi-au propus să nu separe aceste abordări ci, mai degrabă, alocând timp egal tuturor celor trei direcţii, toţi participanţii să poată surprinde fenomenologia traumei, modul în care se manifestă ea şi cum lucrăm împotriva efectelor sale, la nivel profund individual, la nivelul dezadaptării profesionale şi la nivelul întregii comunităţii.
Evenimentul este programat să se desfăşoare în perioada 6-9 octombrie 2011, la Bucureşti, reunind peste 30 de experţi români şi internaţionali cu aproape 150 de specialişti care lucrează cu trauma psihică şi suferinţa umană. Pentru participarea la activităţile CNPT 2011 se acordă credite din partea Colegiului Psihologilor din România.
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
DA, perfect adevarat. Dupa un lung sir de mizerii eram epuizata, nu ca refuzam sa iau decizii dar nu mai puteam. Si stateam toata ziua si plangeam, mancam dulciuri si mai si beam(nu cat sa devin alcoolica dar destul de mult).Iar maica-mea la un moment dat a inceput sa zbiere"stai degeaba, o sa te intretin ca pe o putoare" mereu imi facea scandal, dar nu mai reactionam nicicum, pur si simplu nu mai simteam nimic, ma tot gandeam daca o sa-mi revin vreodata sa am atata energie incat sa-mi duc la capat planul sinucigas.
Cea mai rea senzatie este totusi cea de timp frant, de parca acum o saptamana ar fi fost acum cativa ani, de parca timpul ar fi format din bucatele disparate fara legatura intre ele.
Nu m-am dus niciodata la psiholog/psihiatru pentru ca nici nu mi-a dat prin cap si oricum chiar daca as fi vrut sa ma duc depindeam de mama care nu ar fi fost deacord.
M
Cum ati reusit, totusi, sa depasiti acel moment?
Daca acum o saptamana ne pare "acum cativa ani" inseamna ca intr-o saptamana se pot intampla schimbari (nu neaparat exterioare) foarte mari, nu?
Perioada de calm relativ(adica am probleme dar deocamdata le fac fata) m-a ajutat sa depasesc trauma psihica in sensul ca acum functionez relativ normal.
Dupa ce mi-am intrerupt facultatea am avut destul timp sa dorm suficient si sa alerg prin parc. Apoi m-am reapucat de pictura.
Au fost niste activitati care m-au ajutat moral. Apoi am dat admitere in alta parte. Faptul ca aveam o activitate careia ii faceam fata m-a ajutat deasemenea, desi nu mai aveam timp de alte lucruri.
Dar nimeni si nimic nu-mi garanteaza ca nu voi mai trece prin mizeriile de acum ceva vreme mai ales ca depind de mama care are probleme dar e convinsa ca
tot ce face e spre binele meu. Depasirea problemelor in viata reala si implicit in plan psihologic nu au depins decat in mica masura de mine si asta este sursa temerilor mele ca s-ar putea repeta.
Nu pot totusi sa-mi explic de ce percep gresit timpul, probabil pentru ca oricum in mintea mea e un vartej,
pana la urma ma asteapta o noua perioada dificila careia nu stiu daca si cum ii voi face fata(si probabil de asta si simt nevoia sa vorbesc, pentru ca ma tem).
Foarte bine faceti ca vorbiti/scrieti, vorbitul nu poate sa va faca rau! Noi saptamana asta vom publica impresii de la evenimentul despre care ati citit in aceasta postare, Congresul National de Psihotraumatologie. Vor fi abordate subiecte foarte interesante, sa le urmariti! Poate va ajuta si va mai raspunde la intrebari.
Faptul ca percepeti "gresit" timpul pe mine ma face sa ma gandesc ca simtiti o schimbare (nu prea confortabila) intre cum era "inainte" si cum este "de la un moment dat". Pentru ca numiti "gresit" ceea ce este acum fata de ceea ce era inainte… S-ar putea sa fie o mare oportunitate faptul ca simtiti ambele planuri (planuri de percepere a timpului) pentru ca asta va da posibilitatea sa puneti in cuvinte o suferinta, sa o formulati din ce in ce mai coerent. Parerea mea e ca nu e atat de important sa incercati sa va explicati "de ce" se intampla asta ci mai bine sa incercati sa descrieti mai mult "cum" anume simtiti aceasta diferenta in perceperea timpului pentru ca descriind ceea ce simtiti explicatiile pot veni apoi singure. Mai scrieti-ne!
Problema e ca depresia este o boala a mileniului nostru si din pacata la noi in tara nu este evaluat si tratat asa cum ar fi nevoie.
Acum nici nu s-a incheiat bine a doua zi de scoala ca deja avem proiecte de facut.
Deci La Revedere! si cand o sa mai am timp o sa mai las comentariii sau o sa-mi fac un blog.
Mary
@Mary: Multa bafta la scoala!
Mi-am facut blog, ca sa pot sa comentez in caz ca nu reusesc sa ma rezum doar la un comentariu si simt nevoia sa scriu mai mult.
http://dupaora25.blogspot.com/
Mary