Oare dacă mă voi prezenta la examenul de Psihologie experimentală și voi vorbi despre experimentul profesorului Persikov care a descoperit “raza vieții” în întunecatul său laborator, rază care avea să transforme conținutul unor ouă de găină în anaconde gigantice invadând satele dimprejurul Moscovei și înfulecând tot ce le ieșea în cale, voi căpăta o notă de trecere? Nu știu ce-i ăla sensoriomotorial tester și nici cum se folosește, însă, când mă voi afla în fața unui astfel de aparat și va trebui să-mi dovedesc aptitudinile de experimentator, aș putea oare să spun povestea lui Sarikov, un biet câine maidanez, care odată ajuns pe masa de operație a doctorului Filipp Filippovici, prin nu-se-știe-ce mistere ale hipofizei, a căpătat însușiri omenești? Despre faptul că un doctoraș a devenit demiurg peste noapte datorită unor testicule aparținând cadavrului unui cheflegiu?
Aș impresiona oare atât de mult pe distinsul meu profesor cu experimentele literare ale lui Bulgakov încât îmi va încununa ieșirea din sala de examen cu zâmbete ștrengare? Încât lacrimi de bucurie îi vor șiroi pe obraji odată cu conștientizarea epocală de-un minut a faptului că studenta pe care a văzut-o pentru prima oară la față a fost născută pentru a căuta experimente printre cele mai obscure cotloane ale black-box-ului uman, cotloane la care mașinăriile complicate despre care dumnealui ne-a vorbit conștiincios la curs nu vor avea nicicând acces?
PS: Dilema s-a întâmplat în urmă cu niște ani buni deci, între timp, ea a fost elucidată. Din fericire pentru domnul profesor, din păcate pentru mine, 10-le a venit fără să am nevoie să apelez la ajutorul unuia dintre experimentaliștii mei preferați, Mikhail Bulgakov. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, cred că a fost vorba de un 9. 🙂
Foto: Birth of the New Man, Salvador Dali
