Giampaolo Kluzer – moderator, Franco De Masi, Aurelia Ionescu – discutant |
În ultima prezentare în plen din prima zi şi înaintea atelierelor de după-amiază, dl Franco De Masi a accentuat la rândul său rolul contratransferului, arătând că este unul dintre cele mai importante instrumente de lucru ale analistului. Şi pentru că această prezentare şi-a propus o privire istorică (de altfel, aceasta nu a prea lipsit din prezentările ori atelierele conferinţei), psihanalistul italian a vorbit despre concepţia lui Freud, care vedea în contratransfer o problemă derivată din insuficienta analiză a analistului (dar Freud însuşi nu s-a dovedit, nici în această privinţă, un freudian!). A fost evocată contribuţia celui dintâi psihanalist care a vorbit despre marea însemnătate a contratransferului, Sandor Ferenczi; precum şi contribuţia esenţială şi mult-citată a Paulei Heimann (întâmpinată cu rezervă de Melanie Klein, care e în această privinţă mai aproape de Freud, considerând că analiza contratransferului nu o ajută să-şi înţeleagă mai bine pacienţii, ci cel mult pe sine însăşi). Au fost enumerate succint şi meritele altor autori, spre a ajunge la contribuţia de asemenea fundamentală a psihanalistului argentinian Heinrich Racker, care a ridicat multe întrebări în privinţa acestui concept, fiind totodată cel care a distins între contratransferul direct şi cel indirect (despre această distincţie vom discuta mai pe larg în următoarele zile, ea constituind chiar tema unuia dintre atelierele conferinţei). Odată cu postkleinienii, contratransferul a devenit un instrument bine definit; îndeosebi prin Betty Joseph (cea cunoscută ca „psihanalista psihanaliştilor”) s-a stabilit că relaţia analitică este una totală (pacientul, în transferul său, se referă întotdeauna la analist, iar analistul trebuie să-şi interpreteze contratransferul pentru a nu fi prins de apărările pacientului). Psihanaliştii contemporani vorbesc despre contratransfer în relaţie cu reveria – precum Antonino Ferro sau Thomas Ogden, care dă o accepţiune largă reveriei şi o vede ca bază a interpretării.
Dl De Masi a mai vorbit şi despre valoarea terapeutică a elaborării contratransferului, ipoteza sa fiind că analizarea acestuia este esenţială pentru a menţine procesul terapeutic deschis. Cu toate acestea, a arătat dl Franco De Masi, nu trebuie luat per se, un accent prea mare pus pe contratransfer putând lăsa în afara atenţiei multe alte aspecte şi instrumente importante din analiză. La final, d-sa a prezentat o vinietă cu un pacient pervers.
Dna Aurelia Ionescu, în calitate de discutant, a remarcat frecvenţa citării la conferinţă a cărţii Transfer şi contratransfer a lui Heinrich Racker şi a numit-o o carte esenţială, pe care merită să o ai lângă tine ca analist. Discutând numai partea clinică a expunerii lui Franco De Masi, şi-a pus întrebarea dacă e vorba în cazul expus despre folosirea proastă a contratransferului ori despre un defect de tehnică a analistului. A mai remarcat că prezentarea în grupurile clinice a unor cazuri despre contratransfer suscită multă ostilitate, iar cel care prezintă se simte nedreptăţit; abia într-un bun grup clinic de lucru îşi va da seama că poate folosi reacţiile grupului pentru a înţelege mai bine cazul. Discutând despre patologia perversă, cunoscută ca iubitoare de ură – dintr-o perioadă foarte timpurie, dna Aurelia Ionescu a subliniat extraordinara dorinţă pe de o parte de fuziune cu mama, pe de altă parte de a scăpa de ea. Întrebarea care se pune este: Ce înseamnă pentru pacient că vorbeşte şi ce înseamnă pentru el că i se vorbeşte? Precum spunea Bion, când vine vorba despre cuvinte trebuie să ne întrebăm în ce fel le foloseşte pacientul. Mai ales într-o analiză cu un pervers, analistul prezentat în caz îşi arată (în prezentarea de caz) contratransferul neelaborat (frustrare, furie) sub forma unei interpretări. El îşi închipuie că face psihanaliză, că are de-a face, în relaţia transfer-contratransfer, cu un nevrotic, cu obiecte întregi – nici vorbă însă! În asemenea cazuri este foarte util să faci parte din grupuri foarte exersate în problematica relaţiilor şi a anxietăţilor primare, a defenselor primitive, a splittingului etc.
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.