 |
| Vasile Dem. Zamfirescu şi Franco De Masi |
Astazi a inceput Conferinta Internationala de Psihanaliza organizata de Societatea Romana de Psihanaliza si avand ca tema “Contratransferul in psihanaliza contemporana”.
Am participat la trei activitati: grup clinic pentru candidatii SRP, coordonat de Cornel Irimia (formator si presedinte al SRP), conferinta sustinuta de psihanalistul italian formator si supervizor Franco De Masi la care au participat toti cei inscrisi la conferinta si apoi grup clinic coordonat de Franco De Masi la care au participat candidatii SRP si membri ARPP (Asociatia Romana de Psihoterapie Psihanalitica). Eceste trei evenimente de astazi au constituit preconferinta deoarece lucrarile propriu-zise ale conferintei, plenara si atelierele, se vor desfasura in urmatoarele doua zile.
Franco De Masi este un important psihanalist din Italia. Este important pentru ca lucreaza de cateva zeci de ani psihanaliza cu pacienti psihotici, borderline si perversi si a scris cateva carti despre aceste patologii. Va avertizez ca vorbim despre un domeniu extrem de dificil pentru abordarea atat clinica, cat si teoretica, si am sa va redau cateva idei in speranta de a va face o imagine asupra a ceea ce se intampla in cabinetul psihanalistului.
Franco De Masi este formator si supervizor al Societatii Italiene de Psihanaliza si a fost presedinte al Centrului Milanez de Psihanaliza si secretar al Institutului de Formare Psihanalitica din Milano. A scris: Perversiunea sado-masochista, A gandi propria moarte (mi-a amintit despre concursul nostru de la Cafe Gradiva pe aceasta tema) si Vulnerabilitatea la psihoza, traduse in franceza, engleza si spaniola, iar una dintre ele este posibil ca va fi tradusa si in romana, dupa cum ne-a spus dl Vasile Zamfirescu in cuvantul sau de deschidere.
La baza este fizician si psihiatru. Ne-a marturisit ca, la un moment dat, a simtit ca munca sa de psihiatru, chiar daca importanta, nu ii mai ofera posibilitatea de a invata din ea. Nu era usor sa inteleaga cu ajutorul psihiatriei de ce starea unui pacient s-a imbunatatit si asa s-a hotarat sa se apuce de psihanaliza.
Ne spune ca Societatea Italiana de Psihanaliza este libera in prezent de orice traditii dogmatice si ca si-a inceput formarea cu analiza personala si doua supervizari de orientare kleiniana, apoi a studiat postkleinienii. A studiat cu colegii britanici Herbert Rosenfeld, Betty Joseph, Hanna Segal etc., iar analistii tineri din Italia doreau sa se dezvolte ca grup kleinian. A retinut ca H. Rosenfeld avea o profunda cunoastere a pacientilor foarte bolnavi si ca avea o deosebita capacitate de a-si organiza datele clinice la nivel teoretic.
Ne-a spus ca, de fiecare data cand se confrunta cu o problema, se simte motivat sa scrie o lucrare. De exemplu, lucrand cu un pacient pedofil si masochist, a simtit nevoia sa aprofundeze domeniul perversiunii. Simtea ca are mari dubii si dificultati cand il asculta si ca pur si simplu nu putea fi empatic fata de el, iar impasul se anunta ca fiind inevitabil; ca sa il depaseasca, a citit mult si a inceput sa vizioneze filme despre perversiuni. Apoi a scris lucrarea Perversiunea sado-masochista. A constatat ca perversiunea este o tehnica de excitare mentala autogenerata (eu m-am gandit la masturbare) si care apare din cauza izolarii mintii (aici cred ca s-a referit la lipsa contactului relational). Spune ca perversiunea este bazata pe dorinta de a domina si a abuza, dar si de a fi dominat si abuzat. Din punct de vedere relational, eu mai adaug acum ca perversiunea este si contagioasa cumva, daca e sa vorbim despre contratransfer, pentru ca perversul, prin activitatea sa, ne atinge propriile noastre zone perverse si cred ca in relatie cu un pervers te poti simti excitat, dar si violat psihic cumva, adica manipulat. De Masi spune ca excitarea perversului nu vine din forma primitiva a sexualitatii, asa cum spunea Freud. Teoria lui este ca perversiunea nu tine de sexualitatea infantila, ci deriva din izolare psihopatologica dezvoltata in copilarie. Daca aveti intrebari aici, va rog frumos sa mi le scrieti ca sa duc intrebarile voastre la conferinta in zilele urmatoare si poate ma intorc cu mai multe raspunsuri!
Scrierea acestor carti l-a ajutat sa-si inteleaga mai bine pacientii si sa-si clarifice mai multe lucruri. A doua carte, Limita existentei, este o contributie psihanalitica la capacitatea de a-si concepe moartea fara anxietate. El spune ca nu putem evita confruntarea zilnica cu dorinta de a muri. Anumiti pacienti deprimati traiesc moartea ca si cum ar fi realitate in propriul lor corp. El si-a pus intrebarea ce tip de resurse interioare ne-ar ajuta sa ne gandim la moarte atunci cand ea ar fi iminenta. Moartea este inscrisa in mintea noastra ca dezintegrare psihotica ce nu poate fi conceptualizata.
In ultimii douazeci de ani a lucrat cu psihotici. A constatat ca esecurile inregistrate erau cauzate de faptul ca ii asculta ca pe nevrotici: se astepta la vise, la relatarea de amintiri, la interpretari. Discursul delirant nu are de-a face cu toate astea. Dupa fiecare sedinta este necesara o analiza a actiunii delirante. Daca nu putem descoperi modul in care pacientul creeaza halucinatia, nu putem avea rezultate. Ne spune ca Freud considera transferul pacientilor mai degraba ca pe un obstacol al curei decat ca pe un eveniment transformational. Delirul ar putea fi vazut ca pe un eveniment normal care duce spre o cale terapeutica. Este o stare psihica rezultata din dezvoltarea unei afectiuni inceputa in copilarie, atunci cand copilul incepe sa traiasca mai mult intr-o lume paralela, dar si secreta – incapacitate de a-si inregistra functiile inconstientului emotional. Inconstientul emotional determina comunicarea interpersonala. Omul, in mod normal, are capacitatea de a dezvolta capacitatea de intelegere a inconstientului emotional. Una din marile probleme ale psihoticului este faptul ca accepta pasiv sa se lase prins de lumea deliranta care ii pare dezirabila si chiar superioara.
A mai vorbit despre diferenta intre visul gandit si visul delir. Unele visuri pot fi considerate ganduri, dar altele contin in ele insusi delirul.
A vorbit despre forta de atractie si puterea de seductie a delirului. Eu ma gandesc ca ar fi vorba atat despre bolnavul in sine, cat si despre cei din jur – mie mi se par foarte seducatoare aceste patologii grave. Recomanda deconstruirea delirului, dar fara interpretare. Interpretarea nu este adecvata pentru ca puterea delirului este foarte mare si necesita a se intelege modul in care e construit el, a intelege asta sedinta dupa sedinta. Activitatea psihica deliranta este un termen disociat de gandirea normala pentru ca elimina diferenta dintre fantasma, halucinatie sau realitate. Procesul patologic creat il copleseste pe pacient. Este esential pentru pacient, ne spune lectorul, ca la un moment dat sa atinga un punct in care sa-si vada functionarea psihotica. Eu cred ca feed-back-urile cat mai oneste primite in cadrul extrem de securizant al unei cure pot construi treptat aceasta perceptie de sine. De Masi ne spune ca visele acestor pacienti descriu foarte bine puterea delirului in timp ce pacientii se chinuie sa-si imbunatateasca starea. In tratament trebuie sa sprijinim partea sanatoasa a pacientului pentru a evita contaminarea si a partii sanatoase – poate si a noastra in contact cu ei oare…?
Hotarasc sa ma opresc aici din relatarea mea si sa continui maine cu ceea ce mi-am notat din conferinta invitatului nostru ca sa va las si voua timp de elaborare si de intrebari! 🙂 Pe maine!
Georgiana Branisteanu
