Ilany Kogan: Psychoanalysis in the shadow of terror – Dealing with anxiety in a period of crisis

Luis Rodriguez de la Sierra y Escobar – discutant, Ilany Kogan – autorul prezentării, Camelia Petcu – moderator

În debutul prezentării sale, doamna Ilany Kogan, psihanalistă israeliană de faimă internaţională, a rostit câteva cuvinte despre dezvoltarea psihanalizei româneşti din ultimii ani, evocând începuturile, respectiv anii ’90 timpurii. A avut plăcerea şi onoarea să acompanieze acest proces, a spus d-sa, atunci când ecourile alocuţiunilor de deschidere din frumoasa sală în care s-au desfăşurat lucrările în plen încă nu se stinseseră. A mai fost evocată şi crearea Fundaţiei Generaţia, concepută în 1995 şi concretizată în 1998, prin eforturile Verei Şandor şi colaborarea esenţială a lui Ilany Kogan şi Peter Riedesser.

Tema prezentării a fost, cum o arată şi titlul, nu una obişnuită. Este vorba despre practicarea psihanalizei „în umbra terorii”, în Israel, vorbitoarea referindu-se pe experienţa personală. O întrebare deloc întâmplătoare a psihanaliştilor israelieni este: Care e locul psihanalizei în vremuri de război? Care e relaţia dintre realitatea internă şi cea externă în aceste condiţii? Cum poţi trata cu analizandul şi anxietăţile lui în astfel de situaţii?

Vigneta clinică, cazul Jacob, vine chiar din experienţa vorbitoarei, materialul clinic fiind decupat din cel de-al IV-lea an de analiză şi ilustrând contratransferul şi inabilitatea analistei de a-i suporta fricile – care erau şi ale ei. Sentimentul lui Jacob a fost adesea că psihanaliza este irelevantă în aceste timpuri înfricoşătoare. Iar intervenţiile analistei au încercat foarte mult să aducă discursul pacientului dinspre realitatea externă către realitatea internă a pacientului. Dilema analistei a fost, în general: Să rămână împreună cu pacientul în înfricoşătoarea realitate externă, ori să considere, conform unei perspective clasice, că aceasta nu e decât o reflectare a celei interne (persecutorii)? I-a arătat acestuia, în mod repetat, că el singur este răspunzător de viaţa lui, ceea ce totuşi venea în contradicţie cu condiţiile politice şi cotidiene exterioare.

Momentul de cotitură, punctul de la care analista a conştientizat că respingea, că nu conţinea fricile pacientului pentru că erau şi ale ei, în care a recunoscut proiecţia unei fantasme personale şi realitatea exterioară, a apărut un an mai târziu, atunci când a existat în Israel un zvon extrem de puternic despre un atac chimic din partea Irakului, de care israelienii au fost realmente convinşi, ştiind până şi data producerii lui. Negarea realităţii externe, spune dna Ilany Kogan, a făcut-o neempatică la fricile pacientului şi incapabilă să le conţină şi să le modifice. Cum instrumentul de analiză al psihanalistului este el însuşi, acesta este în mod firesc afectat de condiţiile exterioare. Dna Ilany Kogan a mai vorbit şi despre faptul că o realitate externă înfricoşătoare diminuează aria de simbolizare în analiză şi a amintit în acest context de experienţa Holocaustului, unde experienţa sa este internaţional recunoscută.

Discutantul prezentării, psihanalistul britanic Luis Rodriguez de la Sierra y Escobar, a arătat, pornind de la principiul realităţii enunţat de Freud, că realitatea externă este independentă de mintea noastră şi că trebuie, în orice caz, luată în considerare. A amintit în acest sens o întâmplare pe care i-a povestit-o Paula Heimann, în care analistul a făcut o vizită lămuritoare de documentare în cartierul de provenienţă al pacientului (în East End, Londra, dacă nu mă înşel), renunţând în acel caz la multe dintre ipotezele bazate pe ideea unei „realităţi interne persecutorii”. Discutantul a arătat că o mai mare forţă a analistului şi putere de conţinere sunt necesare într-un mediu al ameninţărilor externe.

După prezentare am întrebat-o pe dna Ilany Kogan, printre altele, dacă se poate face o paralelă între situaţia israeliană descrisă de d-sa şi condiţiile politice şi de trai din România comunistă cât priveşte munca analitică. Dna Kogan a amintit astfel că şi-a trăit în România primii 12 ani de viaţă (fiind născută la Bucureşti) în anii cei mai crunţi, cei ai terorii staliniste din anii ’50 şi că, fără îndoială, se poate presupune că şi în acest cadru realitatea externă ar fi jucat un rol foarte important într-o analiză.