Un alt atelier la care am participat a fost cel sustinut de Irena Talaban, psihanalist francez de origine romana. Cei ce o cunosc pe Irena Talaban stiu ca este un lector excelent, astfel incat, furata fiind de fluxul discursului, nu am luat prea multe notite (mai ales ca am avut si interventii verbale), dar incerc sa va povestesc apeland la memoria afectiva. 🙂
Primul caz prezentat a fost al unei femei cu un fel de delir religios, respinsa la manastire de catre calugarite, care i-au recomandat ca mai intai sa se ingrijasca de sanatate. Psihanalista a fost foarte contrariata de faptul ca aceste calugarite au putut sa faca distinctia intre patologia cu tema religioasa a acestei femei si cerintele credintei. Pana la urma, nu a putut urma nici terapia psihanalitica si, dupa sedintele preliminare, i-a scris o scrisoare de incheiere analistei spunandu-i ceva de genul ca nu poate urma o terapie care sa coboare atat de profund in sufletul sau, iar pentru ca nici la manastire nu se poate intoarce nevindecata, regreta ca nu exista o solutie de mijloc intre terapia mistica si psihanaliza… In cadrul atelierului, psihanalista a lansat cateva intrebari: ce inseamna structura religioasa, ce inseamna cand pacientul intreaba
Ce vom face impreuna in terapie?
(asa cum s-a intamplat in acest caz), de ce calugaritele au trimis-o mai intai la terapie. Se pare ca psihanaliza nu putea face nimic, dar mistica o putea ajuta in transformarea de sine. Pacientei i-a fost teama de oferta terapeutica adica de descoperirea adevarului din sine. Dar cererea ei ara atat in registrul mistic, cat si psihologic.
Al doilea caz prezentat a fost al unui adolescent cu tendinte catre obsesii religioase de orientare musulmana. A ajuns in terapie datorita mamei sale care l-a si insotit la prima sedinta. In aceasta prima intalnire a vorbit despre Coran si a anuntat ca el nu va urma aceasta terapie. Numai dupa ce analista – total necunoscatoare a Coranului – i-a acceptat credintele si chiar s-a ajutat in interventiile sale de partea sanatoasa legata de aceasta credinta, a putut sa ii castige increderea si sa ramana in terapie.
O alta vinieta clinica a prezentatoarei a fost luata de data aceasta din literatura de specialitate. Margaret Little (din a doua generatie mondiala a psihanalizei) a lucrat sapte ani cu Frida, cu patologie cleptomana si care nu putea face doliul tatalui sau mort in lagarele din Germania. Pacienta a inregistrat schimbari notabile numai din momentul in care psihanalista a anuntat-o ca ea se da batuta pentru ca isi da seama ca nu o poate ajuta pe pacienta. Schimbarea in pacienta s-a datorat atat autenticitatii declaratiei, cat si faptului ca analista si-a declarat in mod deschis compasiunea odata cu anuntul ca ea nu poate face mai mult de atat in terapie.
Comentand cazul, Irena Talaban ne spune ca raspunsul lui Margaret Little a fost unul emotional, dar, ca sa fie si terapeutic, trebuie sa se fi adaugat si altceva pe deasupra. Prima generatie de psihanalisti considerau contratransferul ca fiind doar o reactie la transfer. Abia cu a doua generatie (Paula Heimann) a inceput sa se spuna despre contratransfer ca trebuie sa aiba si o reactie emotionala, dar care trebuie sa fie stapanita ca sa fie operationala. Lacan a avut o contributie radicala oprind sedintele pe un cuvant (cura cu sedinta variabile) pentru a deschide cercetarea anuntata de acel cuvant la acel moment. Limbajul, spune el, ordoneaza fiinta pentru ca aceasta trebuie sa renunte la atotputernicie. El vorbeste despre metonimie si metafora. Primul corespunde deplasarii, iar al doilea condensarii din psihanaliza freudiana.
In cadrul discutiilor, foarte bine coordonate de Matei Georgescu, s-a ridicat problema aderarii psihanalistilor la teorii si faptul ca, din pacate, comunitatea noastra profesionala nu este prea obisnuita cu prezentari de cazuri esuate, asa cum ne-a prezentat Irena Talaban primul caz. Am retinut observatia vorbitorilor cum ca exista uneori prezentari de cazuri exagerat de bine fabricate… S-a ajuns la concluzia ca prezentatorul doreste sa pice bine pe o anumita teorie psihanalitica, iar aceste aderari fortate nu sunt de nici un folos nimanui. Irena Talaban a adaugat ca oricum cazul este fabricat atunci cand il prezentam, pentru ca reprezinta opinia psihanalistului cu privire la situatia pacientului. Personal, am facut observatia ca cele mai utile prezentari sunt acelea in care fabricarea are la baza teoria implicita a psihanalistului care se formeaza prin asimilarea personala a teoriilor diverse ale domeniului.
"Prima generatie de psihanalisti considerau contratransferul ca fiind doar o reactie la transfer. Abia cu a doua generatie (Paula Heimann) a inceput sa se spuna despre contratransfer ca trebuie sa aiba si o reactie emotionala"
Nu inteleg, cred e o greseala. Deci ce se intampla cu a doua generatie?
Din continuarea frazei (citată de dvs. doar parţial) rezultă că "a doua generaţie de psihanalişti" (şi următoarele…) consideră că reacţia emoţională a analistului este firească şi, totodată, se cere lucrată ("stăpânită", scrie în relatarea de mai sus)pentru ca ea să fie operaţională (altfel spus, pusă în serviciul procesului analitic).
Lena M.
Irena Talaban a spus ca acest interes pentru emotiile analistului a crescut datorita faptului ca psihanalistii postfreudieni au inceput sa aiba si altfel de cazuri decat nevroze bune de intins pe divan. Psihozele, cazurile limita si alte patologii severe necesita un raspuns emotional vizibil, manifest din partea analistului. Adaug eu acum, este ca in lucrul cu copiii in care nu te poti tine la distanta, trebuie sa te joci cu ei, sa le arati gestual afectiunea etc. Tot adaugire a mea acum este si faptul ca acesti pacienti nu numai ca au nevoie de manifestarea vizibila a emotiilor analistului ci, chiar iti trezesc inconstient emotii mai puternice decat cei mai nevrotici, mai bine structurati – regresia lor e mai furtunoasa dar, si a ta ca analist si atunci nu mai poti neglija importanta contratransferului. Va mai astept cu intrebari!
Georgiana, poti sa dezvolti ce vrei sa spui aici, cand ai timp:
"Personal, am facut observatia ca cele mai utile prezentari sunt acelea in care fabricarea are la baza teoria implicita a psihanalistului care se formeaza prin asimilarea personala a teoriilor diverse ale domeniului."
Nu cred ca imi este clar.
Cand citim/audiem prezentari de cazuri, recunoastem in text perspectiva teoretica la care adera autorul. Insa, dincolo de orientarile teoretice (care pot fi exemplificate cu bibliografie), fiecare terapeut detine o "teorie implicita" adica felul in care intelege el personal relatiile, imbolnavirea, schimbarea psihica etc.. Matei Georgescu a spus ca unele cazuri sunt "fabricate" (adica scrise, prezentate) ca sa corespunda unei anumite teorii si ca nu prea intalnim situatii atat de autentice in care terapeutul sa prezinte un caz in care a esuat, asa cum am avut acum ocazia de a auzi in cadrul acestui atelier. Irena Talaban a adaugat ca oricum cazurile sunt "fabricate" de catre terapeut pentru ca prezinta varianta lui, viziunea lui personala cu privire la respectivul caz. Eu am spus ca utile sunt acele prezentari fabricate mai mult in functie de "teoria implicita" (termen introdus de scoala de la Boston) decat avand la baza un curent teoretic. Apoi, Irena m-a intrebat daca nu consider ca teoria implicita are si ea la baza tot curentele teoretice cunoscute si am fost de acord insa adaugand ca ea da seama de felul cum eu personal "prelucrez" acel curent.