Va relatez acum cateva idei legate de prezentarea sustituta la Sectiunea Clinica a Congresului National de Psihotraumatologie de catre profesorul Serban Ionescu, psihiatru si psiholog, profesor de psihopatologie la Universitatea Paris VIII, director al Centre de Recherches Traumatisme, Resilience, Psychotherapies din cadrul aceleiasi universitati.

Trauma psihica este un eveniment in viata subiectului caracterizat de o mare intensitate, incapacitate de raspuns adecvat a subiectului, perturbari organice, psihice si efecte patogene durabile.

Sunt de notat mai multe idei si controverse esentiale din literatura de specialitate:

1. Efectele traumatismului nu se datoreaza doar evenimentului in sine (care este un fapt major ce se inscrie in biografia unei persoane). Dar evenimentul este doar poarta de intrare intr-un nou context de viata anuntat de trauma. Noul context se va construi odata cu adaptarea individului la noile date impuse de evenimentul traumatic. In abordarea traumei trebuie sa se tina cont nu numai de evenimentul traumatic, ci si de noul context de viata adus de el.
2. Patogeneza este consecutiva si tuturor evenimentelor care se produc pe parcursul vietii. Adolf Meyer a descris diagrama vietii (“life chart”). Efectul potential consta in timpul necesar pentru adaptarea la noul context creat de evenimentul traumatizant: unitati de schimbare a vietii. Evenimentele survenind in timpul vietii cotidiene, atat negative, cat si pozitive, pot avea efect cumulativ supra bunei stari psihologice si fizice. Kanner (1981) a descris scala privind 117 necazuri cotidiene (hassles) si 135 momente agreabile (uplifts).
3. Aici notam dezbaterile privind diagnosticul de stres posttraumatic si consecintele conflictelor armate. Lectorul a vorbit despre doua orientari opuse: Tokko De Vries care, in urma actiunilor intreprinse in Bosnia, a vorbit despre starea de stres posttraumatic (culture bound syndrome) si Derek Summerfield (1998), care sustine ca a suferi nu este o patologie in sine, ci un lucru natural, iar sindromul de stres posttraumatic este mai mult o metafora.
4. Pozitia patocentrista dominanta in psihiatrie si psihologia clinica a fost revizuita datorita cunostintelor rezultand din studiul rezilientei. Iata cateva statistici: 5-38% dintre copiii maltratati se dovedesc rezilienti; 75-80% dintre copiii si adultii tineri ai caror parinti au divortat nu prezinta probleme semnificative; 1/3 dintre copiii avand un parinte bolnav psihic nu prezinta nici o tulburare pe plan emotional si comportamental; in Rwanda, 64,06% dintre persoanele care au trait situatii de genocid nu prezentau tulburari.

Concluzii

In intelegerea efectelor psihotraumatismului, este necesar sa tinem seama si de ceea ce produce apoi, de schimbarile pe care le induce in viata persoanei.

Traumatismele si adversitatea cronica nu conduc in mod inevitabil la patologii. Uneori, oamenii pot iesi mai tari din incercari, insa nici nu trebuie sa neglijam suferinta.


Georgiana Branisteanu