Filmul The Others (2001, r. Alejandro Amenabar, 2001) a fost vizionat si interpretat la 22 octombrie 2011, la prima intalnire a proiectului Filmul si Grupul intr-o intalnire psihanalitica organizat de Asociatia Interdisciplinara de Psihanaliza Aplicata (www.aipsa.ro) in colaborare cu Asociatia de Psihanaliza Legaturilor de Familie si Grup “Enrique Pichon Riviere”.
Iata cateva concluzii ale mele in urma lucrarii lui in cadrul grupului!
Vocile si fantomele pe care le simteau mai intai copiii si apoi mama au devenit treptat intruse in viata acestei familii. Ei incep sa fie zguduiti din cand in cand de aceste aparitii. E ca o psihoza care incepe sa devina colectiva, la nivelul intregii familii. De cateva ori, fata ii explica baietelului ca:
Mama a innebunit.
Ea pare mult mai impacata cu realitatea acestor aparitii, de exemplu, cand vorbeste cu Victor si ii povesteste fratelui ei despre acest baietel-fantoma. Fratele se sperie; in stare diurna, Inconstientul lui nu poate produce un asemenea personaj. Iar mama, pe masura ce copiii ii povestesc despre fantome si incepe chiar ea sa le simta (culminand cu halucinatia terifianta a fiicei transformata in batrana), isi pierde incet, incet, puterea de a mai tine lucrurile sub control.
Totul culmineaza cu disparitia draperiilor, moment in care furia ei se indreapta catre cei trei servitori. Ei devin the others. De ce servitorii? Tensiunea din jurul acestora creste din chiar momentul aparitiei lor:
Nu va asteptam asa devreme.
Pe parcurs, exista si alte indicii cu privire la faptul ca ei vor deveni sursa de angoasa a familiei, dar si suportul agresivitatii ei. Ii spune batranei servitoare:
Nu stii ce trebuie facut. Sau stii…?
Servitoarea e intuita ca reprezentand un preconstient cu care nu stim ce se va intampla.
Disparitia draperiilor ne muta in cu totul alt plan al realitatii psihice, cu alte legi, locul fantomelor fiind luat de catre complicii lor, servitorii. Ei nu-si mai accepta conditia de continut refulat, fac lumina in castel si dezvelesc mormintele din curte.
Camera de filmat se muta apoi intr-un plan psihic si mai profund, reusind sa dezvaluie alte personaje, fantomele de pana acum: pe Victor si familia lui – continuturi neformulate de care ne putem apropia in sfarsit ca de adevarata realitate. In acest moment, servitorii parasesc locul celorlalti in favoarea familiei “reale” de pana acum: mama si cei doi copii. In finalul filmului suntem foarte departe de realitatea psihica constienta pentru ca ne-am dispersat in ceata imensa ce nu permitea indepartarea de casa. Constientul (familia celor trei) reuseste sa devina un intrus: in scena finala, Victor ii priveste de jos inainte de a parasi casa impreuna cu parintii sai.
Dar filmul pare a nu se termina cu aceasta scena, ci cu cea de grup. Trairi contradictorii (placere, neplacere, surprindere, dezamagire, anxietate, plictiseala etc.) fac ca motorul filmului sa ruleze mai departe mutand inca o data locul celorlalti… Nu e usor sa fii intrus.
...va solicităm sprijinul, dragă cititoare, dragă cititorule. Audiența noastră a crescut foarte mult, cu deosebire în ultima vreme. Cafe Gradiva - Cultură, societate, psihoterapie este o publicație online unică, din câte cunoaștem, prin profil editorial, format și continuitate. Din 2007, am publicat mii de articole, eseuri, interviuri, știri, corespondențe și transmisiuni de la evenimente locale, naționale și internaționale, recenzii și cronici, anchete, sinteze și dosare, pictoriale, sondaje, opinii și comentarii - scrise, video, audio și grafice, de psihanaliză și psihoterapie de varii orientări, de psihiatrie, psihologie și dezvoltare personală, dar și sociale, educaţionale şi comunitare, pentru drepturile omului şi nediscriminare, culturale, literare și artistice, istorice și filosofice. Realizarea lor a presupus, cale de mulți ani, o muncă enormă, uneori „la foc continuu” ori „în direct”, consacrând nopți, weekend-uri și vacanțe. Au fost necesare felurite resurse, implicare și bani, toate în regim de voluntariat.
Faptul că ne citiți și că reveniți mereu ne încurajează și ne arată că suntem pe drumul bun. Ca publicație de tip magazin independentă editorial, nefinanţată, apărând într-o piață media vastă și cu mari resurse, avem nevoie de susținerea dv. pentru a face mai departe jurnalism psi de calitate. Fiecare contribuție de la dv., mai mare sau mai mică, este foarte importantă pentru a putea continua. Susţineţi Cafe Gradiva cu 1 euro sau mai mult - durează doar un minut. Vă mulţumim!
Cafe Gradiva - Cultură, societate, psihoterapie este un magazin online de psihologie, psihoterapie, psihanaliză şi psihiatrie şi cu deschidere spre sfera artistică şi culturală, educaţională, socială şi a proiectelor comunitare.
Mama ii vede ca intrusi pe servitorii ce fac parte din aceiasi realitate (a mortii). Nu-i percepe deloc pe cei vii, pe cei ce locuiesc de fapt in casa. De aceea servitorii pot fi ceilalti aflati in ea insasi. Doar copiii percep cealalta realitate (a vietii)in care ceilalti sunt cu adevarat altii (pentru ca vin din afara).
Cat priveste grupul intrebarea mea e de unde sa apara asa deodata intrusii. Poate ca intai de toate suntem unii fata de altii doar ceilalti.
Imi place interpretarea dvs. referitoare la faptul ca mama si copiii percep realitati diferite pana la un moment dat si asta se potriveste cu ideea mea referitoare la psihoza parentala. Chiar asta am simtit in timpul vizionarii amintindu-mi si cazuri de mame psihotice precum si destine ale copiilor acestora. Filmul este despre uciderea propriilor copii si m-am gandit la felul in care copilul se simte exclus din dorinta parentala. Mi-a fost foarte greu sa ma identific cu copiii – adica nu foarte greu ci angoasant – si mult mai placut si mai usor m-am identificat cu batrana servitoare pe care am simtit-o ca pe un personaj nevrotic salvator!
Va referiti la psihoza manifesta sau la cea latenta? Eu ma gandesc ca este expusa in film o psihoza latenta. Mama isi aduce aminte de crima exact cum a fost, nu decompenseaza.
Filmul atinge tema grupului, a legaturilor de grup si a legaturilor familiale. In privinta familiei, ne intalnim cu fantasma uciderii propriilor copii, care produce angoasa filmului dar si cu lipsa tatalui si ideea de secret si de innebunire a unui membru. Cand vorbim despre grup, indiferent despre ce fel de grup, avem de-a face cu includerea si excluderea si in acest sens exista mereu unii care sunt in grup si ”ceilalti” din afara grupului. Grupul aduce problema apartenentei in trairea pe care membrii lui o au sau nu. In film acest lucru s-a reflectat in ”intalnirea” dintre grupul serviorilor, grupul familial compus din protagonisti (mama si cei doi copii) si grupul familiei care traieste. ”Intalnirile” dintre grupuri sunt momentele de maxima tensiune din film si mereu cineva urmeaza sa fie exclus, izgonit, dat afara. Intrusul este o persoana care se afla inauntru desi nu are acest drept. Daca putem vorbi despre o elaborare grupala a unui film, atunci putem sa ne referim la capacitatea unui grup de a elabora problema apartenentei (”Fac sau nu parte din aceasta lume, din acest grup? Ce caut aici? Cine sunt acesti oameni impreuna cu care sunt acum?”). Sigur ca intrebarile si temele deschise de acest film sunt mult mai numeroase si vor ramane un subiect deschis pentru fiecare dintre noi.
Mama ii vede ca intrusi pe servitorii ce fac parte din aceiasi realitate (a mortii). Nu-i percepe deloc pe cei vii, pe cei ce locuiesc de fapt in casa.
De aceea servitorii pot fi ceilalti aflati in ea insasi.
Doar copiii percep cealalta realitate (a vietii)in care ceilalti sunt cu adevarat altii (pentru ca vin din afara).
Cat priveste grupul intrebarea mea e de unde sa apara asa deodata intrusii. Poate ca intai de toate suntem unii fata de altii doar ceilalti.
Imi place interpretarea dvs. referitoare la faptul ca mama si copiii percep realitati diferite pana la un moment dat si asta se potriveste cu ideea mea referitoare la psihoza parentala. Chiar asta am simtit in timpul vizionarii amintindu-mi si cazuri de mame psihotice precum si destine ale copiilor acestora. Filmul este despre uciderea propriilor copii si m-am gandit la felul in care copilul se simte exclus din dorinta parentala. Mi-a fost foarte greu sa ma identific cu copiii – adica nu foarte greu ci angoasant – si mult mai placut si mai usor m-am identificat cu batrana servitoare pe care am simtit-o ca pe un personaj nevrotic salvator!
Va referiti la psihoza manifesta sau la cea latenta? Eu ma gandesc ca este expusa in film o psihoza latenta. Mama isi aduce aminte de crima exact cum a fost, nu decompenseaza.
Filmul atinge tema grupului, a legaturilor de grup si a legaturilor familiale. In privinta familiei, ne intalnim cu fantasma uciderii propriilor copii, care produce angoasa filmului dar si cu lipsa tatalui si ideea de secret si de innebunire a unui membru.
Cand vorbim despre grup, indiferent despre ce fel de grup, avem de-a face cu includerea si excluderea si in acest sens exista mereu unii care sunt in grup si ”ceilalti” din afara grupului. Grupul aduce problema apartenentei in trairea pe care membrii lui o au sau nu. In film acest lucru s-a reflectat in ”intalnirea” dintre grupul serviorilor, grupul familial compus din protagonisti (mama si cei doi copii) si grupul familiei care traieste. ”Intalnirile” dintre grupuri sunt momentele de maxima tensiune din film si mereu cineva urmeaza sa fie exclus, izgonit, dat afara. Intrusul este o persoana care se afla inauntru desi nu are acest drept.
Daca putem vorbi despre o elaborare grupala a unui film, atunci putem sa ne referim la capacitatea unui grup de a elabora problema apartenentei (”Fac sau nu parte din aceasta lume, din acest grup? Ce caut aici? Cine sunt acesti oameni impreuna cu care sunt acum?”).
Sigur ca intrebarile si temele deschise de acest film sunt mult mai numeroase si vor ramane un subiect deschis pentru fiecare dintre noi.