De ce e sexualitatea noastra „nebuna” si ce putem sa facem cu ea (1)

Interventia mea din acest text este un comentariu la un discurs in plenara ApsaA din 2008 a lui Peter Fonagy si publicat in JAPA (2008; 56:11, “O teorie autentica din perspectica dezvoltarii umane a satisfactiei sexuale si implicatiile ei pentru tehnica psihanalitica”.)

Textul lui Fonagy este interesant pentru mine pentru ca sugereaza cumva ca autorul descifreaza unul din secretele sexualitatii umane, si anume de ce este ea atat de misterioasa, incitanta, tulburatoare si straina de noi. Dupa ce identifica cauza, Fonagy ne propune sa ne gandim cum putem sa o transformam si sa atenuam din caracterul ei „nebun” sau sa o facem mai putin „periculoasa”. Pentru Fonagy, sexualitatea umana este o experienta a nebuniei, sau, in limbajul pe care il foloseste, este in registrul experientelor borderline. Psihosexualitatea poate insa sa fie „oglindita” si transformata astfel incat sa iasa din registrul pe care ea il ocupa acum. Ce este interesant pentru mine este ca Fonagy propune comunitatii psihanalitice americane re-gandirea sexualitatii plecand de la ideile lui Jean Laplanche, psihanalist format lacanian. Distantandu-se de orientarea relationala dominanta in psihanaliza americana si observand lipsurile teoriilor anterioare despre sexualitate, Fonagy ne propune sa gandim radical sexualitatea plecand de la Jean Laplanche. Pentru Laplanche, impulsul sexual nu poate fi simtit ca fiind propriu, daca nu este impartasit cu cineva. Sentimentul unui „celalalt enigmatic” domina experienta noastra sexuala. Sexualitatea are o dimensiune care creeaza o invitatie, si anume sa fie elaborata impreuna cu celalalt. Bazandu-se pe Laplanche, Fonagy crede ca psihosexualitatea este localizata in partile straine ale sinelui nostru. In psihosexualitate ne confruntam cu partile straine din noi si incercam sa le facem familiare sau sa le integram. Cand facem efortul de a face partile straine parti familare, sexualitatea devine si o problema de relationare. Pana la urma, dorinta de a-l face pe „celalalt enigmatic” familiar este o dorinta care subintinde sexualitatea noastra.

Mai intai, pentru cititorii Gradivei, Peter Fonagy este una dintre cele mai importante personalitati din psihanaliza contemporana – si in special din psihanaliza legata de teoriile atasamentului. El este Freud Memorial Professor de Psihanaliza la University College London, si este autorul teoriei mentalizarii, care este una din teoriile centrale ale psihanalizei contemporane. Impreuna cu Mary Target a scris dupa mine una din cele mai bune sinteze a teoriilor psihanalitice (Teoriile psihanalitice), din perspectiva psihopatologiei dezvoltarii, carte pe care eu o pun alaturi de sinteza lui Mitchell si Greenberg (Relatiile de obiect in teoria psihanalitica). Fonagy este un relational special, pentru ca are o atitudine ambivalenta legata de teoriile relationale dezvoltate in Statele Unite. El este in primul rand un cercetator empiric, care foloseste teoriile neurobiologiei sa inteleaga psihicul uman. In spatiul britanic, el este un urmas a lui Joseph Sandler, un psihanalist care a incercat sa creeze legaturi intre diferitele factiuni psihanalitice, in special intre annafreudieni, kleineni si scoala independentilor. Bowlby si Winnicott sunt din influentele lui fundamentale (alaturi de Laplanche, aici). Prin faptul ca este un psihanalist influentat de teoriile atasamentului, Fonagy este un ganditor relational. El este apropiat de grupul de la Boston, in maniera de gandire, grup pe care Georgiana Branisteanu ni l-a prezentat pe Gradiva. Totusi, el nu este relational in sensul dezvoltat de grupul de la Psychoanalytic Dialogues, care este interesat de filosofie din perspectiva postmoderna si care are interese in teoriile sociale si critice ale psihanalizei. Pentru ca Fonagy este strans legat de neurobiologie si empiricism, el este un relational care gandeste mai degraba in spiritul lui Freud, care avea o conceptie puternic empirica asupra stiintei si posibilitatilor psihanalizei ca stiinta.

Ce ne spune Fonagy despre sexualitate? In primul rand, Fonagy crede ca sexualitatea a disparut ca interes principal in psihanaliza. Teoriile importante din psihanaliza pun azi accentul pe domeniul relatiilor emotionale si nu pe sexualitate ca fiind centrala. In cercetarea statistica, in uzul psihanalitic, iubirea, afectiunea si intimitatea sunt cuvinte mai folosite decat cuvintele care se refera la sexualitate. Explicatia lui este ca in teoria psihanalitica de astazi (dominata de relationalitate) sexualitatea a fost inlocuita de explicatii care se focalizeaza pe vulnerabilitatea si dependenta copilului. In teoriile relatiilor de obiect, materialul sexual este interpretat ca fiind o aparare fata de o patologie relationala (de pilda: excitarea este o aparare fata de anxietate; sexul este o reparare maniacala; tendinta de a nega vina e legata de impulsuri distructive). Fonagy sustine ca reducerea psihosexualitatii la expresia obiectelor relationale timpurii o desexualizeaza puternic. Ii taie din caracterul ei tare, de sexualitate. In al doilea rand, nici teoriile pulsiunii sexuale, nici teoriile relatiilor de obiect nu dezvolta o intelegere a sexualitatii care sa fie independenta de pulsiune sau relatie. De aceea este nevoie de o intelegere a sexualitatii care sa aiba un model al dezvoltarii care mentine importanta ideii de sexualitate. Fonagy ne cere sa gandim sexualitatea ca pe ceva mai mult decat o relatie sau decat o pulsiune. Sexualitatea are un inteles independent care trebuie identificat si supus analizei. Intelesul ei independent este dat de faptul ca parintii ne-au sedus si ne-au transmis un sens al frustrarii, al unei enigme pe care cautam in permanenta sa o descifram.

Cum se poate intoarce psihanaliza la sexualitate? Fonagy crede ca Jean Laplanche ofera o intelegere conceptuala vitala pentru a explica cum psihosexualitatea deriva in copilarie din activitatea instinctuala non-sexuala. In esenta, sugestia lui Laplanche este ca dimensiunea enigmatica a sexualitatii deriva din frustrarea bebelusului in momentele de pierdere ale obiectului. Obiectul excitarii devine dorinta de a recapata obiectul pierdut. El nu poate fi gasit niciodata, dar cautarea lui formeaza sexualitatea umana. Mama sexualizeaza excitarea bebelusului, il seduce inconstient si il lasa cu un sens al unei „enigme” care va imbiba experienta erotica a adultului cu mister. Noi ne traim sexualitatea periculos, cu alte cuvinte, pentru ca mamele ne seduc inconstient si ne lasa cu o enigma. Enigma este tocmai ideea ca ceva ne scapa, ca nu vom putea sa avem pe deplin obiectul iubirii noastre.

Acum, daca am inteles de ce bebelusul este in cautarea enigmei, cum afecteaza asta sexualitatea umana? Fonagy spune ca de multe ori in discutiile despre psihosexualitate, ea este inteleasa ca fiind normala si patologica. El crede ca asta este o confuzie si spune ca psihosexualitatea normal umana, desi nu este patologica, mimeaza o patologie, si anume tendintele de borderline. El spune ca din punctul de vedere al dezvoltarii, organizarea borderline si psihosexualitatea normala sunt similare. El spune ca in ambele exista un carusel emotional, fara regularizare afectiva. Ce se inseamna asta practic? Idealizarea partenerului, viteza cu care se ajunge la intimitate, sensul lipsei de granite, dorinta explicita de a controla si manipula partenerul sunt experiente comune in borderline si psihosexualitate. In acelasi timp, sensul de excitare sexuala intensa pare sa faca obscura o preocupare autentica pentru celalalt, asa cum grija fata de celalalt pare sa fie semnul vindecarii in afectiunile borderline. Pentru Fonagy, in sexul bun, atunci, cu totii suntem cumva borderline.

Revin cu partea a doua saptamana viitoare.