 |
| Brînduşa Orăşanu – discutant, Michel Vincent, Ioana Lazăr – moderator |
In cea de a doua zi a Conferintei „Contratransferul in psihanaliza contemporana” am audiat si prezentarea lui Michel Vincent, psihanalist francez, membru al fostului Sponsoring Committee al SRP – structura devenita actualmente Liaison Committee pentru SRP ca societate provizorie a IPA.
Lucrarea sa, „A propos d’une seance deplacee”, vorbeste despre un enactment al psihanalistului si consecintele lui, printr-o vinieta clinica. J. este un tanar care si-a terminat studiile si s-a angajat. De cand avea zece ani a trebuit sa faca fata angoasei provocata de divortul parintilor si mai ales de faptul ca tatal sau n-a mai tinut legatura cu el fara sa-i dea nici o explicatie pentru asta. Explicatia primita de la mama era ca tatal e egoist. In timpul studiilor, J. a avut o relatie cu o colega din anii mai mari. Apoi a aparut plictiseala si in urma cu doi ani s-au despartit. In terapie, cadrul a fost stabilit cu usurinta, dupa care cerea tot felul de modificari. Era impartit intre proiectele sale si istoria de copil. Spunea ca femeile din jur se apropiau de el pentru ca vroiau un copil insa, el nu avea astfel de proiecte, fiind fericit doar ca impartasea cu ele intimitatea si proiectele sale culturale.
Dupa cateva luni de la inceperea curei, analistul a trebuit sa lipseasca de la o sedinta. J. a cerut o recuperare care a fost acceptata (acesta acceptare a fost enactmentul de care vorbim). Cand s-au intalnit in sedinta de recuperare, analistul a fost surprins sa afle ca J. venise si la sedinta anulata si ca nu intelegea de ce a gasit usa inchisa. Analistul spune:
Nu am putut obtine nici o asociatie pe acea uitare.
Au discutat apoi despre tatal absent al pacientului si nevoia sa de a-l suplini.
In prezentare, aflam ca autorul a cautat in dictionarele engleze definitia pentru enactment – discutie pe care am avut-o si noi aici, la Salonul Relational al Cafe Gradivei. Iata ce a gasit el:
- decretul care da efectul unei legi
- act juridic
- interpretare in piesa de teatru
- a fi angajat in actiune
Michel Vincent ne spune ca, desi recuperarea unei sedinte este o experienta aparent banala – cine nu a fost tentat sa accepte o recuperare ceruta de un pacient? – totusi trebuie ca in cura sa luam in considerare absolut tot ce face analistul, pentru ca din registrul actiunilor sa putem trece in cel al reflectiei. Intre psihanalist si pacient au loc schimburi chiar si in micro-actiuni, insa primului ii revine obligatia de a elabora actul in procesul curei.
Este citat Andre Green care spune ca, in momentul producerii, actul nu poate fi simbolizat, acest lucru putand fi posibil numai in apres-coup. Michel de M’Uzan spune ca, atunci cand are loc o identificare primitiva a analistului cu pacientul, se sterg granitele interne ale analistului. Wilfred Bion vorbeste despre importanta angajamentului emotional. A. Green spune ca afectele duc la o mare confuzie daca nu sunt legate de reprezentari. El are o schema a afectivitatii cu patru teritorii:
- Spatiul corporal: fiintele umane sunt si subiecti corporali; in corp exista excitatii care au semnificatii carora trebuie sa le dam un sens. Aceasta frontiera este numita de Freud reprezentant psihic. Experientele protopatice pot fi reprezentate si asociate unor afecte.
- Afectele trec apoi prin preconstient.
- In constient se dezvolta ganduri. W Bion a scris ca aceste ganduri suscita functionarea aparatului psihic de a gandi ganduri.
- Teritoriul realitatii externe
Cadrul este un gardian etic al psihanalistului. Daca este bine temperat, asigura impotriva oricarui caracter deplasat al actiunii ce apare in orice tratament.
In comentariul sau, Brindusa Orasanu a spus ca cadrul psihanalitic presupune conditii constante care fac posibila cura. Orice modificare in cadru e perceputa ca o bresa a realitatii externe cu impact foarte mare. Valoarea de comunicare a modificarii de cadru – care e un enactment – apare in apres-coup, nu in momentul actului. Lucrarea lui Michel Vincent prezinta efectul neasteptat al unui act ce parea la cererea pacientului. De fapt, sedinta anulata nu poate fi efectiv recuperata – e ca si cum am vrea sa amelioram in prezent ceva din trecut, dar fara a-l aduce in prezent. Este o iluzie sa credem ca solicitudinea analistului poate inlocui abandonul din partea parintilor, din trecut. Eu as adauga totusi ca acest enactment a facut posibila aparitia temei abandonului in relatia pacient-analist. Ideea lucrarii este ca recuperarea sedintei este nepotrivita. Deplasata are si sensul de nepotrivita, explica Brindusa Orasanu – pentru ca pacientul intampina cu dezamagire satisfacerea cererii sale de catre analist. Ea da un exemplu din romanul lui Marcel Proust In cautarea timpului pierdut (pe care l-a prezentat anul trecut intr-o sedinta AIPsA), scena in care copilul, la maturitate, i-a reprosat mamei faptul ca i-a citit toata noaptea ca sa nu mai planga, pentru ca asta l-a facut sa se simta vinovat si ca a incalcat regula.
Georgiana Branisteanu
Ca de obicei, Brandusa Orasanu lamureste lucrurile magistral, ca o adevarata profesoara: cererea pacientului de a deplasa o sedinta vine dintr-o parte a structurii sale (cea care inceraca sa managerieze problematica abandonului), o alta parte, insa, pastreaza intacta dorinta de a ramane cadrul neschimbat. Acesta este sensul actului ratat (pacientul ajunge la cabinet la sedinta la care el insusi ceruse sa fie mutata) prin care isi face simtita prezenta "partea abandonata" din pacient. Marturisesc ca interpretarea Brandusei Orasanu mi s-a parut mult mai clara decat expunerea lui Vincent.
Foarte interesant. Practic analistul a repetat la scara mica abandonul tatalui – a fost egoist – si asta a scos la lumina si reactia clara a pacientului.
Ma gandesc ca inseamna si un fel de "de ce ai plecat? fiindca nu stiu de ce ai plecat tu inca esti aici, cu mine". Neavand o explicatie coerenta pentru plecarea tatalui nelamurirea ramane si abandonul nu poate fi integrat.