Vreau sa adaug si eu cateva idei. Incep, ca si Alexa, cu ce am trait si am gandit in timpul sedintei de la Carturesti. Am povestit atunci pe scurt despre captivitatea pe care a trait-o in liceu la cabana Babele la care ramasesem inzapeziti. Dar in acelasi timp a fost un prilej de a reflecta la trairea de captivitate in care exista o oscilatie permanenta intre speranta (de a scapa) si disperare. Similaritatile sunt multiple, dar in toate situatiile exista un persecutor care ne tine captivi. Fie ca este vorba de boala care ne tintuieste la pat, fie de gardianul de la usa inchisorii sau de balaurul care tine captiva domnita, „captivul” cauta sa scape, sa evadeze, mintea lui urzeste fara incetare planuri si in inima simte fiorul sperantei, bucuria eliberarii, insanatosirii. Totodata coltii ascutiti ai disperarii, ai deznadejdii se infig mereu. In film asistam la aceasta succesiune intre speranta si calculele legate de orele la care va veni trenul si la care vor ajunge in Bucuresti si disperarea de a ramane acolo, de a nu putea in niciun fel sa plece din Tesin.
Tot legat de captivitate, s-a avansat ideea ca fiecare dintre personaje era captiv in interiorul sau, ramanerea in gara fiind doar punerea in scena a acestei situatii interioare. Cum am putea sa ne reprezentam aceasta captivitate interioara? Femeia „in alb” parea captiva in propriul cuplu, baiatul „cu schela” era captiv in calculele si socotelile sale, trebuia neaparat sa puna instalatia in functiune, era „prins” el insusi printre beculete, adolescenta era captiva pe drumul spre Berlin si spre ocupatia de babysiter iar baiatul „cu castile” era evident captiv in ceea ce asculta (muzica, presupunem), in retragerea lui. Cat despre captivitatea in Craciun, putem sa ne gandim la presiunea pe care mai toti o simtim de a ne pozitiona intr-o scena de Craciun (cu rude, brad impodobit, cadouri, zapada etc).
Cititi despre Psihanaliza legaturii – psihodrama psihanalitica
Filmul mi-a amintit si de Vrajitorul din Oz, unde tot patru personaje, foarte diferite precum cele din film, mergeau impreuna sa caute ceea ce credeau ca le lipseste. Este tot o intalnire, am spune intamplatoare, cauzata de un incident neplacut (tot meteorologic – furtuna). Sa fie timpul de la sfarsitul filmului, cel care a fost receptat ca impacare, asemanator cu „intalnirea” cu Oz, in care fiecare „primeste” ce-i lipsea sau descopera inauntrul sau ceea ce pana atunci crezuse ca-i lipseste?
Cat despre perspectiva grupala, filmul ne prezinta exact procesul de constituire a unui grup. Fiecare vine cu psihicul sau, cu particularitatile sale, cu dorintele si temerile sale. Exista asemanari dar si deosebiri. Primele ii fac sa se intalneasca in acelasi loc in acelasi timp dar diferentele….? Dar pentru ca am scris deja prea mult, voi reveni cu acest subiect intr-un material viitor.
Foto din Vrăjitorul din Oz (r. Victor Fleming, 1939)
Comentariu de Anca Munteanu la articolul „Cum funcţionează ho-ho-ho-ul lui Moş Crăciun?” de Dorin-Liviu Bîtfoi
Mie mi s-a parut ca in situatia de criza fiecare dintre membrii grupului a avut inteligenta de a colabora cu ceilalti, ca si cum un conflict intra-grupal ar fi fost prea impovarator in contextul si asa dificil. Cei patru au ajuns la un soi de compromis care le-a permis sa functioneze fara sincope majore, menajandu-se unii pe ceilalti, pentru ca, nu-i asa, nu era nimeni din afara care sa aiba grija de ei.
Dupa mine Iulia Rugina a facut un film foarte optimist.
Trimiterea ta la Vrajitorul din Oz m-a dus cu gandul la o alta intrebare. In ce masura cele patru personaje nu erau parti ale unuia singur?
@ Interesanta idee asta cu partile. Felicitari.
Sigur ca putem in fiecare grup sa vedem membrii ca pe parti ale unui singur organism – grupul insusi. In fiecare parte este o parte a intregului, psihanaliza grupurilor se bazeaza pe aceasta teorie si pe conceptul de difractie si pe cel de portavoce. Le vom detalia daca vor exista cititori interesati.
Patru personaje care pot constitui parti ale unuia singur am intalnit in a 3-a intalnire a proiectlui "Grupul si filmul" de pe 3 decembrie cand am vizionat "what's up, doc?" In curand veti putea citit materialele scrise in cadrul acestui proiect dupa cele 3 intalniri care au avut deja loc. Va exista din ianuarie in fiecare joi pe cafegradiva cate un articol.
Ideea mea pleca de la celebra fraza a lui Didier Anzieu "grupul ca vis". In acest sens, mecanismele care actioneaza in travaliul oniric sunt difractia si condensarea, ele sunt cele care permit multiplicarea unui personaj in mai multe sau reducerea mai multor personaje la unul singur. Pentru cei interesati de aceste mecanisme la nivel grupal, R.Kaes abordeaza aceasta tematica in cartea sa La polyphonie du reve.
Ideea Cristinei mi se pare foarte utila pentru psihanaliza aplicata! Freud spune ca, in vis, toate personajele sunt parti ale autorului visului. Cand interpretam un text, o abordare posibila este de a considera personajele ca parti ale unuia dintre ele (de regula ale personajului principal) sau ca varste mai arhaice sau mai evoluate ale lui.