KINOTERAPIA În acest week-end difuzăm Alice în Ţara Minunilor, un film din 1915 în regia lui W. W. Young care reprezintă probabil a treia ecranizare cinematografică din toate timpurile a celebrei cărţi omonime din 1865 a lui Lewis Carroll.
Prima transpunere pe ecran, englezească, fusese realizată în 1903 şi avea 12 minute, fiind cel mai lung film al timpului. Cu toate acestea, s-a considerat că e prea lung, fiind vândut în bucăţi, pe secvenţe!
 |
| 1903 |
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Urmăriţi-ne pe WhatsApp
Abonaţi-vă la Newsletter
 |
| 1910 |
Ne putem închipui lesne că magia pe care publicul spectator de atunci o va fi resimţit-o, în acele vremuri de pionierat (să ne amintim că în 1895, la invenţia cinematografului, spectatorii se fereau panicaţi din calea locomotivei ce intră în gară din filmul Fraţilor Lumière) – această magie este cu siguranţă cea care a făcut din fantezia lui Carroll un subiect predilect pentru transpunerea pe pânza ecranului.
Versiunea lui Young a fost lansată la 19 ianuarie 1915 şi îi are în rolul lui Alice pe Viola Savoy, în vârstă aici de 15 ani, şi pe Herbert Rice în rolul Iepurelui Alb. Istoria filmului de 5 bobine de celuloid produs de The American Film Manufacturing Company e obscură, uitată. Nu se mai cunosc azi împrejurările în care a fost turnat. Nici carierele celor doi actori nu au fost foarte lungi, fiind apoi uitate. Viola Savoy se afla abia la primul său film odată cu aventurile lui Alice – va mai turna apoi doar unul, în acelaşi an, 1915. Herbert Rice, cu o carieră mai lungă, intensă chiar, ţinând seama că începe doar cu trei ani mai devreme, turnase deja 15 filme (de scurt-metraj, genul predominant atunci) şi se afla la al 14-lea. Va mai turna apoi numai două, în anul următor, tot cu subiecte de poveste – dar de această dată mai clasică. Acestea erau timpurile la începutul istoriei celei de-a şaptea arte, iar cei doi actori nu reprezintă excepţii.
Cu toate că nu e prima ecranizare, filmul lui W. W. Young este considerat prima versiune cinematografică relevantă, prin care regizorul părăseşte iconografia celebră a cărţii din 1865, datorată lui Sir John Tenniel, caricaturist şi ilustrator decedat chiar cu un an înainte, şi abordează subiectul cu îndrăzneală, mobilitate şi imaginaţie şi cu mijloace mai pronunţat cinematografice.
