Povestea aceasta este una despre transformarea care devine posibila in cadrul si procesul terapeutic si este sintetizata de cuvintele unui copil in varsta de 8 ani care sublinia excelent trecerea de la un afect primar la o forma de simbolizare.
Copilul: Nu stiu. Cand ma supar nu mai stiu nimic. Nu mai stiu ce sa fac.
Terapeutul: Te infurii si nu mai stii ce sa faci cu furia pe care o simti, cum sa o exprimi.
Copilul: Dar tu? si tu te infurii?
Terapeutul: Ti-e teama ca si eu m-as putea supara si m-as putea infuria pe tine?
Copilul: de cate ori venim aici nu esti niciodata suparata, mereu esti linistita. Cum se poate asta?
Terapeutul: aici putem vorbi despre orice simtim. Suntem aici pentru a cauta cuvinte care sa ne ajute cand nu stim ce sa mai facem cu ceea ce simtim.
Plecand de la aceasta idee a transformarii in campul psihic care este posibila in procesul terapeutic si reamintind cititorului ca vorbesc intotdeauna si din perspectiva unei analize grupale, a legaturii, as vrea sa aduc in cateva cuvinte in discutie conceptul de arie de expresie descris de E. Pichon Riviere (1970). El vorbea de un triplu nivel reprezentational al legaturii, despre cele trei arii de expresie ale reprezentarii selfului: gandirea, corpul si lumea exterioara, intelegand prin acestea spatii proiective simbolice in care subiectul situeaza legaturile intr-un joc reciproc intre lumea interna si cea externa prin intermediul mecanismelor de proiectie si introiectie. In acest joc reciproc, corpul este o arie intermediara. El este cel care poarta reprezentarea care va permite figurarea lui ca o interfata intre cele doua zone intermediare de contact si are doua invelisuri, unul orientat spre interior (gandirea) si unul orientat spre exterior (non-eu si supraeu).
Copilul vorbeste despre o traire care nu are posibilitatea de a se figura, de a se reprezenta, decat intr-o forma arhaica si senzoriala. Tipatul, plansul, trantitul, lovitul, toate acestea sunt semne ale afectului brut care este perceput ca fiind un fel de nebunie ce nu poate fi definita sau explicata. Asa ii vine pur si simplu si corpul este cel care primeste si exprima aceasta manifestare de neinteles. Gandirea nu o poate intelege si nu o poate cuprinde. Este ca si cum propria lume interna nu isi gaseste un loc nici inauntru, nici inafara. Este inca in cautarea unui continator.
Intreband terapeutul daca si el se infurie, copilul recunoaste in mod implicit posibilitatea de a transforma ceea ce simte in ceva care sa capete sens. Tu ce faci cand te infurii? aceasta pare a fi intrebarea pusa terapeutului. Vorbesc despre ceea ce simt, raspunde el. Cuvintele sunt cele care pot lega ceea ce se petrece la nivelul corpului de ceea ce traduce gandirea.
Pe de alta parte intrebarea copilului pare a testa cadrul. Este suficient de solid? Este suficient de sigur? Poate opri el repetitia si o poate transforma in ceva ce se schimba? Poate vindeca el o suferinta ce exista de atata timp incat este greu de imaginat o lume fara ea? Si mai ales poate contine el violenta?
Conceptul psihanalitic de cadru a fost progresiv construit plecand de la lucrarile lui Jose Bleger care in articolul sau “Psihanaliza cadrului psihanalitic” (1967) a propus ideea conform careia cadrul primeste si stabilizeaza continuturile psihice ce emana din „partea psihotica a personalitatii”. Aceasta parte psihotica a personalitatii este un loc topic, clivat din interiorul Eului. Cadrul este locul unde se depun si se aseaza aceste elemente arhaice, este mai intai constituit din psyche-ul psihanalistului si apoi din extensia acestuia in spatiul psihanalitic. Functia esentiala a cadrului este de a atinge stabilitatea pentru a avea loc un proces dinamic si creativ.
Redau in acest articol legat de ceea ce afirmam mai sus, trei functii semnificative din cele sase descrise de Rene Kaes ale cadrului pentru procesul terapeutic familial. Functia simbolizanta ca o conditie majora a formarii gandirii, functia de filtru care face din acesta un aparat de gandit ganduri, de continut afecte si de transformare a economiei pulsionale si functia continatoare care este capacitatea de a contine
elementele imprastiate, ne-legate, de negandit, care sunt puse in comun (E. Granjon)
in pielea familiala comuna – faza care corespunde unui moment de iluzie grupala si constituie un fel de eu-piele grupal permitand schitarea diferentierii intre interior si exterior.
Prin caracterul sau tranzitional intre interior si exterior, intre real si simbolic, cadrul isi asuma o functie simbolica. Astfel, cadrul terapiei psihanalitice familiale se substituie cadrului familial deficitar permitand un travaliu asupra obiectului – continator si contribuind la interiorizarea sa, jucand un rol de prim organizator psihic.
Foto: Angry Kid Walking, HerveyArt.com
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Despre confidentialitate: 'Respecting client confidentiality is a fundamental requirement for keeping trust. The professional management of confidentiality concerns the protection of personally identifiable and sensitive information from unauthorised disclosure. Disclosure may be authorised by client consent or the law. Any disclosures should be undertaken in ways that best protect the client's trust. Practitioners should be willing to be accountable to their clients and to their profession for their management of confidentiality in general and particularly for any disclosures made without their client's consent.' BACP Ethical Framework
Îmi place foarte mult rubrica de vineri seară de pe Gradiva, cea a Cristinei. Pentru un boboc într-ale inițierii tehnicii psihanalitice precum sunt și-un cititor pasionat al Gradivei, textele astea sunt chiar de mare folos! Eu – mulțumesc!
@Anonim: Am mai pus aceasta intrebare: In ce fel, concret, sugerati ca a fost incalcata confidentialitatea in aceste cazuri? Ce anume din citatul acestui articol, de exemplu, vi se pare ca deconspira "identitatea persoanei" si ca se constituie intr-o "informatie sensibila"? Faptul ca acel copil se infurie?
Datorati totusi niste explicatii atunci cand lansati asemenea afirmatii, mai ales ca o faceti la adapostul anonimatului.
Mie citatul mi se pare de o mare generalitate, iar afirmatiile dv. cel putin exagerate. Dar poate ca n-am inteles ce doriti sa spuneti, asa ca o lamurire ar fi utila.
Se pare ca citatul este al unui copil anume, in varsta de 8 ani, care a participat la unul din grupurile psihoterapeutei si care a adus in grup continutul respectiv. Nu este specificat daca acel copil sau parintii lui si-au dat acordul ca el sa fie facut public. Nu conteaza numai faptul ca nu poate fi identificat copilul, ci si daca ceea ce este adus in terapie ramane in proprietatea copilului sau daca a trecut in cea a terapeutei si aceasta poate face ce vrea cu acel continut. Inclusiv sa-l faca public. Intrebarea este: conform codului deontologic,are sau nu terapeutul drept de folosinta asupra continutului din sedinte, in afara cadrului respectiv si in relatie cu alte persoane decat cea care l-a generat?
Se pare ca nu mai vorbim despre confidentialitate, ci despre proprietate si copyright. Daca veti citi cu atentie extrasul pe care l-ati reprodus mai sus, veti vedea ca e vorba despre gestionarea confidentialitatii, despre anonimizare – care-i practica obisnuita si despre pastrarea increderii clientului. Nu vad deci unde-i problema. Mai ales in cazul unui citat – repet – foarte general si prelucrat. Chestiunea proprietatii in sine a discursului, dezlegata de cea a confidentialitatii, nu mi se pare a fi in chestie. N-am mai auzit sa fi fost vreodata ridicata si e de altfel si foarte laxa si imprecisa. Ar insemna ca orice medic sa nu poata discuta profesional un caz, nici chiar in interesul imediat al pacientului. Sau chiar mai larg, ca orice vorba, expresie, discurs, sms etc sa nu poata fi reproduse sub rezerva proprietatii cuiva asupra lor.
Textul prezentat nu reprezinta o reproducere a unui continut particular dintr-o sedinta anume a unui copil anume, ci reprezinta o redare generica a unor aspecte care se repeta adesea intr-o anumita forma in discursul copiilor de anumite varste. El aduna si exprima precum o portavoce tematica teoretica expusa in articol.
Cred ca aceasta rubrica este ea insasi sensibila prin tematica ei. Orice interactiune cu copiii este de o mare sensibilitate si urmele lasate au un ecou indelung.
@Dorin Baftoi
Nu sunt anonimul care a reprodus citatul legat de confidentialitate, mi s-a parut ca ati raspuns ca si cum as fi fost.
Stiu de la unul din autorii cartii "Povestiri din psihoterapia romaneasca. 19 cazuri inedite" ca si in contextul pastrarii anonimitatii si selectarii informatiilor prezentate in asa fel incat clientul/pacientul sa nu fie identificabil, tot a trebuit sa-i ceara acordul cu privire la publicarea continutului adus in terapie.
E vorba mai mult de principiu aici, nu de marimea continutului publicat.
@ Calarasanu
In acest caz, poate ca ar trebui reformulata expunerea dvs. in asa fel incat sa cuprindeti aceasta informatie in textul expus. Adica, in loc de "este sintetizata de cuvintele unui copil in varsta de 8 ani" sa spuneti
"este redarea generica a unor aspecte care se repeta adesea intr-o anumita forma in discursul copiilor de anumite varste". Ar fi mai onest.
Vad ca "furia" anonimului persista. Asa ca am sa insist si eu cu un citat din propria argumentare: "Disclosure may be authorised by client consent or the law." Disclosure inseamna dezvaluire. Unde a avut loc dezvaluirea identitatii copilului, rog sa primesc un raspuns la intrebarea asta de la anonimul care se incapataneaza sa confunde un citat ca atatea altele dintr-o sedinta cu o dare de seama completa asupra identitatii unui pacient: nume, varsta, adresa, diagnostic.
Lasand la o parte disputa (falsa, inutila si obositoare, dupa mine) a confidentialitatii, vreau sa-mi formulez si eu intrebarea: de ce la nelinistea copilului "si tu te infurii?" terapeutul nu a raspuns simplu, intersubiectiv: da, si eu ma infurii, dar asta nu ma distruge nici pe mine, nici pe celalalt, de pilda? Sigur, intrebarea intoarsa este utila si sugereaza ca formularea in cuvant a furiei poate s-o domoleasca, dar copilul nu are astfel sansa de a lua contact cu furia celuilalt, pe care nu o poate nega sau recunoaste integral, asa cum nici nu stie sa se apere de ceva care-i este inaccesibil. Probabil ca deficitul lui de control al furiei vine si din incapacitatea auto-continatoare a apropiatilor.
Eroarea mea, dar e greu sa dialoghezi cu persoane nesemnate, care uneori se schimba si alterneaza. (Apropo, numele meu real e Bîtfoi). Va multumesc deci ca ati precizat cine sunteti.
Problema confidentialitatii este, bineinteles, intotdeauna una delicata, iar despre ea se discuta de decenii in intreaga lume, in diferite privinte – de pilda mai nou cat priveste probarea eficacitatii psihoterapiei fata de casele de asigurari, prin inregistrari. Ma bucur ca o discutam si noi aici, e util sa ne lamurim. Dar sa o discutam, nu sa insinuam prin citate aruncate pe net sub anonimat.
In ceea ce priveste cazul din "Povestiri…", eu imi inchipui ca psihoterapeutul s-a gandit la relatia sa concreta cu acel pacient si ca nu i-ar face bine acestuia sa se regaseasca in paginile acelei carti fara consimtamant. Dar e vorba de un caz particular si, precum spuneam, problema confidentialitatii este, de la caz la caz, complicata.
In ceea ce priveste reglementarile mai generale, foarte atent intocmite si cu indelungata istorie, cum sunt de pilda cele ale Asociatiei Americane de Psihanaliza, uitati ce spune Codul lor etic, "Principles and Standards of Ethics for Psychoanalysts", la pct. IV Confidentiality: "6. If the psychoanalyst uses confidential case material in clinical presentations or in scientific or educational exchanges with colleagues, either the case material must be disguised sufficiently to prevent identification of the patient, or the patient's informed consent must first be obtained. If the latter, the psychoanalyst should discuss the purpose(s) of such presentations, the possible risks and benefits to the patient's treatment and the patient's right to withhold or withdraw consent."
Nu este prin urmare, daca vorbim din punct de vedere legal (repet: nu clinic si nu referitor la un pacient anume, precum in cazul din "Povestiri"…), o situatie de tip si-si, ci una de tip sau-sau. Ceea ce mi se pare absolut firesc, moral si acoperitor si juridic (mai ales in SUA, unde aceste consecinte chiar conteaza in justitie).
In cazul "Dialogurilor psi cu copiii" confidentialitatea mi se pare a fi chiar super-protejata, iar cazurile – precum spune si Cristina – generice. Nu inseamna ca nu sunt adevarate si ca nu sunt specifice copiilor de 8 ani. In loc de a ma incurca in asemenea tehnicalitati scrupuloase sterile, eu as fi mai atent la autenticitatea a ceea ce ni se prezinta, izvorata din experienta destul de vasta a unui clinician. Ca s-o citez pe Alexa (sper ca nu-mi va cere copyright:), si mie mi se par foarte utile aceste articole si le citesc cu placere si interes.
@ Ioana
Am recitit si eu textul anonimului si nu mi pare ca s-ar intelege de acolo ca numai identitatea pacientului ar trebui sa fie confidentiala, ci tot ce se intampla in terapie. Iar daca anonimul este furios, cum ar trebui sa procedam cu el? Sa-i continem furia sau sa i-o negam/ignoram?
Oricum, discutia confidentialitatii mi se pare foarte utila, cred ca un raspuns clar la aceasta problema ar aduce mai multi clienti/pacienti in cabinetele terapeutilor. Increderea e foarte importanta in relatia cu psihologul si ar trebui evitata orice actiune care ar putea duce la stirbirea ei, indiferent ca e specificata in cod sau nu. Ce trebuie sa preocupe mai mult un psiholog: limita codului deontologic sau starea de bine a clientilor sai?
Sau ce conteaza mai mult: litera sau spiritul codului deontologic?
@ Bitfoi
Scuze pentru ca v-am tastat gresit numele.
@Bitfoi
"… If the psychoanalyst uses confidential case material in clinical presentations or in scientific or educational exchanges with colleagues…"
Deci e vorba despre prezentari de cazuri intre COLEGI, nu pe forumuri publice. E o diferenta.
E vorba despre comunicari publice, aceasta-i esenta. Care nu de putine ori apar si in compendii ale manifestarilor. Probabil ca nu s-au gandit sa specifice "intre colegi, pe Cafe Gradiva" 🙂
Nici o problema cu numele, mi se intampla foarte des
@ D: Ca la proces, cu argumente pro si contra, toate dintr-un citat: "The professional management of confidentiality concerns the protection of personally identifiable and sensitive information from unauthorised disclosure". In traducere, suna cam asa: Managementul profesional al confidentialitatii priveste protectia informatiilor sensibile care fac posibila identificarea persoanei prin dezvaluire neautorizata. Aici nu se discuta altceva decat identitatea, masura in care clientul unei terapii poate fi identificat din relatarea clinica.
Sigur, putem discuta, dar asta nu schimba litera codului. Cat despre spirit, eu cred ca faptul ca a fost gandit asa, cu limitarea referirii la identitatea clara a persoanei despre care se relateaza, e chiar spiritul codului.
Daca clinicienii ar respecta spiritul codului asa cum il vedeti dumneavoastra (adica tot ce se intampla in cabinet ramane in cabinet), atunci profesiunea asta ar ramane la nivel de experienta solitara, ca un soi de samanism exotic.
Toate prezentarile au ca prim scop impartasirea experientei, lucru generos si care trebuie sa ne bucure pe toti, clinicieni si clienti.
Daca un pacient cu probeme de incredere se adreseaza unui psihoterapeut, e bine sa precizeze de la inceput ca nu doreste sa fie expus niciunei prezentari de caz, si terapeutul nu poate face altceva decat sa se conformeze. In mod clar, un terapeut stie cand are de-a face cu o asemenea problema si evita din start conflictul. Uneori insa se intampla si inversul.
In "19 povestiri", de pilda, se relateaza un caz dur de patologie border in care pacientul, un paranoid, si-a haituit terapeutul, si cu toate acestea cazul a fost relatat cu lux de amanunte, desigur, pastrand principiul codului de prezervare a identitatii.
Acum revin la intrebarea referitoare la anonimul anonim. Ce ar trebui sa facem, sa-i continem furia sau sa i-o negam/ignoram. Eu cred ca a incerca sa explicam ce inseamna confidentialitate e un fel de a contine, poate nu cel mai defensiv, aparent util anonimului. Altfel, am putea sa-i dam dreptate (in masura in care avem si noi o problema de incredere, de ce nu?), si atunci rubrica Cristinei Calarasanu ar disparea. Sau am putea sa nu-i raspundem deloc, ceea ce ar fi dupa mine cel mai prost fel de a-i raspunde.
Eu l-as ruga pe anonim sa se puna pentru scurt timp in persoana terapeutului si sa incerce sa elaboreze cam ce inseamna pentru terapeut sansa de a avea un pacient interesant, al carui caz, cu grad mare de generalitate, ar putea fi util lumii profesionale din care face parte. Ce ar face, ar pastra tacerea, sau ar impartasi si celorlalti din experienta lui, in folosul actualilor si viitorilor pacienti/clienti, si al colegilor de breasla?
Ma alatur si eu "antevorbitorilor" zicand ca ce scrie Cristina Calarasanu e interesant si util, si ca avem multe de invatat din prezentare si discutii. N-ar fi pacat sa se piarda sansa unor asemenea schimburi?
Pe cafegradiva intra si persoane care nu sunt din domeniu dar vor sa afle cate ceva, deci nu-i chiar intre colegi.
Vreau sa cred ca in compendiile manifestarilor respective sunt selectate cazurile care au acordul pacientilor respectivi.
Totusi, nu cumva aceste scapari de "cod" au contribuit la faptul ca psihanaliza nu (mai) e la mare cautare in USA?
E bine stiut faptul ca o cura psihanalitica dureaza mai mult, merge in profunzime si e mult mai costisitoare decat o alta terapie. Nu ar trebui ca pacientul/clientul psihanalistului sa fie mai protejat tocmai din cauza asta, sa aiba siguranta ca nimic, niciodata nu va fi dezvaluit fara acordul lui?
Imi pare rau ca s-a pierdut un comentariu amplu pe care tocmai l-am publicat. Nu pot sa reiau ce-am scris, pot sa incerc sa raspund lui D pe scurt. "The professional management of confidentiality concerns the protection of personally identifiable and sensitive information from unauthorised disclosure." E clar ca referirea expresa se face la identitate, nu la ce proiectam noi in dorinta de a fi protejate diversele noastre leziuni narcisice, etc. Spiritul codului? El sta in litera lui, cine refuza evidenta lasa loc interpretarilor de orice tip.
Ce avem de facut cu furia anonimului? Ne-am putea face ca ea nu exista, deci anonimul nu exista pentru noi, cea, mai proasta solutie, dealtfel.
Sau, am putea sa-i dam dreptate anonimului, in masura in care avem si noi o problema de incredere sau de imagine. In aceasta ipoteza, rubrica Cristinei Calarasanu cade.
Si mai e posibilitatea rationala, dupa mine, aceea de a incerca sa luminam problema confidentialitatii. E un fel de a contine si asta, poate nu suficient de empatic, dar cum sa fii empatic in lipsa unei realitati? Asa ca ii propun anonimului un exercitiu de empatie.
Incercati sa va puneti in pielea terapeutei careia ii vine la cabinet un client interesant si al carui caz este de interes general. Relatarea unui scurt fragment de sedinta ar putea fi revelator pentru cititorii rubricii. Ce ati face? Ati pastra tacerea, sau ati deforma datele problemei in asa fel incat clientul sa devina neidentificabil, pastrand insa sensul informarii?
Daca asemenea schimburi nu s-ar fi produs in societatile profesionale respectabile de peste tot, psihanaliza ar fi ramas la stadiul de samanism, fiecare analist-saman pastrandu-si bine ascunse secretele. Cui i-ar fi folosit? In niciun caz pacientilor…
Citind comentariile expuse (multumesc D. pentru ocazia unei clarificari privind ceea ce inseamna generic)ma gandeam in ce masura exista si o "violenta" a actului terapeutic care se regaseste in rezistenta pacientului la schimbare si in furia acestuia in contra propriului proces terapeutic. De aceea mi se pare foarte utila intrebarea ce facem cu furia?
@Ioana: foarte interesanta intrebarea ta privind raspunsul la intrebare. Asa cum vad eu lucrurile, o abordare intersubiectiva in acest context viza continutul si acest lucru ar fi insemnat un continator solid. A intoarce intrebarea pune in evidenta inca un proces de constructie a continatorului si a unei legaturi "bune" care poate contine fara sa se distruga, asa cum spuneai si tu.
@ D: Cu riscul de a va plictisi, reiau din comentariul anterior: "Totusi, nu cumva aceste scapari de "cod" au contribuit la faptul ca psihanaliza nu (mai) e la mare cautare in USA?"
Cazul despre care vorbeam in care un pacient paranoid si-a hartuit terapeutul e cazul unui cognitiv-comportamentalist. A sustine ca doar psihanalistii incalca un cod (imaginar, nu pe cel formulat in cuvintele pe care le-am citat mai sus) e o eroare.
Nu, psihanaliza si-a mai pierdut din clientela pentru ca au aparut orientari mai scurte, mai ieftine si care intretin iluzia eficientei, a profitabilitatii. Ori, umanitatea traieste acum aceasta fantasma a profitului permanent, a cautarii fericirii eterne, pe cand psihanaliza ne confrunta cu limita, cu efemerul, cu suferinta. Nu-i mai bine sa te duci intr-o terapie scurta si ieftina unde sa joci niste jocuri, sau sa faci niste exercitii, oferindu-ti iluzia, cel putin pentru o perioada scurta, ca totul va fi bine? Si cand simptomul reapare, te mai joci putin, mai faci o relaxare, de ce nu? E si asta un fel de a socializa…
@ Ioana
Pana vine anonimul,as putea incerca si eu un raspuns la intrebarea ta:
"Eu l-as ruga pe anonim sa se puna pentru scurt timp in persoana terapeutului si sa incerce sa elaboreze cam ce inseamna pentru terapeut sansa de a avea un pacient interesant, al carui caz, cu grad mare de generalitate, ar putea fi util lumii profesionale din care face parte…"
In primul rand i-as comunica asta si i-as cere acordul explicit cu privire la folosirea datelor aduse in terapie, eventual as negocia conditiile puse de pacient, inclusiv cele de ordin financiar. Asa mi s-ar parea corect fata de el.
Discutiile privind confidentialitatea si regulile dupa care se ghideaza psihanalistii ma intereseaza f mult in contextul in care eram gata sa incep o cura psihanalitica. Spun "eram gata" fiindca, daca aveti dreptate in ceea ce priveste laxitatea acestui cod, acum nu mai sunt. Daca asa stau lucrurile cu informatiile personale, scuze, dar mai bine ma duc la un preot sa ma spovedesc. E mai sigur si mai ieftin.
@ D: Spovedania e o modalitate de a ne usura sufletul, fara indoiala. Cat ne ajuta insa preotul sa ne intelegem, aici am mari indoieli. Poate ca nu o cura analitica este raspunsul pe care-l cautati, iar insistenta dumneavoastra in a va demonstra diverse contraindicatii tocmai asta spune: nu va doriti o cura psihanalitica, ci o ureche care sa va asculte. O minte care sa va inteleaga ar putea fi incomoda si costisitoare, poate. Uneori ascultarea pasiva poate fi suficienta, va cred.
Pentru ca tot revine: eu cred ca aceasta idee a "continerii furiei anonimului" nu prea face sens aici. Nu poti contine fara un cadru, fie analitic, fie altul, din viata cotidiana. Or aici cadrul este ca si inexistent: anonimul e anonim, nici nu stim de multe ori cu care dintre anonimi vorbim, drept care se si produc adesea confuzii (am rugat de mai multe ori, si eu, si Georgiana, ca anonimii sa-si dea macar pseudonime, nu de alta, dar ca sa nu-i incurcam). Nu poti contine, sa zicem, un act ostil intamplator din partea unui trecator pe strada. Reactionezi, sau nu, dar nu contii. Sau poti incerca, dar e putin absurd si nefiresc atunci cand nu ai o relatie de vreun fel cu acea persoana. Deci despre ce fel de "continere" vorbim? In blind? Sau despre o continere cu forta? Sau despre o continere in orice moment? (Nici in cabinet nu e in orice moment). Contii o furie pentru a contine omul, nu o furie abstracta.
Mie mi se pare ca a face asta in conditiile date spune mai multe despre cel care o face si poate despre un sentiment de omnipotenta, decat despre cel "continut". Si pentru ca vorbeam despre omnipotenta, eu cred ca atunci cand va dori sa fie "continut", anonimul isi va da macar un nume, fie si Anonim 1 sau 2. Adica va intra cat de cat intr-un cadru.
Daca vreti sa incepeti o psihanaliza trebuie sa gasiti analistul care sa va promita ca nu va dezvalui nimic din cura dvs cat timp nu veti dori. Si care sa va inspire incredere ca chiar asa va face.
Astea sunt niste discutii pe net despre altcineva, alte situatii si singurul reper aici e codul legal.
Insa in situatia privata analistul trebuie sa respecte nevoile fiecarui om in parte si daca nevoia dvs e de confidentialitate absoluta, care depaseste regulile legale, le va respecta daca e un analist bun. In fond in asta consta terapia.
Ideea e ca nu toata lumea are nevoie de confidentialitate stricta, unii au, altii se simt mai bine daca aud ca se vorbeste despre ei…fiecare situatie e diferita.
Apropos de raspunsul intesbist versus intoarcerea intrebarii cred ca trebuie tinut cont de incarcatura transferentiala pe care nu o avem aici, nu transpare in cuvinte.
"Si tu te infurii" inseamna deci eu sunt mai prost?/ vreau un reper, un model/ sa-mi fie frica de tine?/ etc.
In orice caz e un apel la suport si nu cred ca e bine ca psihologul sa raspunda de multe ori intersb la cererea asta fiindca incurajeaza dependenta in loc de autonomie si modelarea dupa psiholog in loc de autoexplorare.
Nu stiu cum e la copii, poate e mai important sa aiba un model in carne si oase si nu conteaza atat de mult autonomia si autoexplorarea.
Anonimul a aparut. Nu e prima data cand scriu pe acest blog si de fiecare data mi-am dat numele. Mihaela. Deoarece aleg optiunea Anonim, numele meu apare la sfarsit.
Ca o prima precizare, site-ul dumneavostra nu se adreseza doar profesionistilor. Este un site public care poate fi citit de orice cunoscator de limba romana din orice colt al lumii. Nu m-am referit niciodata la utilitatea sau inutilitatea articolele dumneavostra. M-am referit la respectare confidentialitatii informatiilor aduse in spatiul terapeutic. Atat citatul meu cat si al dumneavoastra sunt citate aparute pe site-urilor asociatiilor din alte tari. As intreba terapeutii din alte tari in ce masura ei au dreptul sa publice continul sedintelor, oricat de mic ar fi el, pe un site public. Exista o diferenta intre spatial public, cum ar fi acest site, si prezentarile clinice, schimburile educationale, stiintice cu alti COLEGI. Multi dintre cititorii acestui site nu sunt COLEGII dumneavoastra. Pot fi mama unui copil care are nevoie de terapie, pot fi o persoana care a fost abuzata sau a avut o trauma si are nevoie de terapie, etc. Chiar si in cazul prezentarilor clinice ‘the patient's informed consent must first be obtained’. La fel, nu se poate compara munca terapeutului cu a medicului. In cazul terapie, aceasta este de lunga durata, iar informatiile pe care le aduce Clientul in cabinet sunt total diferite de cele pe care le aduce Pacientul in cabinetul medicului.
In loc sa ma pun eu in locul terapeutului, va invit pe dumneavoastra sa va puneti in locul clientului, al copilului sau parintelui care isi duce copilul in terapie. Daca sunt terapeut si vreau sa folosesc informatii pentru un sudiu de caz, as specifica acest lucru la inceput sau pe parcursul terapiei, iar fee-ul ar fi diferit. Am fost in aceasta postura, mi s-a propus sa iau parte la un studiu de caz. Chiar si atunci este nevoie de consimtamantul Clientului sau parintelui in cazul copiilor.
La un ‘search’ privind confidentilaitea am gasit, printre altele, ‘In Romania, nu exista la acest moment standarde de etica si confidentialitate pentru practica de psihoterapie’, 'Nu voi furniza informatii fara acordul pacientului, decât daca sunt obligat prin lege’.
Pentru a evita ‘disputele (false, inutile cf. Ioana M.)’ ale celor care nu va sunt colegi, ar fi mai bine ca prezentarea cazurile sa fie facute intr-un cadru inchis. In special cele legate de copii.
Confidentialitatea are de-a face cu respectful fata de persoana din fata ta, fata de informatiile pe care persoana respectiva ti le impartaseste. Ce face terapeutul cu aceste informatii? Este la latitudinea lui atata timp cat nu clar definit.
Mihaela
@ Mihaela: Uimitor cat de inexpugnabila este citadela in care v-ati refugiat. Va marturisesc ca ma simt neputincioasa in fata impermeabilitatii dumneavoastra. Poate aveti dreptate, psihoterapeutii fac profesia asta dificila si plina de momente de restriste doar ca sa poata obtine informatii compromitatoare, lezante la adresa clientilor si sa le faca publice, pentru ca apoi societatea civila sa-si poata exprima oprobriul la adresa celor prezentate, cu rea-vointa si intentie defaimatoare
de catre psihoterapeut. Asa o fi?
Un an bun va urez, fara incercari majore.
Pentru conformitate, freudioana si Ioana M. sunt aceeasi persoana. Scuze pentru eroare.
Anonimatul… o modalitate interesanta de a-ti alimenta, in acelasi timp, nevoia de a-iintalni pe celalati si nevoia de a te proteja de ei, de a fi in siguranta… Renuntarea la inceperea analizei personale cred ca este dovada fricii de a-l intalni pe celalalt in esenta… iar a crede ca, sub anonimat, reusesti sa dai si sa primesti este o iluzie… ceea ce dai, sub anonimat, este ceva ce, in mare masura, nu poate fi primit… primiti ce va da viata? nu… aveti nevoie de un preot ca sa puteti accepta asta… de cineva palpabil, ca dumneavoastra… Numai ganduri bune pentru anul ce vine, Maria
La multi ani!
@ T. Dora
Multumesc pentru raspunsul plin de bun simt si pentru sfatul util. Asta si sper sa gasesc totusi, un profesionist pentru care principiul "primum non nicere" are mai mare greutate decat litera unui cod, inteles de fiecare dupa cat il duce capul si/sau non-interesul pentru binele pacientului, din pacate.
@ Mihaela
Bine argumentat raspunsul dvs., subscriu ideilor prezentate. Sa speram ca adevaratii profesionisti nu gandesc precum interlocutorii nostri (cu exceptia T. Dorei).
@ freudioana
Vad ca faceti supozitii (ironice)pe marginea motivatiei psihoterapeutilor, va recomand sa cititi "O chemare curioasa. Motivatia pentru a deveni psihoterapeut", nu de alta, dar o sa gasiti acolo motivatii si mai rele decat cea pe care ati exagerat-o ca s-o bagatelizati, presupun, insa v-a iesit "Gura pacatosului adevar graieste".
@Maria
V-as ruga sa fiti amabila si sa va folositi (pseudo)cunostintele psihanalitice(si)pentru a va interpreta propriile interventii, inclusiv abundenta punctelor de suspensie din text.
Sper ca nu sunteti absolventa de psihologie.
@D Ma voi gandi la semnificatia, pentru mine, a punctelor de suspensie. Dar de ce atata furie si incrancenare in raspunsurile dumneavoastra? Ce reprezinta, pentru dumneavoastra, problema confidentialitatii mai departe de sensul ei imediat perceptibil? De ce anume va e frica?
Ce orgie psihanalitica pe aici. Toata lumea analizeaza pe toata lumea. Parca nu s-ar mai putea agresivitate fara psihanaliza :)).
Buna dimineata si la multi ani!!
@ Cristina: In tot "iuresul furios" al discutiilor despre confidentialitate am uitat subiectul principal. Multumesc pentru raspuns, cred ca ai intuit bine sensul intrebarii mele.
@ Anonimi si restul: Probabil ca discutia a degenerat si datorita incapatanarii mele de a lamuri lucrurile. Uneori lucrurile nu pot fi lamurite doar prin expunerea argumentelor. Pentru asta oamenii ar trebui sa aiba disponibilitatea de a se auzi unii pe altii. Imi asum partea mea de vina.
P.S. Nu recomand lectura cartii pe care ati mentionat-o mai sus, pentru un profan poate fi bulversanta. Si oricum, perspectiva lui Sussman este partiala si discutabila.
@Maria
Am tot atatea motive ca si dvs. sa va pun aceeasi intrebare: de ce "atata furie si incrancenare" in a nu accepta dreptul cuiva la confidentialitate deplina?
De ce aparati cu "atata furie si incrancenare" dreptul psihoterapeutului de a divulga fara acordul pacientului continutul adus de acesta in analiza?
Ce reprezinta pentru dvs. aceasta libertate a psihoterapeutului de a dispune dupa propriul plac de informatiile aduse?
Nu-mi dau seama din ce pozitie vorbiti, daca sunteti in domeniu sau nu (sper ca nu) ca sa va intorc si ultima intrebare.
@T. Dora
Buna dimineata! 🙂
@ Ioana
Cartea v-am recomandat-o eu dvs., ceea ce inseamna ca eu deja am citit-o, fiind pusa la dispozitia publicului larg. Se pare ca autorul, o personalitate cunoscuta in lumea psihologiei si cu experienta, psiholog la Harvard University, precum si editura care a publicat-o au tras concluzia ca e bine sa fie pusa la dispozitia publicului larg.
Sa inteleg ca sub pseudonimul Ioana M. se ascunde o somitate a psihologiei/psihanalizei cu experienta si cunostinte superioare autorului, din moment ce decide cu nonsalanta ca perspectiva lui e discutabila?
Hmmmm….cineva vorbea de omnipotenta pe aici? Sau ceva de trasaturi narcisice? Un specialist sa ma ajute, please!
@ D: Nu stiu cum ati putut deduce ca eu refuz dreptul pacientului la confidentialitate deplina. Intr-un comentariu de mai sus precizam ca, si ma autocitez (cata omnipotenta…)
" Daca un pacient cu probleme de incredere se adreseaza unui psihoterapeut, e bine sa precizeze de la inceput ca nu doreste sa fie expus niciunei prezentari de caz, si terapeutul nu poate face altceva decat sa se conformeze."
E foarte simplu. Nu inteleg insa cum poate fi confundata o prezentare de fragment de sedinta cu o dezvaluire publica. Aici mintea mea se blocheaza (se pare ca nu sunt totusi omnipotenta…). Atrag atentia celor care insista in sustinerea acestui punct de vedere ca se expun si ca protectia anonimatului nu face decat sa sporeasca prezumtia ca initiatorii discutiei sunt victime, trecute sau viitoare ale indiscretiei psihoterapeutice. Ori, terapeutul nu face decat o prezentare de caz anonima, iata, iar indignarea celui care se recunoaste si reactioneaza il transforma in obiect identificabil. Fara reactie, anonimul nu ar ramane decat un anonim. Poate exista in persoana indignatului o parte care vrea sa fie identificata.
Si eu am citit "O chemare curioasa" si va marturisesc ca nu m-am regasit si nici nu m-a convins. Poate dumneavoastra l-ati inteles mai bine decat mine.
Nu sunt in niciun caz vreo somitate, iar semnatura este chiar numele meu. Sper ca putem incheia aici disputa, in ce ma priveste ma declar invinsa.
Buna ziua si la multi ani, multa sanatate si spor tuturor in ceea ce faceti!
@Mihaela si D.:
Ati citit mai sus intr-un comentariu al Cristinei Calarasanu urmatorul raspuns: "Textul prezentat nu reprezinta o reproducere a unui continut particular dintr-o sedinta anume a unui copil anume, ci reprezinta o redare generica a unor aspecte care se repeta adesea intr-o anumita forma in discursul copiilor de anumite varste.". Asta inseamna ca dialogul respectiv dintre copil si terapeut nu reprezinta o vinieta clinica. Va reamintesc si dialogul pe care l-ati avut cu responsabila acestei rubrici:
D. scrie:
@ Calarasanu
In acest caz, poate ca ar trebui reformulata expunerea dvs. in asa fel incat sa cuprindeti aceasta informatie in textul expus. Adica, in loc de "este sintetizata de cuvintele unui copil in varsta de 8 ani" sa spuneti
"este redarea generica a unor aspecte care se repeta adesea intr-o anumita forma in discursul copiilor de anumite varste". Ar fi mai onest.
In continuare, C. Calarasanu v-a acceptat observatia si v-a multumit.
Draga D., daca va ganditi sa incepeti o cura psihanalitica, poate ca ar fi bine sa nu luati hotarari in urma unor discutii pe net ci sa va mai ganditi si sa va consultati cu mai multe persoane atat in privinta terapiei cat si atunci cand veti cauta specialistul. Va reamintesc ca va aflati pe o revista on line la o rubrica ce vorbeste despre psihoterapie de grup pentru copii iar dvs., din vorba-n vorba, ati ajuns sa pomeniti despre nevoia dvs. de terapie. Desigur, noi ca autori de rubrica pe Cafe Gradiva, suntem specializati pe domeniul despre care scriem insa aceste discutii nu se substituie consultatiilor pe care le puteti gasi in cabinet. Iar in privinta celorlalti comentatori care v-au scris, sunt sigura ca au facut-o in ideea ca dvs. sa va foloseasca in vreun fel parerea lor; cineva spune ca lui ii foloseste aceasta rubrica etc. etc.; toate comentariile mi s-au parut de bun simt.
Eu cred ca o discutie despre confidentialitate (deschisa acum de Mihaela) este intotdeauna utila. La o alta postare in cadrul acestei rubrici, Iulia F. – psihoterapeut – a exprimat aceeasi parere, a spus ceva de genul ca nu ar publica dialoguri din cabinet. Nici Cristina Calarasanu nu v-a contrazis, dupa cum ati vazut mai sus, ci a recunoscut ca a avut o exprimare nu prea clara care a trezit suspiciuni.
Daca aveti intrebari (ex.: despre prezentarile din cadrul intervizarilor de grup sau in cadrul supervizarilor individuale sau despre cum se invata in supervizare acele coduri sau despre viniete, discursuri in cabinet, exemplificari generalizate etc. etc.), va stam cu drag la dispozitie in limita formarilor si a experientelor pe care le avem insa, ar fi foarte util sa cititi cu atentie raspunsurile pe care le primiti (cum a fost acum cu raspunsul Cristinei pe care l-ati omis) si, de asemenea, sa semnati macar cu pseudonim ca sa ne fie si noua usor stiind caruia dintre interlocutorii grupului on line ne adresam.
@ Ioana
Se pare ca ati luat personal raspunsul meu ptr. Maria.
Cred ca am precizat ca discut principiul din spatele prezentarii de fragment- daca terapeutul are dreptul de a dezvalui un anumit continut sau nu- si nu faptul ca acel fragment ar dezvalui identitatea copilului.
As avea o intrebare legat de afirmatia dvs. "Si eu am citit "O chemare curioasa" va marturisesc ca nu m-am regasit si nici nu m-a convins.": dvs. insiva ati urmat o terapie personala de lunga durata ca sa va cunoasteti motivatiile ascunse, sau v-ati fi asteptat sa vi le decoperiti automat numai din citirea cartii?
Nu e obligatoriu sa raspundeti aici, ci doar sa reflectati asupra ei.
@ Georgiana
Nu am omis raspunsul Cristinei Calarasanu, dar nu l-am comentat fiindca discutia mea se axa deja pe ceea ce i-am spus Ioanei, pe principiu, si nu pe fragmentul concret adus in tex. Chiar daca s-a justificat, scuza dumneaei nu anuleaza necesitatea unei discutii despre confidentialitate cu privire la continutul adus de pacient, nu numai asupra identitatii sale.
Nu vreau sa gresesc, dar mi se pare ca am mai vazut un articol aici cu aceeasi problema, scris parca tot de Calarasanu, in care se justifica la fel.
Am semnat "D." de cand am inceput sa comentez pe acest site si am comentat numai la articolul acesta, desi am mai citit cateva. Nu am scris nici un alt comentariu sub alta semnatura sau ca "anonim", nu inteleg de ce insinuati ca n-as fi folosit un pseudonim. Din pct. meu de vedere e un pseudonim si acesta,la fel de bun si (ne)dezvaluitor ca si Maria, Ioana, Mihaela sau Dora, ca doar nici ele nu pot fi identificate printre cele alte cateva de sute de mii de Ioane, Marii, Mihaele si Dore cate exista. Intr-un fel, toti cei care nu ne-am dezvaluit si numele si prenumele suntem niste anonimi.
Stati linistit, discutia mea despre "anonim" nu se referea la dvs., ci asa, in general, pentru ca e obositor cand trebuie sa numerotam anonimii ca sa nu incurcam destinatarul raspunsului, cum a zis mai sus si Dorin Bitfoi. In ultima vreme, oricum, anonimii au cam inteles asta dar am avut perioade mai grele… 🙂
@ Georgiana
Scuze daca din textul dvs,. citez:
"…ar fi foarte util sa cititi cu atentie raspunsurile pe care le primiti (cum a fost acum cu raspunsul Cristinei pe care l-ati omis) si, de asemenea, sa semnati macar cu pseudonim ca sa ne fie si noua usor stiind caruia dintre interlocutorii grupului on line ne adresam."
eu am inteles ca v-ati adresat mie. Recitesc cu si mai mare atentie, la sfatul dvs., si tot asa imi vine sa o iau, personal.
@ D: Recunosc, m-am incurcat in anonimi, greseala mea.
Cat despre semnatura, eu nu sunt Ioana, ci Ioana Marculescu. Pentru cei care ma cunosc, e o diferenta notabila, cred. Mi-as dori ca atunci cand va cunosc si eu pe dumneavoastra sa va recomandati ca fiind D. Ca sa avem referinte la o realitate impartasita in comun. Rugamintea mea este valabila si in cazul celorlalte persoane discrete.
@Ioana
Desigur, e oarecum o diferenta, insa eu nu stiam decat semnatura Ioana M., care M. putea fi orice. Dar chiar si un Marculescu poate fi needificator pentru unii, chit ca v-ar placea sa credeti altfel. Perceptia mea asupra dvs. nu se schimba automat acum ca va cunosc numele intreg, tot prin ceea ce ati raspuns aveti o identitate pentru mine si alti interlocutori online, eventual.
Ati spus:
"Mi-as dori ca atunci cand va cunosc si eu pe dumneavoastra sa va recomandati ca fiind D."
Doriti sa ma cunoasteti personal, adica? Nu inteleg.
Singura realitate pe care o impartasesc cu dvs., deocamdata, este aceasta a comentariilor online, si, in cadrul acestei realitati, credeti-ma, chiar nu conteaza daca sunteti Ioana Marculescu sau Ioana M. sau Ioana sau I. Conteaza numai faptul ca, avand o semnatura, va pot urmari toate mesajele si imi pot face o impresie asupra a ceea ce ganditi. Daca va mentineti tot timpul aceeasi semnatura, desigur.
Draga D., am recitit si eu acum citatul meu :)) Nu prea pot sa va contrazic, s-ar putea ca, de nervi, sa va fi bagat in aceeasi oala cu anonimii (ceva de genul: mi-am adus aminte toate belelele). Daca am facut asta, iertati-ma, va rog, chiar nu as vrea sa ramaneti suparat(a) pentru ca eu ii iubesc pe toti cei ce scriu aici pentru ca iubesc Cafe Gradiva. -): (cred ca trebuia sa asez altfel aceste semne dar nu stiu cum)
@D: Multumesc ca-mi recunoasteti calitatea de persoana cu nume intreg. Cat despre dorinta de a va cunoaste, era in primul rand un fel de a va atrage atentia ca dumneavoastra ma cunoasteti deja pe mine, ceea ce eu nu pot spune despre dumneavoastra. Va rugam ca, in eventualitatea unei intalniri sa va recomandati. Ar fi pacat sa se piarda atata expertiza castigata de-a lungul a doua zile de discutii in contradictoriu, nu-i asa?
Si inca ceva: da, eu imi mentin semnatura de fiecare data…
@D Va vorbesc din pozitia unei persoane care acum ceva timp si-a inceput analiza personala. Nu sunt psiholog, nu urmez o formare in psihoterapie. Citindu-va comentariile am avut senzatia ca recunosc la dumneavoastra ceva ce mi-a fost caracteristic mult timp – poate ca inca nu m-am debarasat de acest obicei de a-mi indrepta atentia spre ceea ce este in exterior si nu spre ceea ce este in interior. Prin comentariile mele nu am dorit sa apar psihoterapeutul ci sa va intorc atentia dinspre el spre dumneavoastra. Atunci cand am citit ceea ce ati scris despre renuntarea la inceperea analizei personale din cauza problemelor de confidentialitate am avut pentru cateva momente in fata ochilor imaginea a doi oameni aflati la interogatoriu intr-o camera izolata bine si am trait senzatia unei incorsetari si a unei lipse de viata. Pentru mine frumusetea redescoperita a acestei vieti este schimbul dintre oameni… bucuria lui a da si a lui primi… pe care mi s-a parut ca v-o blocati. Intr-o analiza personala primiti si dati… de ce ati dori ca ceea ce dati sa nu mearga spre altii?
La multi ani tuturor si un an nou bun.
@Ioana M: cu placere. Plec de la cuvintele tale ca am uitat de subiectul principal (desi exista multe aspecte care emerg intr-un astfel de subiect si cred ca orice asociere pe marginea unei teme ne spune ceva despre ea) si astept sugestii despre cum am putea redacta aceasta rubrica pentru ca ea sa poata fi utila si sa nu-si piarda modul in care a fost gandita initial.
Cred ca este diferit continutul terapeutic de gandirea unui continut terapeutic. A-l gandi presupune deja o forma de elaborare si de transformare a lui dintr-o axa situationala si particulara intr-una teoretica si general psihanalitica.
@Ioana
In ce fel considerati ca va cunosc?
Sau faptul ca va stiu acum numele real in viziunea dvs. inseamna ca va cunosc deja?
Discutiile in contradictoriu au fost constructive din pct. meu de vedere, am profitat de timpul liber cu ocazia sfarsitului de an sa incerc sa-mi lamuresc unele aspecte legate de confidentialitate. Nu garantez insa ca voi fi o prezenta f. activa pe acest site dupa ce-mi voi relua activitatile obisnuite.
@ Maria
Multumesc pentru lamurire, asta schimba lucrurile.
Ok, haideti sa pun altfel problema, daca pe net -si nu numai -o persoana nu are voie sa "copieze"/reproduca spusele/fotografiile/videourile alteia fara a cere acordul explicit persoanei respective, chit ca informatiile sunt deja publice, de ce un terapeut ar avea voie sa reproduca un continut spus in conditii de confidentialitate? Nu ar fi lipsa de respect, cum spunea si Mihaela? Ce incredere pot avea intr-un terapeut care are nevoie de scaparile unui cod ca sa-si justifice lipsa unui minim de respect, chiar si "in numele stiintei", si la ce mi-ar folosi un schimb dat/primit cu o asemenea persoana? Ca sa primesc ce anume? Abilitatea de a-mi vedea interesul propriu cu riscul ignorarii dreptului celuilalt si de a gasi scuze plauzibile pentru gestul egoist? Deci asta e problema.
E normal sa fiu mai intai orientata in exterior, inainte de a incepe orientarea spre interior. Nu vreau sa trebuiasca sa schimb calul in mijlocul galopului, asa ca prefer sa casc ochii inainte de a-l alege.
Cu ceva vreme in urma, poate vreo doi ani, am citit la o lansare de carte a Fundatiei Generatia cateva reguli etice si tehnice intrenationale ale psihanalizei. Le-am regasit pe pagina web a acestei fundatii: http://www.generatia.ro/ro/reguli-tehnice-si-etice-internationale-ale-psihanalizei-pentru-adulti-adolescenti-si-copii.
Mie lucrurile imi par foarte clare. Nimic fara acordul pacientului. Nici continut, nici simptome, nici problematica. Daca acestea sunt reguli pentru comunicari stiintifice, e cu atat mai delicata chestiunea disputata mai sus de voi.
Eu am ales sa reproduc foarte mult din analiza mea personala si va marturisesc ca terapeuta mea mi-a "propus" prin intrebari sa analizam raspunsul meu la propunerea celor de la Gradiva de a scrie. Era necesar sa imi inteleg dorinta de a face publica experienta mea, dar si sa ma protejez de eventualele riscuri. Nu va ganditi ca un pseudonim e mare scofala, stim cu totii ce "minuni" face curiozitatea.
Totusi, cred ca nu ar fi fost la fel de comod daca analista mea ar fi reprodus ceva din sedinte fara acordul meu, dupa care altii ar fi comentat pe marginea celor publicate. Nu cred, nu cred sub nici o forma, ca vreodata ar trebui sa prevaleze interesul sau dorinta psihanalistului/psihoterapeutului atunci cand discutam de terapie si despre a face public ceva din continutul ei.
Si asta-mi aminteste de marturisirea Verei Sandor care, supervizata de Serge Lebovici prin telefon si fax, a dorit dupa moartea acestuia sa faca publice parti din aceste sedinte de supervizare. Familia lui Lebovici a fost de acord, insa pacientul nu, in ciuda asigurarilor primite ca nu vor fi reproduse sedintele si ca nu va fi posibila recunoasterea sa de catre cititori.
Pare suficient ca sa intelegem regula confidentialitatii si faptul ca cineva, fie si un anonim, insista asupra ei. Dincolo de motivatiile inconstiente ale anonimului (care ar putea fi analizate intr-un proces terapeutic, nu public, pe un site), de ce sa nu recunoastem cu totii ca, inclusiv in lumea celor care se formeaza ca psihanalisti, deci parcurg o terapie, e atata incrancenare pentru a NU descoperi nimic din analiza lor (nici macar identitatea analistului, cateodata). Credeti ca ea e data numai de protectia de care ei au nevoie mai tarziu, ca analisti ai altora? Personal cred ca nu.
La multi ani tuturor!
In alta ordine de idei, draga AHL, cand reactivezi rubrica? 🙂 Abia astept sa o citesc iarasi, indiferent daca vei continua despre experienta ta (poate nu vei dori neaparat) sau vei scrie altceva care te inspira.
@ AHL: De absolut bun-simt cele scrise pe site-ul F.G. La rigoare ar trebui adaugat ca la dorinta expresa a pacientului, cazul sau nu poate fi adus in supervizare. Am asistat o data la o dezbatere chiar pe aceasta tema. Asa ca lucrurile pot fi extrem de limitate in anumite cazuri. Si culmea, tocmai acelea sunt cazurile unde ai mai mare nevoie de ajutor…
Si mie mi se pare paradoxal ca analistii sunt atat de discreti in ceea ce priveste analiza lor personala, dar asta nu-i face mai putin analizabili celorlalti, nu-i asa?
Foarte interesant cum ai ales sa prezinti fragmente din propria analiza pe gradiva. Oare analista ta a citit si ea?
Iei, mi-era dor de AHL.
Frumos cu etica dar stiu ca in cartea Itinerar de psihanaliza a Verei Sandor sunt redate niste situatii din analiza pentru care ea nu a cerut acordul. Cel putin asa mi s-a povestit de catre cine s-a recunoscut acolo.
Oricum eu nu apreciez respectarea regulilor orbeste, tine foarte mult de persoana.
@IoanaM
De ce paradoxal? Oricine tine la intimitatea lui, nu? Cu atat mai mult intr-un domeniu in care se cere sa ti-o expui. Aici vad eu efectul paradoxal.
Ma bucur ca exista asemenea reglementare in codul specialistilor din Romania. Atunci de ce a fost interpretat ca ostil faptul ca Mihaela a pus un fragment din codul deontologic la inceput?
Si ce sanctiuni primesc psihanalistii care nu respecta acele reglementari? A fost sanctionat vreunul vreodata?
Nu reusesc sa gasesc articolele scrise de A. Hawkening Lady, exista posibilitatea de a cauta articole dupa autori in acest site, va rog?
Draga D., exista rubrica lui AHL si se numeste "Apres Coup" – o gasesti pe pagina principala, sus de tot pe site, in coltul din stanga.
Nu mi s-a parut ca a fost interpretat ostil ca Mihaela a dat acel citat, in fine, mie mi se pare ca subiectul s-a cam lamurit.
Eu personal nu am auzit pana acum vreo reclamatie de la vreun pacient in acest sens, D.
Sigur ca da, exista posibilitati de cautare cam pentru orice pe Gradiva si chiar ii rog pe cititori sa le descopere, pentru ca mi se par ne- sau sub-utilizate. Pentru articole AHL, incercati in stanga sus de tot, unde apare rubrica sa, Apres-coup, sa dati click chiar pe titlul rubricii (mai e si in meniul orizontal de sus, tot prima).
Bine ai revenit, AHL, si eu ma bucur!
Eu am interpretat ca ostil, in acel moment, sau ca posibil ostil, si la fel as face si acum in oricare caz in care cineva anonim reproduce un citat prin care insinueaza ca un psihoterapeut autor, care se semneaza cu numele sau real si are o reputatie si o clientela ar fi incalcat etica profesionala – si o face fara nici un argument sau identitate. Nu e un procedeu corect si nici moral, pentru ca tot vorbim despre ce e sau nu etic. Intre timp, Mihaela si-a declinat identitatea, fie si sub pseudonim, si a deschis o discutie – pe o tema atat de importanta si de delicata precum confidentialitatea – ceea ce este cu totul altceva si nu poate decat sa ma bucure, corectand impresia initiala, probabil gresita.
Ca o regula mai generala, dincolo de aceasta situatie acum lamurita: La Cafe Gradiva nu vor fi tolerate in nici o situatie calomniile la adresa psihoterapeutilor si psihanalistilor practicieni. Orice afirmatie neprobata, vatamatoare pentru cineva, oricine, e o calomnie. Revista este un for de discutii cat se poate de deschise, dar nu o rampa de defulari si nici un tribunal. Nu ar folosi nimanui sa fie asa ceva, nici macar celor care creeaza asemenea situatii.
Precizez aceste lucruri in urma reprosului unei prietene ca nu le-am afirmat niciodata clar, desi mie mi s-au parut intotdeauna de bun-simt si desi s-au mai regasit uneori in comentariile mele. Dar probabil ca nu strica niciodata sa fie limpezite si din cand in cand reamintite, mai ales ca uneori se mai produc confuzii.
@Georgiana, intrebarea ta are un raspuns greu de elaborat. 🙂 Sa incerc. In orice caz, aceasta lunga pauza, pe langa partea ei obiectiva, reala si care a fost generata de imprejurari ce nu tin de persoana mea, a mai avut o motivatie. Am ales sa aduc pe Gradiva ceea ce deja a fost discutat, analizat in terapie. Cum in aceasta perioada de absenta nu as fi putut sa imi respect propria regula, am preferat sa privilegiez interesul meu terapeutic in detrimentul acestei rubrici.
O sa revin imediat ce voi putea reinstaura acest echilibru.
@Ioana, cu raspunsul dat Georgianei sper sa fi raspuns mult mai elaborat si la intrebarea ta de pe final, "oare analista ta a citit si ea?". Esential e sa intelegem propriile nevoi, dorinte, asteptari. Daca analista mea a citit sau nu, e o chestiune secundara.
Omeneste, da, cred ca a citit. Dupa ce am inteles amandoua ce reprezinta marturisirile din terapie pentru mine. Insa eu n-am scris prima data pe Gradiva, ci pe blogul meu. 🙂
@T. Dora, nu cunosc aceste amanunte.
In ce priveste respectarea regulilor, am aceeasi opinie. In masura in care respectarea sau nerespectarea lor este pusa in slujba pacientului. Ma gandesc ca la aceasta persoana te-ai referit. Uneori simt ca sintagma "in slujba pacientului" e una din provocarile terapiei si, cu certitudine, ale terapeutului.
@D, cea mai usturatoare sanctiune o aplica pacientul. In ce priveste terenul pe care activeaza psihoterapeutii si psihanalistii, eu simt ca inca mai e loc de reglementari si de aplicarea lor. Sunt inca studenta, dar asta nu ma impiedica sa vad/aud de impostura din aceasta profesie.
Important e ca avem si multi oameni bine pregatiti, cu vocatie si spre acestia ne e de folos sa privim.
Poate de-asta uneori regulile sunt atat de necesare. Eu vad in ele un sprijin, un aliat pe un drum atat de sinuos, fie ca vorbim de parcursul propriu si nesfarsit pentru a deveni psihoterapeut/psihanalist, fie ca vorbim de cel al pacientului in terapia sa.
@Dorin, salutarile mele!
Multumesc pentru lamuriri, am gasit rubrica apres coup.
@Bitfoi
Mie citatul Mihaelei mi s-a parut ca un ecran neutru, precum un analist clasic, ideal pentru a proiecta pe el fiecare ce framantare avea. Si cam asta am facut toti, am proiectat acolo ceva din interiorul nostru.
Pe de alta parte, una e "sa fii basma curata", si alta "sa stii sa iesi basma curata" dintr-o situatie. Lucrurile acestea se simt, chiar daca, concret, nu poti reprosa cuiva ca a incalcat un cod. E ca la tribunal, poti sa fii vinovat, dar daca ai un avocat care stie sa jongleze cu legile, te va scoate nevinovat si nimeni nu are voie sa-ti mai reproseze ceva.
Sanctiunea vine de la "popor", terapeutul care nu lasa impresia unui onestitati fara echivoc, ci trebuie sa (re)vina cu justificari, va fi evitat. Si nerecomandat altora.
La multi ani va zic si eu. Va doresc stralucire 🙂 Sper sa ne vedem/citim mai des anul asta.
Multumim, Gabriel! 🙂 La multi ani si tie si tot ce iti doresti tu! Poate te vedem mai des pe la AIPsA!
Nu am exclus posibilitatea proiectiei, oricand valabila precum spuneti, de aceea i-am si solicitat anonimului de la bun inceput sa se explice. In ceea ce priveste articolul sub care scriem noi acum, aici nu va pot sustine – si la drept vorbind sunt putin surprins ca dupa ce sursele au fost atat de clar precizate, dv aveti un punct de vedere de acum 50 de comentarii! In rest, vad ca discutati mai mult despre autor, care mi se pare ca va intereseaza mai mult decat articolul, va rog sa-mi spuneti daca gresesc. Oricum, v-as sugera sa renuntam la procesele de intentii, asa cum ii faceti dv in ultimul comentariu, nu servesc si nu duc la nimic. Revenim deci la chestiunea de fond?
La multi ani, Gabriel! Toate cele bune si poate ne si comentezi mai des, sa pui umarul la stralucirea cu pricina:-)
@Bitfoi
Eu am exprimat un feedback bazat pe ceea ce simt legat de justificarea dumneaei, in speranta ca feedback-ul ar putea fi util daca s-ar intreba de ce starneste acelasi gen de comentarii in 2 articole, sau ce anume face ca buna sa intentie sa fie rastalmacita.
Dvs. numiti raspunsul meu "proces de intentie".
In ceea ce priveste articolul, nu-l pot comenta fiindca de la pasajul in care a reprodus discutia copilului mi "s-a rupt fimul", sa zic asa, si am refuzat sa-l mai citesc.
Am profitat de faptul ca primul comentariu se referea la codul deontologic si am intrat in discutie. Cred ca va e clar ca am simtit ca ma identific cu anonimul/Mihaela.
Dar cei interesati de continutul articolului cred ca au avut libertatea sa comenteze si au facut-o in masura in care au avut ceva de spus.
Inca ceva: sursele au fost precizate mai tarziu in urma comentariilor, dar daca as fi trecut mai departe fara sa ma implic in comentarii, as fi ramas cu impresia ca pe cafegradiva se reproduc citate din timpul sedintelor si ca asta e un obicei comun al terapeutilor, sa reproduca public convorbiri din sedinte, impresie cu care sunt sigura ca au ramas si raman alti cititori care nu s-au implicat si care nu citesc comentariile.
Nu doar ca am simtit ca va identificati cu anonimul / Mihaela, dar v-am si confundat 🙂 Si cred ca ati mostenit la inceput o parte din iritarea pe care mi-a produs-o "procedeul" despre care aminteam, chiar si dupa ce am aflat ca nu sunteti una si aceeasi persoana. Ok, e bine ca ne-am explicat, se simtea nevoia. Am inteles din ultimul dv comentariu ca ati simtit si ati vazut altfel lucrurile. Poate ca asta e de fapt activitatea noastra principala aici: explicam, exprimam, verbalizam… Cumva ca in psihanaliza.
@ D: Ma bucur ca discutia a intrat pe o panta ascendenta, pentru ca vedeti dumneavoastra, tuturor "ni se rupe filmul" cateodata. Dumneavoastra vi s-a intamplat la citatul din sedinta, mie la citatul dintr-un cod deontologic britanic.
Proiectez? Da, ca orice om care citeste cuvinte si da un sens intentiei din spatele lor.
In ce ma priveste e un act agresiv sa publici un citat sub protectia anonimatului fara niciun comentariu concluziv, macar. Nimeni nu poate afirma ca autoarea articolului a avut sau nu acceptul parintilor/copilului inainte de a publica, asa ca la capitolul proiectie am pacatuit nu numai eu, ci si primul anonim, si iata, si dumneavoastra. I-as ruga pe Dorin si Georgiana sa reflecteze inainte de a permite asemenea interpretari salbatice pe gradiva.
V-ati identificat cu anonimul? Va pot confirma ca si eu am simtit ca sunteti una si aceeasi persoana cu cel care a "semnat" primul coment. Se numeste contratransfer si vad ca si altii au avut acelasi sentiment.
Asa incat nu-mi ramane decat sa imi cer inca o data iertare pentru promptitudinea reactiei, probabil ca perseverenta mea in a apara dreptul terapeutului nu a facut decat sa va irite suplimentar, risc pe care nu l-am luat suficient in calcul in raspunsurile mele.
@ T. Dora: Iti ramasesem datoare cu un raspuns. De ce mi se pare mie paradoxala discretia analistilor vis-a-vis de propria analiza?
Eu cred ca profesiunea asta presupune multa generozitate, contrar lui Sussman, de pilda, si una din probele indubitabile ale acestei generozitati poate consta in auto-dezvaluire (si eu am suferit, si eu am defectele mele). Cu cat esti mai secretos si mai impenetrabil iti pastrezi, insa, alura de analist perfect, fara cusur.
Desigur, natura profesiei (asa cum o defineste psihanaliza clasica) presupune ca analistul sa ramana oarecum neatins de realitatea externa pentru analizand (pentru ca acesta sa poata dezvolta un transfer necontaminat), numai ca acesta pare un punct de vedere revolut acum cand intersubiectivismul reformuleaza modalitatea de interactiune intre cei doi participanti la cura.
Ce sa fac, T.Dora, imi plac generosii, gresesc?
Neata. Uite un cadou pentru minee 🙂
Gresesti, sigur, nici nu incape indoiala :))
Ne uitam din ughiuri diferite. Eu vad ca in mediul psihanalitic, tocmai datorita presiunii de autodezvaluire oamenii se apara si mai tare, dintr-un motiv firesc, intimitatea, pe cand tu te uiti la altceva, la rigiditate versus deschidere si imagine.
Mie nu mi se pare ca neutralitatea inseamna rigiditate, din contra, poti fi neutru in sensul bun cand esti ok cu tine, cand poti fi si deschis daca vrei. Cum ar veni neutralitatea ca aparare se simte imediat. N-o apreciez. Si mi se pare ca analistii vechi isi mascau de fapt rigiditatea cu acea presupusa neutralitate.
Ca in orice meserie, cu cat esti mai capabil sa iesi din rol seara cu atat esti mai "sanatos". Sa fii un analist ambulant si la conferinte si la petreceri si pe oriunde umbli e ridicol.
Cum am auzit ca maxima lauda pt un analist e sa-i spui – dar nu pari analist deloc :))
Laplanche zicea ca el nu se declara psihanalist, ci editor. Ca el crede ca psihanaliza nu e o profesie. Interesant individ…
Aoleu, iarta-ma, i-am incurcat, Pontalis era acela la care ma refeream in comentul anterior. Cu Laplanche e alta poveste: s-a retras sa-si traiasca batranetea la via personala.
Mai era unul, Bollas parca, zicea ca psihanaliza nu trebuie lasata in mainile analistilor doamne fereste :)).
@ T.Dora: Hahaha, poate stie Bogdan, lui ii place Bollas.
@ Georgi & Dorin
Dupa ce termin "Curruption story" care efectiv mi-a mancat ultimul an (si care m-a scos din rabdari) am sa vin la aipsa mai des ca si mie mie dor de prima dragoste- psihanaliza 😀 De fapt … e cam a doua– de arta am dat mai intai ;).
Pana atunci o sa-mi fac mai mult timp de commenturi. deja am dat un tur la blogosfera zilele astea 🙂
dar oricum, straluciti voi ca sunteti frumosi si destepti .
@ Ioana M
Depinde de modul in care concepem profesia. Daca profesie inseamna gasirea cu orice pret al unui client si angajarea lui intr-o obligatie atunci psihanaliza nu ar fi chiar o profesie. Daca gandim profesia ca un serviciu pe care profesatorul il aduce semenilor atunci psihanaliza este o profesie, chiar una foarte importanta. Evident, ma refer la aspectul ei terapeutic
@ Baldovin: De acord cu tine ca psihanalistul "face" mult pentru semeni, dar mai sunt unii, nepsihanalisti care "fac" si ei cate ceva pentru semenii lor din pozitii mai putin conturate si privilegiate. La asta ma refeream. Dar, tot respectul pentru psihanalisti, merita tot respectul nostru.
@Gabriel: Te asteptam cu drag in spatiul fizic si virtual! 🙂