Am rezumat articolul „Attachment and Borderline Personality Disorder” publicat de Peter Fonagy in 2000. Acest text e prima parte a rezumatului si saptamana viitoare veti citi partea a doua.
- Freud Memorial Professor of Psychoanalysis, University College London;
- Director of Research, Anna Freud Centre;
- Coordinating Director, Child and Family Center;
- Coordinating Director, Center for Outcomes Research and Effectiveness;
- Menninger Foundation, Topeka.
Mentalizarea sau functia reflexiva este capacitatea de a gandi despre starile mentale proprii si ale altora. Fonagy si echipa lui (Mary Target, George Gergely, Efrain Bleiberg) au facut studii pe bebelusi si parinti si au constatat in ce fel depinde capacitatea de mentalizare a copiilor de cea a parintilor. Articolul vorbeste, de asemenea, despre abordarea psihanalitica a capacitatii de mentalizare.
Efectul terapeutic al psihanalizei depinde de capacitatea ei de a activa abilitatea pacientului de a construi o constientizare a starilor mentale si astfel de a gasi sens in comportamentul propriu si al celorlalti oameni.
Dennett (The Intentional Stance, Cambridge: MIT Press, 1987) a subliniat faptul ca fiintele umane incearca sa se inteleaga unele pe altele in termeni de stari mentale – ganduri si sentimente, credinte si dorinte – cu scopul de a le da sens si, chiar mai important, de a-si anticipa unii altora actiunile. Daca un copil este capabil sa atribuie un comportament aparent de rejectare al unei mame neresponsive, tristetii ei privitoare la o pierdere, in loc de a se simti neajutorat in fata lui, copilul este protejat de confuzie si de o imagine negativa despre el insusi. Marca a starii intentionale este recunoasterea de catre copil in jurul varstei de trei – patru ani a faptului ca, comportamentul poate fi bazat pe o credinta gresita. Developmentalistii au proiectat numeroase teste asupra calitatii intelegerii credintelor gresite si tind sa se refere la aceasta capacitate ca teorie a mintii. Noi preferam termenii de mentalizare sau functie reflexiva care inseamna intelegerea comportamentului propriu ca si al celorlalti in termeni de stari mentale.
Cititi despre psihoterapia psihanalitica a unui copil Asperger
Ambii, mama si tata, care au primit evaluare mare la aceasta capacitate au fost de trei sau patru ori mai inclinati de a avea copii securizati decat acei parinti a caror capacitate reflexiva a fost saraca.
Mentalizarea si formarea Selfului
Capacitatea de reflectie constienta a ingrijitorului ofera copilului posibilitatea de a construi un atasament securizant. Pe acest fond, copilul are posibilitatea de a explora mintea adultului, are acces la mintea adultului si in acest fel isi dezvolta capacitatea de a reflecta asupra mintii sale si a celorlalti.
Formarea Selfului este explicata in termenii cartezieni:
Ingrijitorul ma gandeste ca [fiind] ganditor, deci exist ca ganditor.
Daca capacitatea reflexiva a ingrijitorului a permis sa infatiseze cu acuratete starea intentionala a copilului, el va avea apoi oportunitatea de a se gasi pe sine in ceilalti ca individ care mentalizeaza.
Exista legaturi intre abuzul suferit in copilarie si cateva tulburari de personalitate. Copiii abuzati au avut frecvent apartinatori care au fost in asa-numitul spectru borderline.
Indivizii cu diagnostic BPD (borderline personality disorder) au probleme de atasament si de mentalizare asociate cu experienta unei traume in copilarie. Cei care au suferit traume timpurii si-au inhibat in mod defensiv capacitatea de mentalizare, adica de reflectare a mintii celuilalt pentru ca altfel ar fi insemnat sa se gandeasca la mintea si dorinta de distrugere a apartinatorului abuzator. Aceasta inhibitie este o patologie de dezvoltare (developmental pathology) si duce la structurarea unor caracteristici ale tulburarii de personalitate borderline.
Impactul maltratarii asupra functiei reflexive
Abuzul afecteaza capacitatile reflexive ale copilului si sensul sau de sine. S-a constatat, de exemplu, ca copiii intre cinci si opt ani abuzati (sexual sau fizic) au un deficit in folosirea cuvintelor care denumesc starea lor interna – limbajul tinde a fi limitat contextual, e folosit ca pseudomentalizare in sensul ca nu dovedesc o reala intelegere chiar daca l-au achizitionat. La teste au dovedit deficiente pentru sarcinile care cereau mentalizare – nu au putut rezolva puzzle-uri care le cereau sa se refere la credintele false ale unei persoane. Concluzii:
„Aceste rezultate sugereaza ca maltratarea poate cauza retragerea copiilor din lumea mentala. Nevoia de apropiere, cumva, persista, si probabil e chiar crescuta ca o consecinta a distresului cauzat de abuz. Apropierea mentala devine durere jenanta si nevoia de apropiere este exprimata la nivel fizic. Astfel, copilul poate sa fie dominat paradoxal de o apropiere fizica de abuzator. Nevoia de a se adapta modifica sau evita comportamentul faptuitorului si e probabil sa fi limitat capacitatea de mentalizare. Contradictia dintre cautarea proximitatii la un nivel fizic si evitarea apropierii la nivel mental se leaga cu radacinile atasamentului dezorganizat atat de consistent vizibil la copii abuzati.”
„De ce trebuie ca mediul familial traumatizant sa submineze functia reflexiva? In primul rand, recunoasterea starii mentale a celuilalt poate fi periculoasa pentru dezvoltarea Selfului. Copilul care recunoaste ura sau criminalitatea implicate de actele de abuz ale parintilor e fortat sa se vada pe sine ca fara valoare sau neiubit. In al doilea rand, sensul starilor intentionale poate fi negat sau distorsionat. Parintii abuzivi in mod comun pretind credinte sau sentimente in dezacord cu comportamentul lor. Copilul nu poate testa sau modifica reprezentarile starilor mentale care devin rigide sau nepotrivite si pot fi abandonate. In al treilea rand, lumea exerna, unde functia reflexiva este comuna, poate da nastere unei mod alternativ de experimentare de sine care e tinut separat in mod rigid de catre contextul de atasament. Finalmente, disfunctia poate avea loc nu din cauza maltratarii, ci din cauza atmosferei familiale care consimte la abuz. De exemplu, parentajul autoritar, in mod comun asociat cu maltratarea, e de asemenea cunoscut a intarzia dezvoltarea mentalizarii.”
Desi s-a constatat un deficit al borderilor de a reflecta mintea celuilalt, unele stari borderline, ca si indivizii delicventi, manifesta hipersensibilitate la starile mentale ale ingrijitorilor (personalul specializat) si membrilor familiei. Fonagy explica faptul ca maltratarea e asociata cu o fractionare sau splitare a functiei reflexive in sarcini si domenii. Ce inseamna asta? Ca ei pot divide resursele de mentalizare inegal intre lumile lor interna si externa, devenind in acelasi timp hipervigilenti cu altii si incapabili de a intelege propriile stari (adaptare inegala).
Cititi despre Psihanaliza, Sigmund Freud, freudismul si psihanalistii
De asemenea, borderii sunt foarte vulnerabili in relatiile intime. Interactiunile incarcate emotional declanseaza o regresie si dezorganizare psihica la cei ce nu mentalizeaza. Aceasta se intampla pentru ca ingrijitorii au raspuns la distresul copiilor printr-un comportament infricosat sau infricosator.
E ca si cum expresia emotionala a copilului declanseaza o esuare temporara din partea ingrijitorului in a-l percepe pe copil ca pe o persoana intentionala. Copilul deci isi va percepe propria excitare ca pe un semnal periculos pentru abandon. Nu ne surprinde ca acea excitatie emotionala la astfel de copii poate deveni declansatoare pentru modul teleologic de nementalizare; aceasta aduce o imagine a parintilor care se retrag din relatia cu copilul intr-o stare de anxietate sau furie la care copilul reactioneaza cu un raspuns disociativ complementar.
Functia reflexiva si contextul ei de atasament sunt la baza organizarii selfului / organizarii de sine (self organization). Internalizarea imaginii ingrijitorului copilului ca fiinta intentionala este centrala.
Odata internalizata si legata cu reprezentarea de sine, aceasta reprezentare alienanta trebuie sa fie expulzata nu doar din cauza ca ea nu se potriveste cu Selful constitutional, ci de asemenea pentru ca este persecutorie. Consecintele pentru reglarea afectiva sunt apoi dezastruoase. Aceasta stare de lucruri reprezinta o povara masiva asupra acelora cu structura de personalitate borderline. Cu scopul ca Selful sa fie coerent, partea alienanta si neasimilabila trebuie externalizata, ei au nevoie sa o vada ca pe o parte a celuilalt unde ei pot fi urati, denigrati si adesea distrusi. Celalalt fizic care indeplineste aceasta functie trebuie sa ramana prezent daca acest proces complex trebuie operat. Copilul borderline sau adultul borderline nu poate simti ca el este un Self pana cand el nu il are pe celalalt (adesea terapeutul) prezent sa-l infricoseze si intimideze, sa-l seduca si sa-l excite, sa-l umileasca si sa-l aduca la neputinta.
 Georgiana Brănişteanueste candidat – Societatea Română de Psihanaliză. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
Foarte interesant articolul, Georgiana! M-a lamurit cu niste lucruri 🙂
Ma bucur mult, Corina! Si multumesc pentru apreciere! Tulburarea de limita este destul de greu de diferentiat de alte tulburari si de gestionat in terapie.
Georgiana, m-ai facut sa ma gandesc la fraza asta:
"Copilul borderline sau adultul borderline nu poate simti ca el este un Self pana cand el nu il are pe celalalt (adesea terapeutul) prezent sa-l infricoseze si intimideze, sa-l seduca si sa-l excite, sa-l umileasca si sa-l aduca la neputinta."
Ma gandesc ca mai toti avem nevoie sa seducem si sa excitam si ca procesele astea prin care vrem sa umilim nu sunt straine de viata noastra sociala obisnuita. E greu de argumentat, cred eu, ca nu exista o doza de sadism si masochism in cum functionam 'normal.' Cred ca Fonagy are in vedere poate procese anume, care sunt cumva distincte de o functionare normala de sadism si masochism. Cand intervine caracterul de border aici, ma intreb? Cred ca nu e vorba doar de intensitate si frecventa, pentru ca mi se pare prea simplu si mecanic sa zic: "astazi am umilit de doua ori, deci sunt normal. Maine umilesc de zece ori, deci sunt border." Cred ca e altceva in joc? Poate sa fie oare caracterul disociat al experientelor de umilire? Sa fie asta un criteriu de identificat borderii?
@Bogdan: Exact, "procese anume"! Anume acela de a se simti ca este un Self; este modul in care borderul isi asigura sentimentul de sine – aici intervine caracterul de border. Sigur ca diferenta nu sta in "cantitate" ci in cauza comportamentului sau carui scop (inconstient, desigur) serveste comportamnetul. Nu comportamentul vizibil/observabil cred ca este criteriul de diagnostic ci poate locul acelui comportament pentru economia psihica. Nu stiu daca putem identifica borderii pe strada, eu una nu pot. Ei pot semana cu psihoticii, cu antisocialii sau chiar cu nevroticii obisnuiti. Si in terapie mi se pare dificil de stabilit un astfel de diagnostic – probabil ca trebuie sa ai experienta foarte multa. Cred ca AAI (Adult Attachment Interview) de care pomeneste si Fonagy este un instrument. La ei oricum este un sistem bine pus la punct in institutii pentru diagnosticarea si lucrul cu borderii individual si in grupuri (Marea Britanie). La noi nu exista programe de genul asta si nu este tradus (in mod oficial) 🙂 AAI. La ce te referi prin "caracterul disociat al experientelor de umilire"?
Am senzatia ca te gandesti sa vrei sa lucrezi cu AAI-ul asta, ca instrument de lucru. Probabil ca acolo sunt criterii care sunt discutate pe larg. Si poate e mai clar in manual in ce conditii tulburarile borderline sunt puternice.
Fonagy e interesant pentru ca leaga problemele de atasament de capacitatea de mentalizare si apoi de dezordinele borderline. Sunt cateva elemente distincte in cocteilul asta in care atasamentul bun inseamna mentalizare buna; asta poate sa duca la reducere de dezordine psihica.
Acum eu reactionam la o propozitie de tipul asta:
"aceasta [excitatia emotionala] aduce o imagine a parintilor care se retrag din relatia cu copilul intr-o stare de anxietate sau furie la care copilul reactioneaza cu un raspuns disociativ complementar."
Mi se pare ca Fonagy leaga slaba capacitate de mentalizare de raspunsuri disociate ale copiilor. Parintii disociza pentru ca nu isi dau seama ca exista o diferenta intre ce spun si ce fac, intre ce simt si cum reactioneaza, si de aici si transmisia asta de disociat de la parinti la copii. Daca iti aduci aminte, Fonagy explica asa problemele de sexualitate si de ce e sexualitatea misterioasa. Pentru ca parintii au experienta inconfortului, pentru ca ei au probleme cu propria lor excitatie, asta duce la sentimentul de mister si de tulburare din sexualitate. Exista un pasaj in Fonagy in care el crede ca sexualitatea noastra nu poate functiona decat borderline, in sensul in care exista experienta unui disociat in el. Exista o incapacitate de baza de a tolera experientele de excitatie intensa, care duc la atractia fata de ce se intampla in sexualitate.
Acum ma gandeam ca poate tipul si caracteristicile disociatului asta schiteaza o harta a borderilor. Nu atat frecventa si intensitatea simptomelor, cat poate ce zici tu, si anume rolul in economia individuala.
@Bogdan: Iti multumesc mult pentru comentariu! Acum am inteles de-abia ce vrea sa zica in acest articol despre "raspunsul disociat al copilului". 🙂 Cred ca termenul de "disociere" nu-mi era clar nici din alte texte. Adica, intelesesem aici ce vrea sa spuna despre copil ca raspunde printr-un fel de izolare de parinte si izolare fata de continutul propriu (ex.: sexual) pe care parintele nu l-a putut suporta dar nu mi-am dat seama ca e acelasi concept de "disociere" despre care am mai vorbit si de fapt asta inseamna el. 🙂 Da, acum fac legatura cu ce spunea despre sexualitate. Exista si "harta a borderilor", tot in acest articol al lui, si e in textul meu de miercurea viitoare (aflat acum la "postari programate").
Astept harta si sunt curios sa vad cum sunt asezati borderii in functie de atasament si mentalizare.
Efectul terapeutic al psihanalizei depinde de capacitatea ei de a activa abilitatea pacientului de a construi o constientizare a starilor mentale si astfel de a gasi sens in comportamentul propriu si al celorlalti oameni. – nu mi s-a parut niciodata asta scopul psihanalizei in schimb mi s-a parut intotdeauna agenda oficiala si neoficiala a existentialismului si a logoterapiei. De cand ii pasa psihanalizei si de ceilalti ca mereu am avut senzatia ca ii pasa doar de individualitatea izolata, rupta de societate 🙂
Poate ca, Mihaela Costea, aveti o reprezentare usor desueta a psihanalizei. Definitia ei de astazi nu mai corespunde cu cea de acum o suta de ani, iar articolele din Salonul relational tocmai asta incearca sa desluseasca pentru cititori.
Pesemne dar sa-ti asumi obiectivele unei alte scoli de terapie si sa le prezinti ca fiind ale tale e o impostura 🙂 Imi pare sincer rau 🙂
@Mihaela Costea: Cred ca o lamurire ati putea primi din partea unui psihoterapeut existentialist. Am un coleg care cred ca v-ar putea raspunde. Peter Fonagy este totusi un nume foarte mare, nu numai printre psihanalisti.
@Mihaela Costea
Ati spus"..nu mi s-a parut niciodata asta scopul psihanalizei", as avea o intrebare pentru dvs.:
De unde stiti care sunt scopurile psihanalizei?
Vreau sa spun cat, cum, unde si sub ce forma ati studiat psihanaliza? Ati urmat cursuri de psihanaliza la nivel de licenta sau master, formare sau analiza personala? Ati participat la vreuna din scolile de vara organizate?
Cred ca recitesc a treia oara articolul. Mi se pare ca e nevoie de mult curaj in profesia asta. De curaj, speranta, iubire si rabdare. Astept continuarea.
@Georgiana Branisteanu, despre ce lamurire vorbiti, nu mi-e clar la ce va referiti. Nevoia de sens a omului sta la baza piramidei scolii existentialiste, a logoterapiei etc. Ma miram foarte tare ca un psihanalist se apuca sa vorbeasca despre asta, mi se pare ca e ca si cum Amazon a inventat Kindle si brusc Apple pretinde ca e specialistul si inventatorul lui Kindle. E ca si cum psihanaliza a ramas fara subiecte si ia de la altii. Asa pare din exterior, la o prima vedere si e pacat si oarecum penibil si jenant 🙂 Iar faptul ca Fonagy e un nume mare se numeste sofismul apelului la autoritate.
Si nu inteleg ce experimente a facut Fonagy cu echipa lui, ca experimentele legate de mentalizare, tipul de atasament etc fusesera deja facute de Mary Ainsworth impreuna cu Bowlby si echipa aferenta. Ce-a facut Fonagy, a refacut cu copy paste niste experimente deja existente???
@ Mihaela Costea: Ca si cum nevoia de sens ar putea fi confiscata de existentialisti/logopezi…Irvin Yalom este unul din existentialistii importanti ai zilelor noastre, iar el promoveaza psihanaliza. Cred ca si TCC-istii cauta sensuri, nu aici este diferenta specifica intre terapii, fara suparare.
Cat despre Bowlby, si el a facut o formare in psihanaliza, dupa cate stiu, iar Fonagy duce lucrurile mai departe.
Ne aflam cumva in paradigma instinctului de proprietate conform careia atare concept apartine unei anume directii? N-ar fi mai creator sa ne inspiram unii de la altii? Poate ne mai largim orizontul.
@ Mihaela Costea
"E ca si cum psihanaliza a ramas fara subiecte si ia de la altii.Asa pare din exterior, la o prima vedere si e pacat si oarecum penibil si jenant 🙂 …"
Bine ati zis ca asa pare la o prima vedere. V-as recomanda-o si pe doua si a treia, altfel e" pacat si oarecum penibil si jenant :)" faptul ca raspunsurile dvs. arata ca aveti cunostinte insuficiente si de psihanaliza si de logoterapie.
A gasi sens in comportamentul celorlalti nu e totuna cu a gasi sensul vietii.
@Mihaela Costea: care vi se pare dvs ca este scopul psihanalizei? si prin ce intelegeti dvs ca se diferentiaza acesta de scopurile logoterapiei si existentialismului, respectiv cum se diferentiaza, in opinia dvs acestea din urma intre ele?
Bowlby a fost, printre altele, profesor de psihanaliza si a fost supervizat de Melanie Klein; Yalom a tinut un curs de intelegere a lui Freud si v-as recomanda sa ii studiati opiniile in ceea ce priveste psihanaliza si scopurile psihoterapiei.
A propos de mentalizare la borderi, Fonagy spune ca acestia au un fel de intuitie a lumii interne a ingrijitorilor. Aici
simt nevoia sa adaug ca intuitia tine mai degraba de registrul identificarii proiective, mecanism preferential in patologia border. Nu stiu cat din subiect pricepe aproape de adevar ce se intampla in celalalt, cat mai degraba proiecteaza masiv. Sa fie asta mentalizare? Poate un inceput.
Este diferenta intre copil si adult. Copiii intuiesc intotdeauna lumea interna a ingrijitorului/apartinatorului in ceea ce priveste permisiunea sau interdictia. E important ca adultul sa il conceapa in mintea sa pe copil ca pe o fiinta care mentalizeaza, adica fiinta care stie sa citeasca mintile celorlalti. Asta il va face pe copil o persoana care mentalizeaza (gandeste despre mintea sa si a celorlalti). Daca acest lucru nu se intampla in copilarie, copilul va fi o persoana cu o tulburare borderline iar mecanismele de aparare primitive vor inlocui capacitatea de mentalizare, asa cum spui tu, Ioana. Marea contributie a lui Fonagy in tratamentul pacientilor diagnosticati cu BPD este tratamentul pe baza de mentalizare despre care a scris abia in 2010. Am sa revin cu o postare despre acest subiect.
Georgiana, nu inteleg prea bine ce inseamna ca parintele sa-l conceapa ca o fiinta care mentalizeaza.
Adica modelul vechi dupa care copilul e mic si prost si nu intelege nimic duce la o patologie border, de exemplu? Nu cred, trebuie sa fie altceva.
@ Georgiana: Interesant si adevarat ce spui despre permisiunea sau interdictia din mintea parintelui pe care copilul o percepe. Asa este. Daca mentalizarea se opreste aici, atunci abia avem probleme. Pentru ca daca parintele interzice si atat, fara explicatii sau incercarea de a pricepe frustrarea copilului, atunci nici copilul nu va merge mai departe. In acest sens cred ca explicatia Georgianei se refera la intrebarea T. Dorei. Unui copil caruia nu i se permite sa se intrebe, sa sondeze ce e in mintea parintelui, va bloca procesul de mentalizare, el va simti corporal, va inlocui ganditul celuilalt ca fiinta intentionala care vrea ceva de la el, de la lume, cu disociatul, adica cu interdictia de a gandi (care-l il fereste de suferinta si trauma intalnirii cu un adult persecutor, rauvoitor).
Oare am inteles bine?
Asa am inteles si eu; parintele il invata pe copil sa inteleaga intentiile din spatele comportamentului, la el (la adult) si la ceilalti oameni. Asa il invata sa mentalizeze. Copilul mic intelege in mod obisnuit comportamentul celorlalti intr-un mod teleologic adica in mod concret, factual, in sensul propriu al cuvintelor. Cuvintele au mai multe sensuri si comportamentele mai multe intentii posibile pe masura ce invatam sa mentalizam. Daca parintele nu ii permite copilului accesul la intentiile sale si daca, la randul sau, neaga/respinge intentia copilului (ca in exemplul din articol cu tatal care l-a batut pentru lampa sparta), copilul va invata sa functioneze la randul lui proiectand paranoid in loc de a putea citi intentia din mintea celuilalt sau de a putea accepta variante de intentii – sa accepte ca se poate insela, ca poate avea o credinta gresita. Fonagy spune ca in lucrul cu borderi trebuie sa-i invatam sa conceapa variante la modul "Ce altceva credeti c-ar fi vrut/intentionat sa va spuna X-ulescu?" Deficitul de mentalizare nu apare numai la persoanele border; la ele este accentuata aceasta incapacitate insa modul acesta de functionare este foarte des intalnit. Pe langa faptul ca se pare ca exista foarte multe persoane cu functionare de limita, adica nefiind neaparat diagnosticate, exista totusi la noi toti, sa zicem, anumite momente in care scade mentalizarea din cauza furiei, de exemplu, sau a altor afecte puternice. Sunt acele situatii in care, desi realitatea arata ca avem anumite lacune de informatie cu privire la celalalt, totusi afirmam si credem cu tarie varianta noastra despre celalalt. Tratamentul pe baza de mentalizare conceput de Peter Fonagy mi se pare deosebit de util pentru cresterea capacitatii de mentalizare la orice pacient. El este insa o tehnica specifica ce se invata (chiar daca e considerata tehnica psihanalitica) si nu efect al oricarei cure psihanalitice.
cu mult mult in urma dar de 🙂
ce se intelege prin fiinta intentionala? ma ajuta cineva sa ma lamuresc? acel "fiinta care doreste si crede" nu prea ma ajuta sa-mi deslusesc. multumesc. M.
@M: E un termen filosofic derivat din cel cartezian de “fiinta ganditoare”. Fiinta capabila de a avea stari mentale subiective precum dorinte, credinte, perceptii, scopuri, sentimente, sperante etc. Intentionalitatea e un termen umbrela pentru toate starile mentale care il conecteaza pe om cu lumea.
Cineva cu o personalitate borderline nu ii poate vedea pe ceilalti ca fiind fiinte intentionale, adica sa le recunoasca oamenilor stari mentale diferite care le determina comportamentul. Pentru border, nu exista decat rezultatul concret al actiunilor cuiva. Acel rezultat nu e un indiciu pentru starile mentale care au stat la baza lui.
Copilul afla ca exista mintile celorlalti (cu toate aceste stari) diferite de mintea sa numai datorita faptului ca ingrijitorul isi pune la dispozitie propria minte care poate fi explorata. El are acces fara frica la starile mentale ale adultului (daca ele nu sunt periculoase) pe care incepe sa le reflecteze formandu-si capacitatea de mentalizare si empatizare.
Alaturi de Peter Fonagy, Simon Baron–Cohen (University of Cambridge) este un alt nume mare al scolii britanice actuale de psihologie developmentala. Sper ca la un moment dat sa il aduc si pe el pe Cafe Gradiva cu teoria despre mind reading si credintele false.
Temele acestea sunt in mare voga in Anglia pentru ca sunt de fapt in intreaga lume. Mai ales dupa ce italienii au anuntat in 1996 ca au descoperit acei neuroni numiti “oglinda” care explica bazele anatomo-fiziologice ale citirii intentiilor celorlalti. Eu am devenit mult mai constienta de ele acum, traind la Londra de aproape patru ani (rezumatul acesta l-am scris chiar cu un an inainte sa ma mut aici).
sunt cateva cuvinte care nu exista in limba romana si ar trebui traduse cu alti termeni: splitare, distres etc
Splitare, desi folosit in mediile psi, e un xenism, de acord, si ar putea fi tradus cu clivare sau clivaj. Distres (sau distress) a intrat in limba romana, chiar daca tot pe usa cabinetului, al lui Hans Seyle (distres, eustres – forme speciale de stres).