0 Shares

Citeştedespre

Adesea vorbim despre “magia filmului“ si recunoastem printre trairile noastre o fascinatie simtita in timpul anumitor filme. Pare ca “intram“ intr-o alta lume, uitand cu totul ce este in jur, ce era inainte de film sau ce va urma dupa ce el se va incheia, suntem absorbiti cu totul. Spunem despre aceste filme ca “ne prind“ si uneori iesim cu greu din atmosfera lor. Ele sunt cele care aduc lacrimile in ochii nostri, zambetul pe buze sau rasul in hohote. Tot ele sunt cele care ne pun pe ganduri, care ne dau idei, care ne ajuta sa descoperim lucruri la care poate nu ne-am fi gandit niciodata.

Insa atunci cand nu privim filmul singuri, ci impreuna cu altii, lucrurile devin si mai fascinante. Asta pentru ca legatura dintre oameni “favorizeaza“ aceasta fascinatie. Impartim emotiile pe care le simtim cu cel sau cei de langa noi. Am reusit sa vorbim despre asta in grupul constituit in cadrul proiectului “Grupul si filmul“. Asa cum am mai scris, ideea proiectului este rezonanta in grup a emotiilor suscitate de film, asa incat am putea spune ca intreg grupul “intra“ in lumea din film si apoi constata ca filmul (fantasma lui) a rezonat cu grupul.

Daca ceea ce scriu pare prea abstract (mai ales pentru cei care nu au avut aceasta experienta), am sa incerc sa exemplific cu aspecte din cele trei intalniri pe care le-am avut pana acum.

Grupul s-a intrunit prima data in octombrie si a vizionat The others, filmul care ne arata “lumea de dincolo“. O alta lume – cea a mortilor sau cea a viilor – ni se pare la un moment dat familiara si intr-un alt moment straniu (asa cum Freud ne vorbeste in Straniul). Cu totii ne gandim din cand in cand la “lumea de dincolo“ si ne-o reprezentam intr-un fel, poate nu in intregime constient. Filmul aduce la lumina aceasta fantasma – a existentei celeilalte lumi, invaluita in ceata, cufundata in intuneric, ferita de lumina, o lume a suferintei, secretului, pacatului, o lume nevazuta.

Al doilea film vizionat de grup – in noiembrie – a fost Fragii salbatici, cel care ne arata si el o alta lume – cea interioara, a gandurilor, a amintirilor, a simtirilor, dar si lumea onirica. Din ce la inceput vedeam un batran departe de propria lui lume interioara si departe sufleteste de cei apropiati, asistam pe parcursul filmului la o apropiere de lumea interioara, la aparitia afectelor legate de amintirile copilariei si adolescentei si la apropierea de cei din jur, cei cu care era, dar pe care nu-i simtea. Aceasta lume din interiorul nostru – o lume nevazuta – a fost ceea ce filmul ne-a dezvaluit si ne-a ajutat sa “vedem“ si lumea din interiorul grupului, trairile care au rezonat intre membrii sai si fantasmele care circula intre ei.

In ultima luna din 2011, Ce se intampla, doctore? a fost filmul vizionat in grup. Si el ne arata o alta lume, la care nu ne-am fi gandit inainte sa-l vedem. O lume la fel de nevazuta ca si celelalte doua din filmele precedente. De data asta filmul ne arata ceea ce mereu ramane nevazut – asemanarile si deosebirile dintre oameni. Valizele identice ca aspect contin lucruri atat de diferite. Oameni atat de diferiti insa s-au intalnit la acelasi congres, au ceva in comun, traiesc cateva zile impreuna intr-o tulburatoare, dar si amuzanta aventura.

Acum, dupa ce am exemplificat, as vrea sa revin putin la descoperirea pe care am facut-o in aceste luni si anume ca filmul ne “arata“ o lume nevazuta – cea din interiorul grupului, o lume fascinanta care ne raspunde la intrebarea

De ce suntem impreuna aici?

Claudio Neri facea, in manualul sau de psihanaliza grupului, o comparatie a grupului cu acele case meridionale care au o curte interioara. Ele au ferestre putine si mici catre exterior, dar ferestre mari catre curtea interioara, plina de viata, de plante cu fructe si flori si de copii care se joaca.