Despre eliberarea şi creativitatea imaginarului social în manifestaţiile de stradă din aceste zile – aici, ale celor clujene, despre infantilizare colectivă ca şi despre alte mecanisme sociale mai mult sau mai puţin conştientizate – aflăm câteva idei foarte interesante în remarcabilul articol de azi al lui Vincze Eniko, profesor de antropologie şi studii de gen la Universitatea Babeş-Bolyai – „IMPRESII DE LA CLUJ: Potențialul străzii, sau specificul clujean de la «vrem primar la primărie, nu primar la puşcărie» la «muie UDMR» pe statuia lui Matei Corvin” (de pe platforma online CriticAtac):
General vorbind, şi începând cu accentuarea valenţelor pozitive ale spiritului protestatar clujean, înainte de toate observ: oferind spaţiu pentru articularea diversităţii de nemulţumiri, strada se transformă (şi aici) într-un loc în care imaginaţia socială inedită poate să înceapă să prindă contur, sau unde creativitatea şi inovaţia (în materie de imagini, sloganuri, gesturi etc) produc mesaje cu relevanţă publică ce rezonează cu un apetit de solidaritate nesatisfăcut. Revenirea, zi de zi, pe stradă este o încercare (un plan, poate inconştient?) de a recupera spaţiul public, sau o dorinţă de a participa la viaţa publică, sau de a transforma trecerea pe stradă marcată de rutina cotidiană încordată într-o mobilitate şi flexibilitate spaţială şi publică, care contează dincolo de micro-proiectele individuale de a face cumpărături, de a ajunge de undeva altundeva, de a rezolva, indidual, o chestiune sau alta în oraş.
Dimineaţa şi la prânz, urbea = business as usual. După masa şi seara oamenii (poate nu aceeaşi, dar în acelaşi spaţiu) încearcă să-şi articuleze părerile, caută forme prin care să manifeste ceea ce îi doare cel mai mult, se uită cu interes la ce anume scrie pe pancarta celui de lângă ei, sau, altfel spus, încearcă să comunice. Cu cine? Cu presa? Cu jandarmii? Între ei? Cu politicienii? Poate nu direcţionarea vorbirii contează în primul rând, ci modul în care ei vor să vorbească: să comunice direct, fără intermediari, fără reprezentanţi, să aibă curajul să spună într-o relaţie face-to-face în gura mare: nu ei, cei care trăiesc în sărăcie sunt de vină pentru că trăiesc în sărăcie, şi cu siguranţă nu ei sunt cei care s-au îmbogăţit, nedrept, pe seama altora. Ceea ce doresc oamenii să comunice depăşeşte cu mult nivelul de comunicare al politicienilor:
Să trăiţi bine
al lui Băsescu, sau
Dialogul social nu are limită
a la Boc, sau alegerile anticipate dorite de Antonescu sau de Ponta.
O veste bună: între timp, populaţia României (o parte a ei) s-a maturizat. Vestea proastă: conducătorii ei continuă să o infantilizeze (să-i reproşeze că stă sub influenţa nu-ştiu-cui, sau că nu înţelege ce i se întâmplă şi reacţionează inconştient), sau, şi mai rău, să o blameze că ar fi o „mahala” (care, culmea, ce face?, nu mai are încredere în ideea că spaţiul democraţiei ar fi cel al Parlamentului ocupat de personaje ce ne cheamă din patru în patru ani la urne). Aceşti conducători mai continuă să încerce să limiteze democraţia prin apelul la „ordinea şi liniştea publică”, adică să o ţină într-o stare infantilă, disciplinată şi preocupată, în cel mai bun caz, de ratele bancare, sau, în cazul mai prost, de neputinţa asigurării condiţiilor elementare ale unei vieţi umane demne.
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Foarte interesant. Pe o tema atat de actuala si oarecum psihanalitic in acelasi timp. Felicitari
Da, foarte interesant si bine scris. De acord cu autoarea ca exista o incercare de infantilizare, prin apelul la "voi sunteti inconstienti" (cat ma uit eu la televizor, ma rog). Sa fii inconstient, adica sa ai motivatii care nu sunt neaparat complet articulate, e rau. Dar ma intreb daca nu sa oferi evaluari de tipul: "populatia s-a maturizat" face parte din acelasi mod de gandire in care unii sunt infantili (ei) si altii sunt maturi (cei care vorbesc, adica noi). Adica, exista manifestari bune, care imi plac, si ele sunt mature, si altele care nu imi plac si ele nu sunt atat de mature. Poate nu sunt de acord cu unele. Asta mi se pare rezonabil. Dar sa te gandesti ca ele sunt imature (cam asta e sugestia) mi se pare aceeasi logica de tipul eu (matur) tu (infantil).
am sa postez commnetul postat direct pe criticatac:
"Intr-adevar consistent articolul. O singura obiectie am. Paradigma infantila a societatii. "conducătorii ei continuă să o infantilizeze…" , "s-a maturizat" nu-mi suna bine. Consecinta e Hegel cu sfarsitul istoriei al lui . Eu cred, dimpotriva, ca paradigma istorica ne ajuta sa intelegem infantilul."
@Bogdan: Inteleg ce spui, dar mi se pare putin… fortat. Adica un analist / filosof politic / social nu poate recurge la termenii unei psihanalize sociale, printre care si "infantilizare"? Si nu impinge oare aceasta analiza constientizarea mai departe (ori nu apare oare ea insasi tocmai in zorii unei astfel de constientizari mai largi, ca expresie, ca precipitat al acesteia)? De ce ar fi suspect asa ceva, atata vreme cat stabileste un nou standard de interpretare in sfera publica?
Tu introduci de fapt teza unei condescendente care ar aparea cu necesitate odata cu utilizarea termenului de "infantilizare". Eu nu o vad, sincer. Nu in acest text. Mai degraba m-as gandi la un sens sau sentiment participativ al autoarei. Gasesc ca textul sugereaza mai degraba asa ceva, decat o pozitie izolata de superioritate.
Ai dreptate, Dorin. Exista un sens puternic de participare a autoarei. Da, partea legata de participare e mult mai importanta pentru ea decat cea legata de matur vs. infantil. Ideea din articol e ca exista forme de manifestare politice care sunt noi si care pot duce la un sens mai puternic de apartenenta la spatiul public. Si cred ca autoarea se vede ca parte a unui proces de tipul asta.
Imi place ca ai deschis discutia despre ce se intampla in Romania si ca te gandesti la cum poate fi facuta din unghi psihanalitic. Si cred ca asta ne intereseaza pe amandoi. Sa imi spui odata daca ai timp cum vezi tu ca disputa Basescu- Arafat a dus la o astfel de mobilizare.
Totusi, Dorin, eu zic urmatorul lucru. Autoarea critica un tip de discurs care zice ca oamenii sunt infantili, nu stiu ce li se intampla, sunt ca niste copii care umbla dupa o directie. De acord cu critica, si mi se pare ca termenul de infantilizare e foarte potrivit pentru critica. Dupa cum zici tu, schiteaza un proces de constientizare a unor mecanisme mai largi. Dar unde ma despart eu de autoare este atunci cand ea insasi introduce evaluari de tipul "populatia s-a maturizat, cel putin in mare parte." Care mai este diferenta intre tine, care faci o critica a faptului ca oamenii sunt infantilizati, si ce zici tu ca, ma rog, sunt poate unii care sunt infantili? Adica, exista zic eu, in subtext, ideea ca sunt manifestari mature si altele infantile in ce se intampla (o inscriptie pe o statuie e infantila, de pilda.) Problema nu este ca poate autoarea are dreptate, nu stiu, dar problema este ca tu critici un discurs in care omanenii sunt infantilizati si apoi apelezi la acelasi criteriu sa ii intelegi. Ma rog, eu asta vad ca o mica problema, si sunt de acord in mare cu ce zice ea.
Eu zic, ca da, e ok sa analizezi "infantilizarea" dar sa nu vorbesti ca si cum tu crezi in acceasi termeni.
Nu sunt foarte sigur ca te inteleg. Sa-ti raspund la ce-am inteles eu. Autoarea spune ca unii s-au maturizat, lasand loc posibilitatii sa nu fie o realitate generala. Mi se pare o precautie metodologica fireasca, nu vrea sa generalizeze ori are si alte motive subintelese pe care nu le expune aici. Si urmareste un proces, o evolutie, o gradualitate.
Imi scapa in continuare de ce crezi ca autoarea participa la infantilizare alaturi de guvernanti – cei care, spune ea, fac asta. Eu disting intre un plan prescriptiv si unul descriptiv, intre puterea care isi infantilizeaza cetatenii si cel care constata si analizeaza infantilizarea. Faptul ca o introduce ca ipoteza explicativa are consecinte, de aceea este explicativa. Unele comportamente vor fi deci explicate ca infantile. Eu nu vad agresivitate aici, nici neagresivitate, in sine, depinde cum "incarci" interpretarea. A o indica si analiza mi se pare a fi cea mai buna critica a ei, cea mai eficienta, ca orice proces de constientizare.
Ok, Dorin, inteleg mai bine ce vrei sa spui. Cred ca avem unghiuri diferite aici, si nu cred ca reusesc sa vad clar diferenta noastra. Oricum, articolul e fain scris.
Ma gandesc la Perry, dar cred ca "identificarea secreta" a durat vreo doua articole:) dar ma intorc la republicani, ca pe ei oricum trebuie sa ii urmaresc pentru predat.