KINOTERAPIA Nosferatu, simfonia groazei, ori Nosferatu mai pe scurt, este unul dintre cele mai importante filme din toate timpurile. Ca şi Cabinetul doctorului Caligari, pelicula lui Robert Wiene lansată cu numai 3 ani înainte, pe care F. W. Murnau cu siguranţă o cunoaşte, Nosferatu este un horror de la începuturile cinematografiei care a servit ca model iconic pentru toate filmele de gen care au urmat. Este totodată o piatră de hotar a extrem de influentului expresionism german al anilor ’20.
Filmul lui F. W. Murnau reprezintă şi prima ecranizare a romanului Dracula de Bram Stoker (deşi Murnau îşi aduce propriile contribuţii narative, nu puţine). Cum studioul nu a obţinut dreptul de ecranizare a romanului, numele personajelor au fost schimbate, după cum urmează: Contele Dracula e acum Contele Orlok / Nosferatu, Jonathan Harker a devenit Thomas Hutter, Mina s-a metamorfozat în Ellen, iar Dr. Van Helsing – în profesorul Bulwer. (Cât despre Nosferatu, se explică adesea că ar fi termenul românesc pentru „nemort”). Orlok / Dracula se mută în Bremen, nu la Londra, iar întreaga acţiune este translatată din Anglia anilor 1890 în Germania lui 1838.
Contele Orlok este interpretat de legendarul actor Max Schreck, care deschide astfel galeria celebră a actorilor care l-au încarnat pe Dracula: Bela Lugosi, Christopher Lee, Klaus Kinski, Frank Langella şi mulţi alţii. Filmul a fost turnat în 1921, în cea mai mare parte în cadre naturale. Premiera a avut loc la 4 martie 1922, în Sala de Marmură a Grădinii Zoologice din Berlin, pentru ca premiera cinematografică să fie programată doar câteva zile mai târziu, la 15 martie, la Primus-Palast tot din Berlin.
 |
| Marmorsaal im Zoo |
Mai are astăzi Nosferatu asupra noastră impactul unui horror? Mai degrabă nu (deşi mulţi afirmă contrariul şi caută în acest film inaugural esenţa adevărată a genului). Sau, aşa cum spune celebrul critic american de film Roger Ebert, filmul
nu ne sperie, dar ne bântuie.
Îndeosebi prin acest film, F. W. Murnau rămâne unul dintre cei mai mari expresionişti şi inovatori ai limbajului cinematografic. Procedeele folosite – pe atunci într-un mod îndrăzneţ şi ingenios – vor face şcoală, devenind astăzi bibliografie obligatorie.
Vizionare plăcută!
Sau nu…
Nu stiu daca e o coincidenta insa cu cativa ani mai devreme, mai exact pana in 1916 s-a consolidat expresionismul german in pictura. Cand vad acest personaj nu pot sa nu ma gandesc la picturile lui August Macke, Emil Nolde dar mai ales Ernst Ludwig Kirchner.
In mod cert exista o legatura directa, Murnau insusi studiind istoria artei si fiind un excelent desenator si pictor, pe langa considerabila-i cultura literara. In Nosferatu a fost foarte influentat de romanticul Caspar David Friedrich (exista studii serioase in privinta asta). Si, da, si de faimosul strigat expresionist al lui Munch.
De altfel, s-a si spus ca in Nosferatu exista un puternic sens pictural, static, chiar daca e vorba de un film.
In plus, unul dintre producatori, Albin Grau, era printre altele si pictor (arhitect, designer si ocultist in rest). A functionat ca art director pentru film si i-a asigurat story board-ul.
Deci, conexiuni cu pictura si spiritul epocii – destule, si culte…
Faceam si eu pe "retorul" . Evident ca legatura este foarte clara. Expresionismul este spiritul eminamente germanic ce pare cool, organizat si meticulos insa care da pe din afara in rabufniri nihiliste si existentialiste.
In cazul de fata nu prea vad o filiatie din Caspar David Friedrich insa e clar ca expresionimsul este un romantism care duce "starile limita" si mai la limita :). Iar romantismul este iarasi pecetea vechilor prusaci. Pana si batranul Durer are ceva expresionist in modul in care desneaza venele mainilor si figurile personajelor. In contrast putem vedea in folclorul romanesc si chiar in alta culta atat de putine elemente expresioniste! Nu facem Mercedez da' stim sa facem o hora pe cinste 🙂