Deşi cei mai mulţi dintre noi – inclusiv psihiatrii – credem că persoanele care suferă de schizofrenie sunt abuzate cu medicamente, perpetuu spitalizate şi se sinucid, un studiu recent arată că e o imagine care nu corespunde realităţii. Studiul a fost realizat de Universitatea din Montreal, Departamentul de Psihiatrie, şi a fost publicat în Canadian Journal of Psychiatry de profesorul Amal Abdel-Aki. Au fost avuţi în vedere 142 de pacienţi internaţi în 1983 la spitalul „Louis-H. Lafontaine” pentru un prim episod de schizofrenie, persoane a căror evoluţie a fost urmărită până în anul 1999.
S-au constatat astfel următoarele: 15% din pacienţi se prezintă destul de bine, funcţionând satisfăcător şi neavând nevoie de îngrijire medicală; 25% nu au nevoie de antipsihotice; circa 20% au rămas la locul de muncă, 25% trăiesc independent, iar 33% trăiesc împreună cu familiile lor; totuşi, 10 pacienţi s-au sinucis. Chiar şi aşa, se poate constata pe ansamblu că pacienţii cu un prim episod de schizofrenie în 1983 trăiesc şi azi relativ bine şi se descurcă în viaţa de zi cu zi, un procent de 45-50% studiind ori muncind.
Ar trebuie renunţat prin urmare, spune profesorul Amal Abdel-Aki, la miturile atât de răspândite despre schizofrenie, precum cel după care schizofrenii necesită tratament întreaga viaţă (în realitate, destui renunţă după un timp la medicaţie – care e foarte importantă la început – şi nu se mai internează apoi niciodată). Aceste mituri au fost alimentate de insuficienţa ori inadecvarea studiilor de până acum, cu deosebire pentru că nu au existat studii de lungă durată (ci doar pe durata unui an ori doi, de obicei avându-se în vedere persoanele care ajung la spital în mod regulat, deci destul de bolnave). Pe cât de important este ca schizofrenia să fie detectată cât mai din timp, pe atât de importantă este şi rectificarea unei imagini mult prea pesimiste asupra acestei afecţiuni şi redarea speranţei – atât pacienţilor, cât şi medicilor psihiatri, afirmă Amal Abdel-Aki.
Sursă: Medicalxpress
O sa fie mereu problematica imaginea institutiilor psihiatrice chiar daca, dupa cum stim, in cazul schizofreniei ele chiar produc imbunatatire. Insa problema e mult mai complexa si vizeaza un aspect moral. Tu nu ai dreptul, dpdv moral, sa-i dai medicatie pacientului fara vointa lui. Si stim ca putini pacienti sunt de acord cu spitalizarea. Evident, societatea trebuie sa se protejeze de acesti potentiali criminali si sa ii ajute inclusiv pe ei sa se reintegreze. Insa aspectul pragmatic nu anuleaza pe cel imoral. Antipsihiatria nu s-a terminat ci ramane o tema de reflexie pe viitor. Consider ca intr-o societate fair-play in care educatia si presiunile sociale ar fi ceva mai temperate schizofrenia nu s-ar manifesta atat de violent ci mult mai temperat, toti schizofrenicii semanand ca niste artisti ceva mai excentrici. Insa de vreme ce sclavagismul contemporan ESTE sustinut de aceste presiuni psihice asupra "masei biologice" a umanitatii drama schizofreniei (si nu numai a ei) se va manifesta in continuare.
Schizofrenia nu este neaparat talentata, pe langa cateva exceptii majoritatea schizofrenilor este mediocra. Delirurile si halucinatiile rareori declanseaza puseuri de imaginatie creatoare ci se invart in jurul unor probleme general umane – un gest, o vorba a cuiva, o situatie din propria „ograda” sau de aiurea pot inchide mintea schizofrenului in cautarea la nesfarsit a unui inteles „ascuns” a celor vazute sau/si auzite. Creativitatea de multe ori se reduce la a asterne pe hartie o ruminatie saracita de expresivitate a unor ganduri banale. Poate ca schizofrenii seamana cu niste artisti mai excentrici in comportament, dar nicidecum in talent. Parerea mea ca fara aportul substantial al constientului inconstientul este total lipsit de talent.
O suferinta acuta, dar si cronicizata (as spune in mare masura declansata de indiferenta, frica sau prejudecatile celorlalti), a schizofrenilor este data de lipsa prietenilor si de sentimentul de a nu te simti iubit. Din pacate, etiologia schizofreniei este complexa (asa cum observi si tu) si presupune cauze de ordin moral, social, trauma psihice sau cranio-cerebrale, uneori contributia destul de importanta a unei mame schizofrenogene, dar si ereditate si leziuni organice ale creierului sau/si dereglari ale fluxului neurotransmitatorilor care cer medicatie.
Din cate am vazut pana acum schizofrenii se dovedesc a fi niste bolnavi dificili. De multe ori au recaderi fiindca nu se tin de tratament si nu o data folosesc boala ca un pretext pentru a obtine ceea ce vor.
Cat despre societatea care ii considera potentiali criminali, hmm, cred ca statistic procentul de schizofreni din randul criminalilor este scazut fata de cel inregistrat de catre personale cu tulburare de personalitate antisociala sau narcisism malign.
e o boala ca oricare alta doar ca oameni au prejudecati care sunt false