Au trecut deja cincizeci de ani de când, odată cu Mitul maladiei mentale, Thomas Szasz dinamita psihiatria, inventând anti-psihiatria. Ecourile acestei cărţi revoluţionare nu s-au stins încă în psihiatria contemporană. Dublându-şi energiile, mereu tânărul Thomas Szasz a reuşit în zilele noastre performanţa de a se situa şi mai mult în contra curentului, prin publicarea cărţii Farmacraţia. Medicină şi politică, statul terapeutic. Vremurile s-au schimbat: Azi nu mai domină ideile conservatoare sau represive, care erau în fond destul de simplu de combătut. Dulceaga ideologie a binelui şi cultul bunelor sentimente, grija sau care generalizată sunt cele care în prezent fac norma. Sănătatea pare că a devenit unicul ideal indiscutabil. Cine ar îndrăzni, fără riscul de a trece drept nebun, să ridice cea mai mică obiecţie împotriva lui no smoking, a purtării obligatorii a centurii de siguranţă de către şoferi ori a căştii de către motociclişti? Thomas Szasz, bineînţeles.
După părerea sa, am intrat într-o nouă eră. Teocraţiei şi democraţiei îi urmează acum „farmacraţia”, „domnia medicinei şi a medicilor”. Această dictatură a sănătăţii are doar puţini opozanţi, Szasz fiind în această privinţă mai degrabă pesimist:
după ce am învins cele două mari etatisme ale secolului al XX-lea, naţional-socialismul şi comunismul, ne sacrificăm libertatea
pe altarul farmacraţiei şi a „dreptului la sănătate”.
O anume specie de medicină se află în plină expansiune: ea nu se mai mulţumeşte să trateze doar bolile autentice, ci inventează altele false, ca şi noi „diagnostice”, numind „boală” orice comportament care nu se conformează normelor. Totul poate deveni prin urmare periculos pentru sănătate. Iar dacă ducem până la capăt acest raţionament,
este evident că principala cauză de deces este viaţa însăşi.
Într-o lume în care
responsabilitatea este cea de care ne temem cel mai mult,
toţi îşi doresc să se îmbolnăvească, iar Szasz ne descrie aici o nebunească „cursă pentru handicap”:
cei care sunt disperaţi să-şi păstreze rolul de bolnavi au parte de îngrijiri medicale şi de beneficii obţinute din boala sau din handicapul lor. Ei prezintă astfel un interes financiar foarte mare pentru medici şi avocaţi.
Toţi – şi mai ales cei pe care Szasz îi numeşte VUP (very unimportant person): „să simulezi boala” e oricând mult mai satisfăcător decât „să sapi gropi”, în timp ce pentru VIP pensionarea şi pensiile nu prezintă vreun interes. Toţi vor să fie controlaţi de medici şi înregimentaţi într-un „sistem de îngrijire universal”. Nu ne vom mira aşadar că Szasz se opune reformei sistemului de sănătate propusă de Obama, care limitează libertatea de a alege dacă te asiguri sau nu pentru cheltuielile cu sănătatea. Pentru libertarianul care este Szasz, libertatea individuală a devenit deja o amintire de demult.
Analiza lui Szasz se deschide destul de logic cu o trimitere la observaţia profetică a lui Tocqueville despre această „imensă putere tutelară”, „absolută, amănunţită, constantă, prevăzătoare şi blândă” care e forma de despotism caracteristică regimurilor democratice. De-a lungul cărţii sale, Szasz îşi amenajează un fel de panteon personal cu rarii autori care au rezistat, ca şi el, acestui cult al sănătăţii şi al binelui, mergând de la Goethe la Santayana şi până la Thoreau şi Chesterton. Citate superbe îi întreţin indignarea. Din Goethe:
cred că umanitarismul va triumfa în cele din urmă, dar mă tem totodată că lumea va deveni un mare spital în care fiecare va fi infirmiera caritabilă a celuilalt.
Sau din Chesterton:
Omul liber îşi aparţine. Îşi poate purta de grijă sau nu cât priveşte mâncarea şi băutura, se poate ruina la cazino. Ceea ce ar fi cu siguranţă o prostie – şi e posibil ca astfel să se condamne singur. Dar dacă nu are această posibilitate, atunci înseamnă că nu e mai liber decât un câine.
În fine, din George Santayana:
se prea poate ca un om să nu mănânce ori să nu bea sănătos, dar e preferabil şi mai puţin umilitor pentru el să moară liber, de gută, decât ca regimul alimentar să îi fie periodic controlat de un cenzor oficial, cenzor care oricum nu-l va putea face vreodată nemuritor.
Într-un articol din Wall Street Journal, din iulie 2009, Szasz atacă Obamacare sub titlul: „nu merită să ne sacrificăm libertatea pentru un sistem de sănătate universal”. Şi se sprijină apoi pe Thoreau, cel din Walden, spre a sfida tirania binelui:
Dacă aş şti cu certitudine că un om îmi intră în casă cu intenţia conştientă de a-mi face un bine, mi-aş afla scăparea în fugă, ca dinaintea acelui vânt uscat şi fierbinte al deşerturilor africane numit simun, care îţi umple gura, nasul, urechile şi ochii cu nisip până la asfixiere, de teamă că aş putea beneficia de binele pe care mi l-ar face, ca de un virus amestecat în sângele meu. Nimic nu pute mai rău ca bunătatea viciată.
Roland Jaccardeste scriitor. Nihilist, a fost un apropiat al lui Cioran şi Louise Brooks. A scris mult despre psihanaliză. Trăieşte la Paris. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Pentru ca tot vorbim despre etichetarea ca "boala" a "oricarui comportament care nu se conformeaza normelor" – un articol foarte interesant in NYT: "Grief Could Join List of Disorders". Aventura DSM-5 continua…
Ca tot vorbeam de Szasz..
Eu nu cred " că lumea va deveni un mare spital în care fiecare va fi infirmiera caritabilă a celuilalt." Din simplul motiv ca oamenii sunt destul de rai unul cu altul, nu o sa schimbe prea mult asta niste legi. Poate in masura in care acum suntem "politically correct", asta da. Deci nu in mod autentic.
Desi imi place mult ce zice Szasz in Romania mi-e greu sa nu-mi sune mai bine "probleme cu alcoolul" decat betiv imputit si "adictie, o boala" in loc de drogat jegos, pleaca de langa copiii mei!
Pai nu despre autenticitate e vorba… corect. Tocmai de aceea bunatatea e "viciata" si "pute".
Sanatatea trebuie sa fie prioritatea numarul 1 pentru ca boala de fapt atenteaza la viata individului. Eu cred ca nu neaparat grija sistemului pentru sanatatea individualui e problema ci falsa grija pentru el. Medicamentele sunt deja droguri si nu e de mirare ca in engleza au acelasi nume. Ai inceput sa le ei devi dependent ca de droguri si pana la urma din cauza lor vei si muri la fel ca si in cazul dependentei prelungite de droguri.
Scopul unui astfel de sistem este sa tina individul cat mai incorsetat in laturile sclavagismului. Daca ai nesansa sa ai "hard-workers" in familie atunci sigur vei avea si bolnavi. Stiind ca ai sanse sa te imbolnavesti si tu (ereditar) vei face tot posibilul sa iti platesti asigurarile , deci sa-ti iei un job. In SUA in special acestea sunt foarte scumpe. Pe de alta parte, asemenea unui SRL sau a unei corporatii cinice, sistemul inventeaza tot felul de scuze pentru a nu se tine de cuvant si a te "motiva" sa servesti si mai tare. Clauza "pre-existing condition" folosita de asigurarile de sanatate din SUA a condus la abandonarea si lasarea sa moara ca niste caini niste oameni onesti care si-au platit asigurarea ani de zile. Au supravietuit "hard-workerii" care si-au mai luat un job.
Cu toate "drogurile" lor acest sistem nu este in stare sa mearga dincolo si sa il invete pe om un lucru esential: "work less- live more". Asta e o falsa medicina. Ca si prea multele minciuni din societatea contemporana si sistemul de sanatate este de fapt parte din uriasa masinarie a sclavagismului contemporan mascat de falsa libertate ce conduce la dezumanizare si imbolnavire a omului simplu. Adica exact la opusul a ceea ce se prezinta ca este. Si aici sunt de acord cu Szasz ca sistemul de sanatate a devenit odios. Dar nu sunt de acord cu refuzul sanatatatii in general. E posibil ca nici el sa nu fie. Nu-mi dau seama exact din ce se spune in acest articol. Probabil ca ar trebui citita cartea
La fel si cu strainul care vine sa ne faca bine in mod profetic. Daca reusesti sa nu cazi in plasa acestor "binefacatori" esti liber in buna masura.
Eu cred ca principala chestiune aici e limitarea libertatii (de alegere, de pilda) prin exploatarea preocuparii firesti pentru propria sanatate. E vorba despre "virusarea" clientilor sistemului de sanatate chiar de catre acesta, rasturnand valoarea sanatatii si valorizand boala, ca si despre inventarea de boli noi (precum in exemplul-link de mai sus, prin care se prevede ca durerea sa fie inclusa ca tulburare in DSM). "Boli" care sa ocupe orice spatiu de optiune / libertate. Nu mai ai dreptul sa fii sau nu bolnav, ci doar sa alegi intre boli.
Sigur acum ca vorbim despre o logica economica a profitului. Dar exista si un inventar filosofic al problemei si cred ca nu intamplator, pentru ca lucrurile nu sunt atat de bine si de clar delimitate, despartite, iar raul poate decurge pervers din binele ipotetic (cum o spune si citatul din Thoreau). Umanitarismul cel mai nobil poate mirosi a clinica si poate transforma lumea intr-un spital general, ceea ce e si idealul comercial al sistemului de sanatate. Cred ca finetea articolului & mai inainte sarja cartii vine tocmai din relevarea acestui adevar, ca binele si raul se impletesc distopic si ca numai o constiinta critica poate discerne in orice moment intre ele.
Te-am prins Dorin cu nostalgia dualista carteziana vopsita :P! Pai unde e monismul psihanalitic? Lasa-ne cu filosofia ca acum esti in ograda psihanalizei 😀 . "Inventarul filosofic" e doar o sublimare subtila a profitului 😉
Subscriu la restul ideilor din commentul tau. Limitarea libertatilor si permanenta lor renegociere (ceea ce conduce in final la nerespectarea "drepturilor" originale) este caracteristic pentru capitalism. Daca in sclavagismul clasic amenintarea era directa din partea stapanului, in sclavagismul liber (!) contemporan amenintarea vine din alte parti iar stapanul pare un salvator. A inventa amenintari exterioare (Saddam Hussein, Bin Laden, extraterestrii etc.) este noul tip de inginerie sociala sclavagista. Iar sistemul de sanatate este unul dintre terminalurile inrobirii. As pune ca "exploatarea preocuparii firesti pentru propria sanatate" se face foarte eficient prin obsesionalizarea bolii.
Intr-adevar, medicina a ajuns la performante remarcabile. In cateva secole media de varsta aproape ca s-a dublat. Din pacate viata, traitul si constiinta faptului de a trai s-a injumatatit. Omul nu se mai gandeste la sine ci la infinitele probleme cotidiene printre care si bau-baul unei iminente boli. As pune ca avem de a face cu reportarea spre viitor a simptomelor obsesionale hipocondriace clasice, un fel de futurohipocondrie.
Si eu subscriu la subscrierea ta, bine dezvoltata – afara de primul paragraf, pe care nu l-am inteles (monism, dualism…). Si de ce ar fi ograda psihanalizei asa stramta?
Ma refeream la afirmatia ta
"Sigur acum ca vorbim despre o logica economica a profitului. Dar exista si un inventar filosofic al problemei…"
Din asta eu am dedus ca tu ai acceptat o alta intelegere a fenomenului institutiei spitalului altfel decat prin prisma profitului , respectiv prin cea a fenomenologiei bine-rau. Adica ai acceptat pe langa "instinctuala" (sa-i zicem totusi mercantila in acest caz) explicatie oferita de mine si o explicatie metafizicalista in definitiv, legata de de ontologia binelui si raului ce nu pot fi separate unul de altul. Evident ca putem folosi si paradigma traditionala dar atunci iesim din ograda psihanalizei si ne intoarcem la vechea metafizica. Cine stie ce nostalgii mai ai si tu fata de facultate…!!! 🙂
baldovin
Imi place revolta lui Szasz ca reactie la tentativa (caci doar asta va ramane, cred) de a anula diferentele (intolerabile, iata) dintre indivizi prin legi si inventare de diverse tipuri. Ca si cum raul poate fi eliminat doar afirmandu-l. Ce utopie mai propune Obama?
Care rau?
Pai tocmai aici e problema. Am putea incuviinta ca a consuma alcool, grasimi si zaharuri in exces poate grabi moartea, de pilda, ceea ce in principiu suna rau. Dar daca omul vrea sa se sinucida lent, e treaba lui, de ce l-am impiedica? Cum poate un stat sa-mi impuna mie ce e "sanatos" sa fac, sa gandesc, sa simt? Mi se ia dreptul de a delibera singur ce e bine si ce e rau, iar asta e o infantilizare cumplita, dupa mine.
Gabi, nostalgii am, bineinteles 🙂 Pe de alta parte, eu cred ca intotdeauna exista mai multe registre de discutie si nu vad de ce am elimina unul sau altul, mai ales daca se completeaza. Totul e sa fim atenti in ce registru discutam si sa nu amestecam lucrurile.
@Dorin: He he he! Te tachinam 🙂 >B <I 😛
@Ioana M. : Nu putem impiedica pe nimeni sa se sinucida si nici solutia blamarii eterne a crestinismului pentru sinucigasi nu e o solutie. Dar daca un astfel de om are sansa sa faca o psihanaliza sau o psihoterapie alternativa inca din scoala si sa inteleaga (atat cat se poate) de ce are nevoie sa-si largeasca stomacul si corpul cu grasimi sau zaharuri?
Ioana, cred ca inteleg frica asta de infantilizare care ar putea sa intervina prin "stat." Eu iti sugerez ca pana la stat, deja exista diferite forme de sugestie legate de ce e sanatos in hrana. Cred ca ca familia, prietenii si reclamele deja ne "impun" cumva ce inseamna sanatos. Pana la "stat", deja exista un mecanism de regularizare a ce e sanatos, nu? De asta o revolta fata de stat –si ideea ca "sa ne lase in pace statul"–nu i-a in calcul ca deja ni se impun diferite forme de 'sanatate.' Daca ai vazut Food Inc, ai vazut ca un copil a mancat un hamburger cu ecoli si a murit, nu pentru ca era impus de stat, ci pentru ca piata de hamburgeri nu e controlata de o agentie inteligenta. Ca sa nu mai spun de Supersize me, unde "alegi" sa mananci doar de pe piata libera:)
@ Bogdan: Nu cred ca despre frica de infantilizare e vorba, e mai degraba o revolta a unui adult caruia potential i se rapeste libertatea de alegere. Dictaturile sunt societati care-si infantilizeaza membrii. Poate de aceea sunt vehementa si sensibila la subiect.
@ Baldovin: Nu degeaba fac o formare, pesemne. Da, terapia e o solutie, una dintre cele posibile.