Atunci mananca singur

Voi vorbi in acest articol cititorului despre relatia simbiotica si despre modul cum este retraita aceasta in procesul terapeutic. Vom pleca asa cum ne-am obisnuit de la un text generic din clinica copiilor, text ce face trimitere la aceasta tema.

Copilul: cel mai bine e in casa cu mami si cu tati
Terapeutul: afara e urat si periculos, in casa e ca in burtica lui mami
Copilul: bebelusul nu poate trai fara mamica lui, el se hraneste printr-un cordon
Terapeutul: dar la un moment dat se taie acest cordon. Ce se intampla atunci?
Copilul: atunci mananca singur. Nu mai mananca mama pentru el.

Dialogul pune in evidenta modul in care procesul terapeutic permite retrairea unei relatii simbiotice, a angoaselor de pierdere si de abandon, dar si a posibilitatii aparitiei unei separari si a unei individuari. Daca am porni in discutia noastra de la M. Klein, am putea spune ca este vorba despre momentul dificil, dar esential in dezvoltarea psihica, al trecerii de la pozitia schizoid-paranoida la pozitia depresiva.

Cu toate acestea, daca ne referim la simbioza si la relatia simbiotica care exista intre mama si copil inca din perioada intrauterina, Jose Bleger afirma despre aceasta ca este o stare de nediferentiere care exista inainte oricarei distinctii intre obiectul bun si obiectul rau si inaintea oricarei diferentieri intre eu si non-eu. Relatia simbiotica permite continerea si ingrijirea copilului prin prisma iluziei unui invelis psihic comun care in cele din urma va conduce la aparitia unui eu-piele individual. D. Anzieu este cel care a introdus conceptul de eu-piele ca o figurare de care eul copilului se serveste pe parcursul fazelor precoce ale dezvoltarii sale pentru a se reprezenta el insusi ca eu continand continuturi psihice, plecand de la experientele corporale. Reprezinta o interfata, invelisul mediului maternal permitand individualizarea bebelusului si aducand confirmarea individualitatii sale. Eul-piele degaja posibilitatea de a stabili frontiere si de a filtra schimburile.

Procesul terapeutic permite copilului sa retraiasca iluzia unei contineri simbiotice, departe de mediul extern ostil si periculos, o retragere necesara pentru a se putea regasi capabil sa poata accepta o noua separare. Are loc o reconstructie sau o reparatie a unui eu-piele deficitar si insuficient de bun pentru a contine angoasele si a filtra schimburile.

Analog holdingului descris de Winnicott, A. Ruffiot a introdus conceptul de holding oniric ca o modalitate specifica de travaliu terapeutic cu familia. Acest travaliu permite umplerea lacunelor vietii fantasmatice prin recrearea romanului familial care restabileste continuitatea si diferentierea psihica a fiecarui membru al familiei.

Mama „mananca” pentru copil si digera impreuna cu acesta, asa cum terapeutul da sens celor ce n-au putut capata sens sau nu au fost suficient digerate. Hrana psihica este la fel de importanta precum cea fizica, iar ingrijirea psihica sub forma a ceea ce Bion numea reverie materna este fundamentala in nasterea psihica a unui copil.

Plecand de la conceptele de interfantasmatizare (D. Anzieu) si de aparat psihic grupal (R. Kaes), Marcos Bernard a propus conceptul de aparat psihic al legaturii, definit ca rezultat al unui joc complex de incrucisare a proiectiilor si introiectiilor care leaga ansamblul ca un tot si in care subiectii legaturii se ajuta si se consolideaza psihic, producand procesele concomitente de transmitere si transcriere psihica intre ei.

Putem incheia acest articol propunand cititorului sa se intrebe cu privire aparitia tatalului in aceasta relatie simbiotica si la rolul sau in acceptarea si asumarea tertului in aceasta relatie.